Puncte iTeach: 40

Puncte disponibile: 40
Puncte utilizate: 0

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0

Cum pot deveni elevii proprii formatori de cunoastere?

Publicat în 09. 09. 2010 de Carmen Negrea
Categorie: intel teach

Greu de răspuns la această întrebare , nu? Admitem cu toţii că o singură experienţă este insuficientă şi că numai lucrând în echipă vom reuşi, iar  dacă vom avea curajul să împărtăşim din experienţele noastre, dacă vom avea curajul să ne asumăm atât reuşitele cât şi eşecurile, dacă vom avea curajul să cerem ajutor atunci când ne împotmolim, dacă vom avea curajul să ne  recunoaştem limitele şi de ce nu să încercăm să  le depăşim, atunci sunt convinsă că încet, încet se vor contura răspunsurile la această întrebare.

Care ar putea fi provocarea pe care să o lansăm elevilor astfel încât atât ei cât şi noi ca dascăli să ieşim din apatia şi indiferenţa ce  caracterizează învăţământul la ora actuală?

O provocare ar fi  implicarea elevilor în crearea unor proiecte şi utilizarea corectă şi responsabilă a instrumentelor web existente, prin intermediul cărora elevul îşi va forma propriul drum de la informaţie la cunoaştere!.

Trebuie să recunosc că a durat ceva timp să înţeleg şi să învăţ ce înseamnă un proiect?!… Cum şi cât să transmitem din conţinutul informaţional , cum  să-şi caute singuri informaţiile  pe baza unui  plan foarte clar stabilit şi prezentat elevilor de la început de către profesor, iar printr-o monitorizare reală  şi prin intermediul unor instrumente de evaluare/autoevaluare obiective ,  elevul să poată deveni propriul formator de cunoaştere , iar finalizarea acestei cunoaşteri să fie  încapsulată şi prezentată într-o manieră personală sub forma unui proiect.  “Participarea la un proiect dezvoltat îi poate ajuta pe elevi să acceseze multe conţinuturi şi obiective în acelaşi timp în maniere pedagogice care îi antrenează”( http://virtual-architecture.wm.edu   Judi Harris – Care este dilema ?)

 

Acum îmi fac curaj şi voi împărtăşi o experienţă , o activitate de predare-învăţare, la disciplina informatică, sigur că nu este cea mai bună modalitate de abordare,  sunt convinsă că toate materialele create pot fi îmbunătăţite, dar în acelaşi timp am convingerea că trebuie să ne depăşim temerile şi poate că astfel vom reuşi să creăm o bază de date cu idei de proiecte ale unităţilor de învăţare , idei care pot fi preluate, adaptate de către alţi colegi de aceeaşi specialitate şi nu numai.

 

 

 Toate materialele create pentru  desfăşurarea unităţii de învăţare au fost încărcate şi pot fi descărcate din pagina wiki  de  la adresa  http://alocare-dinamica.wik.is

 

 

 

 

Unitatea de învăţare : STRUCTURI DE DATE ALOCATE DINAMIC

Clasa : X

Număr de ore alocate : 15

 

Rezumat unitate de învăţare

Elevii vor  avea  rolul  de  analist programator, vor analiza eficienţa unui program din punct de vedere al spatiului de memorie alocat si  al timpului de executie al unui program (atât din punct de vedere al numarului de operatii executate cât şi din punct de vedere al timpului de acces la continutul unei anumite variabile), vor analiza segmentele de memorie (zona de date, segmentul de memorie de tip stiva, segmentul de memorie HEAP) importanta acestora , avantajele si dezavantajele pe care le ofera fiecare dintre ele.

