Sisif coborând muntele, de Titi Damian este un volum autobiografic apărut la Editura Editgraph, în 2017, la Buzău. Cartea se deschide cu un motto sugestiv, preluat din opera lui Albert Camus, Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit. După cum se știe, Sisif este eroul absurd, individul condamnat la a urca, continuu, o stâncă în vârful muntelui și, apoi, să aștepte coborârea acesteia și totul datorită disprețului față de zeii care sunt, până la urmă, doar niște forme fără morală. Așadar,  Sisif este conștient de blestemul zeilor și își acceptă soarta chiar dacă speră că va reuși să ducă această muncă la bun sfârșit. Luciditatea lui Sisif îl transformă într-un om tragic. Din acest motto, deducem, dinainte de a deschide și de a parcurge cartea, faptul că ficțiunea lasă loc adevărului istoric, geografic, etnologic, social, religios (p. 5).

Deşi analiza propriei vieți nu este o disciplină precisă, uşor cuantificabilă, în ultimul deceniu cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale, pedagogice și beletristice au definit un nou domeniu, a cărui explorare ajută la cunoaşterea mai profundă a sinelui, a operei unui scriitor etc. După o lungă perioadă în care biografia şi corolarul ei autobiografia  au fost termenii-cheie în analiza operei unui scriitor, cuantificarea eficienţei muncii printre scrisori, memorii, amintiri nu a mai fost de ajuns. Scriitorii au înţeles că viața nu poate fi privită în afara calităţii sale fundamentale, aceea de micro-societate, agregată pe termen mai scurt mai lung în atingerea unui scop. Astfel, în anii ’90, a fost lansat în ştiinţa managerială un nou termen, povestirea organizaţională (organizational storytelling). Acesta include atât obiectul, adică naraţiunea reprezentativă pentru un mediu de lucru, cum ar fi, spre exemplu, poveştile angajaţilor sau naraţiunea mediului respectiv, cât şi procesul în sine, anume nararea acestor întâmplări personale sau de grup şi rolul pe care dinamica acestor naraţiuni îl poate avea în îmbunătăţirea eficienţei generale sau în mai buna cunoaştere a personalului. În procesul scrierii prezentei cărți, Titi Damian folosește, cu sau fără știință, acest proces care prevalează asupra muncii repetitive şi mecanizate, specifică etapei scriiturii din perioada românească a industrializării. În această perioadă în care iniţiativa personală şi capacitatea individului sau a echipei de a găsi soluţii rapide şi de a face faţă schimbărilor sunt tot mai necesare, întoarcerea la fundamentele relaţiilor din societatea omenească pare să fie tot mai necesară: Am căutat să surprind aspecte ale vieții comunității din toate laturile existenței sale, conștient că satul va dispărea definitiv, ori va suferi transformări ireversibile. Deja zeci de case sunt golite de locuitorii lor care s-au mutat, pe rând, în prea strâmtul cimitir care înconjoară biserica zidită de inimoșii musceleni doar în doi ani, pe timpul lui Cuza. Mă gândesc câtă fierbere, câtă energie, câtă cheltuială, câtă solidaritate și câtă organizare s-au revărsat atunci dacă acei înaintași, dintre care puțini știau să citească, au reușit să construiască din temlii și să picteze pe scândură de tei acea splendoare arhitectonică în doar doi ani. Povestirea acestui Sisif coborând munte porneşte de la ideea binecunoscută că omul este definit prin capacitatea de a „spune poveşti”, anume de a-şi reprezenta lumea, mediu imediat prin naraţiune, lucru pe care îl explică și Titi Damian: Pentru Mine, Muntele și Câmpia au devenit doi poli ai urcușului și coborâșului lui Sisif. Muntele copilăriei își avea măreția lui. Aceeași măreție o are și acum, când și eu, și Muntele am mai îmbătrânit cu mai bine de o jumătate de secol. Priveam depărtările de pe cel mai înalt vârf sub care se culcușea satul, Vârful Vătraiului, ca să zăresc ce-i dincolo de Vârful Goșii ori Vârful Boșeveiului, unde bănuiam că se găsește Câmpia, dar zăream, într-un amfitreatu în trepte, coborând alene, alte și alte culmi, din ce în ce mai depărtate și mai mici și mai albastre, până ce se uneau cu cerul, unde parcă mă ademenea și mă vrăjea Câmpia care, pe atunci trăia doar în imaginația mea.

Interesul lui Titi Damian pentru spiritul creator individual are în centru principiul lacanian conform căruia omul gândeşte în structuri narative. În construirea acestui volum al memoriei, Titi Damian s-a folosit de un inventar de sintagme formulare, epitete, metafore fixe, dar și de scheme tematice ce au permis explorarea istoriei personale. Acest joc între mit şi basm a condus la crearea in vivo a memoriilor lui Titi Damian: Atunci mă împresura o nostalgie a depărtărilor ...  Mai mult decât atât, prezentul volum repezintă un bun comun, care contribuie la agregarea literaturii memorialistice, la recunoaştere persoanelor amintite cu diverse stagii de apartenenţă la familia Damian, la integrarea noilor membrii sau sunt individuale. Oarecum, cartea lui Titi Damian este un fel de carte de vizită a unui mediu, într-un anumit context.

Misterul aventurii existenței oricărei ființe umane începe cu mult înainte de a se naște, cu o competiție, competiția dintre homunculii aceia minusculi cu codiță, țâșniți de undeva dintr-un univers închis, spre a ajunge undeva, într-un univers și mai ascuns pentru exact nouă luni. Acest incipit al cărții induce cititorului ideea conform căreia colectarea poveştilor, ascultarea şi compararea variantelor, examinarea modului în care amintirile sunt construite în jurul unui eveniment anume, examinarea în diacronie a evenimentelor care au declanşat poveşti într-o familie şi a evenimentelor care nu au generat poveşti, toate acestea deschid calea către înţelegerea realităţilor mai profunde ale omului Titi Damian şi a modului în care aceste evenimente sunt percepute şi interpretate de oamenii din jurul scriitorului. Aşadar, cititorul câştigă informaţii reale, nu superficiale, asupra experienţei lui Titi Damian privind viața, societatea. Totodată, cititorul primeşte informaţii relevante cu privire la schimbările sociale, culturale etc. și modul în care scriitorul le redimensionează. Spunând o „poveste”, Titi Damian arată faptul că interesul asupra exactităţii datelor trece pe plan secundar, în favoarea semnificaţiei simbolice a acestora: Pentru prostioarele făcute de noi în timpul zilei, tăticu avea o nuielușă deasupra ușii pe care ne-o arăta dimineața când pleca la treabă.
În cadrul acestui volum, poveştile se definesc diferit. Unele amintiri operează cu un set de discursuri narative articulate, o istorie orală a locului: Iarna, noi, puzderia de copii de pe ulița Dimineștilor, mai mmici și mai mari, aveam cel mai lung și mai agitat derdeluș din sat. Pornea de la nea Mitu Damian, ajungea la noi, o cotea spre lacuri, pe la poarta lui Ion al Riții, fie spre Mărculești, apoi ieșea din sat spre Poartă până Între Izvoare. Îl făceau tot numai cei mai mari.  În cazul altor istorisiri, amintirile capătă funcţia de a spune povestea unei generații: Nimeni nu tăia porcul înainte de Crăciun. Pentru ziua de Crăciun, toți muscelenii tăiau din Ajun câte o pasăre, de obicei un curcan ori un cocoș.

