Abateri de la regula acordului dintre subiect și predicat

                                       ABATERI  DE LA  REGULA   ACORDULUI DINTRE SUBIECT ȘI PREDICAT

                                                                            Prof. de română, Bala Chirana, Școala Gimnazială Alexandru Ciucurencu, Tulcea 

              Regulile de acord al predicatului cu subiectul sunt complicate şi ridică numeroase probleme. Deşi par simple în formularea lor generală, respectarea lor presupune corectitudine atât în analiza sintactică a propoziţiei, pentru identificarea exactă a subiectului, cât şi în analiza morfologică a cuvântului prin care este exprimat el. Dintre categoriile gramaticale implicate în acordul predicatului, cazul nu prezintă practic nicio importanţă. Acordul în număr este corelat de obicei fie cu cel în persoană, fie cu cel în gen. Uzul permite foarte multe variaţii de acord, structuri care reprezintă ezitări ale vorbitorilor. Acestea sunt manifestări ale acordului prin atracţie sau după înţeles.

• Acordul prin atracţie se face în condiţiile intercalării între subiect şi predicat a unor determinante la plural:

                                Fiecare dintre cei trei oameni purtau insignă.
                                Fiecare dintre cei trei oameni purta insignă. (corect)
                                Cine din grupul lor îi pot ajuta?
                               Cine din grupul lor îi poate ajuta? (corect)
                                Gala Premiilor Oscar au loc în fiecare an.
                               Gala Premiilor Oscar are loc în fiecare an. (corect)
                               Numărul maşinilor cumpărate din străinătate sunt în creştere.
                              Numărul maşinilor cumpărate din străinătate este în creştere.(corect)
                                                                                                      (apud GBLR, 2010: p. 403)
              Distanţarea termenilor corelaţi constituie o circumstanţă favorabilă încălcării regulilor gramaticale. În exemplele de mai sus, predicatul nu se acordă cu subiectul, ci cu termenul care se află mai aproape de el ori  se impune mai mult atenţiei vorbitorilor. Cel mai adesea este încălcată regula acordului dintre subiect şi predicatul verbal sau dintre subiect şi verbul copulativ al predicatului nominal:
                  Frecvenţa cariilor dentare sunt date de alimentaţia omului modern.
                 Preferinţele pentru cuvântul popular este un alt element comun celor doi scriitori.
                                                     (apud Th. Hristea, Sinteze de limba română, 1984, p. 326)
             Tot un acord prin atracţie este în exemplul:
            Ei nu ştiau care din secreţiile pancreasului provocau scăderea zahărului. Întrucât pronumele subiect care se referă la una din secreţiile pancreasului, e clar că acordul în număr impune un predicat la singular. Aici, predicatul s-a acordat greşit la plural cu un substantiv mai apropiat, secreţiile.
             O altă situaţie care vizează categoria gramaticală a numărului este aceea în care subiectul este multiplu, iar predicatul nu apare la plural, aşa cum cere regula acordului gramatical:
                 Pădurea este locul unde pare firesc să întâlneşti făpturi pe care raţiunea şi logica le respinge.

Hristea(1984) vorbeşte despre un acord greşit al predicatului cu ultimul termen al subiectului multiplu, pe când Avram(1997) este de părere că dacă termenii subiectului multiplu se confundă din punct de vedere logic într-unul singur, desemnând noţiuni foarte apropiate, este corect acordul după înţeles, la singular. Autoarea menţionează faptul că cele mai multe probleme apar la coordonarea copulativă, pentru care regula generală este acordul la plural, dar admite o serie de excepţii:
 Dacă subiectul multiplu este aşezat după predicat, pe lângă acordul formal, la plural, este tolerat acordul prin atracţie cu primul termen al subiectului, ca în exemplul:  
                                             ,,Era odată un moşneag ş-o babă…”                 (I. Creangă)
 Dacă termenii subiectului multiplu, la singular, sunt substantive nearticulate, este corect acordul la singular:   

                                              Ploaie şi vânt a fost şi până acum.  (nu este corect - au fost)
 Dacă predicatul este impersonal, el rămâne la singular şi când subiectul este multiplu:
                                               Îmi vine a plânge şi a râde.                                    
 Verbul copulativ se acordă în număr şi în persoană cu numele predicativ, nu cu subiectul care îl precedă, cu formă de singular:

                                                      Averea lui sunt cărţile.
                                                      Omul acela sunt eu.
            