Elevii vor :

- elabora algoritmi elementari pentru a evidentia  operatiile  cu listele liniare simplu inlantuite

( enunturile problemelor se regasesc in listele de probleme încărcate la adresa:

http://alocare-dinamica.wik.is/Welcome/Liste_de_probleme  )

- lucra în echipă pentru crearea unei aplicaţii modularizate la care vor anexa documentaţia de analiza precum şi codul sursă al programelor/subprogramelor definite; aceste aplicatii le vor posta pe pagina creata   http://alocare-dinamica.wik.is/Aplicatii_elevi 

-  vor crea o prezentare in care sa evidentieze grafic operatiile pe listele liniare inlantuite

 ( Ex : http://alocare-dinamica.wik.is/Aplicatii_elevi/Grupa3  )

-         vor evidentia operatiile permise  pe listele particulare (stiva, coada) prin exemple preluate din viata reala(http://alocare-dinamica.wik.is/Aplicatii_elevi/Stiva%2f%2fCoada , fisierele movie_coada.swf si stiva.swf) 

 

Obiective operaţionale

1.1   Să investigheze modul de alocare a memoriei şi operaţiile care pot fi efectuate asupra structurilor de date de tip listă liniară

1.2   Sa analizeze problemele  în scopul identificării datelor necesare

1.3   Sa aleaga  modalităţi adecvate de structurare a datelor care intervin într-o problemă

1.4 Sa creeze  subprograme pentru operatiile specifice listelor liniare

1.5  Sa utilizeze subprograme predefinite de alocare si eliberare dinamica a memoriei

1.6  sa aplice creativ metodele de programare pentru rezolvarea unor probleme intradisciplinare (ex. Matematica) sau a unor probleme cu aplicabilitate practica (ex. – la listele particulare stiva, coada)

1.7     sa analizeze comparativ eficienta diferitelor metode de rezolvare

1.8     sa argumenteze alegerea unei metode de rezolvare

1.9     Să creeze o prezentare/wiki/pagină web pentru prezentarea operaţiilor specifice pe listele liniare înlănţuite

1.10                      Să creeze module de program care vor fi integrate într-o aplicaţie complexă la nivelul grupei/echipei din care face parte

 

Sumar Evaluare :

 

- la inceputul instruirii 

                Profesor :

1.1              Dezbatere/conversatie :  - pentru realizarea feedback-ului, profesorul prin intermediul intrebarilor va verifica daca elevii au cunostintele necesare trecerii la noua unitate de invatare;

1.2              conferinta :  se va prezenta de catre profesor  continutul informational essential pe care ar trebui sa-l cunoasca elevii; se va utiliza fisierul activitate1_feedback_back.pps  ;

 

Elev :

1.1              va primi si completa graficul K-W-L  pentru a se verifica ce stie elevul, ce ar dori sa stie si ce ar trebui sa stie despre alocare dinamică (fisierul  grafic_k_w_l.doc) ;

1.2              va trebui sa sustina un test initial ( 5 itemi obiectivi) si sa se autoevalueze pe baza baremului de corectare primit (fisier – test_initial.doc) ;

1.3              fiecare grupa formata va trebui sa-si intocmeasca un plan de grup in conformitate cu cerintele proiectului prezentate in ghid_de_sarcini.pps ( fisierul plan_de_grup.doc) ;

- pe parcursul instruirii

                    Profesor :

2.1              Dezbatere/Chestionare :  - pentru realizarea feedback-ului, profesorul prin intermediul intrebarilor va verifica daca elevii au  nelamuriri, va monitoriza permanent activitatea elevilor, oferind o varietate de posibilitati de explorare a informatiilor existente in format electronic va indruma  si ajuta  elevii in momente de impas ;

2.2              conferinta :  cel putin o data pe parcursul  instruirii profesorul va explica  si va puncta elementele esentiale   ale continutului informational din unitatea de invatare ;(se vor prezenta elevilor materialele educationale AeL  precum şi  materialul  creat de profesor structuri_de_date_alocate_dinamic.ppt) ;

2.3              evaluare de grup :  va completa pe parcursul intregii instruiri fisierul structuri_de_date_evaluare_de_grup_profesor. ;

Elev :

2.4                      va primi si completa chestionar initial de colaborare  (fisierul  chestionar_initial_colaborare.doc;

2.5                      pe tot parcursul instruirii va completa jurnalul individual pentru sarcina desemnata (fisier – jurnal_individual_sarcina.doc) ;

2.6                      va urmari in permanenta scoring_guide si grila de evaluare pentru blog/ pagina web (sau wiki) ( fisierele autoevaluare_aptitudini.doc, grila_evaluare_pagina_web.doc) ;

