Liceul Simion Stolnicu, Comarnic
Comarnic, Prahova
Despre
Scurtă biografie
Este un profesor care învață zilnic de la proprii elevi: bucuria, energia pozitivă, prietenia. Învață cum este mai bine să îi învețe. Îi plac examenele, îi plac provocările profesionale, îi place să creeze lecții originale, inedite, care să valorifice potențialul elevilor. Îi place pedagogia, o fascinează felul în care un profesor poate modela caractere umane, poate influența destine și poate forma OAMENI.
Pe scurt
Disciplină predată
Limba şi literatura română
Aria curiculară
Limbă şi comunicare
Limbi străine cunoscute
franceză, engleză
Nivelul de utilizare a computerului
avansat
Viziunea asupra educaţiei/ învăţământului
Cred că educația are puterea de a schimba în bine lumea în care trăim.
Orice elev este un potențial adult care va răspindi prin sine în lume ceea ce noi, profesorii, îi insuflăm. Suntem creatori de destine și acest rol definitoriu ne responsabilizează.
Și, așa cum mi-a spus un domn inspector la o primă inspecție de grad, pe când tremuram de emoții: „noi îi învățăm pe elevi, înainte de toate, CINE SUNTEM NOI CA OAMENI, cum suntem, caracterul nostru.
Aceasta este viziunea mea despre educație: profesorul este omul care îi învață pe elevi, dincolo de predicat, text narativ etc. să fie Oameni.
Implicarea în activităţi ale comunităţii
-activitatea Ziua eroilor Activitatea a avut loc la biserica Sfântul Nicolae în prezența oficialităților locale: primăria Comarnic, consiliul local al orașului Comarnic, 2024
-activitatea Profesiile viitorului, în colaborare domnul Valentin Iordache, trainer și formator de programe educaționale, activitate derulată împreună cu elevii clasei a VIII-a, Școala Gimnazială numărul 2 Comarnic
-crearea unei pagini pe Harta Edu.ro, alertă publicate cu sloganul: Școala Gimnazială Nr 2 Comarnic are nevoie de calculatoare, în vederea obținerii de sponsorizare pentru dotarea școlii cu calculatoare noi
-în data de 15 ianuarie 2024, am organizat la Școala Gimnazială Nr 2 activitatea ”Ziua culturii române, Ziua poetului Mihai Eminescu”; la activitate au participat invitații: poeta locală , pictorul local, elevi de la clubul Marta Bibescu Comarnic, elevi de la școala Vatra și școala Poiana- invitati speciali: domnul primar , doamna director a Bibliotecii orășenești Comarnic
Apartenenţă în asociaţii profesionale
-ASOCIAȚIA DASCĂLI EMERIȚI
-Comunitatea Proeuro-Cons
-eTwinning
-EduMagic
Pagini web personale
Contribuții și certificări
- Valențele pedagogice ale lecției de tip atelier de creație6 septembrie 2024
- Caligrafia în era digitală10 august 2026
- Studiul poeziei prin valorificarea teoriei inteligențelor multiple14 iunie 2025
- Motivația școlară, între mit și realitate20 mai 2025
- Călătorie lingvistică în timp9 aprilie 2025
- Individualizarea și diferențierea instruirii – Zona proximei dezvoltări18 iulie 2025
Pagina autorului · iTeach: Experiențe didactice Pagina autorului · Edict: Revista educației Pagina autorului · Revista Profesorului
- Morfologie și sintaxă – consolidare/ evaluare, clasele VII-VIII (Jocul provocărilor)10 august 2026
- Construcții verbale – activă, pasivă, reflexivă, impersonală – clasa a VIII-a (Jocul provocărilor)25 noiembrie 2025
- Verbul – consolidare/ verificarea cunoștințelor, clasele V-VI (Jocul provocărilor)25 noiembrie 2025
