Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Atitudinea lui Petre P. Carp faţă de „chestiunea evreiască”.
Prof. Nicu Cristina (Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui)
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea „chestiunea evreiască” reprezenta deja o constantă a politicii româneşti, mai ales datorită implicării marilor puteri europene şi a presiunilor făcute asupra statului roman pentru a rezolva problema în favoarea evreilor.
La 22 aprilie/ 4 mai 1868, consulul general al Angliei a adresat un protest contra „jertfelor fanatismului român”, considerând drept vinovaţi, pentru încălcarea articolului 46 al Convenţiei de la Paris (care garanta egalitatea tuturor locuitorilor ţării, independent de rasă sau religie), guvernul şi în primul rând pe Brătianu. În acelaşi timp, consulul general austriac, baronul Eder, cerea satisfacţie, considerând că a fost insultat în circulara dată de Ştefan Golescu, iar Austria se considera ofensată, deoarece guvernul român bănuia pe consulul său de la Iaşi de transmitere de ştiri false. I s-au alăturat şi Franţa, Prusia şi Rusia ţaristă, care au cerut despăgubiri pentru evreii expulzaţi.
Aceasta era atmosfera când, la 26 aprilie 1868, P.P.Carp a urcat la tribuna Parlamentului pentru a învinui guvernul de scăderea prestigiului ţării ca urmare a „chestiunii evreieşti” declarând: „dintr-un capăt la altul al Europei se aruncă oprobriul asupra noastră, şi cuvântul de barbar întovărăşeşte astăzi pe cel de român... lordul Stanley a zis nişte cuvinte foarte aspre, pe care în numele naţiunii le resping. A zis: Nenorocirea este pentru evrei, dezonoarea pentru România! În numele Naţiunei resping aceasta, pentru ca Naţiunea, precum v-am demonstrat, totdeauna a fost impasibilă în această chestiune, şi dacă s-a pronunţat a fost ca să respingă solidaritatea ei cu cei ce prigonesc”.1 Carp considera că „naţiunea noastră a fost tolerantă şi ospitalieră în toate epocile; şi chiar în acele timpuri în care [.....] cuvântul străin era sinonim cu inamic”.2
Replica lui Brătianu a fost pe cât de adevărată pe atât de acidă când a declarat că lordul Stanley poate să se revolte, dar nu Carp, fostul boier, care „a tratat cu dispreţ toată partea aceea a naţiunii care n-a avut norocirea să fie bogată ca dl. Carp, fiindcă a fost ţintuită de muncă”3
În viziunea lui Carp „chestiunea evreiască” era de două ori periculoasă, pe de o parte pentru ordinea publică, putând provoca tulburări, pe de altă parte pentru felul puţin plăcut în care era privită ţara în străinătate. Carp considera că nu se putea să nu se ţină cont de Europa, căci fără sprijinul ei moral şi financiar România nu ar fi putut să-şi asigure viitorul. Atitudinea lui Carp avea să fie în asentimentul regelui care nota în memorii sale la 16 aprilie/ 8mai 1868 „Carp este singurul care e nepărtinitor în chestiunea evreiască” 4
În discursul din 1868 Carp realizând o istorie a „chestiunii evreieşti” îl acuza pe Brătianu că activase problema evreiască, care, până la venirea lui la putere, nu existase spunând: „înainte de 11 februarie chestiunea evreilor nu a avut la noi decât un rol foarte neînsemnat; din vreme în vreme se dau nişte circulare ministeriale în contra modului de port al evreilor. La 11 februarie, cu Constituţiunea, s-a agitat chestiunea de a se şti dacă trebuie să se acorde evreilor drepturi politice sau ba, dreapta şi atunci mărturisesc că partida în capul căreia se afla d-ul