- la sfarsitul instruirii

                          Profesor :

3.1              profesorul va completa pentru fiecare grupa Formularul de reactie la prezentare ( fisierul formular_reactie_prezentare.doc ) ;

3.2              evaluare de grup si individuala : va verifica  realizarea planului  de grup a jurnalelor  individuale si pe baza baremelor va puncta proiectul ;( fisierul barem_evaluare_proiect.doc)

Elev :

3.3            elevii vor prezenta proiectul, vor face o autoevaluare conform formularului de reactie la prezentare, a baremelor  si grilelor de evaluare primite ;

3.4              Graficul K-W-L  va fi completat si la sfarsitul instruirii(fisierul  grafic_k_w_l.doc) ;

3.5           Test final , test alcatuit pe structura subiectelor care se dau la examenele nationale de bacalaureat (fisierul test_final_de_evaluare.doc,  ) ;

3.6           Elevii vor completa Chestionarul final de colaborare ( fisierul chestionar_final_colaborare.doc);

3.7           Elevii vor completa un chestionar unde vor menţiona 3 aspecte pozitive ale proiectului şi 2 aspecte care ar putea fi îmbunătăţite ( fisierul chestionar_peer_feedback.doc);

 

Strategii de instruire

Activitate 1 ( in sala de clasa -1 ora)

1.1             obtinerea feedback-ului notiunilor anterioare necesare  trecerii la noua unitate de invatare : se va utiliza fisierul de prezentare activitate1_feedback_back.pps, timp alocat  25 minute, metode : conversatia, dezbaterea                           

1.2             elevii vor primi un test (test initial.doc), 15 minute ( enunturile din test au fost preluate din manualul de Informatica clasa a XI a / autori George Daniel Mateescu, Florin Moraru)

1.3             autoevaluarea (10 minute); elevii vor primi grila cu raspunsurile corecte si se  vor autoevalua     

    

       Activitate 2 (sala de clasa 1 ora)

2.1  Se lanseaza  Intrebarea esentiala – demararea provocarii : timp alocat  30 minute, metode- lucrul in  echipa, dezbatere….

               « Care este legătura dintre eficienţă şi performanţă? »   

       Se va imparti clasa in grupe de 5 elevi ,  membrii grupei  respective vor analiza si discuta impreuna intrebarea esentiala (5-10 minute), dupa care fiecare grupa isi va desemna o persoana care sa prezinte  in cateva cuvinte punctul de vedere al echipei( 1 minut/grupa). Orice membru al clasei va avea posibilitatea sa formuleze intrebari , sa ceara lamuriri in conditiile in care reflectia grupului respectiv  nu o considera convingatoare sau sa o combata cu argumente , cu conditia sa respecte punctul de vedere al oricarui elev din clasa.

2.2 Se lanseaza  intrebarile  unitatii de invatare

                        «  Cum alocam spatiul si timpul?

                         De ce avem nevoie de algoritmi eficienti ? 

                     Cum pot utiliza eficient  resursele unui compilator?»

 si se mentioneaza faptul ca plecand de la aceste intrebari ei vor trebui sa intocmeasca un proiect  prin  documentare individuala si lucru in echipa. (10 minute) Pe baza topicului deschis se vor face  referiri  la criteriile de eficienta ale  unui program 

2.3  se prezinta cerintele proiectului  si criteriile de evaluare ale proiectului  timp alocat 10 minute, metoda – explicatia, material auxiliar -> fisier de prezentare cerinte proiect ghid_sarcini_de_lucru.pps

    2.3.1 -  prezentarea ofertei optiunilor de prezentare (wiki, blog, prezentare in Power Point, pagina web..), recomandandu-se elevilor sa  aleaga o forma de prezentare astfel incat toti elevii din clasa sa aiba acces la informatiile respective….. ; Se mentioneaza importanta citarii surselor de documentare si se recomanda ca pe masura ce consulta o anumita documentatie, aceasta sa fie mentionata in bibliografie

