Modalități de îmbunătățire a relațiilor interpersonale

inovaţii didactice

Melinda TáncosȘCOALA GIMNAZIALĂ IULIU GRAMA CHIHERU DE JOS (Mureș)30 iun. 2024

În rândurile mele vreau să vă prezint o tehnică de abordare a situațiilor conflictuale, care, încet-încet poate aduce schimbări pozitive în gândirea și comportamentul elevilor atât față de colegi cât și față de profesor, părinți, bunici. Această tehnică, a fost folosită de mai multe ori în activitățile derulate, dovedindu-se a fi un succes pentru obiectivele propuse clasei mele: gestionarea corectă a conflictelor, dispariția marginalizării unui elev, antrenarea sentimentului empatic.
Din observațiile mele pot spune că omului îi place să obțină ceea ce își dorește prin propriile opinii și idei. Prin urmare, este evident că între două sau mai multe persoane poate apărea o neînțelegere, motiv pentru care se instalează un conflict între părți.
Lucrez ca profesor pentru învățământul primar și de-a lungul carierei mele am văzut copii care, din ce în ce mai des, intră în conflict cu colegii lor, dar și cu profesorii și adesea cu părinții, rudele și prietenii lor. Accentul pus pe rezolvarea acestor neînțelegeri este esențial, astfel încât, pe măsură ce lumea evoluează, din ce în ce mai multe instrumente și proceduri de gestionare a conflictelor câștigă teren, dar, la această vârstă, jocurile sunt cele mai eficiente metode de rezolvare.
Este important să subliniez că, în opinia mea, fiecare elev gestionează conflictul în mod diferit. Prin urmare, este necesară intervenția unei a treia persoane sau a unui instrument, care să îi ajute să găsească cea mai bună soluție, de preferință fără leziuni psihologice. Tehnica pe care am folosit-o este tehnica medierii cu ajutorul jocului. Consider că importanța cunoașterii psihopedagogiei și a jocului sunt baza rezolvării multor conflicte la vârsta școlară mică.
Cred că există mulți factori în spatele conflictelor interpersonale și presupun că cel mai frecvent motiv este lipsa unei comunicări adecvate, astfel un profesor ar trebui să pună accent deosebit pe educația adecvată și pe organizarea grupului.
De-a lungul anilor de studiu la Universitatea Babeș-Bolyai, facultatea de formare a cadrelor didactice, am ridicat o serie de întrebări în acest sens, cum ar fi: În ce măsură un copil își dobândește abilități de comunicare prin jocuri? Schimbul de rol este eficient în abordarea diferitelor situații problematice? Jocul ajută cu adevărat la rezolvarea conflictelor dintre copii fără ca aceștia să devină violenți? Care sunt jocurile care ne pot ajuta cu adevărat să rezolvăm conflictele eficient?
A fost important să găsim răspunsurile la aceste întrebări, deoarece scopul unui educator este de a folosi metode care îi ajută pe elevi să-și dezvolte personalitatea și să gestioneze conflictele și, în același timp, să poată crea un grup școlar în care să se simtă bine oricare elev, unde starea de spirit este bună, unde se ajută reciproc, unde elevii se motivează să învețe. Ar fi bine ca într-o comunitate de elevi să nu existe marginalizați, fiecare să-și poată exprima propria opinie, să fie considerat important, să-și poată dezvolta personalitatea, creativitatea, deprinderile, să poarte discuții constructive, să aibă încredere în propriile opinii, să învețe să fie toleranți, respectuoși, altruiști, să-și asculte interlocutorul, să fie flexibili în gândire. Profesorul trebuie să fie o persoană în care copiii să găsească sprijin, încredere, povețe, răspunsuri, soluții, vorbe frumoase, blândețe și mângâiere. Astfel relația profesor-elev devine o relație bazată pe încredere, prietenie, stimă, respect și empatie.
Lawrence Kohlberg , un psiholog american de origine evreiască, rezumă în teoria sa de dezvoltare morală că, un comportamentul egocentric este încă prezent în mare măsură atât la sfârșitul grădiniței, cât și la începutul vârstei școlare. Ei nu își dau seama că propriile lor interese nu se potrivesc cu cele ale altora, ei cred că ceea ce este bun pentru ei trebuie să fie potrivit și pentru alții.
La vârsta de 7-8 ani, copilul rămâne fidel propriilor interese, dar este capabil să recunoască faptul că propriile sale interese nu se potrivesc întotdeauna cu cele ale altora, ei consideră că adevărul este important. În acest moment, ei nu mai depind de adulți, pot decide singuri ce este bine și ce este rău.
Până la vârsta de 9-10 ani, copiii judecă social și moral. În acest timp, interesele și promisiunile comune sunt considerate mai importante decât propria lor bunăstare. Un copil în vârstă de 7-8 ani încă are dificultăți în a vedea dreptatea, dar la vârsta de 9-10 ani poate cântări și echilibra pentru a-și forma propriile opinii.
