MODALITĂŢI DE STIMULARE A CREATIVITĂŢI LA CICLUL PRIMAR

Publicat în 08. 08. 2018 de Gina-Mariana Marian
Categorie: intel teach

PROF. ÎNV.PRIMAR MARIAN GINA MARIANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,GH. LAZĂR,,-ZALĂU

Modalităţi de stimulare a creativităţii in ciclul primar

Este în general acceptată supoziţia că numai cadrele didactice creative determină dezvoltarea creativităţii elevilor. Un pedagog creativ iese din rutinele didactice, diversifică solicitările, valorifică potenţialul creativ al elevilor, creează competenţe specifice. Tehnicile de învăţare creativă ar trebui să constituie o componentă de bază în formarea cadrelor didactice iar atitudinile creative o componentă a personalităţii lor care trebuie depistată şi susţinută permanent.
Nu trebuie să se piardă din vedere moştenirea ereditară a elevilor, înzestrarea nativă generală pe baza cărora se pot dezvolta diverse abilităţi şi aptitudini. Comportamentul creator nu constă doar în potenţialul creator ci se formează şi se modelează prin activităţi de stimulare. În condiţiile existenţei potenţialului creativ, a inteligenţei, imaginaţiei şi motivaţiei, creativitatea poate fi inhibată de factori sociali şi psihici. Factorii sociali care pot inhiba creativitatea sunt: învăţământul şablonat, pregătirea unilaterală, climatul conformist. Cei psihici sunt: teama de greşeală, eşec, tendinţa exagerată de a fi cel mai bun, stresul, fixitatea funcţională. Şcoala este menită să stimuleze creativitatea elevilor şi să ofere cadrul propice pentru manifestarea acesteia.
Pentru a avea elevi creativi trebuie să ne străduim noi înşine să evităm rutina, să fim creativi, să producem noul în toate domeniile vieţii noastre, fiind cunoscut rolul de formator pe care îl are cadrul didactic în mediul său social. Întotdeauna oamenii în general şi copiii în special au fost atenţi, sensibili la exemple. În acest sens putem vorbi de, antrenamentul, la creativitate, care se poate realiza în toate formele de activitate cu elevii mici. Pentru a realiza acest lucru trebuie să încercăm demontarea clişeelor culturale care blochează creativitatea copiilor. Numai oamenii liberi pot fi creativi. Cu cât vom cunoaşte mai bine copiii, cu cât ei se vor cunoaşte şi aprecia mai mult, (ex. familia creativă), cu atât vom obţine rezultate mai semnificative. Prin joc se pot debloca în modul cel mai eficient energiile creatoare.
Prin intermediul mâinii, inteligenţa copilului poate găsi materialul necesar pentru a se exersa şi a se dezvolta. Educaţia practică poate şi trebuie să contribuie la stimularea unei atitudini intelectuale creatoare. O inteligenţă eficientă se manifestă printr-o acţiune pregătită cu grijă, prin elaborarea unor proiecte. Deci, practica activităţilor practice presupune, încă şi mai mult decât disciplinele numite intelectuale, exersarea inteligenţei şi se realizează prin cooperarea acelei funcţii importante pentru existenţa însăşi a inteligenţei: a imaginaţiei. Aceasta, la rândul ei, contribuie la dezvoltarea inteligenţei, stând la baza întregii activităţi educative.
În continuare, voi aminti câteva principii pe care trebuie să le luăm în consideraţie în cadrul activităţilor practice:
• diverse tehnici de lucru trebuie predate ca să servească obiectivelor imediate ale copiilor în momentul când au nevoie să le folosească;
• copiii să aibă la dispoziţie instrumente adevărate;
• să nu li se dea tuturor copiilor aceeaşi copie a unui obiect model fabricat de învăţătoare în faţa lor, deoarece în felul acesta este exclusă posibilitatea elaborării unui proiect sau a unei intervenţii creatoare din partea copiilor, ceea ce duce la o imitaţie pasivă.
Respectarea acestor principii favorizează o activitate creatoare, de cercetare, de tatonare, de reflexie.
În ceea ce priveşte învăţarea diferitelor tehnici de către copii, există puncte te vedere variate. Astfel, dacă este vorba de folosirea unui instrument, copilul îl utilizează mai întâi după imitaţie. El imită anumite situaţii pe care le-a observat în jurul său, întâmpinând dificultăţi şi uneori eşecuri. Sfaturile care i se dau trebuie să îl ajute să înţeleagă relaţiile cu unealta respectivă, cu mâna şi cu materialul utilizat, în scopul de a-şi perfecţiona gestul pentru a atinge eficienţa dorită după o perioadă de căutări.
Copilul, treptat, va putea aprecia precizia gestului care îi permite să înmoaie pensula în cantitatea de vopsea dorită, atunci când învăţătoarea îi atrage atenţia asupra unor greşeli făcute şi îl determină prin întrebări corespunzătoare să se gândească la cauza lor. În acest caz este vorba de stabilirea unor raporturi simple, lucru pe care copilul este perfect capabil să-l facă.
Atunci când se pune problema învăţării unor procedee de lucru cu anumite materiale, intervenţia noastră este mai dificilă. Astfel, în cazul modelării pastei, dacă învăţătoarea le cere copiilor să rezolve problema uscării obiectelor modelate, în mod sigur ei vor propune expunerea acestora pe o fereastră însorită sau aproape de o sursă de căldură, ceea ce duce la distrugerea obiectelor ca urmare a uscării lor bruşte.
Copiii nu vor putea să descopere singuri procedeul corect al uscării treptate a acestor obiecte şi va fi nevoie de intervenţia învăţătoarei. Putem accepta la început propunerea, pentru ca ei singuri să-şi dea seama de ineficienţa ei – distrugerea obiectelor. A doua oară, putem să acceptăm o nouă soluţie propusă de copii doar pentru jumătate din obiecte, iar pentru restul să folosim soluţia adevărată. Compararea rezultatelor îi va determina pe copii să tragă singuri concluziile dorite de noi.
În unele cazuri, unde tatonările nu sunt posibile este necesară intervenţia directă a învăţătoarei.
În ceea ce priveşte comportarea pe parcursul desfăşurării activităţilor practice, este necesar să fie plasaţi copiii în asemenea situaţii care să le permită folosirea anumitor instrumente şi însuşirea unor tehnici de lucru. Chiar dacă soluţia preconizată de un copil sau altul este sortită eşecului, noi trebuie să o acceptăm deoarece astfel este stimulat spiritul critic al copilului. Uneori analizând cauzele eşecului se găseşte o soluţie mai bună, creativitatea fiind stimulată.
Motivaţia este un factor absolut necesar în cadrul activităţilor întrucât, dacă copilul este activ şi lucrează cu diverse materiale, el trebuie să aibă voinţa de a crea, de a urmări un proiect până la capăt, pentru ca să poată progresa şi pentru ca lucrarea lui să fie rezultatul unei acţiuni bine gândite. De asemenea, nu trebuie să ignorăm nici faptul că instrumentele şi materialele pot constitui ele însele un stimulent pentru copil în desfăşurarea unei activităţi practice. Folosind instrumente adevărate şi adecvate posibilităţilor lor, copiii nu se vor inhiba în activitatea lor, ci dimpotrivă vor acţiona cu mult interes.
În continuare voi prezenta două intervenţii pedagogice care pot conduce la desfăşurarea în bune condiţii a educaţiei tehnologice în şcoală.
1. Elaborarea unui proiect în comun cu copiii, după care am trecut la căutarea materialelor necesare şi la realizarea lui.
• Construirea unei machete
Am hotărât împreună cu elevii să realizăm, un tablou de primăvară. Pentru a putea duce la bun sfârşit lucrarea colectivă am stabilit împreună ce va cuprinde tabloul şi de ce materiale avem nevoie. Pentru a-i determina să se gândească la materialele necesare, i-am ajutat prin întrebări de genul: Pe ce să aşezăm tabloul? – Pe o bucată pe polistiren pictată de noi în nuanţe de verde; Ce să punem pe el? – Copaci înfloriţi, ghiocei, iarbă, un râu, alte floricele; Din ce facem copaci înfloriţi? - Din floricele de porumb pictate şi lipite pe crengi; Din ce să facem ghioceii? - Din hârtie cartonată verde şi albă, în relief; Din ce să facem iarba? – Din ciucuri de mohair având mai multe nuanţe de verde; Râul din ce va fi confecţionat? – Din hârtie creponată albastră şi va şerpui printre copaci şi flori; Din ce să fie alte floricele? – Există mărgeluţe sub formă de floricele pe care le vom presăra pe suportul de polistiren. astfel, fiecare copil a venit cu idei pe care le-am ales după originalitate, motivând alegerea lor.

