Utilizare
Cursuri: 320
Publicare RED: 10
Publicare articole în reviste: 20
Servicii AI: 0
Actions and Significance of Protecting the EnvironmentDEVELOPING FLUENCY IN THE PRIMARY ENGLISH LANGUAGE CLASSROOM METODE INTERACTIVE ÎN DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE CITIRE ÎN LIMBA ENGLEZĂ
Publicat în 09. 12. 2023 de Ioana-Mădălina PopescuCategorie: cercetare educaţională
Într-o Europă care va rămâne întotdeauna multilingvă, învăţarea limbilor străine
deschide numeroase oportunităţi către o carieră mai bună, şansa de a locui, lucra sau
studia în altă ţară sau pur şi simplu de a călători. Limba vorbită devine parte integrantă a
identităţii şi bagajului cultural al unei persoane. Cunoașterea limbii engleze ca limbă de
circulație internațională constituie o competență esențială în cadrul societății actuale, ceea
ce justifică faptul că elevii studiază această limbă încă din clasa pregătitoare, recent
introdusă în cadrul învățământului primar, până la sfârșitul învățământului liceal, având
apoi posibilitatea de a continua studiul limbii engleze în învățământul universitar.
Limba engleză cuprinde o serie de sunete care nu există în alte limbi. În plus, există
diferențe mari între pronunție și scriere (spelling), de unde și multitudinea de erori pe care
le facem. Există cuvinte care se pronunță la fel, dar se scriu diferit. În limba engleză există
multe reguli de pronunție și multe excepții de la aceste reguli. Însușirea lor prin exercițiu
este mult mai eficientă decât învățarea teoretică.
Prezentarea cercetării pedagogice
Tema cercetării: Eficienţa metodelor interactive în dezvoltarea capacității de citire
Prezentarea problemei cercetate
Citirea conștientă constituie unul dintre instrumentele de bază ale muncii intelectuale,
fără de care nu poate fi concepută întreaga evoluţie viitoare a elevilor. Am identificat elevi
care întâmpină deficiențe în discriminarea literelor și a grupurilor de litere și care nu au
formată capacitatea de a citi cuvinte sau propoziții. Tipul cercetării: practic-aplicativă.
Obiectivele cercetării:
o utilizarea unor tehnici şi metode adecvate de determinare obiectivă a nivelului de
discriminare a literelor și a grupurilor de litere ;
o înregistrarea, monitorizarea şi compararea rezultatelor obţinute de elevii claselor
experimentale şi de control la testul iniţial, la testele formative şi la testul final;
o implementarea unor metode interactive în scopul formării capacităţii de citire şi
studiul eficienţei lor prin analiza relaţiei dintre rezultatele şcolare şi învăţarea activă;
o stabilirea şi măsurarea gradului de implicare al elevilor şi învăţătoarei în derularea
activităţii didactice.
Ipoteza cercetării: Utilizarea metodelor active şi interactive în cadrul lecţiilor de
limba engleză la clasa a V-a contribuie la remedierea deficienței de discriminare a literelor
și a grupurilor de litere în scriere.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă: folosirea sistematică a metodelor interactive pentru
identificarea literelor: exercițiul, jocul didactic, fișe diferențiate de lectură etc.
Variabila dependentă: performanţele şcolare şi comportamentale ale elevilor, gradul
de implicare a elevilor în timpul lecţiei, atitudinea în realizarea sarcinilor.
Coordonate majore ale metodicii cercetării
Locul de desfăşurare a cercetării: Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Craiova,
Dolj
Perioada de cercetare: semestrul I.
Eşantionul de participanţi: eşantionul experimental: grup de elevi cu deficiențe în
citire din clasa a V-a B de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Craiova, Dolj;
Eşantionul de control: grup de elevi din clasa a V-a C, de la Școala Gimnazială
„Nicolae Bălcescu”, Craiova, Dolj.
