Secvențe de BIOGRAFIE AFECTIVĂ a unei reviste scolare: EXTEMPORAL 10 de la Scoala cu cls. I-VIII Petre Sergescu din Drobeta Turnu Severin, coordonata de doamna prof. Rodica Radu

Publicat în 21. 07. 2021 de Corneliu Dragomir | Etichetat cu: revista scolara, scoala petre sergescu drobeta turnu severin, extemporal 10, rodica radu, profesor de limba romana
Categorie: inovaţii didactice

Este emoționant să rememorezi lumea plină de frământori a pubertății și preadolescenței trăită atunci, în anii 1994-1998, când eram un simplu elev la Școala cu cls. I-VIII Petre Sergescu/ Școala Generală Nr. 4 Drobeta Turnu Severin. Era o școală simplă de cartier periferic, muncitoresc unde elevii învățau în trei schimburi. Uneori veneam dimineața de la 6:50, iar în alți ani terminam orele la 20:40... Condițiile de învățat erau precum vremurile de atunci: bancile erau bănci, așa cum trebuie proiectate ergonomic niște bănci pentru elevi, tabla înca mai era de sticlă, neagră/verde închis, pe care se scria cu creta albă sau colorată (galbenă, crem, bleu...), deasupra tablei, central, încă se mai vedea pe perete urma tabloului lui Nicolae Ceaușeșcu, căci fusese dat jos în anii când am fost elev de clase primare, caloriferele din fontă erau atât de calde cât să nu uităm că am ajuns în sala de clasă iar giurgiuvele de la geam erau din lemn de brad măcinat de arsița soarelui, de vânt și ploi și pe alocuri, de mucegai.

Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...

Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare.

Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...

Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...

Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...

După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.

Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.

Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...

Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.