Aşa copiii au contribuit cu toţii, muncindu-se pe ateliere de lucru, pentru realizarea machetei. Macheta am aşezat-o într-un loc expus din sala de clasă, apoi am invitat celelalte clase să ne aprecieze munca, am invitat şi personalul de serviciu din unitate şi părinţii copiilor, astfel încât elevii au fost cât se poate de mulţumiţi şi încântaţi de munca lor, şi au venit şi cu alte idei de machete, pe care să le lucrăm împreună.
2.Un alt tip de intervenţie pedagogică este necesar în cazul în care se aduc în sala de clasă materiale, obiecte. Atunci învăţătoarea pune întrebarea: Ce se poate face din ele? În funcţie de materialele sau de obiectele aduse se elaborează nişte proiecte colective sau individuale. Am prezentat copiilor nişte scoici şi după ce le-am ales după dimensiuni, am hotărât ce putem face cu ele.
Fiecare copil a propus câte ceva şi au ales soluţia ce le-a convenit mai mult. Dar, pentru ca lucrările lor să rămână viabile, fiecare a dorit să lipească scoicile, formând adevărate tablouri.

În asemenea lucrări, ponderea o are participarea creatoare a copiilor iar obiectele executate impresionează prin diversitatea şi armonia componentelor. Copiii se bucură, comentează mai intens, îşi propun să mai realizeze şi alte lucrări.
Muncind în grup, copiii îşi întăresc încrederea în forţele proprii, îşi manifestă aptitudini şi capacităţi creatoare, pe care le valorifică în interes comun.

.