Bazându-mă pe cercetarea psihologului Lawrence Kohlberg cu scopul de a antrena elevii în a lua decizii cât mai corecte în situații conflictuale și de a se transpune în pielea interlocutorului, am planificat mai multe activități de dramatizare, una dintre reușite fiind adaptarea cunoscutei povești, Scufița Roșie într-o variantă mai modernă. Această poveste oferă posibilitatea unei comunicări constructive și cultivării sentimentului empatic, totodată îmbunătățind relația între elevi, profesor-elev, elev-persoanele din jur.
În povestea modernă are loc un conflict între haite de lupi și oameni care au ocupat teritorii mari din păduri pentru a-și extinde localitatea, astfel lupii pierzând teritorii și surse de hrană. Lupii și oamenii își aleg câte un lider, apoi se prezintă în fața unui judecător care să le facă dreptate.
În acest studiu de caz, am pus un copil agresiv și furios în poziția lupului, un copil destul de marginalizat, iar pentru rolul omului am ales un copil liniștit, de încredere, retras, care nu generează conflicte și nu se ceartă niciodată cu ceilalți, mai degrabă cedează. Folosind tehnica medierii, judecător (mediator) am fost eu, profesorul.
Cunoscând pașii unei ședințe de mediere a conflictelor, activitatea s-a derulat conform acelui plan. Am urmărit ca elevii să relaționeze, să dialogheze cât mai politicos, să se asculte reciproc, să se ajute în găsirea unor soluții convenabile pentru ambele părți, să fie empatici.
Am încheiat activitatea cu o auto-reflexie, întrebându-i cum s-au simțit în timpul acestui joc? Elevul care a jucat rolul lupului a spus că s-a simțit foarte bine deoarece colegul său nu i s-a adresat cu cuvinte jignitoare, i-a ascultat opiniile, au comunicat fără a-și ridica tonul unul la celălalt, apoi a încheiat spunând că "este mai important pentru mine că nu am dușmani. E mai important să ai prieteni decât să nu ai ce mânca.” Reamintesc faptul că acest copil este marginalizat din cauza comportamentului în clasă și a limbajului neadecvat.
Elevul care a jucat rolul omului a spus că a fost interesant să asculte mai multe opinii, mai multe puncte de vedere și să ia împreună o decizie. I s-a părut excepțional că există multe soluții de rezolvare la o singură problemă.
Cu ajutorul unor astfel de activități, am verificat importanța jocurilor în gestionarea conflictelor pentru a îmbunătăți relația dintre elevi și a elimina marginalizarea. Mai mult, am putut vedea dacă dramatizarea și jocurile de rol ajută în mod specific la dezvoltarea simțului empatic. Toate acestea mi-au confirmat că jocul este foarte important, este necesar în viața de zi cu zi a unui elev.
Prin dramatizare copiii au experimentat cu ușurință emoțiile, au ales empatic o soluție acceptabilă pentru ambele părți, au acordat atenție faptului că nu ar trebui să existe o comunicare cu sens „one-way” și nici soluții potrivite doar unei părți.
După mai multe activități de acest gen, relația dintre copii s-a schimbat într-o direcție pozitivă, au început să manifeste interes unul față de celălalt, au încercat să ignore sau să controleze acțiunile lor furioase.
Înainte de intervenția mea, copilul care săvârșea acte agresive, era în mare parte exclus din jocul comun, iar după intervenții au început să fie interesați de acesta, deoarece această activitate le-a oferit posibilitatea de a fi creativi, inventivi, deoarece scopul nu era de a reda ci de a inventa, lucru pe care l-au făcut cu mare succes, iar noi, ceilalți am fost foarte impresionați de implicarea și interesul lor.
Consider că acesta a fost momentul în care marginalizarea lui a dispărut. În același timp, copilul agresiv părea, de asemenea, mai permisiv, acceptând mai multe opinii.
Pot concluziona că jocul este foarte util în medierea școlară. Am observat că, la această vârstă, joaca este esențială pentru o dezvoltare mentală adecvată și că copiii de vârstă școlară mică sunt mai receptivi la activitățile de joacă, învățând pe baza acesteia, iar comportamentul lor este foarte reglementat. În plus, este important să reținem că jocul este o activitate distractivă atât pentru copii, cât și pentru adulți, dacă aceștia se pot angaja în activități pentru grupa de vârstă potrivită.
Totodată, dacă până la astfel de intervenții din partea mea, prieteniile sau legăturile între elevi de același gen sau vârstă (clase simultane), acum câmpul de interes s-a extins și înspre elevi de sex opus și de vârstă mai mică/mare. Aceste date au fost observate în urma aplicării unei sociometrii și realizării unei sociograme.
Consider că relația mea cu elevii s-a îmbunătățit, povestesc cu mai multă încredere despre problemele lor, îmi împărtășesc soluțiile găsite și îmi cer părerea despre acestea.
Închei cu gândul că împărtășirea experienței mele la clasă vă va inspira în activitățile ce urmează să fie derulate și de către dumneavoastră și vă va ajuta în îmbunătățirea relațiilor dintre dumneavoastră și elevi, și nu numai.