- Verbul, modul indicativ – verificarea cunoștințelor, clasele V-VI (Jocul provocărilor)19 noiembrie 2025
- Personificarea – sistematizare/ evaluare, clasa a V-a (Test-exercițiu)1 noiembrie 2025
- Verbul, modul conjunctiv – fixarea cunoștințelor, clasa a VI-a (Test-exercițiu)31 octombrie 2025
- Tipuri de pronume – fixare/ evaluare, clasele VII-VIII (Exercițiu ludic de asociere)15 iulie 2025
- Sinonime fermecate cu grad mare de dificultate (Exercițiu ludic)15 iulie 2025
- Limba și literatura română – fixare/ verificare, clasele V-VI (Test ludic)15 iulie 2025
- Scrierea corectă – verificare, clasele V-VI (Test ludic)15 iulie 2025
- Substantivul – sistematizare, clasele V-VI (Test-exercițiu)15 iulie 2025
- Părțile de vorbire, noțiuni elementare – text lacunar (Test)15 iulie 2025
- Cărui personaj îi aparține replica? (Test-exercițiu)15 iulie 2025
- Expresii românești, partea I (Test-exercițiu ludic)15 iulie 2025
- Ghicitori simpatice pentru copii (Suport vizual)15 iulie 2025
- Gramatica distractivă, clasa a V-a (Jocul provocărilor)5 iunie 2025
- Flori, fete sau băieți, artiști sau cântăreți… română distractivă clasa a V-VIII (Anagrame)5 iunie 2025
- Întrebări pentru copii (11-15 ani), ideale pentru bună dispoziție la oră (Jocul provocărilor)5 iunie 2025
- Cunoașteți figurile de stil? (Test ludic)3 iunie 2025
- Recunoaște personajul! (Test)27 mai 2025
- Sinonime simpatice (Test)27 mai 2025
- Verbul, clasa a V-a (Jocul provocărilor)27 mai 2025
- Adverbul, clasa a VII-a – verificarea cunoștințelor (Test)27 mai 2025
- Adverbul și interjecția, clasa a VII-a (Exercițiu ludic de completare pe text)26 mai 2025
- Morfologie și sintaxă – aspecte teoretice (Exercițiu ludic)26 mai 2025
- Pasiunea, mea lectura. Nivel gimnazial (Jocul provocărilor)26 mai 2025
- Enunțul. Tipuri de enunț – verificare/ consolidarea cunoștințelor (Test)15 mai 2025
- Structura textului epic – fixare/ consolidarea cunoștințelor (Test)14 mai 2025
- Numeralul. Valori morfologice – consolidare/ verificare (Test ludic)13 mai 2025
- Mijloace interne de îmbogățire a vocabularului – consolidare/ verificare (Test ludic)13 mai 2025
- Exerciții de sintaxă a propoziției – evaluare (Test)12 mai 2025
- Clasa a VI-a: ortografie, punctuație, tipuri de enunțuri – evaluare (Test)2 noiembrie 2024
- Sinonime – exersare (Cuvinte încrucișate)6 august 2024
- Sintaxa frazei: Tipuri de subordonate – consolidare (Test trivia)5 august 2024
- Rebusul la limba română în gimnaziu30 martie 2025
- Despre poetul Vasile Ioan Ciutacu- cu modestie și cu onoare18 septembrie 2024
- Pictorița Georgeta Năpăruș, românca ce a pictat sufletul cu sufletul10 septembrie 2024
- Ion Bulei- istoricul României moderne ( „un istoric care a făcut istorie”)10 septembrie 2024
- Mărturii și mărturisiri lirice cu poetul Vasile Ioan Ciutacu10 septembrie 2024
- Despre cuvânt și binecuvântare10 septembrie 2024
- Valențele pedagogice ale lecției de tip atelier de creație31 august 2024
Activitate profesională
Proiecte educaţionale derulate împreună cu elevii
Proiectul derulat cu Agenția de Mediu Prahova, în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019. În acest sens, am organizat periodic activități și concursuri la nivel de școală în vederea selectării elevilor care să participe la etapele județene organizate de Agenția de Mediu, Prahova, sub sloganul:„ Gândește verde, gândește curat!”.
