Voința socială și democrația

Vasile Tudor — Sun, 27 Oct 2024 08:35:38 +0200

Rolul și statutul omului în univers sunt tulburătoare, având în vedere că apariția și evoluția acestuia pe Terra a produs o profundă mutaţie existenţială prin trecerea de la dezvoltarea naturii la istoria omenirii.
Miracolul uman nu poate fi înțeles pe deplin fără descifrarea semnificației voinței în viața omului, în dezvoltarea culturii și a civilizației, în depășirea contradicțiilor și promovarea rațiunii, în protejarea biosferei și proiectarea societății de mâine.
La nivel individual, voința este un proces conștient complex, în care sunt implicate diverse resurse ale personalității - de la afectivitate, motivație și gândire, până la trăsături temperamentale și de caracter - în vederea realizării unui scop prin reglarea acțiunilor pentru depășirea unor obstacole interioare sau exterioare.
Conform schemei clasice, actul volitiv parcurge următoarele etape: conștientizarea motivației, definirea scopului, luarea deciziei, alegerea modalităților de acțiune, realizarea practică a deciziei.
Prin voință, omul se raportează activ la lumea în care trăiește pentru promovarea unor scopuri elaborate anticipativ, succesul acestora fiind legat de claritatea obiectivelor, mobilizarea forțelor personale, perseverența în aplicarea deciziilor, susținerea și concordanța cu normele mediului socio-cultural, dar și de impactul asupra comunității din care individul face parte.
   Efortul volitiv este o formă deosebită de trăire emoțională și relaționare a ființei umane cu semenii săi, limbajul având un rol important în conștientizarea, organizarea și comunicarea acțiunilor voluntare.
Prin educație și autoeducație, încredere în forțele proprii și voință pentru autodepășire, efort susținut și implicare creativă, omul se poate adapta permanent la spațiul socio-cultural în care trăiește sub semnul valorilor perene de bine, frumos, dreptate și adevăr.
Abordarea filosofică a voinței se află la granița dintre determinism și libertate în interpretarea manifestărilor umane. Spre deosebire de determinism, care subordonează traiectoria comportamentală unor cauze independente de voința individului, libertatea pune accentul pe posibilitatea manifestării acestuia în spațiul existențial potrivit dorințelor proprii.
Absolutizarea celor două interpretări a dus în primul caz la forța implacabilă a destinului în viața omului, respectiv la aşa-numita concepţie a liberului arbitru, potrivit căreia comportamentul uman este determinat exclusiv de voinţa proprie.
În termeni filosofici, libertatea este indisolubil legată de necesitate, deoarece exprimă raportul dialectic în care se află activitatea umană faţă de legile naturii şi cerinţele impuse de societate. Să nu se uite că posibilitatea omenirii de a transforma realitatea constă tocmai în utilizarea conştientă a legilor naturii şi a forţelor sociale în vederea atingerii unor scopuri mai mult sau mai puţin îndepărtate.
Libertatea, înţeleasă ca unitate între cunoaştere, valorizare şi acţiune, se manifestă specific în cadrul vieţii sociale. Dacă n-ar exista libertate, omul n-ar putea fi creator de istorie, ci pur şi simplu ar deveni un mecanism banal în angrenajul social.
Pe de altă parte, libertatea nu se confundă nici cu liberul arbitru, mai precis, cu o totală libertate a individului faţă de legile şi normele care reglementează convieţuirea cu semenii săi.
Astfel de interpretări de pe poziţii unilaterale au condus fie la fatalism, fie la interpretări voluntariste şi subiectiviste, în totală discordanţă cu cerinţele vieţii sociale.
   Libertatea individului nu înseamnă lipsa totală a constrângerilor, fiind înscrisă în granițele comportamentului civilizat în care trebuie respectate drepturile și libertățile cetățenești.
Voința socială se manifestă ca formă conştientă şi intenţionantă de autoreglare în cazul grupurilor și comunităților, atunci când vectorii voințelor individuale converg în proporție de cel puțin 50 % spre un obiectiv comun. Existența voinței sociale asigură coeziunea, orientarea și conjugarea eforturilor individuale pentru desfășurarea activităților integrate din diverse structuri organizaționale, fiind un factor esențial pentru progresul social general.
   Mecanismul psihologic al voinței sociale constă în conștientizarea la nivel individual a priorității unor interese generale și a unor obligații pe care fiecare trebuie să și le asume pentru prosperitatea societății. La rândul său, mediul socio-cultural în care trăiește individul îi influențează conștiința și implicit atitudinea față de propria existență și lumea în care trăiește.
Este meritul savantului român Dimitrie Gusti pentru aprofundarea rolului voinței sociale în dinamica culturii și civilizației. În concepția fondatorului Școlii Sociologice de la București, esența societății este voința socială, care este condiționată de patru categorii fundamentale - cosmică, biologică, psihică și istorică.
Democrația (în traducere „demokratia” = puterea poporului) este un regim politic în care cetățenii își exprimă voința în mod direct sau prin intermediul unor reprezentanți aleși să decidă în numele lor pentru o perioadă limitată de timp.
În antichitate, o formă a democrației directe a fost experimentată în orașul-stat Atena, prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.
   Desigur, participarea tuturor membrilor societății în luarea deciziilor politice este imposibil de aplicat în condițiile actuale, democrația modernă fiind de tip reprezentativ și are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american și francez), conducerea politică fiind asigurată prin reprezentanți aleși de cetățeni pentru a le apăra interesele.
În prezent, o formă de democrație directă este referendumul (plebiscitul) – proces de consultare prealabilă a cetățenilor asupra unui proiect de lege sau asupra unei situații de importanță, pe buletinele de vot existând doar opțiunile Da sau Nu.
Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria voință celorlalți, fiind prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în viața publică.   Exercitarea puterii de către autorități este corelată cu regimul politic: democrație reală, democrație incompletă, regim hibrid (parțial democrat, parțial autocrat), autocrație.
   Un regim democratic presupune respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, pluralismul politic, separarea puterilor în stat, egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, respectarea proprietății, având ca mecanisme esențiale votul universal și suveranitatea națiunii.
Potrivit principiului separării puterilor în stat - formulat inițial de către gânditorul francez Montesquieu - într-un stat democratic trebuie ca puterile legislativă, executivă și judecătorească să fie independente, să se controleze reciproc și să colaboreze între ele.
Un element important al democrației este constituția, document votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, care reglementează drepturile și libertățile individului, definește politicile fundamentale și limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat, stabilește structura și sarcinile guvernului.
   Indicele democrație (Democracy Index) este un indicator pentru gradul de democrație care a fost calculat de către revista „The Economist“, începând din 2006, pentru 167 țări, în anul 2020, România fiind situată pe locul 46.
Sistemul electoral este mecanismul principal prin care voința populară acționează organizat în devenirea societății, optimizarea acestuia fiind o garanție a realizării obiectivelor propuse în procesul de trecere de la diagnoză la prognoză. În acest scop, sistemul electoral trebuie adaptat permanent la cerințele societății prin triada structură – funcție – informație.

