Utilizare
Cursuri: 820
Publicare RED: 10
Publicare articole în reviste: 80
Servicii AI: 0
INTEGRAREA ELEVILOR CU CES ÎN ORA DE LIMBA ROMÂNĂ
Publicat în 31. 08. 2021 de Irina VăculeaCategorie: sistem de învăţământ
Elevii cu CES, ce prezintă dificultăţi de învăţare, sunt acei elevi care riscă să nu se înscrie în direcţia finalităţilor educaţionale cu vocaţie universală, deoarece prezintă întârzieri semnificative faţă de nivelul obişnuit al achiziţiilor şcolare, în raport cu programa şi cu cadrul de referinţă constituit de majoritatea colegilor. Aceste întârzieri îi contrariază pe cei din jur, fiindcă majoritatea elevilor nu au deficienţe fizice, intelectuale sau senzoriale. Acest tip de persoană este apreciat de obicei de anturaj ca neavând potenţialul intelectual necesar pentru achiziţiile şcolare proiectate. Conceptul Educaţiei pentru toţi are în vedere tocmai nevoia de a deschide structurile de educaţie pentru a primi şi sprijini pe toţi copiii.
Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă obişnuite, la activităţile educative formale şi nonformale, a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale. Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanţă de socializare), integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces.
În multe ţări s-a căzut de acord asupra faptului că elevii cu deficienţe mintale au dreptul egal de a învăţa alături de copiii normali, în aceeaşi şcoală.
Schimbările care au loc în toate domeniile vieţii sociale au afectat viaţa şcolară, astfel încât noile prevederi ale şcolii moderne propun ca toţi elevii să aibă şanse egale la educaţie şi să li se ofere posibilitatea de a fi integraţi în societate.
Educaţia pentru toţi a fost definită (Salamanca, 1994) ca acees la educaţie şi calitatea acesteia pentru toţi copiii.
Pentru a se adresa tuturor copiilor şi a deveni deschisă, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi pentru toţi, educaţia trebuie să presupună în practică o schimbare de optică. Este vorba de o nouă orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învaţare socială şi valorizarea relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.
Conform principiului respectării particularităţilor individuale ale elevului şi educaţia trebuie adaptată la nevoile copilului. Consilierea individuală este considerată o activitatea foarte importantă. Elevul este ajutat să îşi cunoască situaţia prezentă şi să anticipe situaţii viitoare, în care îşi poate folosi caracteristicile şi potenţialul pe o cale satisfăcătoare pentru sine şi benefică pentru societate. Astfel comunicarea didactică capătă, din ce în ce mai mult valenţele unei comunicări terapeutice, devine mai profundă, capătă forma comunicării totale, prin tot felul de mijloace, care îi sporesc eficienţa: jocul, modelarea,comunicarea cu ajutorul imaginilor şi cuvintelor.
Comunicarea se referă la transmisie şi schimb de informaţii între oameni, la circulaţia de impresii, trăiri afective, judecăţi de valoare, comenzi cu scopul de a obţine modificări comportamentale la individ, manifestate în reprezentările, cunoştinţele acestuia.
În jurul nostru observăm în fiecare zi oameni diferiţi. Aceste diferenţe nu se referă doar la înălţime, forma fizică, conturul feţei, culoarea pielii, ci, mai ales la felul de manifestare al fiecăruia, la calitatea muncii sale. De asemenea, aceste diferenţe sunt constatate şi la nivel intelectual, nivel de care depinde în cea mai mare măsură reuşita sau nereuşita unei activităţi.
Fiecare elev este unic şi are valoarea sa, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară. Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Copiii cu deficienţe au şi ei aceleaşi trebuinţe în creştere şi dezvoltare. Aceşti copii au în acelaşi timp şi anumite necesităţi particulare, individualizate. Ei sunt diferiţi din punct de vedere al temperamentului, motivaţiilor, capacităţii chiar dacă prezintă acelaşi tip de deficienţe. Integrarea copiilor cu CES permite, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, perceperea şi înţelegerea corectă de către ceilalţi elevi a problematicii şi potenţialului de relaţionare şi participarea lor la serviciile oferite.
Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cat mai mult de copii normali; a implementării unor programe cu caracter colectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru învăţare în special, asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării; formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur; formarea de deprinderi cu caracter profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţilor care să faciliteze normalizarea deplină. Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de recuperare care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Integrarea urmăreşte valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient şi antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho-fizice, care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală, Prin integrare se realizează şi o pregătire psihologică a copilului, care să contribuie la crearea unor stări efectiv emoţionale corespunzătoare în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune are în vedere implicaţiile practice, teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunile în activităţile profesionale şi în colectivităţile sociale.
Ca şi în cazul celorlalte discipline, ora de limbă şi literatură română, devine prilej de încercare de a dezvolta capacităţile de exprimare orală şi scrisă a elevilor cu CES. Cele trei competenţe generale nu se pot regăsi în activitatea de zi cu zi a cadrului didactic desfăşurand al unei activităţi ce are în prim plan relaţia cu aceşti elevi. Întreaga activitate trebuie să se organizeze în vederea informării şi formării cadrelor didactice de sprijin / itinerante privind utilizarea corectă a modalităţilor de proiectare si implementare a demersului de intervenţie personalizata asupra copiilor cu cerinţe educative speciale, a identificării instrumentelor si a metodelor specifice de lucru adaptate particularităţilor de vârsta si individuale ale elevilor integraţi, creării premiselor pentru asigurarea unui climat socio-afectiv favorabil dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor cu dizabilităţi.
Profesorul trebuie să dovedească creativitate în conceperea unor materiale auxiliare care să favorizeze o evoluţie favorabilă a copilului cu cerinţe educative speciale, să dezvolte abilităţii de a constitui un portofoliu individual de intervenţie personalizată conform particularitaţilor psiho-individuale ale copiilor integraţi.
Evaluarea elevilor cu CES se realizează diferenţiat faţă de ceilalţi participanţi la lecţie prin evaluări formative şi sumative personalizate, prin itemi care să măsoare o înregistrare minimă a progresului şcolar prin raportare la cerinţele din curriculum
Reuşita activităţilor depinde de reuşita dublei abordări a instruirii în interiorul clasei si a relaţiei fundamentale dintre instruire si evaluare. Pentru ca activităţile să fie profitabile pentru toţi elevii, dascălul trebuie să găsească calea de mijloc în care instruirea şi evaluarea să aibă atât caracter integrat, cât şi caracter diferenţiat, adaptat la particularităţile deficienţelor elevilor cu CES, participanţi la procesul educativ. Raporturile dascălului cu fiecare elev în parte sunt foarte importante. Elevii cu CES au mare nevoie de a dezvolta relaţii afective cu cei cu care intră în contact social, aspect care vizează calităţile etice şi morale ale dascălului, sub al cărui control se află limita relaţionării.
Progresul educativ al elevului cu CES depinde de relaţia pe care cadrul didactic de la clasă o stabileşte cu profesorul de sprijin, dându-i permanent informaţii despre punctele slabe ale acestuia. Intervenţia acestuia permite valorificarea şi insistarea pe cunoştinţele greu asimilabile determinând raportarea la nivelul cunoştinţelor de grup.
Ora de limba şi literatura română devine astfel importantă şi prin relaţia personală care se stabileşte între profesor şi elev, cu încercarea permanentă a primului de a determina dezvoltarea capacităţii de exprimare a propriilor sentimente, a propriilor atitudini şi, nu în ulitimul rând, a propriei viziuni despre viaţă.
Bibliografie
1. Alois Gherguţ, 2006, Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi
2. Pânişoară, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficientă
3. Ecaterina Vrăjmaş, 2001, Strategiile educaţiei inclusive, Editura Polirom
MUlt succes in noul an si impliniri cat mai multe!
Alexandra Naghi acum 1839 zile
Ministerul Educaţiei