Modalități de stimulare a motivației, pentru creșterea randamentului școlar al elevilor

Claudia PopColegiul National Mihai Eminescu, Satu Mare30 iul. 2025

Nu este suficient ca scopul unei activităţi să fie clar, corect şi riguros formulat pentru ca ea să se desfăşoare normal şi eficient. Dacă lipseşte stimularea şi susţinerea energetică în vederea realizării scopului, activitatea nu poate fi dusă la îndeplinire. Chiar dacă omul dispune de instrumente intelectuale bine dezvoltate ( o bună percepţie şi memorie, o gândire flexibilă, o imaginaţie bogată), dar nu este împins, determinat de ceva pentru a munci, învăţa, sau realiza, el nu va obţine performanţele dorite. Deci, activitatea umană, pe lângă stabilirea precisă a scopului, pe lângă punerea în disponibilitate a tuturor instrumentelor necesare realizării ei (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, aptitudini) trebuie să facă apel la o serie de factori cu rol de stimulare şi activare, de sensibilizare selectivă şi imbold, care sunt încadraţi în noţiunea de motivaţie.
Există anumite stări de necesitate sau sensibilizări ale organismului pentru diferite obiecte. Aşa se dezvoltă nevoia de substanţe nutritive, de oxigen, de anumite condiţii de temperatură, umiditate, presiune, de semnale informaţionale ce urmează a fi recepţionate şi prelucrate, nevoia de mişcare, acţiune, comunicare, etc. Toate acestea sunt trebuinţe, condiţii ale vieţii, procese pulsionale fundamentale, ce semnalizează perturbările (privaţiunile, excesele) intervenite în organism, sau în sistemul de personalitate.
Alături de trebuinţe se dezvoltă impulsurile (trebuinţe aflate în stare de excitabilitate accentuată, expresivă), intenţiile (implicări proiective ale subiectului în acţiune), valenţele (orientări afective spre anumite rezultate) şi tendinţele (forţe direcţionate mai mult sau mai puţin precis). Ansamblul acestor stări de necesitate ce se cer a fi satisfăcute şi care îl împing, îl instigă şi îl determină pe individ pentru a şi le satisface formează sfera motivaţiei acestuia. Este vorba de aşa numiţii stimuli interni, care din interior il determină pe individ să întreprindă o serie de acţiuni.
Motivaţia constă în circumstanţele care explică declanşarea, direcţionarea, intensitatea şi stoparea unei activităţi sau manifestări comportamentale. Ea este o pârghie importantă în procesul autoreglării individului, o forţă motrice a întregii sale dezvoltări. Selectarea, asimilarea, sedimentarea influenţelor externe se vor produce dependent de structurile motivaţionale ale persoanei. Motivaţia sensibilizează diferit persoana la influenţele externe, de aceea, prin caracterul ei propulsator şi tensional ea reaşează, răscoleşte, sedimentează şi amplifică materialul construcţiei psihice a individului.
Motivaţia nu trebuie considerată şi interpretată în sine, ca un scop, ci pusă în slujba obţinerii unor performanţe, adică a unor nivele superioare de îndeplinire a scopului. Relaţia dintre motivaţie şi nivelul performanţei depinde de complexitatea sarcinii pe care subiectul o are de îndeplinit, de gradul de dificultate al acesteia.În acest context, în psihologie a apărut ideea optimului motivaţional, adică a unei intensităţi optime a motivaţiei care să permită obţinerea performanţelor scontate.
De optim motivaţional se poate vorbi în două situaţii:
• când dificultatea sarcinii este apreciată corect de subiect, optimul motivaţional înseamnă relaţia de corespondenţă, chiar echivalenţă între mărimile celor două variabile. Dacă dificultatea sarcinii este mare înseamnă că este nevoie de o intensitate mare a motivaţiei pentru îndeplinirea ei.
• când dificultatea sarcinii este apreciată incorect de subiect, se delimitează două situaţii tipice: fie subaprecierea semnificaţiei sarcinii, sau în caz contrar supraaprecierea ei.
Subiectul nu va fi capabil să-şi mobilizeze energiile şi eforturile corespunzătoare îndeplinirii sarcinii. Într-un caz va fi submotivat, va acţiona în condiţiile unui deficit energetic, ceea ce va duce în final la nerealizarea sarcinii. În al doilea caz va fi supramotivat şi va activa în condiţiile unui surplus energetic, care l-ar putea dezorganiza şi stresa. Când individul este fie submotivat, fie supramotivat, efectul este eşecul.
În aceste condiţii, pentru a obţine optimul motivaţional este necesară o uşoară dezechilibrare între intensitatea motivaţiei şi dificultatea sarcinii. Optimul motivaţional se obţine prin acţiunea asupra celor două variabile şi anume: obişnuirea indivizilor de a percepe cât mai corect dificultatea sarcinii şi manipularea intensităţii motivaţiei, în sensul creşterii sau descreşterii ei.
