Puncte iTeach: 0

Puncte disponibile: 0
Puncte utilizate: 0

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0

IMPRESII, PROIECT ERASMUS+, VET4SCAPE

Florentina IfrimColegiul Economic Delta Dunării, Tulcea2 apr. 2019


Colegiul Economic ” Delta Dunării” Tulcea, pe data 28. 02.2019, a ajuns la finalul proiectului de parteneriat strategic în domeniul școlar în cadrul programului ERASMUS+, cu titlul Vocational Educational Training For Skills, Competence And Practice For Economy” , în care s-a  muncit foarte mult, să putem finaliza cu succes obiectivele propuse de toate cele 7 țări partenere participante (Slovacia, Austria-coordonatorul  proiectului) Slovenia, Bulgaria, Portugalia, Cehia, România).
Obiectivele prezentului proiectul au fost:
* îmbunătățirea competențelor elevilor în domeniul economiei, astfel încât aceștia să fie capabili  să își creeze propria companie prin programul Junior Achievement, dezvoltându-le creativitatea, imaginația și spiritul antreprenorial;
* dezvoltarea competențelor de Business English și posibilitatea obținerii unui certificat eliberat de Camera de Comerț din Londra (LCCI), o altă oportunitate pentru elevii participanți;
* îmbunătățirea competențelor transculturale a elevilor și cadrelor didactice participante, ceea ce a condus la  dobândirea/consolidarea capacității de a coopera într-o echipa internațională.

Impresii ale membrilor echipei Vet4scape, la finalul proiectului:
  „În urma acestui proiect, am avut ocazia să mă dezvolt din mai multe puncte de vedere. Am înființat o Companie-Junior unde am produs și am comercializat ciocolată de casă inițial numită Little Joy, urmând să aibă denumirea ChocoDelta. Am urmat cursuri în domeniul afacerilor în limba engleză, perfecționându-mi abilitățile de comunicare în această limbă. Totodată abilitățile de conducere şi simțul responsabilității sunt puternic dezvoltate.
Pentru mine, punctul culminant al proiectului a fost plecarea, în cea de-a doua mobilitatea în Barreiro, Portugalia, unde am trăit momente de neuitat. Atât cadrele didactice cât și elevii din Agrupamento de Escolas Augusto Cabrita ne-au primit cu căldură și alături de celelalte țări participante, am descoperit frumusețea orașului și a împrejurimilor.
  Cele mai frumoase obiective turistice pe care le-am vizitat sunt: Monstero dos Jerónimos, Belém Tower, Lisbon Story Center, Azeitão Village, Arrábida National Park, Portinho da Arrábida, Sesimbra Fisherman Village, Crama José Maria da Fonseca.
Și acum,  am în minte frumosul  Ocean Atlantic!!
Experiența minunată pe care am trăit-o a reprezentat o mare oportunitate pentru a evolua și oricând mi-ar plăcea oricând să o repet. ”

                                                                                                                                                                Ghelțu Mădălina, clasa a XI-a C

”Proiectul Vet4scape, m-a învățat să fiu responsabil cu ajutorul mini-companiei J.A., acum știu cum să vorbesc liber în limba engleză și cel mai important, am legat prietenii frumoase. Barreiro, Portugalia a fost prima mea ieșire din țară, unde am avut momente pe care nu le voi uita niciodată.”                                                                                                                                                                     Adrian Nicolau- George, clasa a XI-a E

,,A fost o plăcere să fac parte din  echipa acestui proiect! Cu toate că a fost multă muncă, a meritat, întrucât mi-am dezvoltat abilitățile în ceea ce privește înființarea unei mini-companii, de asemenea mi-am îmbunătățit  și aprofundat cunoștințele în limba engleza și am reușit să  mă împrietenesc cu persoane de altă naționalitatea cu care m-am înțeles bine în limba engleză. Am avut posibilitatea să merg în ultima mobilitate, astfel am  vizitat Viena, Ceske Budejovice- Czech Republic, unde văzut importante obiective turistice, peisaje deosebite”.
                                                                                                                                                                                 Spănoae Andrei, clasa a XI-a C

”Datorită acestui proiect - VET4SCAPE, am învățat foarte multe lucruri interesante: cum să fi antreprenor, cum să lucrezi în echipă, care sunt tradițiile și cultura țărilor partenere.
Chiar dacă cunoștințele  mele de limba engleză, sunt foarte bune,  a fost o oportunitate să pot învăța Business English, alături de ceilalți colegi din cadrul proiectului, predate de 6 profesori  din țările partenere.
Mobilitatea la care am participat eu, a avut loc în Vidin-Bulgaria, iar pentru mine a fost o experiență uimitoare, cu multa muncă, dar și o plăcere pe măsură. 
Având experiența acestui proiect, am candidat  și la o altă  selecție pentru un nou  proiect  Erasmus+, ce deja se  desfășură la noi în școală unde, clar, din fericire, am fost admis. Momentele petrecute în acest proiect au fost speciale și unice, de care nu voi putea uita!”

                                                                                                                                                                              Carp Cosmin-Alexandru, clasa a XI-a C

” În cadrul proiectului VET4SCAPE , am fost în mobilitatea din Vidin - Bulgaria. Acolo am învățat despre cum se lucrează într-o mini-companie JA , am învățat cum să realizez un video promoțional cu ajutorul Movie Maker și mi-am perfecționat abilitățile de a comunica în limba engleză .Totodată, am cunoscut oameni minunați, atât elevi cât și profesori. Acest proiect, mi-a dat șansa de-a lucra într-o echipa alături de elevi din alte 6 țări și consider că fiecare elev ar trebui să participe în astfel de proiecte.”
Proiectul a reprezentat o oportunitate unică de a primi informații noi și a le pune în practică. A fost o experiență presărată cu muncă în echipa îmbinată cu responsabilitate, dezvoltare culturală și socială Sunt sigură, că în viitor cunoștințele dobândite mă vor ajuta.
Am conștientizat ce implică munca unui antreprenor și m-am îndulcit cu ciocolată, produsul rezultat al mini-companiei  ChocoDelta JA cu care ne mândrim în continuare.”

