Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Casa mea – călătorie în timp şi spaţiu
Publicat în 23. 05. 2012 de Elena ChişCategorie: etwinning
Casa mea – călătorie în timp şi spaţiu
Ideea acestui proiect mi-a venit după discuţii cu colegii din şcoală care predau diferite discipline. Prin studierea programelor şcolare pentru diferite discipline ale curriculumului pentru clasa a V-a am ajuns la concluzia că în cadrul mai multor discipline sunt abordate subiecte care fac referire la locuinţe sau localităţi: limba română, limba engleză, istorie, geografie, matematică, educaţie plastic, educaţie tehnologică (Locuinţa, Localitatea).
Pornind de la această idée am format o echipă de coordonare a proiectului, alcătuită din cadre didactice interesate, care predau disciplinele menţionate anterior. Prin colaborare, dintre profesori şi dintre profesori şi elevi, am încercat să conturăm o schiţă de proiect, pe care să o propunem viitorilor parteneri. Fiecare cadru didactic a studiat programa pentru a stabili “ce este necesar”, şi-a consultat elevii pentru a primi unele sugestii, a stabilit obiectivele proprii disciplinei. Echipa de coordonare a proiectului s-a reunit pentru a corela obiectivele şi activităţile. Deoarece o parte din colegi sunt membri ai comunităţii iteach, o colegă urmând şi cursul “eTwinning:PICE”, în articolul meu de pe blog voi prezenta aspecte generale şi voi insista mai mult asupra aspectelor care mă implică nemijlocit.
Titlul proiectului eTwinning: Casa mea – călătorie în timp şi spaţiu
Rezumatul proiectului: Proiectul îşi propune să studieze modul cum au evoluat locuinţele şi localităţile din Europa şi care sunt orientările viitoare în acest domeniu. Elevii se vor documenta, vor studia principalii factori care au influenţat caracteristicile locuinţelor şi localităţilor din diferite epoci istorice şi diferite zone geografice, vor compara tipurile de construcţii din diferite perioade istorice şi din diferite zone geografice, vor face descrieri ale locuinţei pe care o visează şi a modului cum va arăta localitatea lor peste 50 de ani. Proiectul se va finalize prin realizarea în colaborare a unei reviste on-line în care fiecare grupă de elevi va prezenta o anumită temă legată de locuinţe şi localităţi: în antichitate, în evul mediu, în contemporaneitate, în viitor, în opera literare, în artă etc. Alegerea se poate face în funcţie de punctajul obţinut de membrii fiecărei echipe la un joc – test.
Limba de lucru: limba engleza, limba maternă
Scop: Proiectul îşi propune ca, prin utilizarea unor tehnici de lucru moderne şi a metodelor interactive adaptate noului curriculum, să permită elevilor rezolvarea unor probleme calitative şi cantitative cu aplicabilitate în viata de zi cu zi, folosind noile achiziţii în plan cognitiv, practic aplicativ şi în cel al colaborării.
Sunt vizate abilităţile necesare secolului XXI: creativitate, iniţiativa şi responsabilitate; capacitate de adaptare şi de de a lua decizii; gândire critică şi sistemică; capacitatea de a rezolva probleme complexe; capacitatea de auto – direcţionare, spiritul de echipă, abilităţi de comunicare şi de colaborare.
Proiectul va contribui la dezvoltarea creativităţii, dezvoltarea spiritul de echipă, îmbunătăţirea competenţelor TIC, dezvoltarea capacităţii de utilizare şi aplicare a abilităţile de gândire critică, dar şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de colaborare atât în limba maternă cât şi în limba engleză.
Obiective: Prin durata de desfăşurare şi disciplinele implicate proiectul permite atingerea mai multor obiective. O parte din obiectivele urmărite sunt obiective cu caracter interdisciplinar iar altele vor fi specifice disciplinelor implicate în proiect.
Dintre obiectivele comune pot fi amintite:
- cultivarea sentimentului de admiraţie şi respect faţă de valorile create de înaintaşi;
- cultivarea gustului pentru frumos şi autentic;
- stabilirea unor relaţii de cooperare în cadrul grupei, a clasei şi cu elevi de la alte şcolile partenere;
- dezvoltarea abilităţilor lingvistice;
- comunicarea pe o temă dată într-o altă limbă decât cea maternă;
- dezvoltarea responsabilităţii.
