Iulia-Marinela Ochian

Profil

Colegi

Coleg pentru

Puncte iTeach: 1000

COPIII CU PROBLEME FAMILIALE

Publicat în 26. 03. 2021 de Iulia-Marinela Ochian
Categorie: experienţe pedagogice

COPIII CU PROBLEME FAMILIALE- O PRIORITATE ÎN ACTIVITATEA DASCALULUI

“Un copil se naşte cu nevoia de a fi iubit - şi nu trece niciodată peste ea” Frank A. Clark

PROF. OCHIAN IULIA-MARINELA

COLEGIUL AUTO”TRAIAN VUIA”TG-JIU

Trăim într-o lume în care valorile materiale capătă o importanţă prea mare în raport cu partea spirituală a existenţei noastre. Pe altarul unei bunăstări efemere, jertfim idealurile familiei, uităm să dăm frâu liber sentimentelor şi, în cel mai rău caz, considerăm că singura noastră datorie de părinte este să asigurăm un trai cât mai îmbelşugat copiilor noştri. Am uitat să comunicăm, nu avem timp să ascultăm, nu mai simţim disponibilitatea să ne dedicăm celor dragi. Este normal un astfel de comportament? Putem dormi împăcaţi că ne-am făcut datoria de părinte? Dar datoria de educator şi formator de copii? Realitatea zilelor noastre ne demonstrează că nu acesta este drumul pe care trebuie să l urmăm, , că este imperios necesar să revenim la idealuri şi valori perene şi că nu trebuie să uităm un lucru: „Copii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea” (John W Whitehead). În activitatea noastră, suntem confruntate tot mai des cu probleme legate de comportamentul copiilor cu probleme în familie. Când vorbesc despre „probleme” mă refer, în special la trei aspecte esenţiale prin modul în care influenţează comportamentul copilului, şi anume: prinţi despărţiţi, părinţi plecaţi la muncă în străinătate sau părinţi extrem de ocupaţi care au prea puţin timp liber pe care să îl dedice propriilor odrasle.. În toate aceste cazuri ne confruntăm cu situaţii în care copilul provenit dintr-o astfel de familie este traumatizat afectiv şi emoţional. Şi nu trebuie să tratăm cu indiferenţă aceste aspecte deoarece astfel de traume, petrecute în copilărie, pot sta la baza unui comportament deviant la maturitate. Ce putem face noi, dascalii, în aceste situaţii? Un aspect esenţial şi primordial este acela că toate acţiunile pe care le întreprindem trebuie să fie discutate cu şi monitorizate de psihologul instituţiei de învăţământ. El este primul care trebuie să fie informat despre ceea ce am constatat şi, totodată, cel care ne va sfătui pe toată durata acţiunii noastre. În acelaşi timp, este necesar să fim foarte apropiați de copii. În acest sens, cel mai indicat este să parcurgem împreună toate etapele: de la grupa mică până la liceu. Consider că o trăsătură de bază a dascalului o reprezintă capacitatea de afectivitate şi disponibilitatea de a se dedica trup şi suflet meseriei pe care şi-a ales-o, de a iubi fiecare copil care îi păşeşte pragul clasei, fără nicio deosebire, de a acorda o atenţie specială acestor suflete mari încorsetate în nişte trupuri firave care, prin fiecare gest al lor, ne transmite un S.O.S. Dacă, din întâmplare, observăm că unul din copii devine apatic sau prea agresiv, dacă este mai tot timpul trist, preocupat şi ostentativ nu participă la activităţi înseamnă că trebuie să acţionăm imediat. Aceasta este forma lui de a ne atrage atenţia că ceva nu este în regulă cu el, că are nevoie de ajutor. Dacă am reuşit să ni-l apropiem, atunci când va fi pregătit, ne va spune ce îl frământă. În primă fază, îl macină un sentiment de vinovăţie. Se simte principala cauză a despărtirii părinţilor sau a plecării acestora departe de el. Uneori, această vină imaginară se poate transforma în ură pentru propria persoană sau pentru cei din jurul lui care nu au aceleaşi probleme ca el. În această situaţie, va simţi nevoia să îşi facă rău: să se lovească, să-şi smulgă părul din cap sau să răneasă pe cei din jur său: să provoace suferinţă fizică sau morală, să se opună oricărei ordini, să respingă orice formă de apropiere sau manifestare de afecţiune, să răspundă obraznic, să jignească să pozeze o indiferenţă dusă până la dispreţ pentru tot ce-l înconjoară. În această situaţie, avem datoria să acţionăm imediat şi cu eficienţă şi să luăm cele mai bune decizii. În primul rând, trebuie să tabilim o legătură permanentă cu părinţii, dacă acest lucru este posibil. Este esenţial să găsim de comun acord cea mai bună soluţie pentru copil. În astfel de situaţii, pedeapsa aspră nu ar face decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile. Dar nici îngăduinţa dusă până la extrem nu este o soluţie. Răbdarea, afecţiunea, disponibilitatea de a fi alături de el atunci când are cea mai mare nevoie de tine, abordarea curajoasă a subiectului,explicarea situaţiei în mod corect, fără ascunzişuri sau minciuni, punerea în evidenţă a stării de relativă normalitate, sau exemplificări a unor situaţii asemănătoare cu care s-au confruntat alte persoane cunocute sunt câteva forme de abordare. În cazul în care este vorba de divorţul părinţilor, esenţial este să luăm legătura atât cu mama cât şi cu tatăl copilului, să-i facem să înţeleagă necesitatea de a se implica fiecare dintre ei în viaţa şi educaţia copilului, că trebuie să treacă peste problemele de cuplu şi să acţioneze unitar, că este necesar să fie alături de el în momentele importante. În cazul părinţilor extrem de ocupaţi, se impune să îi consiliem şi să le explicăm importanţa ca, cel puţin o oră pe zi, să-şi facă timp pentru copii lor. Acea oră să fie dedicată unor discuţii pe diverse teme, jocului sau plimbărilor comune. De asemenea, sfârşitul de săptămână este un moment potrivit pentru a-l dedica familiei. Trebuie să sfătuim părinţii să-şi implice copii în propria lor viaţă şi să nu uite că „cea mai mare bogăţie din această lume sunt copii, mai mare decât toţi banii din lume şi toată puterea de pe pământ” (Mario Puzo). Planificarea activităţilor cu părinţii capătă în aceste situaţii valenţe noi şi trebuie eliminat aspectul formal al unor acţiuni întreprinse de grădiniţă la care sunt invitaţi să participe şi părinţii (dezbateri, prezentări de referate, manifestări cu caracter educativ, serbări, excursii şi programe artistice). În cazul copiilor cu părinţii plecaţi, este necesar să le oferim multă afecţiune, care să compenseze cât de cât lipsa celor dragi. Trebuie, de asemenea, să urmărim cu atenţie persoanele care îi au în îngrijire şi să semnalăm asistentului social orice problemă care nu ni se pare firească. O formă de apropiere constă în a-i invita să petreacă unele weekend-uri sau sărbători în familia noastră. În orice situaţie, este necesar să dăm dovadă de interes, echilibru, simţ de observaţie şi să ne facem cu abnegaţie datoria de dascăl. Idealul constă în a fi întotdeauna corecte, ferme şi echidistante, exigente dar nu severe, îngăduitoare dar nu slabe, o persoană în care copii să aibă încredere, să o îndrăgească şi în faţa căreia să îşi poată deschide totdeauna sufletul. Voi apela la înţelepciunea înaintaşilor şi voi încheia cu două cugetări ale Mariei Montessori care mi se par geniale în contextual subiectului abordat: “ Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului”. “Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritual”.