               Acordul prin atracţie trebuie evitat în construcţii de tipul:

                                          În ceea ce privesc rezultatele, ele ne-au decepţionat.
                                          În ceea ce priveşte rezultatele, ele ne-au decepţionat.     (corect)
                                          Ce-s cu caietele astea murdare?      
                                          Ce-i cu caietele astea murdare?        (corect)

unde putem vorbi de un fals acord, întrucât organizarea sintactică nu o cere. Acordul se face greşit cu substantivul caietele, la plural, şi nu cu adevăratul subiect, interogativul ce, care nu apare decât în contexte de singular. Aproape identic, în celălalt exemplu, acordul se face greşit cu complementul rezultatele, şi nu cu subiectul ceea ce, care impune acord la singular. Guţu Romalo subliniază că formulările incorecte se încadrează în ceea ce lingvistica numeşte hiperurbanism sau hipercorectitudine, înţelegând prin aceasta o greşeală făcută din grija de a evita altă greşeală7.  
              GALR (2005: p. 357; tom II) atrage atenţia asupra unor situaţii de acord prin atracţie realizate greşit prin număr şi persoană în cadrul construcţiilor partitive. Când subiectul este inclus într-o poziţie partitivă, acordul corect este cel formal, predicatul având numărul şi persoana impuse de subiect:

                                            O parte dintre cursanţi va merge la mare.
                                           Fiecare dintre noi are un scop în viaţă.
                                           Mulţi dintre voi sunt îngrijoraţi de soarta partidei.
O mare frecvenţă o au greşelile din cadrul acestui tip de acord, ca o consecinţă a atracţiei exercitate asupra predicatului de cuvântul învecinat:

                                          O parte dintre cei convocaţi nu s-au prezentat.
                                           Fiecare dintre noi avem nostalgia copilăriei.
                                          Fiecare dintre copiii tăi vor pleca.
                                          Mulţi dintre voi cunoaşteţi regulile jocului.

              Remarcăm faptul că predicatul se acordă în număr şi persoană cu atributul prepoziţional, al doilea component al grupului sintactic, care, din punct de vedere semantic, poate fi mai adecvat statutului de subiect. M. Avram8 afirmă că variantele neliterare de acord, cu predicatul la plural, se explică prin înţeles şi atracţie, subliniind că pun probleme şi de acord în persoană. Th. Hristea9 consideră că exemplele din această categorie sunt foarte numeroase şi, de aceea, au presupus toleranţă (le regăsim în limba scrisă):

                           ,,Niciunul dintre membrii auditoriului în afară de Gauss nu l-au înţeles”.

 Ca şi în cazul pronumelor, numeralele pun problema unui acord special:

                               Aproximativ douăzeci de milioane de români sunt aşteptaţi la urne.

Deseori, forma participiilor pasive şi a numelor predicative înregistrează ezitările vorbitorilor între acordul gramatical şi cel după înţeles sau prin atracţie. GALR(2005) recomandă acordul gramatical dacă subiectul nu este însoţit de adjuncţi: Fiecare va şti ce are de făcut., precizând că absenţa atributului nu împiedică decodarea sa şi permite o nouă variantă de acord. Astfel, pot fi reperate cu uşurinţă, la nivelul limbii literare, acordurile după înţeles: Fiecare vom şti ce avem de făcut. (nerecomandabil).
              În cazul construcţiilor restrictive, se impune acordul formal:  

                                             Doar o treime dintre colegi merge în excursie.
                                     
              GALR (2005) consideră că adverbul accentuează calitatea de centru a primului component. Exemplul arată că nu întotdeauna atributul de lângă subiectul gramatical impune ideea de pluralitate. 
               În aceste cotexte, acordul prin înţeles este mai puţin prezent, dar nu este exclus:

                                 Numai un sfert dintre soldaţi cunoşteau experienţa războiului.