În ceea ce priveşte obiectivele specifice disciplinei educaţie tehnologică (pe care eu o predau) mi-am propus ca să urmăresc dezvoltarea competenţelor cuprinse în curriculum referitoare la mediul construit, şi anume:
- însuşirea cunoştinţelor despre urbanism şi arhitectură românească şi europeană;
- consolidarea cunoştinţelor referitoare la rolul şi funcţiile locuinţelor;
- descrierea elementelor mediului construit şi funcţionalitatea acestora;
- identificarea materialelor necesare pentru execuţia unei clădiri şi a obiectelor din locuinţă şi şcoală;
- valorificarea informaţiilor culese din surse diferite;
- analizarea legăturilor între elementele mediului construit, tipurile de activităţi şi meseriile (profesiile) specifice acestora;
-
realizarea de produse simple cu respectarea normelor de calitate, securitate şi sănătate în muncă şi protecţie a mediului.
Activităţi:
1.Stabilirea detaliilor proiectului prima luna
- Profesori: coordonatorul contactează potenţialii parteneri, (instrumente site-ul eTwining: Desktop, Forum: Proiecte eTwinning, e-mail), înscrie proiectul pe site-ul eTwinning; profesorii stabilesc tipurile de activităţi şi instrumentele (împreună cu elevii şi partenerii), formează grupele de lucru;
- Elevi: stabilesc împreună cu profesorii tipurile de activităţi şi instrumentele, îşi împart sarcinile în cadrul grupei de lucru;
2. Activităţi de prezentare – luna a II-a
- Profesori: coordonează activitatea elevilor, colaborează cu partenerii pe Twinspace (instrument: camera profesorilor), învită pe spaţiul eTwinning al proiectului: elevi (membri şi administrator), profesori (vizitatori, membri şi administratori), părinţi (vizitatori);
- Elevi: fac scurte prezentări pentru: grupe şi membrii grupelor, şcoli, localităţi (instrumente: SleideShare – prezentari Power Point; Picasa sau SLIDE.COM – albume cu fotografii, Google docs – descrieri word, hărţi etc.), postează prezentările pe site-ul proiectului, fac schimb de e-mail-uri; realizează teste şi jocuri pe baza informaţiilor despre şcoala, localitatea şi ţara lor pe care le propun partenerilor (instrument CLASTOOLS.NET)
3. Activităţi de alegere a unui logo – luna a III-a
- Profesori: coordonează activitatea elevilor, colaborează cu partenerii pe Twinspace (camera profesorilor, blog);
- Elevi: realizează desene pentru logo-ul proiectului, postează logo-ul pe site-ul proiectului, fac schimb de impresii (instrumente – Wiki, Pupils Corner), , aleg logo-ul reprezentativ (instrument Google formular); accesează testele şi jocurile propuse de partenerii lor (instrument CLASTOOLS.NET), fac aprecieri asupra acestora (instrumente – Wiki, Pupils Corner)
4. Activităţi de documentare – luna a IV-a şi a V-a
- Profesori: coordonează activitatea elevilor, colaborează cu partenerii pe Twinspace (camera profesorilor, blog);
- Elevi: culegerea de informaţii: studierea unor opera literare şi a unor documente, vizite la muzee, fotografierea unor obiective; postează pe wiki-ul proiectului: prezentări ale operelor studiate, desene inspirate din materialele studiate, (instrument Google docs), elemente reprezentative din activitatea lor (instrument SLIDE.COM) ;
5. Activităţi de realizare a unei reviste luna a VI-a şi a VII-a
- Profesori: coordonează activitatea elevilor, colaborează cu partenerii pe Twinspace (camera profesorilor, blog); unul dintre profesorii administrator (editorul şef) accesează site-ul MagazineFactory, completează un formular şi îl trimite; după ce primeşte link-ul către noul ziar şi un username, va stabili structura şi aspectul ziarului şi va crea username pentru ceilalţi editori; ceilalţi profesori (editorii) vor crea username pentru jurnalişti (proprii lor elevi), editează articolele, le publică sau le trimit înapoi însoţite de feed-back (instrumente: MAGAZINEFACTORY – pentru realizarea în colaborare a revistei; e-mail-ul pentru feed-back);
- Elevi: realizează în colaborare o revistă (instrument: CLASTOOLS.NET – pentru alegerea temei, MAGAZINEFACTORY – pentru realizarea în colaborare a revistei); elevii jurnalişti scriu articolele (instrument Google docs), le trimit editorilor, fac eventuale corecturi ţinând saema de feed-back-ul primit de la editor; fac comentarii cu privire la articolele publicate
6. Activităţi de încheiere a proiectului luna a VIII-a
- Profesori: coordonează activitatea elevilor, colaborează cu partenerii pe Twinspace (camera profesorilor, blog); diseminarea activităţilor în cadrul consiliului profesoral; trimiterea diplomelor pentru colaboratori; aplicarea pentru certificatul de calitate
- Elevi: realizarea unui concurs sub forma unui joc CLASTOOLS.NET între echipe (fiecare echipă propune un număr de 5-10 itemi), realizarea unui Glogster pentru popularizarea activităţilor, realizarea unor expozitii cu materialele realizate în cadrul proiectului; schimb de mesaje cu colegii parteneri, propun noi proiecte, fac propuneri de îmbunătăţire a activităţii (instrument Colţul elevilor - Pupils Corner).