-Eco-ambasadorii reciclării, Viitor Plus”, în cadrul platformei Harta reciclării, la care am participat cu elevii de gimnaziu. În cadrul platformei „Reutilizare-Reciclare și Harta Reciclării” activitatea desfășurată prin finanțare UE în cadrul Programului Național ”Harta Reciclării” în mediul on-line la clasele V-VIII, am fost coordonator din partea Școlii Gimnaziale nr. 2, orașul Comarnic, în parteneriat cu Liceul”Ion Kalinderu” din orașul Bușteni, în data de 6 iunie 2020.
-Proiectului Național ”Ziua Ștafetei. Azi decid eu!” în colaborare cu Fundația „Terre des Hommes”, Elveția, noiembrie 2019.
-în cadrul Proiectului Național 4/4 pentru Prieteni, organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și American Councils for International Education, 2019, prin vizita realizată cu un grup de elevi de la Școala Gimnazială nr. 2, orașul Comarnic la Centrul Școlar Inclusiv din Breaza, în data de 4 aprilie 2023
-Am implementat la nivel local activități relevante pentru educația emoțională a elevilor prin parteneriatul realizat cu Casa de Cultură din Ploiești în anul 2019
-initiator, organizator si coordonator Proiect” Cartea, pașaport către cunoaștere” cu Biblioteca orășenească Comarnic, 2023
-Junior Achievement Romania, educatie antreprenorială pentru elevi, 2023, 2024
activitate de voluntariat: eveniment din cadrul 4/4 PentruPrieteni, organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite în România și Consiliile Americane pentru Educație Internațională, 6 aprilie, 2024, clasa a VI-a A
-parteneriat cu asociatia Eliberare, Program educational de prevenire a traficului de persoane, 2024
-proiect Etwinning: am participat la primul proiect Etwinning Fairy Taile Odyssey, împreună cu parteneri din: România, Franța, Turcia, Georgia și Italia- 2024
-concursul „Elevii schimbă jocul: CartON!”, organizat de EduPedu și TetraPak România în perioada 22 februarie 2024 –07 aprilie 2024 ,cu elevii clasei a VIII-a A
Rezultate profesionale deosebite
-obținerea gradului didactic I- 2018
-obținerea gradației de merit- 2021
-generații de elevi deosebiți care au ajuns oameni deosebiți, și prin efortul meu
Rezultatele elevilor dvs.
Cea mai mare bucurie, nota 10 la Evaluarea națională, limba și literatura română, obținută de o elevă- an 2022
clasa a VI-a a obținut Premiul I la Concursul Judetean, Educație pentru mediu, educaţie pentru viaţă, secțiunea creație literară, în parteneriat cu Liceul Ion Kalinderu din Bușteni, 2019
-eleva Staicu Ruxandra de la clasa a VII-a, Premiul I în cadrul Proiectului Educațional Interjudețean „Lectura, un zbor cu aripi de hârtie” , Centrul de Documentare și Informare, organizat de Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu" din orașul Mărăşeşti, Județul Vrancea, 2019
-premiul II, etapa județeană, OLAV, nivel II, 2022
-premiul I, Magia literelor” Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti 2022
--premiul I ,elev cu CES, concurs național” Școala- idealuri -provocări”, „Școala este șansa ta”, 2024
-premiul I creație literară, concurs național ” Școala- idealuri -provocări”, Școala este șansa ta- 2024
-concursul Magia cuvântului eminescian în poezie și culoare, concurs înscris în CAEJ, poziția 18, organizat Liceul Tehnologic Nicolae Teclu Copșa Mică Sibiu cuvântului eminescian în poezie și nivel național și internațional ediția VI, concurs literar artistic
mențiune, 2024
-premiul 3 , 2024
-2024: concursurile Comper pentru competență și performanță la limba și literatura română-premiul I
-
Publicaţii
-la Editura Casa Corpului Didactic, Prahova, în anul 2019, am publicat auxiliarul curricular în format electronic, „Abilități de viață formate prin lectură- auxiliar curricular de limba și literatura română pentru clasa a VII-a”, cu ISBN 978-606-047-012-0. Am pus la dispoziția elevilor școlii acest auxiliar în format electronic.
- pe www.magazincreativ.ro si președinte al Asociației Activități Creative, am publicat în calitate de coautor al cărții ”Activități creative cu materiale din natură”-volum coordonat de Mihaela Albianu, 2019, ISBN- 978-606-48-0346-7, Iași, Ed. SudIS,
- Asociația „Activități creative” din Iași, din care reiese publicarea articolului „Rolul evaluării formative în optimizarea procesului didactic” autor profesor Zbîrcea Ionela ( redactor-colaborator), în cartea „Activități Creative cu ziare și reviste”( volum coordonat de Albianu Mihaela), Iași, editura Rotipo, ISBN 978-606-066-026-2, numărul din iunie 2020
-în perioada 2018-2020, am creat numeroase materiale didactice ( lecții în power point, teste on line, rebusuri) încărcate pe www.didactic.ro pe care le-am pus la dispoziția elevilor, aceste materiale bucurându-se de un număr mare de aprecieri.
Am elaborat în anul școlar 2018-2019 ghidul metodic pentru cadre didactice, „Jocul didactic în procesul de predare-învățare la limba și literatura română, apărut la Editura Casa Corpului Didactic, Prahova, cu ISBN : 978-606-047-013-7
Am publicat în numărul 35 din iulie- august 2019 în revista Demersuri creative, articolul Soluții didactice pentru învățare eficientă cu ISSN: 2501-0921
Am publicat în calitate de co-autor al cărții „Activități creative cu materiale din natură”, volum coordonat de Albianu Mihaela, Editura Studis, ISBN: 978-606-48-034675
Am publicat articolul ”Relația școală-familie-societate, între valori și imperative” în numărul 8 /august 2019 al revistei Esential în educație, Educație fără frontiere , ISSN 2458-0511
Am publicat în revista de cultură”Atitudini” a Casei de Cultură din Ploiești, articolul „Despre nemărginire, dintr-o margine de lume , poetul Vasile Ioan Ciutacu”, 2019
Am publicat în ”Ziar de Sinaia” ISSN 1454-7554, nr. 915 din luna februarie a anului 2019, articolul de critică literară „Despre nemărginire, dintr-o margine de lume”, poetul Vasile Ioan Ciutacu.
Am publicat în ”Ziar de Sinaia” ISSN 1454-7554 nr. 924 din luna iunie a anului 2019, articolul de critică literă„ Despre simplitatea nobilă și complexitatea rustică din poezia lui Vasile Ioan Ciutacu”
-Articol publicat: Articol tematic „Rolul evaluării formative în optimizarea procesului didactic”, în revista „Demersuri creative”, ISBN, Editura Rotipo, Iași, 2020
-Coautor al cărții, „Activitati creative cu ziare si reviste”, ISBN, Editura Rotipo, Iași, 2020, cu materialul tematic ”Textul nonliterar, Interviul”, clasa a VI-a.
--articol publicat pe cd cu ISBN, La graniţa dintre teorie şi practică, experienţe de viaţă la catedră, Simpozionul ”Lectura, un zbor cu aripi de hârtie” ;organizatori: Școala „Nicolae Iorga”, Centrul de Documentare și Informare- Focșani, jud. Vrancea, Ministerul Educației Naționale, ISJ Vrancea, CJRAE Vrancea, Liceul Tehnologic Eremia Grigorescu, Mărășești Vrancea, 2020
-publicare articol de specialitate: ASOCIATIA ACTIVITATI CREATIVE din IASI, revista Demersuri Creative online, „ Arta recitării și a dramaturgiei la orele de limba și literatura română în gimnaziu” 2024
Formare continuă
Cursuri de formare continuă absolvite în ultimii 5 ani
1- Proces didactic
Recunoașteri
Funcţie/ Rol în programe/ Titluri şi distincţii
1- gradaţie de merit
Participare în programe
2- Junior Achievement
- eTwinning
Ministerul Educaţiei