Brătianu, împinsă ca şi noi de acele idei măreţe, era dispusă a face oarecari concesiuni acordând oarecare drepturi politice evreilor. Atunci s-au găsit unii, care în simplul scop de a agita spiritele au măgulit acele prejudecăţi care sunt contra evreilor şi au împiedicat a se făptui acele idei ce erau apărate şi de stânga şi de dreapta acestei Adunări. Aşadar folosindu-se domnul Brătianu de starea în care se afla Moldova, văzând că acolo comerţul era în mare parte în mâna evreilor şi că din această cauză născuse un soiu de rivalitate socială şi comercială între părţile române-creștină şi române-evreieşti, a gândit cu multă dibăcie de a preface o chestiune politică într-o chestiune socială; şi a zis Românilor de peste Milcov: , Fracţiunea a zis: trebuie să ne eliberam de evrei prin orice mijloc, trebuie să curăţim ţara de această plagă”5
Carp aprecia modul de acţiune al Fracţiunii, maniera deschisă în care acţiona aceasta spunând: „ fracţiunea a avut curajul opiniilor sale; fracţiunea a zis: urâm pe evrei, îi urâm din convicțiune, însă nu voim mijloace pezişe, nu voim jumătate de mijloace, vom veni cu o lege - şi au venit cu o astfel de lege - trebuie să mărturisim că ea a fost francă şi reală în aceasta chestiune, voim să ne scăpam de evrei, iată o lege, care deşi barbară, este necesară”.6
Carp era convins că Brătianu era conştient de situaţia creată declarând „Ştia ministrul foarte bine ca o lege în contra evreilor, ar putea să ridice în Europa întreagă o furtună care l-ar fi silit să se oprească, căci, d-lor, numai la ideea prezentării acestei legi, Europa fu cuprinsă de oroare, şi protestările ei siliră pe d-ul Brătianu să vie în numele civilizaţiunii europene şi să vă arunce epitetul de barbari”7.
În schimb, Carp îl acuza pe Brătianu că a jucat un dublu rol „a trebuit să tacă pe deoparte asupra proiectului de lege prezentat de fracţiune, căutând totodată să persecute pe evrei cu măsuri administrative şi pe de altă parte în faţa Europei se scuza, zicând că nu voieşte să persecute şi că nu persecută el pe evrei, ci că naţiunea nu-i voieşte şi îi persecută”.8 Carp respingea acuzaţiile care se aduceau naţiunii, căci „naţiunea nu poate fi răspunzătoare decât când noi, reprezentanţii săi, vom face o lege prin care să cerem persecutarea evreilor. De aceea eu, în numele naţiunii întregi, resping şi arunc înapoi Europei cuvântul de barbar cu care ne tratează, fiindcă până acum încă nu l-am meritat şi dacă este cineva barbar, nu poate fi altul decât d-ul Brătianu care a făcut faimoasele circulări, faimoasele persecuţiuni”.9
Carp sublinia că persecutarea evreilor din Moldova a început în urma unei circulare trimisă de Brătianu la toate prefecturile de judeţ în care se spunea „oprirea israeliţilor de a fi arendaşi de moşie, de a se opri israeliţilor aşezarea prin comunele rurale, de a se face întreprinzători de hanuri, cârciumi şi arendaşi de moşie”.10 Continuând, „acea circulară, atunci aplicată de toţi prefecţii, a produs în Europa o senzaţie destul de neplăcută. Pe atunci aveam onoarea a înfăţişa România la Paris am fost, prin urmare, în stare a şti şi a aprecia impresiunea produsă Europei întregi. Atunci, d-lor, mi-am luat libertatea a explica ministrului de externe situaţiunea” explicându-i „că cele petrecute sunt lucruri pe care o putere ce avea la dispoziţiunea sa sute de mii de baionete, poate să-şi le permită...Sunt lucruri pe care nu şi le poate permite o ţară mică cum e a noastră”11.
Carp merge mai departe şi prezintă situaţia reală a evreilor din Moldova, după celebrele circulare date de ministru, spunând „Există o dispoziţiune la noi prin care se opreşte cineva a fi posesor de cârcime dacă nu va avea o garanţie care sa stabilească faptul că acel care voieşte a fi posesor nu e om fără căpătai. Obişnuit, asemenea garanţii se dau de către săteni. Ei bine, prefecţii interveneau pe lângă comune îndemnând pe săteni a retrage garanţiile. Oamenii îndemnaţi de către sub-prefecţi îşi retrăgeau garanţiile; erau siliţi dară evreii să găsească alte garanţii. Pe de alta parte, toate comunele şi toate autorităţile din fiecare judeţ aveau ordine a nu întări nici o garanţie a vreunui evreu.....cu acest mod li se răpea pâinea de toate zilele”.12
Carp lua apărarea evreilor spunând „ nu uitaţi d-lor , că daca e cineva evreu nu încetează de a fi om şi ca atare are drept cel puţin la respectul, la mila şi la îndurarea noastră!”13
Pentru a-şi susţine cele spuse anterior Carp a adus o serie de dovezi -un document datat 12 martie 1868 ( No 884) adresat subprefectului Bistriţei de Jos în care se spunea: „ Având în vedere că după ordinile D-lui prefect, după ordinul D-lui ministru de interne relativ la neîngăduirea jidovilor a mai şedea prin comunele rurale, s-au dat D-voastre cuvenitele ordine;.....Având în vedere că după inspecţia ce am făcut prin comună, am văzut că D-voastră aţi neglijat în totul, vă ordon ca pe toţi jidovii aflaţi în comuna D-tale, acei ce au fost antreprenori de axizuri a căror termen a expirat; aceia ce au venit în comună în urma regularizarea administraţiei cunoscuta D-tale din ordinul No., precum şi pe acei ce li s-au împlinit termenul şi n-au înscrisuri de vre-o arendare investită cu forma legală şi se depărtează din comuna până în termenul de cinci zile, fiindcă timpul nu e contrariu pentru permutarea lor din comuna. Referaţi-mi rezultatul fără a mai aştepta repetare, căci din contra veţi fi suspendat şi dat în justiţie.”14 Vedeţi astfel un ordin administrativ care ordona în cinci zile a expulza pe evrei de prin comunele rurale.
Carp atrage atenţia asupra modului în care putea se fie văzuta România de către marile puteri care ar putea gândi într-un mod asemănător: „A, d-lor! D-voastră înfruntaţi legile omenirei! ei bine, vom ţepui ţara voastră şi vom opri orice contact între d-voastră şi restul lumei” şi atunci „vom vedea că răul pe care îl facem noi evreilor, ni se va înapoia cu cămata. Noi am voit să prigonim pe cei o sută de mii de evrei din ţară de la noi, ei vor prigoni pe sute de mii de români de la dânşii; noi am zis că un om oarecare din ţara noastră nu are aceleaşi drepturi ca un alt om, şi ei vor zice: aceleaşi percepte le aplicăm şi noi asupra românilor voștri, şi se va întâmpla acel adevăr ce este conţinut în proverbul popular: < cine sapă groapa altuia, cade el însuşi în ea >”15 Carp nu excludea o posibilă intervenţie străina de care, mărturiseşte că îi era frică.
Considerându-se un apărător al drepturilor umane, Carp se pronunţa pentru ca „să nu i se ridice (evreului) mijloacele de a-şi hrăni nevasta şi copiii şi să se bucure de acel drept pe care îl au cele mai infime fiinţe din lume”16
În acelaşi timp aprecia atitudine principelui Carol faţă de problema evreilor declarând că „principele Carol s-a exprimat în mod foarte energic în privinţa aceasta, şi cred că, în măsura autorităţii sale personale, a făcut şi va face încă tot ce-i va fi în putinţă spre a curma continuarea acestor acte de violenţă”17.
