ProfesorCentrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Bistrița-Năsăud
Bistrita, Bistriţa-Năsăud, România
Despre
Scurtă biografie
A urmat Liceul „George Coșbuc” din Năsăud, profil pedagogic, obținând certificatul de învățător în 1991. A continuat studiile la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a absolvit în 1997. În dorința de a se perfecționa, a obținut toate gradele didactice cu media 10 și, în 2009, a finalizat doctoratul în Științele educației.
A activat ca profesor și director educativ la Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud, precum și ca lector universitar asociat la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. Din 2005, a fost inspector școlar pentru învățământul special și integrat, iar între 2007-2009 a ocupat funcția de inspector școlar general adjunct.
Între 2012-2022, s-a implicat în dezvoltarea programelor pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. A participat la numeroase proiecte educaționale naționale și internaționale, fiind formator și expert în management educațional.
În prezent, este profesor consilier școlar la CJRAE BN.
Pe scurt
Poziţia profesională
titular
Ani de experienţă la catedră
27
Gradul didactic
gradul I
Ultimul nivel de învăţământ absolvit
doctorat
Disciplină predată
Pedagogie
Disciplină secundară
Consiliere
Aria curiculară
Om şi societate
Nivelul la care predau
liceu
Limbi străine cunoscute
franceză, engleză
Nivelul de utilizare a computerului
mediu
Contribuții și certificări
- Practica pedagogică la grădiniță – între emoție, provocare și formare profesională11 februarie 2026
- Micii exploratori digitali. Echilibrul dintre beneficii și pericole9 octombrie 2025
- Educație prin recunoștință: Activități de 8 Martie în școli10 martie 2025
- CJRAE și asigurarea calității în educație: o analiză a rolului său în inspecția școlară27 februarie 2025
- Hora care formează caractere – valorificarea cântecului popular „Ia uitați-vă, feciori” în activitățile de consiliere psihopedagogică19 iunie 2026
- „Cât îi Maramurășu’” – identitate culturală, apartenență și valorizarea rădăcinilor în activitatea de consiliere școlară12 iunie 2026
- „Cât îi cerul plin de stele” – folclorul românesc ca resursă educațională pentru dezvoltarea emoțională a elevilor24 mai 2026
- „Drumul gării din Beclean” – identitate, dor și apartenență în folclorul ardelenesc. Valorificarea educativă a cântecului în consiliere psihopedagogică15 mai 2026
- „Zorile se varsă” – folclorul ca punte între generații și resursă pentru consilierea școlară8 mai 2026
- „Stai cu mine, omule, să-ți cânt” – muzica drept spațiu de întâlnire emoțională în consilierea psihopedagogică4 mai 2026
- Studiu privind orientarea școlară și profesională a elevilor din clasele terminale din județul Bistrița-Năsăud27 martie 2026
- Horea de sâmbătă – Episodul 37 – Pricesna ca resursă de echilibru emoțional: valorificarea didactică a cântării „Doamne, Dumnezeul meu”20 martie 2026
- Împreună prindem curaj – model integrat de prevenire a violenței școlare. Studiu aplicativ la nivelul județului Bistrița-Năsăud (2025–2026)20 februarie 2026
- Orientarea școlară a elevilor de clasa a VIII-a din județul Bistrița-Năsăud. Analiză descriptivă și implicații pentru consilierea educațională3 februarie 2026
- Practica pedagogică comasată – între provocare și formare autentică. Reflecții din experiența elevelor clasei a XI-a19 ianuarie 2026
- „Coborât-a coborât” – colindul ca lecție de omenie. Resursă educațională deschisă (RED) pentru consiliere școlară16 decembrie 2025
- Hai să-ntindem hora mare – Educație, identitate și comunitate de 1 Decembrie29 noiembrie 2025
- Provocările și așteptările cadrelor didactice în lucrul cu elevii cu CES24 noiembrie 2025
- Împreună prindem curaj: continuitate și noi începuturi în prevenirea violenței școlare7 noiembrie 2025
- Formarea continuă – busola dezvoltării profesionale. Analiza nevoilor de formare în CJRAE Bistrița-Năsăud (2025)22 octombrie 2025
- Rolul metodiștilor între expertiză și parteneriat educațional. Reflecții după selecția ISJ Bistrița-Năsăud, 2025–202610 octombrie 2025
- Integrarea copiilor cu alergii și intoleranțe alimentare în grădinițe și școli – de la teorie la practică16 septembrie 2025
- Prevenirea abuzurilor asupra copiilor – un demers educațional și comunitar14 septembrie 2025
- Incluziune în acțiune: Lumea prin ochii celuilalt. Activitate de dezvoltare socio-emoțională la Școala Gimnazială Nr. 7 Viișoara și Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistrița22 iunie 2025
- Când lecția devine profesie. Examenul de certificare – între emoție, rigoare și începutul unei misiuni17 iunie 2025
- Evaluarea implementării activităților de orientare școlară și profesională la clasa a VIII-a20 mai 2025
- Împreună prindem curaj: educația împotriva violenței în școli11 mai 2025
- Practica pedagogică – lecții despre suflet și vocație22 aprilie 2025
- Educația viitorului: Cum pregătim noile generații de profesori28 martie 2025
- Un stil de viață sănătos prin experiența maratonului Phoenix, Arizona24 martie 2025
- Evaluarea implementării activităților de orientare școlară și profesională la clasa a XII-a20 martie 2025
- Educația multigrad: Eficiență și adaptabilitate în contexte diverse7 martie 2025
- Maratonul de la Moscova: O experiență unică prin istorie și performanță2 martie 2025
- Optimizarea programului de practică pedagogică: perspective și recomandări bazate pe feedback-ul elevilor practicanți21 februarie 2025
- Comparative Analysis of Educational Choices among 8th Grade Students (2023-2024 vs. 2024-2025)18 februarie 2025
Pagina autorului · iTeach: Experiențe didactice Pagina autorului · Edict: Revista educației
- Brâu bănățean: „Zorile se varsă…” (Video)2 iulie 2025
- Pregătirea pentru titularizare în psihopedagogie specială: Ghid complet – teorie, modele rezolvate, strategii (2017–2024)29 aprilie 2025
- Portofoliul de practică pedagogică (Materiale suport)27 aprilie 2025
- Educația la pas mic. Proiecte integrate în grădiniță – prin ochii elevilor practicanți (Compendiu)27 aprilie 2025
- Călătorie spre sine: Lecții dintr-un maraton la Palma de Mallorca (Colaj)6 aprilie 2025
- Semimaraton în Israel: De la start la finish prin peisaje uimitoare (Colaj)13 martie 2025
- Psihopedagogie aplicată claselor/ grupelor pe vârste multiple (Ghid metodic pentru învățământul simultan)6 martie 2025
- Rock ‘n’ Roll Marathon Phoenix 2017 – Aventura mea pe traseu! (Colaj)2 martie 2025
- Explorarea performanței sportive la Maraton: Studiu de caz – Maratonul de la Moscova, 2018 (Colaj)25 februarie 2025
- Caiet de practică pedagogică (Material suport)20 februarie 2025
- Psihopedagogie aplicată în activitățile de practică pedagogică (Ghid practic)20 februarie 2025
- Animale de companie: Cary 2021-2023, Jelna (Video)16 februarie 2025
- Terapia cu animale de companie (Video)16 februarie 2025
- „Horea de sâmbătă” – cântecul tradițional ca resursă pentru memorie afectivă, identitate și conectare interpersonală11 septembrie 2026
- „Trecui asară prin codru – de la patrimoniu cultural la resursă pentru consilierea psihopedagogică”4 septembrie 2026
- „Cine-o zis dorului dor” – de la cântecul tradițional la autocunoaștere. Valorificarea proiectului „Horea de Sâmbătă” ca RED în consilierea psihopedagogică28 august 2026
- Cântecul tradițional ca resursă educațională deschisă în consilierea psihopedagogică. Valorificarea cântecului din Țara Lăpușului în cadrul proiectului „Horea de Sâmbătă”18 august 2026
- Mărie, poale ciurate” – de la cântecul tradițional la resursă pentru consilierea psihologică. Horea de sâmbătă, episodul 5815 august 2026
- Dorul ca punte între emoție, identitate și reziliență – valorificarea cântecului popular „Mândru-i Cluju' și Feleacu'” în activitatea de consiliere psihopedagogică1 august 2026
- Dorul și curajul de a iubi – valorificarea cântecului „Trandafir de la Moldova” în consilierea psihopedagogică24 iulie 2026
- Folclorul ca RED în consilierea psihopedagogică, Horea de sâmbătă: „Nu ești mândră vrednică”16 iulie 2026
- Folclorul ca RED în consilierea psihopedagogică– Horea de sâmbătă,Episodul 53: Vin feciori-n sat”11 iulie 2026
- Valorificarea cântecului „M-am suit în dealul Clujului” în consilierea psihopedagogică3 iulie 2026
- „Bade, pălărie nouă” – iubirea, respectul și comunicarea autentică în relațiile interpersonale. Valorificarea cântecului popular în consilierea psihopedagogică Resursă educațională deschisă (RED) din seria „Horea de sâmbătă – Episodul 51”26 iunie 2026
- Practica pedagogică și analiza SWOT – instrument de reflecție în formarea viitorilor învățători și educatoare. Studiu de caz: clasa a XI-a I, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud23 iunie 2026
- Hora care formează caractere – valorificarea cântecului popular „Ia uitați-vă, feciori” în activitățile de consiliere psihopedagogică19 iunie 2026
- Horea de sâmbătă – Episodul 49 „Cât îi Maramurășu'” – Identitate culturală, apartenență și valorizarea rădăcinilor în activitatea de consiliere școlară12 iunie 2026
- ”Petre, Petre…” – valorificarea folclorului autentic în activitatea de consiliere școlară Resursă educațională deschisă pentru dezvoltarea socio-emoțională a elevilor6 iunie 2026
- Horea de sâmbătă – Episodul 47 „Pe malul Murășului” – Dorul, alegerea și mesajele sufletului valorificate printr-o resursă educațională deschisă29 mai 2026
- „Cât îi cerul plin de stele” – folclorul românesc ca resursă educațională pentru dezvoltarea emoțională a elevilor22 mai 2026
- „Drumul gării din Beclean” – identitate, dor și apartenență în folclorul ardelenesc Valorificarea educativă a cântecului în consiliere psihopedagogică și educație prin cultură15 mai 2026
- „Zorile se varsă” – folclorul ca punte între generații și resursă pentru consilierea școlară-Ep.448 mai 2026
- „Stai cu mine, omule, să-ți cânt” – muzica drept spațiu de întâlnire emoțională în consilierea psihopedagogică30 aprilie 2026
- "Floare albă de sulfină" – iubirea care nu se măsoară în avere, Horea de sâmbătă – Episodul 4221 aprilie 2026
- „Mare-i dealul la Bârgău” – Dorul ca experiență educațională și emoțională, Horea de sâmbătă – Episodul 4116 aprilie 2026
- ”Nu-i singur Iuda vinovat” – o lecție despre responsabilitate, conștiință și asumare, Horea de Sâmbătă-Ep.409 aprilie 2026
- ”Pe tine te fericim” – între tradiție, emoție și educație prin muzică religioasă (Horea de sâmbătă – Episodul 39)27 martie 2026
- „Rugăciunea ca resursă de echilibru emoțional – valorificarea unei pricesne în consilierea școlară (Horea de sâmbătă – Episodul 38)”20 martie 2026
- Horea de sâmbătă – Episodul 37 Pricesna ca resursă de echilibru emoțional: valorificarea didactică a cântării „O, Doamne Dumnezeul meu”20 martie 2026
- O, milostivă Maică” – rugăciunea durerii și a speranței Horea de sâmbătă – episodul 3613 martie 2026
- „Lasă ura la o parte” – o lecție despre empatie în „Horea de sâmbătă”-Ep. 356 martie 2026
- Curajul de a veni noaptea – o lecție de consiliere pornind de la „A venit un om la Domnul”27 februarie 2026
- „Să-mi cânți, cobzar…” – când muzica devine spațiu de vindecare (Horea de sâmbătă – Episodul 3320 februarie 2026
- De la „foc” la „dor” – muzica tradițională ca instrument de consiliere școlară (Horea de sâmbătă – Episodul 32)12 februarie 2026
- ”Căsuța noastră” – dor, atașament și sens Cântecul ca instrument de consiliere psihopedagogică5 februarie 2026
- „Cine seamănă cu mine?” – Copiii ca sursă de sens, speranță și identitate (Horea de sâmbătă – Episodul 30)30 ianuarie 2026
- Horea de sâmbătă – Episodul 29 „De-ar ști cucu să vorbească’” – consiliere pentru viață, timp și alegeri personale23 ianuarie 2026
- „Când eram mai mic” – folclorul ca resursă de consiliere și dezvoltare emoțională16 ianuarie 2026
- "Mândră floare trandafir” – folclorul ca resursă de reflecție, consiliere și educație a valorilor (Horea de sâmbătă – Episodul 27)11 ianuarie 2026
- „Horea de sâmbătă, Ep. 25 – Sanie cu zurgălăi” Cântecul tradițional ca resursă educațională deschisă în activitățile de consiliere școlară26 decembrie 2025
- „Coborât-a coborât” – colindul ca lecție de omenie16 decembrie 2025
- Horea de sâmbătă – Episodul 23 „Sculați, sculați boieri mari” – Colinda trezirii și a luminii11 decembrie 2025
- "Mere Lina la fântână" – Consiliere prin colindă-Horea de sâmbătă – Episodul 223 decembrie 2025
Cele mai recente 40 din 108.
Activitate profesională
Cursuri opţionale pe care le susţin
Pregătire practică de specialtate, nivel liceal, clasa a XI a , profil pedagogic, specializarea învățători-educatoare
Formare continuă
Cursuri de formare continuă absolvite în ultimii 5 ani
3- TIC
- Management şi comunicare
- Proces didactic
Recunoașteri
Funcţie/ Rol în programe/ Titluri şi distincţii
5- Diploma Gheorghe Lazăr
- gradaţie de merit
- profesor mentor
- formator PIR
- formator CCD
Participare în programe
3- Comenius/ Erasmus
- Phare
- eTwinning
Ministerul Educaţiei