Tradiţia este ceea ce străbunii noştri ne-au lăsat moştenire, este materializarea trudei şi a înţelepciunii lor, este averea noastră. Avem o istorie, ştim cine suntem şi avem locul nostru, avem credinţa noastră, această tradiţie milenară ne defineşte ca entitate în cadrul poporului român. Într-o cultură fiecare individ reprezintă o universalitate nediferenţiată, fiecare individ este şi gospodar şi meseriaş şi poet şi cântăreţ şi ţăran şi arhitect. Lucian Blaga spunea, „Tradiţia este o adâncă nelinişte”, iar neliniştea este flacăra spiritului, forţa care pune în mişcare conştiinţa, tradiţia este conştiinţă. Emigrările tinerilor spre alte zări transformă satele în enclave ale bătrâneţii. Ţăranii şi-au făcut alte repere ale vieţii, mulţi dintre ei, nu toţi, banii domină totul, supravieţuirea plăteşte tribut moralei. Cele mai grandioase averi ale poporului nostru erau satul, civilizaţia sătească şi credinţa în Dumnezeu, aveam aceeaşi limbă, lege şi credinţă. Unitatea civilizaţională ne-a făcut să fim români, nu unitatea socială. Istoria românilor liberi de asăzi este o istorie de domni şi de ţărani, de curţi şi de sate. De la domni avem Bisericile şi Mânăstirile, pacea şi războiul, cărţile şi legile, de la ţărani ne vin datinile şi cântecele, munca şi poezia, holdele şi hrana cea de toate zilele. Satul înseamnă matricea neamului românesc, iar reînvierea sufletului nostru ancestral rămâne singura cale de regenerare a vieţii sale tradiţionale. El poartă veşnicia pe umerii lui. Atâta vreme cât Bisericile şi Mânăstirile noastre ortodoxe rămân pline cu credincioşi, vom mai avea speranţa găsirii unui echilibru rezonabil între tradiţie şi modernism. În încheiere vă prezint cuvintele-testament ale marelui istoric şi gânditor, Nicolae Iorga. „O naţiune care nu-şi respectă trecutul şi obiceiurile creştine, un popor care-şi pierde credinţa şi nu cultivă iubirea faţă de moşie şi strămoşii săi este un popor condamnat la pieire.”