 În schimb, Hristea recomandă acordul prin înţeles, la plural, în conformitate cu preferinţa imensei majorităţi a vorbitorilor şi cu tendinţa limbii noastre actuale, care (aşa cum remarca Iordan,1978) ,,merge în sensul preferării pluralului”:

          ,,În mod practic...numai un sfert din publicaţiile ştiinţifice serveşte altor savanţi...”; în locul singularului, autorul recomandă pluralul: servesc.
                     Majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal sunt de origine latină.
                     Majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal este de origine latină. (nerecomandabilă, fără să fie greşită). 

• Acordul prin înţeles se orientează după sensul subiectului. Cel mai frecvent aspect
al său se produce când subiectul gramatical al propoziţiei este exprimat printr-un substantiv colectiv(de felul: majoritate, mulţime, grup, echipă, grămadă etc.) urmat de un atribut la numărul plural. Deşi subiectul are formă de singular, predicatul se pune la plural:
                                                 Majoritatea copiilor sunt fericiţi.
Remarcăm că predicatul nominal se acordă cu atributul substantival genitival, şi nu cu subiectul. Unii lingvişti sunt de părere că în astfel de cazuri ideea de pluralitate este exprimată de o sintagmă (majoritatea copiilor). M. Avram distinge două situaţii de acord:
 Când subiectul este exprimat printr-un substantiv cu sens colectiv
de tipul echipaj, familie, grup la singular singurul acord corect este cel formal, cu predicatul la singular:

                                                Familia s-a pregătit de petrecere.
                                               Un grup a sosit la aeroport.
                              Echipa de fotbal a României va participa la campionatul mondial. 

              Conform GALR(2005), substantivele colective care îşi specifică membrii impun predicatului un acord formal:        

                                               Armata se pregătea pentru un eventual conflict.

                                                      ,,Târziu şi toamna a plecat
                                                      Frunzişul tot e răvăşit”.                          (G. Bacovia)

               În utilizări metaforice, aceste substantive colective primesc adjuncţi şi permit şi acordul prin atracţie:           

                                                          O armată de furnici şi-au făcut apariţia.

 Când subiectul la singular este un substantiv care exprimă o cantitate (mulţime, majoritate, jumătate, parte etc.), cu sau fără un atribut la plural, acordul formal este concurat de alte tipuri de acord. Se preferă:

                                     Majoritatea a venit., dar se admite şi: Majoritatea au venit.
               Conform GALR (2005), substantivele care nu îşi specifică membrii admit un acord gramatical, ca în exemplul:
                                                Un grup de ofiţeri s-a prezentat la regiment.
dar şi un acord prin atracţie:  Un grup de călăreţi au revendicat cetatea.
              Cele două tipuri de acord sunt aplicate şi pentru numele predicativ sau participiul pasiv: 

                                               O mulţime de oameni a fost atent cercetată., aici accentul cade pe substantivul colectiv şi nu pe ideea de număr. Prezenţa articolului hotărât întăreşte statutul centrului:               Mulţimea a părăsit piaţa.
                             sau:                          O mulţime de case au fost demolate în urma cutremurului.
                                       