Carp acuza ministerul Brătianu că încălca drepturile evreilor înscrise în documentele vechi, conform cărora evreii aveau dreptul de a cumpăra proprietatea în oraşe, a ţine moşii în arendă....Astfel, subliniază el că în Codul lui Calimachi (1817) era trecut: „nu are nici o înrâurire la particular nici a driturilor, dacă de , jidovii au dreptul să cumpere case şi dughene (prăvălii) în oraşe”18. Într-un alt document din 1830, în care erau reluate ideile din ofisul lui Alexandru Moruzi din 1804 se prevedea: „în privinţa necuviinţei ce rezulta din înrâurirea jidovilor ar avea stăpânire asupra creştinilor să se împiedice de la anul viitor de a mai cumpăra venituri de moşii, afară numai de arenzile de băuturi de care nu sunt opriţi, căutând însă dregătorii ţinutali ca şi aceşti jidovi ce s-au aflat arendatori de moşii să nu se păgubească de dreptul lor”.19
Pentru atitudinea pe care a avut-o în „chestiunea evreiască”, Carp a fost acuzat că trăda interesele tării, pentru că nu dezminţea zvonurile legate de situaţia evreilor, dar el declara că „nu e trădător acela care spune adevărul; trădător e acela care-l ascunde!”20; a fost acuzat de trădare pentru că a rămas la Paris, deşi ceruse să vie în ţară, Carp afirmând că „sunt trimes să serv interesele ţării cât voi putea mai bine, iar nu să fiu un mincinos”21; a fost acuzat că dorea să ridice puterile europene contra guvernului pentru a provoca o criză guvernamentală, urmărind căderea guvernului radical prin presiuni externe.
Confruntările de opinie pe tema „chestiunii evreieşti”, ar fi continuat , mai ales că erau şi alţi oameni politici care ar fi dorit să susţină poziţia adoptată de Carp – Alexandru Lahovari, sau de guvern, dar în şedinţa Camerei se discuta proiectul de lege al poliţiei rurale, şi se dorea revenirea la discutarea acestuia. În dezbaterea pe articole, B.P.Haşdeu a propus un amendament la articole 9 şi 10, şi anume că străinilor, indiferent de naţionalitate, să li se interzică stabilirea la sate, fără autorizaţie prealabilă dată de autorităţile comunale. Cei deja stabiliţi vor putea dobândi autorizaţie în termen de șase luni, în caz contrar vor pleca.
Conservatorii, printre care şi Carp, dar şi liberalii moderaţi, precum Ion Ghica, s-au opus amendamentului ceea ce l-a determinat pe Brătianu (care era convins că problema evreiască fusese transformată într-o „armă de partid”, fusese transformată dîntr-o problemă economică în una religioasă), să ceară propunătorilor amendamentului să retragă din text tot ceea ce putea fi interpretat ca persecuţie religioasă22, problema urmând a fi rezolvată prin alte mijloace (proiectul, care suferise o serie de modificări a fost votat la 11 mai 1868)23
Prinţul Carol Anton scria fiului său, la 9/21 mai 1868, că toate ar fi bine „dacă n-ar fi chestiunea evreiască”.24
La 20 martie 1871 Carp a fost trimis la Viena ca agent diplomatic al României pe lângă Austro-Ungaria şi Germania, ocazie cu care s-a întâlnit cu Bismarck, care a ridicat cu oarecare violenţă chestiunea evreilor din România, declarând reprezentantului român pe un ton destul de tranşant "sunteţi nişte sălbatici. Ni s-a spus că aruncaţi cu pietre în evrei şi le spargeţi capetele". Remarca germanului n-a fost pe placul lui Carp, mai ales ştiut fiind faptul că acesta apărase pe evrei în Cameră în 1868, şi avea s-o mai facă şi în 1879, aşa încât, deşi s-a simţit ofensat, a rămas stăpân pe el, şi întorcând foaia pe panta glumei i-a răspuns într-un mod caracteristic, pe cel mai liniştit ton: "Excelenţa Sa nu trebuie să uite că românul a ieşit de curând din epoca de piatră"25, răspuns care se pare că a fost gustat de Bismarck.