De-a lungul timpului s-au făcut mai multe clasificări ale motivaţiei: după efectul produs poate fi pozitivă sau negativă; după sursa generatoare: intrinsecă sau extrinsecă; după procesele psihice implicate: cognitivă sau afectivă. Dacă sursa generatoare se află în subiect, în nevoile sale, în trebuinţele personale, dacă ea este solidară cu activitatea subiectului, motivaţia se numeşte directă sau intrinsecă. Specificul ei constă în satisfacerea ei prin acţiune adecvată (te plimbi pentru că îţi face plăcere). Dacă sursa generatoare a motivaţiei se află în afara subiectului, fiindu-i sugerată sau chiar impusă de o altă persoană, motivaţia se numeşte indirectă sau extrinsecă.
Motivaţia intrinsecă este mult mai productivă decât cea extrinsecă. Produc-tivitatea mai mare sau mai mică a formelor motivaţiei depinde şi de particularităţile concrete ale situaţiei şi individului.
În şcoală, de mare interes este stimularea şi motivarea adecvată a elevilor în scopul obtinerii performantelor şcolare scontate. Acest lucru se poate realiza folosind metode activ-participative, organizând activitatea de învăţare într-un mod cât mai atractiv, introducând activităţi ludice în programul zilnic şi dozând corespunzător sistemul recompensă – pedeapsă.
UTILIZAREA METODELOR ACTIV-PARTICIPATIVE
a. Problematizarea constă în prezentarea informaţiei într-o formă care să trezească şi să întreţină reacţiile surpriză, mirarea, uimirea, asimilarea cunoştinţelor se va realiza prin rezolvarea activă a situaţiei problemă, răspunzându-se de obicei la întrebări de genul:” De ce…?”, “Cum…?”, “Unde…?”. Problematizarea dezvoltă: curiozitatea epistemică, gândirea divergentă, imaginaţia, interesele, spiritul de competiţie, iniţiativa şi emoţiile intelectuale pozitive.
b. Modelarea este o metodă activă care conduce spre înţelegerea fenomenelor din natură sau societate cu ajutorul modelelor mintale sau materiale. Acestea pot fi construite de către elevi, în legătură cu conţinutul diferitelor programe, de exemplu: machete pentru formele de relief, clădirea şcolii, etc. Modelarea dezvoltă: analiza şi sinteza, comparaţia în plan perceptiv şi intelectual, generalizarea şi concretizarea, abilităţi manuale, dexteritatea degetelor, reprezentări vizuale şi consolidează deprinderile senzorial-perceptive şi de mişcare.
c. Lucrările experimentale se bazează pe modificarea voită a diferitelor fenomene sau procese în scopul studierii, dar şi al înţelegerii lor, de exemplu: studierea proprietăţilor apei, a formelor în care apa se întâlneşte în natură. Lucrările experimentale dezvoltă:spiritul de observaţie, flexibilitatea atenţiei, deprinderi motrice şi intelectuale, abilităţi de relaţionare şi comunicare.
d. Observaţia este o modalitate de urmărire dirijată a fenomenelor naturale, sociale, a unor evenimente, în scopul studierii şi înţelegerii conţinutului respective. de exemplu: fişe de observaţie cu diferite teme, întocmite de către elevi. Observaţia dezvoltă: spiritul de observaţie, capacităţi analitice, sintetice, comparative în plan perceptiv şi intelectual, atenţia distributivă, independenţa în actele de decizie.
e. Proiectul este metoda didactică prin care elevii efectuează “mici cercetări”, de obicei cu obiective practice sau cu finalizare în realizarea unui obiect, album tematic, culegere de cântece, investigaţii în mediul înconjurător, etc. Metoda proiectului dezvoltă: creativitatea, calităţile voluntare, perseverenţa, încrederea în sine componentele afective pozitive şi spiritul de investigaţie.
ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE ATRACTIVE
a. Activităţile de grup (munca pe ateliere) presupun cooperare, respectarea unor reguli în rezolvarea sarcinilor de instruire, de exemplu: realizarea unor machete, a unor pliante, postere, etc. Activităţile de grup dezvoltă: deprinderile de conduită, capacităţile de colaborare şi comunicare, imaginaţia de grup (brainstorming), stăpânirea de sine, atitudini pozitive faţă de semeni şi recunoaşterea valorilor.
b. Activităţi individuale diferentiate în funcţie de posibilităţile, capacităţile şi aptitudinile particulare ale elevilor, dar şi de interesele lor, cum ar fi fişe de muncă independentă în scop de dezvoltare, eliminare de lacune, recuperare, consolidare, realizarea de desene pe diferite teme, concursuri, serbări, etc. Acest tip de activităţi dezvoltă: imaginaţia, demersurile creative, stima de sine, spiritul de independenţă.