               Avram M subliniază faptul că în construcţiile cu atribut la plural se răspândeşte tot mai mult acordul după înţeles, combinat cu acordul prin atracţie, având perspectiva să devină chiar normă. Şi GBLR (2010) arată că în uzul actual se extinde tot mai mult acordul la plural şi în situaţiile în care substantivele nu au subordonaţi la plural11: 
Majoritatea oamenilor au aplaudat.
Majoritatea au aplaudat.
              Probleme de acord în persoană apar dacă subiectul colectiv este urmat de un atribut pronominal, ca în exemplul: Majoritatea dintre noi am aplaudat. sau Majoritatea dintre voi aţi aplaudat.
               Acordul după înţeles este favorizat şi în situaţii de tipul:
                                        O avalanşă de aplauze au încheiat reprezentaţia.
                                        O căciulă de bani sunt pe masă., în care substantivele subiecte pot primi o accepţie colectivă.
                                         Fel de fel de oameni au venit.
                                         Au apărut un fel de musculiţe.
                                        O specie nouă de gândaci au invadat locuinţele., în care substantivele de tipul fel, soi, tip, rasă, specie sunt urmate de un substantiv la plural şi de aceea nu mai transmit verbului predicat informaţia de singular. Remarcăm în context valoarea adjectivală a acestor substantive.
              Tot un tip de acord prin înţeles, indiscutabil greşit, este: Lumea au comentat în fel şi chip.
              Hristea selectează exemple din corespondenţa Veronicăi Micle, despre care spune că era destul de consecventă în privinţa folosirii acestui tip de acord12: ,,Lumea m-au acuzat sau ,,Publicul au putut să vadă”. Acelaşi autor semnalează exprimarea greşită de tipul: Familia Popescu au sosit de la mare., cu predicatul la plural în loc de singular. Deşi exprimă o colectivitate, substantivul familia trebuie privit ca un tot perfect unitar.
             Un acord poetic întâlnim în versurile poetului G. Coşbuc:

,,Părul ei sunt valuri creţe”, în care se creează impresia că verbul copulativ se acordă cu numele predicativ valuri. În realitate, se acordă cu substantivul subiect părul, care exprimă ideea de colectivitate şi atrage, în mod greşit, folosirea unui predicat la plural.
             Din cele prezentate deducem că vorbitorul obişnuit se străduieşte să evite predicatul la singular pe lângă un subiect la plural, dar nu este la fel de deranjat de predicatul la plural pe lângă un subiect la singular. Chiar dacă acordurile după înţeles sunt, de multe ori, greşite, există şi situaţii recomandabile. Hristea(1984) afirmă că cine a scris ,,Majoritatea revoluţiilor a fost legată de o ciocnire armată a claselor”, nu acceptă acordul dictat de logică şi de simţul lingvistic al vorbitorilor.
              Un acord corect după înţeles se face când subiectul este un pronume demonstrativ sau relativ compus cu formă de feminin, dar cu valoare de neutru:
                                                Asta-i frumos din partea ta.
                                             Aceasta nu este recomandabil., aici pronumele feminine înseamnă ,,acest lucru, acest fapt”.
              De reţinut că în această situaţie acordul formal este greşit, deci nu trebuie spus Asta este ştiută. În schimb, este corect Asta-i bună.
              O problemă interesantă pune acordul predicatului cu pronumele interogativ cine, care se poate referi la una sau mai multe persoane. În ambele situaţii, predicatul trebuie pus la singular:
                                                     Cine m-a căutat?
                                                     Cine ţi-a plăcut mai mult dintre actori?
Când răspunsul aşteptat are în vedere mai multe persoane, există tendinţa greşită ca predicatul să se pună la plural, ca în exemplul: Cine sunt aleşi în noul guvern român?
             Acordul dintre un predicat şi un subiect exprimat prin pronume relativ este indus, în mare măsură, de absenţa sau prezenţa antecedentului.
Pronumele relative fără antecedent se comportă astfel: cine şi ce selectează singularul verbului predicat, câţi, câte selectează pluralul, care admite ambele forme de număr.
                                                Nu ştiu cine vine / câţi vin / care vin/ care vine.      
               Prezenţa antecedentului presupune un dublu acord. Relativul preia informaţiile antecedentului şi le transmite verbului predicat:
                                                  Infirmiera care vrea să-l vadă este foarte atentă.
Asistentele care îl ţin sub observaţie sunt foarte atente.
Este o persoană care ştie ce vrea.
                                                 Sunt persoane care ştiu ce vor.
                                                
              O altă tendinţă ce se manifestă de multă vreme priveşte verbul a trebui, care apare încadrat la verbe impersonale, adică verbe definite prin caracteristica de a nu primi poziţia de subiect sau, dacă o primesc, de a realiza subiectul ca propoziţie conjuncţională sau ca echivalent sintactic al acesteia: 
Trebuie să înveţi.
              În cazul acestor verbe tiparul este oscilant, căci resimte nevoia de subiectivizare:  (GALR, 2005: p349; tom I)
                                                                 Trebuiam să plec.
              Personalizarea verbului a condus la construcţii de tipul:
                                                                Îmi trebuieşte timp.

