Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 10
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0
Dinamica predării lecțiilor de fizică in secolul XXI
DINAMICA PREDĂRII LECŢIILOR DE FIZICĂ
ÎN SECOLUL XXI
În ultimii ani dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiilor moderne informaţionale şi de comunicare (TIC) au revoluţionat toate domeniile de activitate ale omului modern: industrie, agricultură, medicină, învăţământ, comerţ etc
Dacă considerăm predarea lecţiei de fizică unei clase de elevi de astăzi şi de acum 20 de ani, în condiţiile introducerii tehnicilor informaţionale, procedeele de realizare pot fi complet diferite pentru atingerea aceloraşi obiective. Înţelegerea funcţionării unor mecanisme, integrarea unor fenomene fizice diferite în funcţionarea unei structuri ce poate fi întâlnită de elev se poate realiza printr-un experiment virtual, o prezentare interactivă pe computer a lecţiei sau rezolvând probleme prin conversaţie cu un terminal electronic.
Aceste însuşiri au fost puse în evidenţă şi în domeniul educaţiei, care conţine un ansamblu de elemente realizate în mod voluntar şi organizat în unităţi cu scopul atingerii unor obiective specifice.
Dacă iniţial lecţia era concepută ca o simplă lectură şi expunere a profesorului, citire din manual şi memorare de texte de către elevi, în şcoala modernă, lecţia se transformă într-un dialog între profesor şi elev, subordonat unor obiective generale şi specifice ale procesului de învăţământ, operaţionalizate la nivelul colectivului de elevi.
Lecţia reprezintă o modalitate principală de organizare a activităţii didactice, prin intermediul căreia se realizează deopotrivă informare şi formare, instruire şi educare.
În perspectivă, lecţia ne apare ca un program didactic, respectiv ca un sistem de cunoştinţe, obiective operaţionale şi procedee de lucru utilizate pentru antrenarea elevilor în procesul instructiv-educativ.
Deşi realizarea proiectului didactic ţine atât de pregătirea ştiinţifică a profesorului, cât şi de măiestria lui didactică, trebuie menţionat faptul că pentru fiecare lecţie etapele predării rămân aceleaşi (se poate schimba structura şi funcţia lor internă, în funcţie de obiectivul principal – procesul cognitiv de învăţare).
Lecţiile ca forme de activitate educaţională au în vedere realizarea tuturor obiectivelor instructiv – educative. De aceea ele nu pot fi privite separat, ca elemente ce se alătură unul altuia într-o înşiruire, ci prin implementarea lor organică în unităţi didactice complexe.
Paradigma tradiţională a învăţământului preuniversitar este practic paradigma „predării”. La baza acestei paradigme se află transmiterea informaţiilor de la profesor la elevi în timpul predării şi, invers, de la elevi la profesor în timpul evaluării. Dar adevăratul scop al şcolii constă în producerea învăţării, folosind orice mijloace adecvate [1].
Paradigma nouă, care poate fi numită paradigma „învăţării”, înseamnă de fapt, că şcoala îşi asumă responsabilitatea pentru învăţarea elevilor. Aceştia trebuie să devină actori ai propriei învăţări, să poarte propria responsabilitate pentru învăţare. Sinergia responsabilităţii şcolii şi a elevului pentru învăţare conduce la rezultate foarte bune.
Odată cu apariţia noilor tehnologii, apar noi tendinţe în evoluţia strategiilor didactice: transformarea educabilului în subiect activ al propriei deveniri şi apropierea cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică.
I. Nicola [3] consideră că modernizarea tehnologiei şi a strategiilor didactice constă în crearea unui cadru adecvat care să asigure transformarea celui care învaţă în subiect al propriei formări. Cealaltă tendinţă a apropierii cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică presupune aceeaşi activizare a educabilului pornind de la premisa că nu este important să se memoreze descoperirile ştiinţei, ci să fie introdus cel care învaţă în mecanismele care au condus la acele descoperiri. Astfel, educabilul urmează să fie pus în ipostaza de cercetător, pentru a parcurge singur drumul cunoaşterii pentru a descoperi adevărurile ştiinţifice. În acest fel el va însuşi nu numai produsul ştiinţei ci şi unele aspecte ale tehnicii descoperirii lui. Pentru aceasta urmează să apelăm la strategii didactice corespunzătoare, ce se aplică diferenţiat de la un obiect de studiu la altul.
În literatura de specialitate apar multe încercări de definire a termenului din ce în ce mai întâlnit în peisajul educaţional: Blended learning - Învăţare prin combinare de strategii didactice. Potrivit lui Caroline Gray, termenul reprezintă o abordare obişnuită a învăţării, care se bazează însă pe un amestec de metode de predare, de suport şi de susţinere a abilităţilor necesare pentru deprinderea unei meserii de top [2].