Fiecare elev va primi o lista cu cerintele proiectului, se precizeaza termenul de predare, baremul de evaluare. (planul de resurse, care sa puncteze ideile de baza pe care trebuie sa le urmareasca si sa le atinga elevii se regasesc in fisierul ghid_sarcini_de_lucru, fisier care va fi trimis prin mail tuturor elevilor si va fi postat si pe pagina wiki creata) ;

     2.3.2 -  stabilirea echipelor  de lucru  si repartizarea sarcinilor pe fiecare membru al echipei  ( informatiile se gasesc la adresa  http://alocare-dinamica.wik.is/Welcome/Organizare_Echipe )

                 -  se vor forma grupe de cate 3 elevi ( se va permite elevilor sa-si stabileasca echipa dupa afinitati si interese comune) si vor fi impartite sarcinile intre  membrii echipei astfel incat fiecare elev sa aiba o sarcina precisa :

                   (   S1 – operatia de adaugare in  liste liniare  inlantuite

                       S2 - operatia de modificare in  liste liniare  inlantuite

                       S3 - operatia de stergere in  liste liniare  inlantuite )

                      Observatii :  pentru fiecare operatie elevii vor crea subprograme, numele  acestora fiind stabilite de comun accord de la inceput, astfel incat sa nu  apara confuzii de nume, mentionandu-se faptul ca la sfarsit toate  subprogramele vor fi incapsulate intr-o unitate de program

  -  daca exista elevi cu performante deosebite acestia  vor forma o                      echipa (membrii acestei echipe  vor fi nominalizati de catre  profesor) si  vor avea  ca  sarcina  suplimentara sa caute si sa rezolve cel putin 3   probleme  care au fost date la  olimpiadele nationale din ultimii  ani  

 

Activitate 3 -(in  laboratorul de informatica 3 ore)

3.1              feedback-ul activitatii anterioare (10 minute); pe topicul creat fiecare grupa de elevi trebuie sa posteze un mesaj cu temerile legate de continutul proiectului, http://alocare-dinamica.wik.is/Anunturi/Informatii

3.2  fiecare elev isi va crea  un folder pe  unitatea de disc specificat  cu urmatoarea

       structura arborescenta

                            nume_prenume

                                      imagini_sunete

                                       sarcina_GX(unde G- numarul grupei, X-numarul sarcinii care i-a fost desemnata)                                                    

                                       aplicatii(probleme)

                                                   - aloc

              - aplicatie modularizata

              - cod-sursa programe

3.3   elevii vor fi instruiti cum sa-si caute resursele

3.4  Profesorul va monitoriza permanent activitatea elevilor, oferind o varietate de posibilitati de explorare a informatiilor existente in format electronic ( va recomanda accesarea  unor anumitor site-uri (cele mentionate la internet_resources), mentionand de fiecare data ca aceste materiale consultate  sa fie specificate  in bibliografie cu ajutorul comentariilor , observatiilor sau prin crearea unui fisier individual “Bibliografie”); provocarea discutiilor prin intermediul intrebarilor; sarcini de lucru ; va indruma  si ajuta  elevii in momente de impas

3.5 Se vor oferi explicatii de catre profesor in momentul in care elevii solicita ajutorul (daca e cazul  se intrerupe lucru  individual si se va explica  de către profesor întregii clase) , se va incuraja continuarea intocmirii prezentarii indiferent de spectaculozitatea sau neatractivitatea acesteia

3.6              Se va asigura de catre profesor asistenta in utilizarea softurilor dedicate sau in utilizarea tutorialelor pe care elevul le are la dispozitie

3.7              In ultimele 30 de minute ale activitatii membrii echipei vor trebui sa comunice intre ei, sa stabileasca care este stadiul in care este indeplinita   sarcina  fiecarui membru, sa reuneasca toate materialele  si sa testeze modul in care merge aplicatia de prezentare (06_StructuriDate\Aplicatie_elev\Structuri_de_date_alocate_dinamic.ppt)

Activitate 4 - (in  laboratorul de informatica 3 ore)

                   4.1 feedback-  activitatii anterioare (10 minute); pe topicul creat fiecare grupa de elevi trebuie sa posteze un mesaj cu temerile legate de continutul informational pe care l-au avut de studiat