În cadrul şedinţei Camerei din 29 iunie 1875, în care se discuta Convenţia cu Austro-Ungaria, Carp a atins şi problema străinilor, a evreilor, spunând: „discutând chestiunea, voi lăsa la o parte modul meu personal de a trata chestiunea, căci sub acest punct de vedere am dat probe de un evreofilism care a displăcut chiar la unii din amicii mei. Voi discuta numai din punct de vedere legal. Astfel dacă veţi citi „toate tratatele de comerţ, din toate ţările lumei, puteţi citi art. 1 al tuturor convenţiunilor încheiate, care stipulează egalitatea între diferiţi supuşi. Noi vrem astăzi să facem o derogare la aceasta stipulaţie din toate tratatele....Aşa am zis străinilor: evreii, după Constituţiunea noastră, nu pot poseda imobile rurale; prin urmare, nu putem noi să nu introducem în tratat aceasta restricţiune; comuna, după ea, îi poate împiedica de a şedea în comunele rurale. Va întreb care este textul de lege care opreşte pe evrei a cumpăra şi a poseda imobile urbane? Chemaţi pe toţi legiştii ţării, şi veţi vedea că toţi vă vor spune, că nu este nici un text care să oprească aceasta....evreii aveau permisiunea aceasta (de a poseda imobile urbane) chiar sub regulamentul organic.”26
Carp a considerat să le arate parlamentarilor că nu soluţia violenţei era cea care putea să rezolve situaţia declarând: „Gândiţi Dv. că aveţi să o regulaţi prin legi şi regulamente? Nu. În zadar se face din aceasta chestiune o chestiune de popularitate; în zadar veţi căuta să faceţi în asta chestiune ceva prin mijloacele crude şi barbare. În curs de opt ani de când vă luptaţi prin mijlocul represiunii, ce aţi obţinut? Nimic, absolut nimic.27
Carp a încercat să arate care era situaţia reală a evreilor şi cum se deosebeau aceştia de români, fapt pentru care a povestit o întâmplare care se petrecu-se într-o seară la Iaşi, când în cadrul societăţii Junimea se discuta problema evreilor: „ieşind de la acea şedinţă, care se prelungise până la orele trei din noapte, am văzut un evreu care lucra la un tablou de Rembrandt, iar dintr-o cârciumă de alături ieşeau trei lucrători români, cântând cântece patriotice şi plini de vin. Carp a arătat celor cu care se afla contrastul şi le-a arătat care ar fi rezolvarea: Relatarea făcută de fruntaşul conservator nu facea altceva decât să sublinieze o situaţie reală care se perpetua şi care nu era în favoarea românilor.
În perioada ulterioară (după războiul ruso-turc 1877-1878), Petre P.Carp avea să se manifeste activ în susţinerea cauzei evreieşti, sprijinind ideea modificării articolului 7 din Constituţie( pe de o parte pentru că acest lucru era cerut de Europa, iar pe de altă parte pentru că România trebuia să demonstreze că era capabilă să-şi trateze în mod egal toţi locuitorii, indiferent de etnie şi apartenenţă religioasă).
Note:
1. C. Gane, op. cit., vol I, p.123.
2. Anastasie Iordache, op. cit., p. 198.
3. Ibidem, p. 199.
4. C. Gane, op. cit, p.123.
5. P.P. Carp, Discursuri (1868-1888) , vol. I Bucureşti, Editura Librăriei Socec & Co., 1907....., p.2-3.
6. Ibidem, p.3.
7. Ibidem, p.4.
8. Ibidem, p. 4-5.
9. Ibidem p.5.
10. Ibidem.
11. Ibidem. p.6-7.
12. Ibidem, p. 8.
13. Ibidem.
14. Ibidem, p. 8-9.
15. Ibidem, p.11.
16. Ibidem, p. 12.
17. Ibidem.
18. Ibidem, p.15.
19. Ibidem.
20. Ibidem, p. 16.
21. Ibidem, p.13.
22. Anastasie Iordache, op. cit.,p. 201.
23. Ibidem, p. 202.
24. Ibidem, p. 203.
25. C. Gane, op. cit., p. 147 si urm.
26. P.P.Carp, Discursuri, vol. I., p. 86.
27. Ibidem, p. 86-87.
28. Ibidem, p. 87.
Ministerul Educaţiei