Această strategie de învăţare poate să combine:
tehnologii bazate pe web (web-based) precum clasele virtuale, instruirea în ritm propriu, învăţarea colaborativă, redarea în flux audio şi video (streaming video);
diferite abordări pedagogice (constructivism, behaviorism, cognitivism), cu scopul de a atinge un rezultat optim al învăţării;
orice formă a tehnologiei utilizate în activitatea educaţională efect armonios al învăţării;
învăţarea sincronă cu cea asincronă;
În contextul apropierii cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică [3, p.397], şcoala trebuie să atribuie un rol sporit ştiinţei în activităţile educaţionale. Ea ar trebui să le ofere elevilor oportunitatea de a se dezvolta în direcţia cunoaşterii ştiinţifice, a promovării gândirii critice, a acţionării bazate pe natura empirică a ştiinţei, a utilizării literaturii ştiinţifice [4].
Metoda învăţării prin cercetare (Inquiry based Learning – IBL) sau descoperirea independentă, reprezintă o variantă superioară a învăţării prin descoperire, în care elevul este pus în situaţia de a acţiona şi gândi independent, profesorul intervenind doar atunci când se îndreaptă spre o cale care se închide. Independenţa elevului faţă de profesor este maximă, fără a se produce însă vreo ruptură totală între ei. Ea se manifestă prin iniţiative şi căutări neîntrerupte din partea elevului, prin preocuparea profesorului de a organiza cele mai adecvate condiţii didactico-metodice în acest sens. Metoda presupune să-i punem pe elevi în ipostaza de cercetători, de a formula ipoteze, de a căuta ei înşişi adevărurile ştiinţifice organizând situaţii experimentale, de a descoperi logica ştiinţei sesizând înlănţuirile cauzale, într-un cuvânt de a se familiariza cu particularităţile demersului ştiinţific [3, p. 308].
Această metodă îi ajută pe elevi să aprecieze cunoştinţele ştiinţifice de bază, prin intermediul contactului cu subiecte similare, să înveţe să comunice şi să-şi susţină ideile cu argumente ştiinţifice.
Învăţarea bazată pe proiecte îi implică pe elevi în activităţi de investigare ale unor probleme obligatorii şi au drept rezultat obţinerea unor produse autentice.
Învăţarea bazată pe proiecte dezvoltă cunoştinţe şi capacităţi într-un domeniu prin sarcini de lucru extensive, care promovează investigaţia şi demonstraţiile autentice ale învăţării prin rezultate şi performanţe.
Trăim într-o societate dinamică, ce se află într-o continuă transformare, adaptare, mişcare. Schimbările majore din stilul nostru de viaţă şi din obiceiurile noastre, induse de diferite influenţe culturale, sociale, economice şi tehnice se reflectă şi în instruirea- educaţia noastră. Mobilitatea crescândă a populaţiei, a tehnicii şi a tehnologiei, a simbolurilor şi informaţiei schimbă şi modifică sensul educaţiei. Ca urmare, astăzi omul îşi construieşte educaţia personală cu totul altfel decât în trecut. Pentru majoritatea indivizilor, educaţia este un mod „natural” şi general acceptat de a-şi construi identitatea, personalitatea – „Sunt ceea ce învăţ şi cum învăţ”.
Astfel succesul în învăţare se poate asigura cum spunea Tomlinson (2000) [5] – prin conţinut, proces, produse şi prin mediul de învăţare. Prin conţinut, selectând ceea ce vor învăţa elevii şi modul în care vor obţine informaţiile, prin proces adică prin diferite moduri de abordare a conţinutului, prin produse adică prin crearea de oportunităţi diferite de aplicare, exersare, extindere a ceea ce au învăţat şi prin mediul de învăţare, adică prin crearea de spaţii şi zone liniştite de interacţiune. Acesta este obiectivul educaţiei viitorului - autodirecţionarea învăţării.
Bibliografie:
1. R. B. Barr, J. Tagg, From Teaching to Learning – A New Paradigm for Undergraduate Education In Change, November - December, 13-25 (1995).
2. http:/
3. I. Nicola, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti (1994).
4. P. Nuangchalerm, Engaging students to perceive nature of science through socioscientific issuesbased instruction. Eur. J. Soc. Sci. 13, 34-37 (2010).
5. C. A. Tomlinson, S. D. Allan, Leadership for Differentiating Schools and Classrooms, Association for Supervision and Curriculum Development, USA (2000)
Comentarii
Cred ca in opinia multora dintre profesori, articolul este balsam pentru suflet. In realitate insa, cati oare dintre copii ajung sa spuna „Sunt ceea ce învăţ şi cum învăţ”? Chiar si asa , speranta moare ultima ....
Liliana Constăndoiu acum 1159 zile
Suntem și ceea ce învățăm! Frumos!
Costina-Florentina Dan acum 1159 zile
Interesant!
Alina Rus acum 1159 zile
Motto-ul articolului ar trebuie să fie:" Sunt ceea ce învăţ şi cum învăţ”. Totuși, ciudățenia naturii umane o constituie faptul că oamenii nu sunt întotdeauna conștienți de nevoile lor, de multe ori opun rezistență. Felicitări!
Mariana Ivan acum 1159 zile
Foarte frumos prezentat! Sunt informatii de care ar trebui sa tina seama orice profesor. Felicitari!
Elena Dorina Drăniceanu acum 1147 zile
Foarte frumos prezentat!
Georgeta Cîrstea acum 1146 zile
Interesant!
Elena Ramona Cenușe acum 1134 zile
Ministerul Educaţiei