                                                                                                                                                                                       Ene Bianca , clasa a XI-a E

” Participarea mea în acest proiect mi-a adus beneficii atât de plan profesional, cât și pe cel personal. Așadar, această mobilitate mi-a oferit oportunitatea de a deprinde informații interesante și utile din domeniul antreprenorial. De asemenea, prin intermediul acestei experiențe, am interacționat cu persoane noi, mi-am dezvoltat capacitatea de a socializa și spiritul de echipă. În plus, am putut descoperi unele dintre cele mai frumoase peisaje ale Portugaliei, locuri care m-au impresionat prin vasta cultură pe care o dețineau, dar și prin măreția lor.”
                                                                                                                                                                                    Cristian Petre, clasa a XII-a D

”Am făcut parte din echipa proiectului VET4SCAPE,  am fost în mobilitatea din Vidin, Bulgaria. Acolo am învățat despre cum se lucrează într-o mini-companie JA , am învățat cum să realizez un video promoțional cu ajutorul Movie Maker și mi-am perfecționat abilitățile de a comunica în limba engleză . Totodată , am cunoscut oameni minunați, atât elevi cât și profesori. Acest proiect mi-a dat șansa dea lucra într-o echipa alături de elevi din alte 6 țări și consider că fiecare elev ar trebui să participe în astfel de proiecte Erasmus”.
                                                                                                                                                                                     Gherman Gabriela, clasa a XI-a E

”Din punctul meu de vedere,  proiectul VET4SCAPE, a adus școlii mai multe beneficii:
 VET4SCAPE  a promovat școala, nu doar pe plan local, ci și la nivelul celorlalte țări partenere, majoritatea gazde ale întâlnirilor transnaționale de proiect și mobilități;
 VET4SCAPE a adus aproape elevi și profesori într-un format aparte, îmbinând activitățile curriculare cu cele extracurriculare, predominant după orele de curs;
 VET4SCAPE a fost un „deschizător de drumuri”, având în vedere că  acum doar ce am demarat un al 2-lea proiect Erasmus+, tot acțiunea cheie KA2, de data aceasta școala noastră fiind coordonator, iar o parte din elevii implicați în VET4SCAPE, și-au manifestat intenția de a participa și la următorul proiect, pe care îl coordonez.
”
                                                                                                                                                                 Director adj., prof.ec.  Mocanu Camelia- Domnica

„Participarea în cadrul Programului Erasmus, este o experiență ce o doresc tuturor cadrelor didactice. Am participat la mobilitatea educațională din Portugalia unde m-am aflat în situația de a comunica și interacționa cu persoane noi și diferite din punct de vedere cultural.
Prin intermediul acestui proiect am reușit să acumulez cunoștințe noi de lucru necesare domeniului în care lucrez. Pe lângă aceasta, am avut ocazia de a afla metode de înființare a unor afaceri care să devină profitabile din punct de vedere economic, am descoperit modalități de organizare și gândire diferite de cele din România, dar care pot fi adaptate și în țara noastră”.

                                                                                                                                                                                                  Prof. ec. Chesaru Nicoleta

      Proiectul VET4SCAPE, a însemnat pentru mine provocare, muncă, cunoaștere dezvoltare personală, dezvoltare interculturală, responsabilitate și reușită.Pornind de  a îmbunătățirea competențelor în domeniul economiei și crearea unei mini- companii prin programul JA, unde, dacă la început nu știam ce reprezintă acest lucru, împreună cu elevii am reușit să învățăm și înființăm compania, să realizăm produsele
,,Little Joy&ChocoDelta  să le comercializăm, și să ajungem la profit. Totodată, am reușit să îmi îmbunătățesc competențele de Business English, competențele transculturale prin cunoașterea tradițiilor, obiceiurilor, cultura și gastronomia fiecărei țări partenere.
Erasmus+, este un ”deschizător de drumuri” pentru munca într-o echipă internațională,  întâlnirea cu oameni deosebiți, care ulterior ne-au rămas prieteni și cu care sunt convinsă că, vom colabora pe viitor.
     Am coordonat un astfel de proiect pentru prima oară. Apreciez că am performat cu succes și datorită sprijinului acordat de partenerii cu experiență mare în coordonarea de astfel de proiecte europene. Prima dată este greu! Poate că pe viitor voi fi printre cei care să îi îndrume pe alții? Orice este posibil ”…Niciodată …să nu spui niciodată”…
      Implementarea proiectului a decurs în conformitate cu obiectivele și strategiile planificate în proiect și în proiectul de dezvoltare instituțională.
Mulțumesc, pentru oportunitatea oferită de Agenția Națională pentru a-mi oferi posibilitatea să cunosc atâția oameni frumoși, și capabili de-a colabora formând o echipă unită, în scopul atingerii obiectivelor propuse și le adresez multe alte reușite în cariera profesională.

Îndemn profesorii și elevii să facă parte dintr-un proiect Erasmus+, deoarece vor constata pe propria piele că merită!


Coordonator proiect : Prof.ec Ifrim Florentina
Colegiul Economic” Delta Dunării” Tulcea

"Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei."

3 comentarii23 de accesări

Comentarii

Felicitari pentru proiect !

Mariana Lulache acum 2725 zile

Felicitari si pentru ideea consemnarii impresiiilor participantilor !

Mariana Lulache acum 2725 zile

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

• Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
• Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
• Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
• Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.