c. Concursuri pe diferite teme, realizate între grupuri restrânse ale efectivului clasei, cu tematici care se pot prezenta sub formă de întrebări, teste grilă, chestionare, sau elaborare de compuneri, caracterizări de personaje, etc. Concursurile dezvoltă: spiritul de competiţie, încrederea în forţele proprii, perspicacitatea, stări de relaxare şi destindere.
d. Activităţi extraşcolare complementare, sub formă de vizionări de spectacole, vizite şi excursii şcolare. Acest tip de activităţi dezvoltă: interese, cultura generală, componente afective, deprinderi de conduită.
INTRODUCEREA ACTIVITĂŢILOR LUDICE
a. Jocul de mişcare - reprezentând componente motrice introduse sub formă de joc, pe parcursul unor lecţii; favorizează relaxarea şi scăderea timpului de reacţie.
b. Jocul distractiv – se poate realiza la orice disciplină, cu durată de câteva minute, fără a avea legătură cu conţinutul lecţiei; produce confort psihic, relaxare fizică şi psihică, măreşte afectivitatea relaţiei professor - elev.
c. Jocul dramatizare – se poate realiza prin citirea pe roluri sau interpretarea acestora în manieră personală, uneori cu decor sau costumaţie adecvată; dramatizarea dezvoltă imaginaţia, reprezentările vizuale, auditive, de mişcare, emoţiile estetice, expresivitatea verbală şi nonverbală (mimică, gesturi, etc)
d. Jocul de rol – cu simularea unor funcţii, relaţii, activităţi fie din viaţa familială, fie din cea şcolară sau socială. Accentul cade pe înţelegerea rolului şi atribuţiilor personajului respectiv, a relaţiilor şi situaţiilor; dezvoltă creativitatea, capacitatea de comunicare, calităţile limbajului.
e. Jocul didactic – se poate utiliza la orice disciplină în funcţie de specificul temei lecţiei; dezvoltă operaţiile gândirii, stimulează curiozitatea, antrenează capacităţile de decizie.
f. Jocul logic,de perspicacitate şi atenţie – de exemplu găsirea unor erori introduse intenţionat într-un text, completarea rapidă a unor desene lacunare, etc; dezvoltă spiritul de observaţie, curiozitatea, atenţia, spiritul de competiţie, inteligenţa verbală.
MODALITĂŢI DE RECOMPENSĂ EXTERNĂ
- acordarea de diplome la intervale săptămânale, lunare, semestriale, pentru recompensarea celui mai bun “scriitor”, ”matematician”, ”orator”, sau pentru cel mai harnic elev, cel mai activ şi întreprinzător elev al clasei.
- realizarea unor expoziţii cu cele mai deosebite produse ale elevilor: desene, compuneri, poezii, obiecte.
- realizarea unor expoziţii panou, pentru câştigătorii diferitelor competiţii la nivelul clasei, şcolii sau în afara lor.
- recompense, mici cadouri oferite din fondul clasei (agende , acuarele, bilete pentru spectacole etc.).
- atribuirea de roluri în cadrul colectivului clasei, sau oferirea unor ecusoane.
În cazul abaterilor disciplinare, a atitudinilor negative faţă de învăţare, de colegi, profesori, dezaprobarea poate fi manifestată în forme diferite, fără a se accentua ideea de pedeapsă; de exemplu excluderea din componenţa echipei participante la concurs, retragerea unor roluri deja dobândite sau interdicţia de a le primi pe o perioadă determinată.
Atunci când se impun sancţiuni se recomandă ca ele să fie alese cu discernământ şi diferenţiate ca severitate şi frecvenţă în funcţie de particularităţile elevilor. Se impune astfel cunoaşterea psihopedagogică a elevilor şi colaborarea cu familia, insistând pe raţionalizarea şi conştientizarea problemei, pe componentele emoţionale, evitându-se jignirea, umilirea, ridiculizarea, blamarea şi ameninţarea agresivă a elevilor.
FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE EVALUARE ŞI AUTOEVALUARE
În acest sens se pot desfăşura exerciţii care să se axeze pe: autoevaluare dirijată, alcătuirea grilelor de evaluare, inventarierea aprecierilor prin completare din partea celor care nu fac parte din grupul de evaluatori, stabilirea criteriilor pentru diferite evaluări şi conştientizarea importanţei respectării acestor criterii. Evaluările şi autoevaluările se pot realiza în legătură cu oricare din produsele activităţilor şcolare sau extraşcolare, individuale, de grup sau ale clasei în ansamblul ei.
FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE DECIZIE
Aceste abilităţi se pot forma prin diferite exerciţii care vor iniţia elevii în identificarea şi parcurgerea paşilor unui act de decizie şi anume: definirea problemei care necesită o decizie, identificarea tuturor informaţiilor în legătură cu acest aspect, ierarhizarea alternativelor, luarea deciziei, construirea unui plan de acţiune şi finalizarea opţiunii.
Dată fiind importanţa motivaţiei în susţinerea energetică a acţiunii, cunoaşterea şi aplicarea modalităţilor de stimulare a motivaţiei şcolare se impune, deci, ca o necesitate.

