PRINCIPII DE PEDAGOGIE PRACTICĂ: PRINCIPIUL AUTOEVALUĂRII

Publicat în 28. 12. 2018 de Doinița Bălășoiu

Orice demers didactic care vizează succesul trebuie să ţină seama de mai mulţi factori, între care stima de sine reprezintă un element determinant. Se cunoaşte că stima de sine reprezintă evaluarea pozitivă sau negativă efectuată de noi înşine asupra propriei persoane, reprezintă felul în care ne simţim faţă de noi înşine. Literatura de specialitate identifică pentru stima de sine două dimensiuni, şi anume:
1) modul în care cadrul didactic pretinde anumite aspecte (prin control, prin impunerea unor reguli, prin pedepsirea comportamentelor nepotrivite);
2) modul în care cadrul didactic reuşeşte să înţeleagă necesităţile elevilor, fiind suportiv faţă de aceştia.
Pentru crearea şi menţinerea unei stime de sine înalte a elevilor, cadrul didactic trebuie să aibă permanent în vedere ambele dimensiuni: să aibă multe cerinţe pentru elevii săi şi să urmărească modul în care acestea sunt îndeplinite, pe de o parte, dar şi să le ofere înţelegere, căldură sufletească şi siguranţă afectivă. Echilibrul dintre cele două dimensiuni trebuie menţinut permanent, pentru că altfel, rezultatul constă în scăderea stimei de sine a elevilor: cadrele didactice autoritare sunt stricte şi inflexibile şi nu percep nevoile elevilor lor, iar cadrele didactice permisive oferă cu generozitate suport şi înţelegere, fără să reuşească să le impună elevilor, cu suficientă claritate, anumite limite.

Pe de altă parte, stima de sine a elevilor reprezintă un factor important în succesul sau eşecul şcolar. Studii de specialitate demonstrează că eşecul îi caracterizează pe cei care au un nivel scăzut al stimei de sine şi că, prin comparaţie, succesul reprezintă o caracteristică a celor care au un nivel ridicat al stimei de sine. Mai mult chiar, persoanele cu stimă de sine scăzută depun mai puţin efort pentru a-şi menţine starea pozitivă generată de un succes, în schimb se lasă copleşite de starea negativă produsă de un eşec mult timp după producerea acestuia. Prin contrast, persoanele cu o stimă de sine ridicată pot întreţine starea pozitivă generată de un succes pentru o perioadă mult mai lungă, „hrănindu-se” din aceasta şi în momentele în care au eşecuri. Evident că această stare de spirit le ajută să treacă mai uşor peste eşecuri şi să ia un start mai bun în cursa pentru succes prin comparaţie cu cei care au un nivel scăzut al stimei de sine.

Acestea sunt câteva argumente pentru a sublinia importanţa gândirii pozitive. În sprijinul acestei idei poate fi menţionat şi studiul efectuat de doi cercetători americani, în anul 2007, prin aplicarea următoarei idei ingenioase: în mai multe fotografii efectuate de câteva absolvente ale unui colegiu la finalizarea studiilor, au fost cuantificate emoţiile pozitive evidente care apăreau şi s-a observat că acestea sunt un descriptor suficient de exact al succesului absolventelor în viaţa ce a urmat (peste 30 de ani de la momentul în care fuseseră făcute fotografiile).

În legătură cu stima de sine a elevilor trebuie precizat că mulţi dintre aceştia se văd pe ei înşişi, într-o lumină mai favorabilă decât media, în foarte multe privinţe. Este o tendinţă general umană ca fiecare individ să vadă lumea prin raportare la propria persoană, să-şi atribuie mai multe calităţi decât posedă în realitate şi să încerce să-şi construiască o imagine de sine cu care apoi, să se simtă suficient de confortabil. Studii statistice referitoare la imaginea de sine evidenţiază că nouă manageri din zece se consideră mai buni decât media celorlalţi, nouă profesori din zece se evaluează ca fiind mai buni decât media colegilor lor, iar cei mai mulţi dintre conducătorii auto – chiar şi cei spitalizaţi în urma unor accidente – consideră că au abilităţi de conducere mai bune decât media şoferilor. Regula se respectă şi în cazul elevilor: astfel, 70% dintre elevi se autoapreciază ca având abilităţi de a conduce mai bune decât media, iar 60% spun acelaşi lucru despre abilităţile lor atletice. Evident, toate aceste date nu pot fi adevărate. Problematica analizată s-ar putea exprima printr-o metaforă: „toţi copiii sunt peste medie!”