Grațiela Vișan

Profil

Colegi

Coleg pentru

Foarte trist! Si nu ma refer doar la copiii cu probleme familiale.

Grațiela Vișan acum 2006 zile

Ioana Savu

Profil

Colegi

Coleg pentru

Trist, într-adevăr!

Ioana Savu acum 2006 zile

Jenica-Mihaela Ioana

Profil

Colegi

Coleg pentru

Copilul, indiferent de vârstă, comunică prin comportament. Am avut la clasă copii cu probleme familiale(părinți divorțați, părinți plecați în străinătate). La o activitate plastică(grădiniță-grupa mijlocie), un băiețel care a fost lăsat în grija bunicilor materni, a refuzat să deseneze un copac în anotimpul toamna, spunându-mi:
-Eu desenez pe mami și pe tati!

Jenica-Mihaela Ioana acum 2005 zile

Julianna Szabó

Profil

Colegi

Coleg pentru

Da, acești copiii au nevoie de multă afecțiune din partea noastră.

Julianna Szabó acum 2005 zile

Ioana Bîtu-Țup

Profil

Colegi

Coleg pentru

Din păcate, sunt mulți copii ai căror părinți nu au timp să se ocupe de ai lor copii sau sunt prea acaparați de grijile zilnice, și astfel noi, profesorii, ne transformăm în părinții acestor copii parcă abandonați.

Ioana Bîtu-Țup acum 2004 zile

Ministerul Educaţiei

Iulia-Marinela Ochian

COPIII CU PROBLEME FAMILIALE

Grațiela Vișan

Ioana Savu

Jenica-Mihaela Ioana

Julianna Szabó

Ioana Bîtu-Țup

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach