OCTAVIAN CODRU TĂSLĂUANU
Patronul spiritual al liceului
„Cântecul pădurii e cel mai melodios din câte am auzit.
E o simfonie cântată de mai multe orchestre,
pe care le armonizează leagănul brazilor.”
— Octavian Codru Tăslăuanu
Octavian Codru Tăslăuanu (1876–1942) a fost una dintre personalitățile reprezentative ale culturii și vieții publice românești de la începutul secolului al XX-lea: publicist, scriitor, editor, istoric literar și om politic, animator al vieții culturale din Transilvania și participant activ la afirmarea idealului național.
S-a născut la 1 februarie 1876, în comuna Bilbor, județul Harghita, fiind al doilea dintre cei unsprezece copii ai preotului Ion Tăslăuanu, originar din Toplița, și ai Anisiei (născută Stan), țărancă din Bilbor. Legătura profundă cu locurile copilăriei, cu muntele și pădurea, va rămâne o constantă a sensibilității sale, reflectată adesea în scrierile sale memorialistice.
„Când te simți singur, gândul îți zboară spre leagănul copilăriei.
Acolo găsești prieteni, care te cunosc și care te primesc cu drag.”
Și-a început studiile la școala primară din sat, unde a învățat „buchiile chirilice”, continuând apoi la Școala primară din Sînmiclăuș (Gheorgheni). Studiile liceale le-a urmat la Năsăud și Brașov, fiind absolvite la Blaj, iar examenul de bacalaureat l-a susținut în anul 1895, la Liceul din Năsăud.
Între 1898 și 1902, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, având profesori de prestigiu ai culturii românești, precum Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Ovid Densușianu și Simion Mehedinți. Ca student, s-a remarcat prin rigoare intelectuală și preocupări istorice, fiind distins cu Premiul „Hiler” al Fundației Carol I pentru lucrarea Originea Huniadeștilor.
În anul 1902, ocupă postul de secretar al Consulatului României din Budapesta, moment care coincide cu începutul implicării sale decisive în viața culturală românească. Aici intră în contact cu revista „Luceafărul”, publicație a cărei istorie se va suprapune, pentru mai bine de un deceniu, cu propria sa biografie. Devine redactor, apoi proprietar și director al revistei, pe care o transformă într-o tribună a afirmării conștiinței naționale și a idealurilor culturale românești.
„M-am făcut mucenicul Luceafărului… trăiam în lumea idealismului,
închinându-mă la altarul credințelor mele întrupate în revista Luceafărul.”
Din 1906, stabilit la Sibiu, desfășoară o intensă activitate în cadrul ASTRA (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), contribuind la organizarea vieții culturale, la dezvoltarea bibliotecilor populare și la consolidarea rolului educației în viața comunităților românești din Transilvania.
În timpul Primului Război Mondial, participă ca ofițer, fiind rănit în lupte. Experiența frontului va sta la baza unor volume de o mare forță memorialistică. La 1 Decembrie 1918, este ales membru al Marelui Sfat Național din Ardeal, implicându-se activ în viața politică a României Mari. Ulterior, va ocupa funcții de deputat și ministru în perioada interbelică.
Activitatea sa publicistică și editorială este completată de o operă vastă, în care reflecția politică, memorialistica și analiza socială se împletesc armonios. Scrisul său a fost, așa cum s-a spus, „o flacără care a luminat drumul românilor din Ardeal și de dincolo de Carpați, spre întruparea visului secular de unitate și libertate”.
Lucrări publicate (selecție):
• Informații literare și culturale (1910)
• Trei luni pe câmpul de război (1915)
• Hora obuzelor. Scene și icoane din război (1916)
• Studii politice; Producția (1924)
• Statele Unite ale Orientului (1924, tradusă în limba franceză)
• Generația Luceafărului (1929)
• Politica economică a României (1931)
• Valuri politice (1933)
• Sub flamurile naționale (1935)
• Amintiri de la Luceafărul (1936)
• Octavian Goga – Amintiri și contribuții la istoricul revistei „Luceafărul” (1939)
Octavian Codru Tăslăuanu s-a stins din viață la 22 octombrie 1942, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. Seria de memorialistică Spovedanii a fost publicată selectiv postum, în 1976, confirmând valoarea unei opere dedicate culturii, educației și responsabilității civice.
Moștenirea sa rămâne un reper moral și cultural, iar valorile pe care le-a susținut - credința în educație, spiritul civic și demnitatea culturală - definesc și astăzi identitatea liceului care îi poartă numele.