                                                               Îmi trebuiesc cărţi.

              În general, se constată un puternic sentiment al acordului în număr, care duce, uneori, la greşeli de hipercorectitudine. Dacă neatenţia este sursa multor dezacorduri, alteori tocmai sentimentul puternic al necesităţii acordului duce la formulări incorecte prin exagerarea corectitudinii. Aşa se explică extinderea formei verbale trebuiesc, considerată, în mod eronat, pluralul formei de singular trebuie şi preferată, ca atare, de mulţi vorbitori, în situaţiile în care verbul are un subiect la plural. De fapt, trebuie reprezintă atât singularul, cât şi pluralul. În opinia Guţu Romalo(1972), forma de plural trebuiesc se încadrează în altă paradigmă şi îi corespunde singularul trebuieşte (nu trebuie). Limba literară preferă însă forma trebuie atât pentru singular, cât şi pentru plural. Autoarea conchide ,,oricare dintre cele două formulări: Îţi trebuie fotografii sau Îţi trebuiesc fotografii este corectă; prima însă este mai îngrijită, mai literară”.
              În accepţiunea gramaticilor şcolare, termenul de acord este sinonim cu potrivire. Acordul este potrivirea de formă între părţi de propoziţie legate prin anumite raporturi de determinare în ce priveşte categoriile gramaticale pe care le au în comun. Acordul ca modalitate de realizare a relaţiei sintactice a apărut ulterior flexiunii şi se defineşte ca mijloc de sudare a unităţilor sintactice ale unui enunţ prin repetarea unor categorii gramaticale de la subiect la predicat.
              Ambele tipuri de acord sunt tratate de obicei în cadrul abaterilor de la regulile acordului. Există şi fapte de acord după înţeles sau prin atracţie care sunt cel puţin tolerate în limba literară, dacă nu constituie chiar norma într-o construcţie dată.
              La stabilirea acordului dintre predicat nominalul şi subiect problema se va pune întâi pentru partea verbală şi apoi pentru partea nominală.
              Prezentăm în continuare câteva dintre greşelile frecvente realizate de elevii ciclului gimnazial:
                                Opera şi autorul ei sunt cunoscute în întreaga lume.
                                Majoritatea exerciţiilor şi problema este grea.
                                Comedia şi schiţa a fost scrisă de I. L. Caragiale.
                                M-a certat mama şi tata.
                                El şi cu tine vor fi pedepsiţi.
                                Tu sau Maria va fi ascultată.
                                Toţi elevii mergem la teatru.
                                Dintre toţi va avea de câştigat nu numai Maria, ci şi Ionuţ.
                                Ce-s cu aceste cărţi?
               Pentru a reţine mai uşor, recomandăm să se urmărească două elemente:
                    1. ce denumesc substantivele subiect-nume sau lucruri;
                    2. numărul singular sau plural la care apare masculinul.
BIBLIOGRAFIE
1. Avram, Mioara - 1997. Gramatica pentru toţi, ediţia a II-a, Editura Humanitas, Bucureşti.
2. Goian, Maria, Emilia – 1995. Limba română. Probleme de sintaxă, Editura Recif, Bucureşti.
3. Gramatica limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
4. Guţu Romalo, V.- 1972. Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi), Editura Ştiinţifică,
   Bucureşti.
5. Hristea, Theodor (coord.) – 1984. Sinteze de limba română, Editura Albatros, Bucureşti.
6. Pană Dindelegan, Gabriela (coord.) – 2010. Gramatica de bază a limbii române, Academia
                                          Română, Univers enciclopedic Gold, Bucureşti.
7.  Iordan, Iorgu şi Robu, Vladimir – 1978. Limba română contemporană, Editura Didactică şi 
                                                          Pedagogică, Bucureşti.