4.2              elevii vor descarca de pe site  listele de probleme cu grad de dificultate mediu care se refera la utilizarea structurilor de date alocate dinamic (http://alocare-dinamica.wik.is/Welcome/Liste_de_probleme) si fiecare elev va trebui sa rezolve cel putin 2 probleme care sa  corespunda sarcinii ce i-a revenit , probleme pe care trebuie sa le posteze pe pagina wiki creata( enuntul aferent si codul sursa al programului respectiv);.Toate problemele rezolvate de catre elevi se vor constitui intr-o biblioteca de programe, biblioteca la care vor avea acces toti elevii din clasa respectiva / http://alocare-dinamica.wik.is/Probleme_rezolvate )

4.3              se va propune elevilor  un enunt cu corespondenta din lumea reala (se va specifica elevilor sa lucreze numai cu pointeri ;enuntul problemei si codul sursa se gaseste  in fisierul ghid_sarcini_de_lucru ), aplicatia trebuie sa contina o interfata  ( un meniu  cu fiecare cerinta )- enuntul va fi trimis prin mail fiecarui elev, termen de predare stabilit de comun acord cu elevii ;

 http://alocare-dinamica.wik.is/Welcome/Liste_de_probleme/Enunt_Aplicatie_modularizata

  Activitate 5 – Evaluarea proiectelor  (in  laboratorul de informatica 1 oră)

5.1              membrii fiecarei grupe vor avea la dispozitie  10 minute pentru revizuirea  proiectului, posibilitatea de a face ultimele retusuri si vor desemna un purtator de cuvant pentru grupa respectiva

5.2              se va solicita elevilor sa incarce produsele lor pe o pagina wiki sau blog ;colegii pot  furniza reactii creând noi subpagini in wiki pentru observatii (sau pe blog);

5.3              pentru colectarea reactiilor in timp ce se prezinta portofoliul unui elev, fiecare grupa va avea de completat un formular tiparit (formularul de reactie la prezentare) , formular care va fi completat si de catre profesor pentru fiecare grupa in parte ; se va tine cont de reactiile elevilor in stabilirea notei /grupa respectiva( daca acestea sunt pertinente si argumentate corect)

5.4              fiecare grupa va primi un  formular pentru feedback  -ul proiectului (fisierul structuri_de_date_peer_feedback.doc)

Activitate 6 – Evaluare aplicatie modularizata (in  laboratorul de informatica  4 ore)

6.1.           elevii isi vor instala aplicatia pe calculator,  vor verifica daca optiunile din cadrul meniului funtioneaza fara probleme si vor  face depanarile necesare

6.2.           elevii vor trebui sa posteze aplicatiile proprii pe wiki, astfel incat acestea sa fie vizibile pentru toata clasa cat si documentatia aferenta aplicatiei

6.3.           fiecare elev va prezenta  si va explica intregii clase algoritmul pentru cel putin o optiune din cadrul meniului, va explica cum si de ce foloseste indirectarea ; restul clasei va formula intrebari si va cere explicatii

Activitate 7 -  Test  de evaluare  (in  sala de clasa  2 ore) 

                     - fiecare elev va primi un test de evaluare complex , test construit pe structura subiectelor   care se dau la examenele nationale de bacalaureat (Test  final de  verificare a cunostintelor .doc) – enunturile din test au fost preluate din variantele  propuse pentru sustinerea examenului de bacalaureat( www.subiecte2009.edu.ro)

 

 

 

 

Bibliografie:

http://educate.intel.com/ro/ProjectDesign/UnitPlanIndex/GradeIndex/

http://educate.intel.com/ro/AssessingProjects/AssessmentStrategies/

Articol premiat în cadrul competiţiei iTeach #4: "Utilizarea noilor tehnologii în clasă".

Felicitări!

Editor iTeach acum 5852 zile

Da laborios dar util si documentat!
Felicitari!

Cristina-Eugenia Schipor acum 5403 zile

Multumesc mult.
Din nefericire, platforma wik.is nu mai este disponibila iar materialele incarcate pe platforma nu mai pot fi vizualizate.

Carmen Negrea acum 5402 zile

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.