Termenul de „disciplinare”  este folosit pentru a denumi modalitatea de a rezolva probleme de comportament ale copiilor, dar sensul acestui cuvânt este mult mai larg și se referă la un proces continuu prin care copilul este pregătit pentru a gestiona propriile comportamente, abilități și cunoștințe. Astfel „ a disciplina” înseamnă a sprijini elevii să învețe comportamente noi, să-și  dezvolte competențe și simțul responsabilității propriei acțiuni.
În practică, acest lucru înseamnă reguli clare și stricte, accent pe comportament, punctualitate, respect pentru personalul didactic, consecințe pentru slaba performanță sau nerezolvarea sarcinilor și un cod de ținută impus.
Elevii învaţă cum să se comporte prin felul în care profesorul gestionează modul de a se comporta zi de zi al elevilor şi situaţiile problematice. Ceea ce face sau nu face învăţătorul transmite elevilor un mesaj de învăţare (un comportament problematic care trece neobservat îi poate învăţa că există posibilitatea de a încălca regulile fără a-şi asuma vreo consecinţă, dacă învăţătorul  ridică tonul pentru a fi ascultat, elevii învaţă că aceasta este modalitatea prin care cineva se poate face remarcat sau poate rezolva o problemă; observaţi clasele în care învăţătorul foloseşte un ton ridicat – elevii folosesc acelaşi ton ridicat între ei şi în clasă este un nivel mai ridicat de zgomot). Mesajele implicite (nonverbale sau paraverbale) pe care le transmite adultul au de multe ori un impact mai mare decât cele declarate: copilul învaţă mai mult din ceea ce face profesorul decât din ceea ce spune acesta.
Pentru a dezvolta şi a menţine o clasă disciplinată este important ca prin activităţi să avem în atenţie şi să ne asigurăm că: se dezvoltă  rutine eficiente ale clasei, pentru aspectele administrative. Acestea asigură un mediu clar şi nu lasă prea mult loc situaţiilor ambigue sau problematice ( copiii îşi verifică lucrurile din ghiozdan la ieşirea din clasă, se asigură că banca a rămas curată, salută, ies din clasă în rând, ridică mâna când vor să răspundă ). Astfel de rutine sunt monitorizate şi încurajate de învăţător.
O clasă disciplinată nu înseamnă o clasă în care nu apar comportamente problematice. Dacă ne-am propune un astfel de obiectiv acesta ar fi nerealist şi nesănătos, în sensul în care pentru atingerea lui s-ar realiza acţiuni care să aibă impact negativ asupra sănătăţii emoţionale şi sociale a copiilor.
De cele mai multe ori neregulile din clasă influențează neagtiv realizările academice ale elevilor. Profesorii  trebuie să mențină disciplina pentru a crea un mediu de învățare eficient. Menținearea disciplinei în clasă reprezintă principalul obiectiv al învățării școlare, iar realizarea lui ca permite  atingerea scopurilor de natură socio-emoțională și academică.
Problemele de disciplină pot fi la fel de nefaste și în cazul în care nu se respectă regulile minore (mestecarea gumei, vorbitul în situații nepermise, joaca în timpul orei etc.) ca și neregulile majore, periculoase (violență, chiul etc.). Dacă problemele minore nu sunt abordate în mod corespunzător, ele vor deveni, în cele din urmă, probleme mai mari, mai greu de controlat. Tactici precum critica, insultarea și umilirea, produc efecte negative asupra elevilor. Mai degrabă decât să dorească să coopereze cu profesorii lor, elevii se răzvrătesc împotriva tratamentului nedrept și se comportă agresiv sau pasiv-agresiv. De asemenea, disciplina bazată pe teamă va crea un mediu cu resentimente, mai degrabă decât o colaborare pozitivă.
Strategiile de disciplinare a clasei de elevi vizează mai întâi comportamentul profesorului în raport cu elevii, relația profesor-elev, apoi colaborarea cu părinții și în ultimă instanță relația  elev-elev. Profesorul R. B. Iucu propune următoarele strategii pentru disciplinarea clasei de elevi. Sugestiile pe care el le aduce sunt dedicate profesorului, întrucât disciplinarea în clasa de elevi este coordonată de el, elevii nefiind întotdeauna capabili să se autodisciplineze. Astfel, profesorul trebuie: să utilizeze  tăcerea ca mijloc corectiv, să încerce să nu se adreseze clasei până când nu are certitudinea că toţi elevii ascultă, să încerce să stabilească un contact vizual permanent cu elevii, să fie gata să schimbe metoda de lucru ( mai ales când simte că elevul a obosit), să-i orienteze pe elevi către operațiunea de extragere a unor principii de viață din conținutul predat, să recunoască cele mai mici îmbunătățiri în comportamentele elevilor, să comunice cu elevul indisciplinat, să aibă răbdare, să recunoască că atunci când un elev este indisciplinat (acest fapt este un semn al unei nevoi, de obicei nevoia de dragoste sau atenție), să evite pedepsele care umilesc elevul, să-i laude și să-i încurajeze pe elevi, să discute cu părinții, să evite sarcasmul, să trateze comportamentul nedorit individual, fără a culpabiliza întreaga clasă.
Prin urmare, disciplina școlară  este un proces pozitiv, bazat pe relații de grijă și preocupare pe termen lung, între profesor și elevi.