Supraevaluarea propriei persoane, aflată la baza stimei de sine înalte reprezintă o premisă pentru comportamentul agresiv: o persoană cu stimă de sine înaltă care este atacată tinde să fie mult mai agresivă decât persoanele cu stimă de sine scăzută. În aceste condiţii, faptul că un cadru didactic consideră „corectă” oferirea unui feed-back depreciativ relativ la prestaţia unui elev se poate lovi de stima de sine a acestuia din urmă, care-l va face pe elev să se considere superior calificativului acordat. Acest lucru este o consecinţă a faptului că rareori, elevul se poate autoevalua realist; de aceea, nota dată de către cadrul didactic poate fi apreciată ca injustă. De altfel, realitatea demonstrează că o stimă de sine exagerată este la fel de dăunătoare ca şi un nivel de stimă scăzut. Acest lucru se întâmplă deoarece stima de sine exagerată este nerealistă, fiind astfel extrem de instabilă. Iată de ce elevul trebuie condus spre autocunoaştere şi spre construirea unei stime de sine pozitive echilibrată, realistă şi stabilă.

O perspectivă nuanţată asupra acestei idei este accesibilă tuturor cadrelor didactice dispuse să aplice un experiment simplu. Mai multor elevi li se spune că au fost întrecuţi de alţii la un test de inteligenţă. Apoi, primii sunt puşi în situaţia de a evalua tocmai capacităţile celor despre care li s-a spus că i-au întrecut la testul respectiv. Se observă că evaluările sunt mult mai favorabile decât în situaţia în care evaluarea ar fi avut loc fără vreo informaţie transmisă despre performanţa superioară la testul de inteligenţă. Autoevaluarea este aşadar, un proces dificil cu multe nuanţe, dar şi cu multe soluţii. Oricât de bine şi-ar explica profesorul acţiunile şi deciziile, totuşi este posibil ca fenomene precum cel descris anterior să apară destul de frecvent. De aceea, este extrem de important ca, prin acţiuni concertate, cadrul didactic să catalizeze dezvoltarea capacităţilor de autoevaluare ale elevilor săi. Astfel, elevul, fiind propriul său evaluator, va putea înţelege mai bine alchimia procesului de evaluare şi acest proces îi va susţine cu mai mult temei procesul de optimizare a randamentului şcolar; profesorul nu va mai fi „vânător” de greşeli, ci partener în procesul de dezvoltare a elevului.

Câţiva paşi pentru a parcurge aceste drum sunt:
- autocorectarea/corectarea reciprocă: acest pas induce autonomia elevului în cadrul procesului de evaluare (elevul nu mai depinde de profesor, nu mai aşteaptă decizia acestuia cu privire la justeţea răspunsurilor date; evident, profesorul păstrează rolul foarte important, al furnizorului de barem de corectare pentru examinarea în cauză); corectarea lucrării unui coleg dezvoltă obiectivitatea şi responsabilitatea elevilor, prin transformarea acestora în „profesori”;
- autonotarea/notarea reciprocă permit măsurarea şi aprecierea propriei prestaţii, dar şi decizia, concretizată printr-o notă. De multe ori, elevii, capabili să-şi identifice cu acurateţe greşelile, devin incapabili să-şi acorde nota care să cuantifice aceste observaţii. Momentul în care profesorul le cere elevilor nu doar să-şi corecteze lucrarea, ci şi să-şi dea o notă este foarte important, pentru că îi permite elevului să interiorizeze legăturile dintre măsurare, apreciere şi decizie, ca fundament pentru laudă şi recompensă. Notarea reciprocă reprezintă un moment de responsabilitate şi de empatie a elevului cu profesorul: dacă, de regulă, profesorul trebuie să se „pună în papucii elevului”, să vadă lumea prin ochii acestuia, cu ocazia notării reciproce, lucrurile sunt privite şi din cealaltă direcţie.

Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor va oferi profesorului ocazia de a avea în aceştia, parteneri reali în procesul de învăţământ şi va spori încrederea dintre profesor şi elevii săi.

(eseu inspirat de lectura cărții „;Motivarea eficientă. Ghid practic” de Ion Ovidiu Pânișoară)

Ministerul Educaţiei

Doinița Bălășoiu

PRINCIPII DE PEDAGOGIE PRACTICĂ: PRINCIPIUL AUTOEVALUĂRII

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach