În județul Bistrița-Năsăud, armonica nu a fost niciodată un instrument foarte răspândit în alaiurile de nuntă. Astăzi, sunt poate singurul care mai cântă cu ea în acest cadru ceremonial. E un sunet rar, dar unul care rămâne în inimile celor care îl aud – cald, pătrunzător și nostalgic.
De la liceul pedagogic la scena tradiției
Am absolvit Liceul Pedagogic, iar destinul m-a adus, într-un mod minunat, să cânt chiar alături de fostul meu profesor de muzică, Dariu Comes. Pentru mine, a fost mai mult decât o onoare – a fost un semn că drumul ales are rădăcini solide și sens. Educația primită a fost puntea către o viață în care am îmbinat harul, tradiția și respectul pentru valorile comunității.
Ceterașii cu care am împărțit scena și sufletul
De-a lungul anilor, am avut bucuria și onoarea de a cânta alături de oameni aleși, fiecare dintre ei purtând în suflet muzica locului și respectul pentru tradiție. Împreună am dus mirese, am scos alaiuri în drum și am ținut vie emoția nunților de altădată.
Printre acești oameni de cântec se numără:
– Dariu Comes – profesorul meu de muzică din liceu, un dascăl cu har care mi-a fost sprijin în drumul muzical și pe care l-am însoțit apoi în numeroase evenimente.
– Valer Fodorca – ceteraș apreciat, cu un stil aparte și o vioară care mângâie sufletul, alături de care am făcut echipă în multe nunți și momente ceremoniale din județ.
– Ceuca Lică – cunoscut pentru rigoarea și pasiunea cu care cântă, un artist care poartă în arcuș toată frumusețea muzicii populare autentice.
– Ioan Țîrcă – colaborator apropiat în ultimii șase ani, cu care am format un duo muzical statornic, mereu prezent în alaiurile cu mireasă și în momentele de intensă încărcătură emoțională.
– Și mulți alții – violoniști, clarinetiști, acordeoniști și cântăreți, care au pus suflet în fiecare nuntă, fiecare joc și fiecare cântec de despărțire sau veselie. În amintirea celor care nu mai sunt astăzi printre noi, dar care mi-au fost aproape în cântec și în viață, port numele lor cu adânc respect: Claudiu Talpoș și Pavel Morar. O parte din armonia alaiurilor de altădată le aparține pentru totdeauna.
Acești oameni nu sunt doar muzicieni, ci păstrători ai unui patrimoniu viu, transmițători ai unei culturi care încă bate în inima satelor noastre.
Colaborare cu Ioan Țîrcă – vioara care însoțește emoția
De șase ani colaborez cu Ioan Țîrcă, violonistul alături de care am format un duo de suflet pentru nunțile din zonă. Am mers împreună pe ulițe, în fruntea alaiurilor, și am cântat în cele mai frumoase colțuri ale județului. Muzica noastră aduce împreună generații și face ca fiecare nuntă să fie trăită cu inimă.
Ceremonialul – o simfonie a satului
Pentru mine, adevărata frumusețe a nunții stă în ritualuri: pregătirea miresei, „mersul după mireasă”, adunarea alaiului, binecuvântarea părinților, ieșirea pe uliță. Fiecare gest are o semnificație. Fiecare melodie însoțește o trecere. Aici nu e vorba doar de tradiție, ci de viață – de oameni care plâng, râd, își îmbrățișează trecutul și pornesc spre viitor.
„După mireasă” – procesiune, cântec și onoare
Când mergem după mireasă, satul întreg se oprește. În Măgura Ilvei, alaiul urcă și coboară dealuri pe cai împodobiți, iar armonica mea deschide drumul. În Sebiș, oamenii ies în poartă și dau binecuvântarea cu lacrimi în ochi. La Bârgău, strigăturile încing atmosfera înainte ca mireasa să părăsească curtea. E o onoare să fii cel care dă tonul acestui drum.
În Salva, mireasa e întâmpinată cu cântec și joc chiar în curte, iar bătrânii satului încă rosteau, până nu demult, urări și îndemnuri cu rost. Viorile răsună în strigăt de horă, iar alaiul pornește în pas domol, cu respect pentru cei care au pășit pe aceleași drumuri înaintea lor.
La Năsăud, tradiția se împletește cu sobrietatea de oraș și cu freamătul satului vechi. Aici, portul e purtat cu mândrie, iar sunetul armonicii se aude printre clădirile cu istorie și printre pașii tineri care pornesc la drum. Oamenii se opresc pe trotuare, zâmbesc și își fac cruce când mireasa trece. E tainic și viu în același timp.
Costume, oameni, tradiție vie
Ce m-a fascinat mereu e diversitatea portului popular în județ. Fiecare zonă are stilul ei: ii bogat brodate, cămăși albe, zadii colorate, clopuri, brâie tricolore. Muzica mea se împletește cu acest spectacol vizual. Și totul se termină, simbolic, în pragul sălii de nuntă – acolo unde ceremonialul cedează locul petrecerii.
Un rol cu suflet și o realitate nouă
La 52 de ani, încă simt fiori când cânt la o nuntă. Nu e doar o misiune artistică – e o datorie față de sat, față de părinții și bunicii noștri care ne-au lăsat aceste comori. Din păcate, în ultimii ani, nunțile cu ceremonial tradițional și mersul după mireasă s-au redus considerabil. Dar cât timp voi putea cânta la armonică, voi merge înainte, păstrând viu acest ritual românesc.
Bibliografie și resurse consultate
1. Ghinoiu, I. (2009). Obiceiuri populare românești. Calendarul țăranului român. București: Editura Univers Enciclopedic.
2. Mușlea, I. (1980). Nunta la români – Studiu de folclor și etnografie. București: Editura Minerva.
3. Chelcea, S. (1975). Ciclul vieții: nașterea, nunta, moartea în cultura tradițională românească. București: Editura Albatros.
4. Pop, G. (2001). Portul popular din Bistrița-Năsăud. Bistrița: Editura Karuna.
5. Arhiva personală – fotografii, note de teren și înregistrări audio realizate în perioada 1997–2024 în județul Bistrița-Năsăud.
6.OpenAI. (2025). ChatGPT (model GPT-4), asistent AI pentru redactare și documentare educațională. https://chat.openai.com
Prundu Bârgăului – Cântec între trandafiri și emoție
Așteptam să iasă de la starea civilă. În jur, mireasa își pregătea florile, iar eu îmi pregăteam armonica. În spate, trandafirii înfloriseră de parcă știau că e zi mare. La Prundu Bârgăului, chiar și răgazul are sunet. Între două clipe, între două zâmbete, cântecul e gata să înceapă.
O imagine simplă, dar plină de sens – ca o romanță populară de început de nuntă.
Cu ceterașii, călare, la Măgura Ilvei – cântec și culoare în alaiul de nuntă
În Măgura Ilvei, nuntile se țin ca-n poveste: cu flori pe cai, feciori în straie de sărbătoare și muzicanți care deschid drumul. Alături de Ioan Țîrcă și călăreții din sat, am urcat și coborât dealuri cu armonica în piept și cu sufletul plin. Aici, tradiția nu e spectacol – e viață trăită.
Fotografie dintr-un alai de nuntă cum rar mai vezi, acolo unde „veșnicia s-a născut la sat”.
Ultimul cântec în casa miresei – Valea Bârgăului
Înainte de plecarea din casa părintească, mireasa îmbrăcată în straie de sărbătoare, cu coroniță și poală cusută cu fir roșu, se oprește pentru un ultim cântec. Alături, armonica dă tonul emoției și leagă generațiile. Este clipa tăcută dintre lacrima părinților și zâmbetul drumului nou.