Naraţiunile cu statut de amintire, din prezentul volum, stau sub semnul acţiunii şi al personajelor, declanşând o reacţie emoţională la nivelul naratorului şi cititorului, prin intermediul prelucrării epice a memoriei cu valoare simbolică: Toamna era totuși a noastră, a copiilor, căci se deschidea țarna după coasa fânului, așa că iar pierdeam vitele umblând după alune, pe care le adunam cu sutele. Amintirile la care Titi Damian face trimitere, aceste naraţiuni, pot fi produsul fanteziei sau experienţei, inclusiv o experienţă trecută în producerea de naraţiuni având ca subiect propria familie și, implicit, istoria personală. Acţiunea propriu-zisă a volumului nu implică și existenţa unui conflict, așa cum ne-am  aștepta, ci doar a unor soluţii de rezolvare a unor conflicte implicite, dar neprezentate, date de experienţa personală. De multe ori, amintirile, trăirile și deciziile prezentate în naraţiune se află în contradicţie cu convingerea sau experienţa naratorului, astfel că prin rememorarea acestor contradicţii, cititorul leone poate înţelege modul în care sunt percepute şi interpretate deciziile scriitorului sau poate găsi soluţii pentru chestiuni aparent nerezolvabile. Este evident faptul că, indirect, cititorul descoperă fanteziile, miturile, speranţele omului Titi Damian, baza evoluției socio-morală ulterioară, iubirea față de actul de scriitură etc.
Poveştile din Sisif coborând muntele captează atenţia cititorului incitând imaginaţia, reflecţia și căutarea sinelui.  Prezentarea amintirilor se află, totuși, sub semnul cenzurii autoimpuse privind norme de corectitudine gramaticală, chiar și atunci când se simt influențele unor regiuni istorice cu specificitățile sale lexicale. În plus, utilizarea povestirii ca mod de cunoaştere a profilului real al scriitorului creează o formă de eliberare a naratorului de tensiunile create de atitudinile cititorilor, permiţând transmiterea unor judecăţi de valoare cu ţintă individuală sau generală într-un mod care nu poate fi perceput drept ofensiv sau acuzator: Mă las în mâinile unicului judecător, Măria Sa, Cititorul, care va rosti verdictul dacă am reușit sau nu să urc și să cobor acest Munte al spiritului românesc. Folosirea mecanismelor vocii colective, Când urci, trebuie să duci, odată cu bolovanul, și conștiința faptului că trebuie să mai și cobori ..., dar și a unui set de poveşti ale găștii, Matricea mea sufletească s-a zămislit în Muscel. Am descoperit, cu timpul, că muntenii mei nu ascultă decât de o singură poruncă: ,,Să nu renunți!”. E ca și cum, coborând un munte, trebuie să fii conștient că trebuie să-l urci., contribuie inclusiv la însănătoşirea culturală, morală, etică a satului tradițional românesc, poate și pentru că Am descoperit mai târziu că, pentru mine, teren fertil pentru creație nu exista decât în marea Câmpie a Bărăganului care, cu misterul și imensitatea ei, îmi dădea energie.

În loc de concluzii, menționăm faptul că înţelegerea lumii narative din Sisif coborând muntele presupune decelarea acestui univers în experienţe şi roluri diferite, cu sensuri clar definite, unde limbajului multiplu concurează cu discursul narativ , amintirile aflându-se sub semnul recuperării propriei identități. Așadar, naraţiunea este autodiegetică, numele personajului =  numele autorului cu pact = 0, respective, narator = autor = personaj = pact autobiografic.

Bibliografie

Bibliografia operei
Damian, Titi, 2017, Sisif coborând muntele, Buzău: Editura Edigraph.

Bibliografie critică şi teoretică
Adam, Jean-Michel, Revaz, Francoise, 1999, Analiza povestirii, traducere de Sorin Pârvu, Iaşi:  Editura Institutul European.
Boyce, M.E., 1995, Collective centring and collective sense-making in the stories and storytelling of one organization, în Organization Studies, vol. 16,  pp.107-137 (http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/017084069501600106).
D’Intino, Franco, 1989, L’autobiografia moderna, Roma: Carucci Editore. 
Eco, Umberto, 1991, Lector in fabula, traducere de Mariana Spalas, București: Editura Univers.
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, 1991, Naraţiune şi dialog în proza românească: Elemente de pragmatică a textului literar, București: Editura Academiei Române.
Lejeune, Philippe, 19862 [19751], Il patto autobiografico, traduzione di Franca Santini, Bologna: Il Mulino.
Lintvelt, Jaap, 1985,  Încercare de tipologie narativă. Punctul de vedere. Teorie şi analiză, traducere de Angela Martin, București: Editura Univers.
Marchese, Angelo, 2008 [19831], L’officina del racconto. Semiotica della narratività, Milano: Oscar Mondadori.
Yiannis, Gabriel, 2000, Storytelling in Organizations: Facts, fictions, and fantasies. London: Oxford University Press.