Metodologia cercetării
Pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un
sistem metodologic compus din: metoda experimentului psihopedagogic, metoda
observaţiei sistematice, metoda analizei portofoliilor copiilor şi metoda autoobservaţiei.
Metoda experimentului psihopedagogic/didactic
Experimentul psihopedagogic/didactic are ca particularitate producerea schimbării
deliberate a unor evenimente sau procese educaţionale cu scopul de a observa, măsura şi
evalua prin control sistematic factorii care le influenţează. Scopul principal al acestei
metode este acela „de a confirma sau infirma ipoteza cercetării şi, eventual de a sugera alte
întrebări sau ipoteze”. (Bocoş M.,2007, pag. 84)
Experimentul psihopedagogic utilizat în prezenta lucrare este colectiv, de durată
medie (30 de ore) şi se desfăşoară pe parcursul lecţiilor de limba engleză în trei etape:
etapa preexperimentală, etapa experimentală, etapa postexperimentală.
În cele trei etape ale experimentului, comparaţiile dintre clasa experimentală şi
clasa de control au la bază aceleaşi variabile pentru care se vor compara nivelele,
rezultatele obţinute.
Metoda observaţiei (sistematice)
Am folosit această metodă în cadrul orelor de limba engleză, în diverse momente ale
lecţiilor, în mod direct cu participarea mea cu rol de propunător al diverselor exerciții de
lectură şi prin observarea sistematică a capacităţii de citire a elevilor.
Metoda analizei nivelului de performanță al elevilor
Produsele elevilor analizate au fost fişele de lucru şi de evaluare, portofoliile,
exprimarea orală, caietele lor precum şi compuneri, desene, picturi, aplicaţii, postere etc.Metoda autoobservaţiei
Am fost preocupată de analizarea modului în care mi-am organizat activităţile
instructiv-educative, de dificultăţile pe care le-am întâmpinat şi de efortul de a depăşi
situaţiile problemă, de a regla propiile activităţi, de formarea unor capacităţi de
autoanaliză, autoapreciere, autocritică.
Instrumentele de cercetare utilizate au fost: testele pedagogice de cunoştinţe şi fişele
de lectură. Aceste instrumente, în marea lor majoritate, au fost preluate şi adaptate
conţinuturilor vehiculate, particularităţilor elevilor şi obiectivelor vizate.
Descrierea etapelor cercetării
Etapa preexperimentală sau constatativă
Pretestul a avut rolul de a stabili nivelul existent în momentul iniţierii experimentului
psihopedagogic, atât la eşantionul experimental cât şi la cel de control.
Descriptori de performanță
la limba engleză
Nr. elevi grupa
experimentală (4)
Nr. elevi grupa de
control (4)
Pronunțarea vocalelor în limba
engleză
4 4
Pronunțarea unor consoane în
limba engleză
2 2
Pronunțarea celor mai întâlnite
grupuri de litere în limba
engleză
1 2
Literele silențioase 0 2
Mărimea câmpului vizual La nivelul literei literă
Comprehensiunea cuvântului
citit (pronunția lui după ce a fost
citit pe litere sau pe silabe)
0 0
Etapa experimentală/ etapa experimentului formativ
După stabilirea eşantioanelor de lucru s-a trecut la desfăşurarea experimentului
formativ. La eşantionul experimental, în cadrul acestor lecţii, va fi introdusă ca variabilă
independentă utilizarea metodelor active şi interactive de predare-învăţare a cititului. În
tot acest timp eşantionul de control a parcurs în continuare activităţile de la limba engleză
neinfluenţată de variabila independentă, manipulată la eşantionul experimental.
Modalitățile de intervenție recuperatorie au presupus:
Itemi de identificare a pronunțării vocalelor în limba engleză prin jocuri: în
interiorul unui cuvânt, atunci când se află la sfârșitul unui cuvânt format din mai
multe silabe, atunci când cuvântul se termină cu “E”;
Itemi de corespondență (Grupurile de litere “ANCE” și “ENCE”, Grupul de litere
“DGE”);
Exerciții de construcție a unor cuvinte monosilabice sau bisilabice cu ajutorul
literelor decupate la primele activități:
Jocuri: spelling, hangman, role-plays, reaching a consensus, 10 things .