Instrumente utilizate: spaţiul eTwinning al proiectului (wiki, blogul, e-mail, camera profesorilor, colţul elevilor, forum, galleria de imagini); activităţi practice; SleideShare – prezentari Power Point; Picasa sau SLIDE.COM – albume cu fotografii; Google docs – descrieri word, desene, formulare; CLASTOOLS.NET – jocuri şi teste; MAGAZINEFACTORY – realizarea în colaborare a revistei, Glogster – prezentarea activităţilor din proiect.
Spaţiul eTwinning, prin paginile standard (Home – Pagina de start, Project Activities – Activităţile proiectului, Staff Room – Cancelaria, Pupils Corner – Colţul elevilor, Chat) cât şi prin cele care se vor adăuga pentru activităţile create pe parcursul proiectului, permite folosirea atât a instrumentelor proprii cât şi a altor instrumente complementare care să facă activităţile proiectului mai atractive. Astfel acesta permite informarea constituind în acelaşi timp şi spaţiu de lucru sau de comunicare.
„Pagina de start”, prin secţiunile sale, ne arată ceea ce se întâmplă în proiect: la secţiunea Activities – Activităţi: sunt vizibile acţiunile ce se vor desfăşura în cadrul proiectului; la secţiunea Latest Actions – Cele mai recente acţiuni sunt vizibile cele mai noi acţiuni; la secţiunea Membri sunt prezentaţi participanţii cu rolul lor în cadrul proiectului; la secţiunea Administrare membri administratorii au posibilitatea de a invita noi membri (care va avea posibilitatea de a-şi crea propriul profil) şi de a schimba drepturilor celor deja existenţi; la secţiunea Cutie poştală (Mailbox) vom putea trimite mesaje interne (unuia sau mai multor membri); la secţiunea Blog vom înregistra etapele de dezvoltare a proiectului iar la secţiunea Calendar vom menţiona termene-limită, sărbători, vacanţe.
Administratorii proiectului vor gestiona pagina “Project Activities” prin adăugarea unor pagini, pentru diferite activităţi, cu ajutorul Administreaza pagini (Manage Pages), pe care le vor denumi şi le vor face, după caz, publice sau ascunse. Pe aceste pagini administratorii vor adăuga conţinuturi, activităţi şi instrumente sau aplicaţii. Astfel se vor putea adăuga una sau mai multe aplicaţii. După ce au fost create paginile vor putea fi folosite de către parteneri (administrator şi membri) astfel: blogul unde oricine poate posta mesaje şi comentarii; forum unde se vor purta discuţii pe teme legate de activitate; wiki pagina pe care se va publica în colaborare; galerie de imagini unde se vor încărca fotografii şi bibliotecă de documente în care se vor încărca diferite tipuri de fişiere (sunt aplicaţii care pot fi făcute publice sau vizibile unei anumite categorii); afişare conţinut web (Web Content în care se vor îngloba prezentări, clipuri etc. Acestea vor fi alese ţinând cont de activitate şi de propunerile partenerilor.
Una din paginile foarte importante în managementul proiectului o are Cancelaria (Staff Room). Aceasta este un loc vizibil doar cadrelor didactice, administratori sau membri. Pe această pagină profesorii vor planifica activităţile şi vor reflecta asupra fazelor de realizare şi a rezultatelor acestora. Tot aici profesorii vor face schimburi de idei şi informaţii, vor schimba între ei documente şi resurse necesare activităţilor. În situaţia în care se întâmpină dificultăţi cadrele didactice pot cere sau după caz pot oferi ajutor partenerilor. Pe tot parcursul desfăşurării activităţilor, dar şi în faza finală pagina Cancelarie va fi folosită de profesori pentru a realiza evaluarea proiectului.