Motivația nu este doar o emoție trecătoare sau un impuls de moment, ci rezultatul unei sinergii între mai multe componente interioare:

1. 🧠 Cunoștințele reprezintă baza teoretică – ceea ce știm despre un domeniu sau un scop. Ele oferă claritate: înțelegem ce este de făcut, ce presupune drumul și care sunt pașii logici.

2. 🛠️ Abilitățile sunt puntea dintre teorie și practică. Ele reflectă capacitatea noastră reală de a acționa. Chiar dacă știm ce trebuie făcut, fără abilitatea de a face, motivația rămâne inertă.

3. 🔁 Comportamentele sunt manifestările repetate în acțiune – reflexele noastre zilnice, obiceiurile care susțin sau sabotează progresul. Adevărata motivație devine vizibilă în rutina zilnică, nu în intenții.

4. 🧩 Strategiile sunt forma inteligentă de a combina cunoștințele, abilitățile și comportamentele pentru a ajunge la rezultat. Ele reprezintă alegerile deliberate, planul din spatele efortului: Cum? Când? Cu ce resurse?

5. 🔥 Voința este motorul din spate – puterea de a persevera chiar și atunci când apar obstacole. Este cea care transformă potențialul în realitate. Voința direcționează energia noastră internă spre obiectiv și o menține constantă în timp.

🔄 Astfel, motivația autentică nu înseamnă doar a dori ceva, ci a ști, a putea, a acționa, a planifica și a insista. Fiecare componentă o alimentează pe cealaltă, iar împreună formează combustibilul durabil al reușitei.

Mulțumim!
Felicitări!

Mariana Ivan acum 443 zile