Fișe de lectură constând în texte scurte, de maxim trei propoziții, scrise cu font
mare și cu spațiere largă între litere.
Etapa postexperimentală/finală
Etapa postexperimentală a cercetării a constat în administrarea unor probe practice de
evaluare finală, identice pentru cele două grupuri: experimental şi de control. Am comparat rezultatele obţinute la aceste probe cu cele obţinute la probele de evaluare de la
începutul cercetării. Rezultatele obţinute în urma evaluării finale de către cele două
eşantioane experimentale au fost sintetizate în tabelul următor:
Descriptori de performanță
la limba engleză
Nr. elevi grupa
experimentală (4)
Nr. elevi grupa de
control (4)
Pronunțarea vocalelor în limba
engleză
4 4
Pronunțarea unor consoane în
limba engleză
4 2
Pronunțarea celor mai întâlnite
grupuri de litere în limba
engleză
3 3
Literele silențioase 4 3
Mărimea câmpului vizual 2 2
Comprehensiunea cuvântului
citit (pronunția lui după ce a fost
citit pe litere sau pe silabe)
2 1
Analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute indică o tendinţă pozitivă de
ameliorare a rezultatelor şcolare ale elevilor, în favoarea grupei experimentale, care nu
poate fi pusă exclusiv pe seama dezvoltării psihice şi fizice naturale a elevilor, fapt ce ne
permite să afirmăm că ipoteza noastă de cercetare se confirmă.
Concluziile cercetării
Prin aplicarea sistematică a metodelor interactive în cadrul momentelor de
lectură am sesizat ameliorări în dezvoltarea deprinderii de citit.
Folosind metodele interactive alături de cele tradiţionale elevii au învăţat
mai uşor literele și tehnici de lectură.
Fișele diferențiate au oferit un grad mai mare de independenţă şi o deplină
participare a elevilor, comportamentul lor a fost motivat, cu o coloratură afectivă ceea ce a
influenţat pozitiv gradul de înţelegere şi de asimilare a cunoştinţelor. Astfel, elevii au
câştigat autonomie în rezolvarea sarcinilor individuale şi de grup, fiind diminuată
dependenţa elevului faţă de cadrul didactic.
Cercetarea a demonstrat că în timpul lecţiei pot fi organizate activităţi
didactice în care învăţarea se poate realiza prin acţiune, elevii să lucreze efectiv, însuşindu-
şi prin efort propriu noile cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
- Limite ale cercetării/puncte slabe
- Activitățile recuperatorii și lucrul diferențiat solicită nervos atât profesorul cât și
ceilalți participanți la lecție, care involuntar sunt martori ai unei alte lecții;
- pregătirea lecţiei din partea cadrului didactic presupune un efort mai mare
(proiectare, timp, materiale şi mijloace didactice).
Bibliografie:
Bocoş, M., Instruire interactivă . Repere pentru reflecţie şi acţiune, Ediţia a II-a revizuită,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,2002.
Bocoş. M., Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, Editura Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.
Jeremy Harmer, „The Practice of English Language Teaching”, Longman, New York, 1991
Jeremy Harmer, The Practictice of English Language Teaching, Pearson
EducationLimited, 2001.
Un material interesant! Felicitari!
Elena Dorina Drăniceanu acum 1018 zile
Felicitari!
Mihaela Ivan acum 1018 zile
Felicitari pentru cercetarea desfasurata!
Eugenia Fârtățescu acum 1018 zile
O activitate foarte complexă și interesantă! Felicitări!
Nela-Ionela Balica acum 1011 zile
Felicitări pentru articol! Foarte interesant!
Mihaela Georgeta Stoian acum 983 zile

Ministerul Educaţiei