Colţul elevilor (Pupils Corner) va fi locul în care elevii îşi vor putea pune întrebări reciproc, vor face schimb de informaţii, dar vor putea dezvolta şi relaţii personale sau lega prietenii. Elevii cu rol de administrator pot adăuga diferite instrumente: blog, forum, wiki, galerie de imagini, bibliotecă de documente. Astfel elevii vor putea crea şi răspunde la forum sau vor putea vor contribui la redactarea unui wiki, vor scimba imagini şi documente. Subiectele abordate de elevi la pagina Pupils Corner (la care profesorii au doar dreptul de vizionare, cu excepţia administratorilor care pot şi modera) vor fi atât cele legate de proiect dar şi subiecte legate de preocupările extraşcolare (muzica preferată, jocurile, concursuri, ultima modă, etc.) sau cele de cunoaştere şi relaţionare.
Resurse umane:
• Cadre didactice: administrator (câte un cadru didactic din fiecare şcoală parteneră), membri (alte cadre didactice implicate în proiect), vizitatori (cadre didactice din şcoală dar neimplicate în proiect, alte cadre didactice din şcoli cu care avem parteneriate)
• Elevi de la şcoli din diferite ţări ale Europei: administratori pentru fiecare grupă, membri (clasei a V-a din România, 10 – 12 ani)
• Părinţi cu statut de vizitatori
Resurse materiale: calculator, conexiune la internet, imprimantă, aparat foto digital, cameră video, fond documentar CDI - bibliotecă;
Resurse de timp: anul şcolar 2012 – 2013
Vizibilitate: Pagina de start va fi spaţiului de lucru public (vizibil fără logare). Aceasta va conţine detaliile proiectului, harta echipelor partenere, partenerii, un link spre Spaţiul virtual al proiectului şi un alt link la Jurnalul proiectului. În ceea ce priveşte spaţiul virtual, vor fi vizibile fără logare, acele activităţi pe care, profesorii cu rol de administrator, le v-om stabili de comun acord, că pot fi vizibile pentru toţi vizitatorii site-ului. Jurnalul de proiect va fi vizibil tuturor membrilor înregistraţi pe portal.
Foarte tare mi se pare proiectul dvs. și detailat. Este o sursă de inspirație pentru cei care nu au prea multă experiență în acest domeniu.
Mult succes!
Roza Broșteanu
Roza Brosteanu acum 5229 zile
Calendarul proiectului este foarte precis, cu un pas hotărât potențează mersul.
Elena, se cunoaște că ai experiență în derularea proiectelor.Am ce să învăț.Felicitări.
Anisoara Iordache acum 5229 zile
Va felicit din toata inima pentru acest proiect valoros! Bravo!
Daniela-Mioara Chisăliță acum 5228 zile
Sunteti un mentor extraordinar. Multumim ca ne inspirati si ne sustineti.
Simona Brici acum 5226 zile
Este un proiect foarte interesant. S-ar putea realiza si machete ale cladirilor in diferite etape din evolutie, si s-ar putea desemna cea mai reusita (mai reprezentativa) pe post de "mascota" a proiectului.
Ramona Popescu acum 5222 zile
Mulţumesc tuturor celor care au făcut aprecieri şi sugestii pe baza ideii mele de proiect.
Intenţionez ca proiectul să-l înscriu în anul şcolar viitor, astfel mai pot fi operate unele modificări. În plus trebuie să contactez partenerii pentru a încerca să ajungem la o structură acceptată de toţi. Colaborare înseamnă şi să asculţi ideile celorlalţi pentru a putea stabili de comun acord varianta cea mai bună.
Pentru Ramona: Observaţiile tale sunt binevenite. Eu voi lăsa la latitudinea elevilor modul cum vor să conceapă logo-ul proiectului sau mascota. Pot sugera anumite activităţi şi voi încerca să introduc şi ideea ta printre sugestii.
Elena Chiş acum 5221 zile
Multumesc pentru aprecieri. Si eu voi realiza un proiect asemanator, insa eu ma gandisem la evolutia locuintei in Romania, in general, si in judetul Prahova, in special. Pe langa activitatile online, vom folosi si metode ”clasice” - adică vizitarea Muzeului Național al Satului din București și a muzeului de istorie din Ploiești-pentru o documentare ”pe viu” și realizare de machete ale diferitelor tipuri de locuinte din zonele specificate.
Ramona Popescu acum 5186 zile
Nu ma asteptam sa-mi gasesc colegi din.. breasla. Insa ma bucur foarte mult si asta ma impulsioneaza sa-mi duc ideea pana la capat: adica sa pun si eu in practica un proiect eTwinning. E intr-adevar o sursa buna de inspiratie. Multumesc!
Mioara Dragoi acum 4977 zile
Foarte interesant! Felicitari!
Daniela Măgirescu acum 4684 zile

Ministerul Educaţiei