După unii gânditori, societatea are o evoluție dialectică în spirală, la granița dintre obiectiv și subiectiv, cauzalitate și întâmplare, libertate și necesitate.
În cadrul democrației actuale de selectare a reprezentanților politici de către cetățeni, există două sisteme principale de vot, și anume: sistemul electoral majoritar și sistemul electoral cu reprezentare proporțională.
Sistemul electoral majoritar este întâlnit în democrații majoritariste (de exemplu Marea Britanie, SUA), având la bază ideea că, într-o democrație, guvernarea trebuie să fie fundamentată pe exprimarea voinței majorității. Acest sistem electoral este foarte competitiv, generează antagonisme între părțile implicate, favorizează partidele mari și distorsionează parțial rezultatele prin votul util - considerându-se că un vot pentru un partid care nu are șanse să câștige cursa electorală este un vot irosit. În practică, votul este organizat pe circumscripții uninominale, mandatele din fiecare circumscripție fiind câștigate de candidatul care obține cel mai mare procent din voturi în circumscripția respectivă.
Sistemul electoral cu reprezentare proporțională este caracteristic democrațiilor consensualiste (de exemplu Germania, Italia, Belgia), având la bază ideea că, pentru a ține seama de interesele tuturor cetățenilor, rezultatul alegerilor trebuie să reflecte cât mai fidel opțiunile electorale, astfel încât nici una din minoritățile semnificative să nu fie neglijată. Este un tip de sistem electoral care favorizează crearea de alianțe și coaliții de guvernământ, fiind caracterizat prin trei moduri de organizare: SRP pe liste de partid (alegătorii votează una din listele propuse de partide în circumscripții plurinominale), SRP integrat (combină listele de partid cu elemente ale sistemului majoritar) și SRP cu vot unic transferabil (votanții aleg lista partidului care le reprezintă interesele, după care ordonează candidații înscriși pe listă).
România este o țară europeană democratică, având o formă de organizare și de conducere politică bazată pe principiul exercitării puterii de către popor prin intermediul reprezentanților aleși prin vot universal, direct și secret. Alegătorul poate fi orice cetățean al României cu drept de vot, care a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor (inclusiv). Pe de altă parte, orice cetățean român, cu excepția debililor și alienaților mintali, precum și a celor care și-au pierdut drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă, poate fi eligibil pentru Parlamentul României, dacă, până în ziua alegerilor (inclusiv), a împlinit vârsta de 23 de ani pentru Camera Deputaților, respectiv 33 de ani pentru Senat.
În prezent, candidații sunt aleși printr-un sistem de liste proporționale, fiind în competiție pentru unul din cele 330 de locuri din Camera Deputaților și 136 în Senat. În urma redistribuirii voturilor acordate partidelor care nu trec de pragul electoral (5 % din voturi), numărul de mandate acordate partidelor parlamentare poate deveni mai mare decât scorul electoral obținut.
Conform referendumului constituțional din 18-19 octombrie 2003, alegerile prezidențiale au fost decalate, astfel că durata unui mandat de președinte este acum de cinci ani, spre deosebire de cel al unui parlamentar, care este limitată la patru ani. Același referendum a propus introducerea votului uninominal, însă Comisia Electorală a respins introducerea acestei proceduri în februarie 2004.
În legislația României se prevede că partidul, care în urma alegerilor parlamentare deține majoritatea absolută, își numește propriul cabinet.
De obicei, în cazul în care niciun partid nu a obținut cel puțin jumătate din numărul total de voturi, se formează un guvern de coaliție, astfel încât partidele din coaliție să aibă împreună mai mult de jumătate din numărul de parlamentari. Există și posibilitatea ca partidul cu cele mai multe locuri în parlament să formeze un guvern minoritar, eventual, să fie constituit un guvern de tehnocrați cu specialiști pe diverse domenii de activitate.
   Referitor la alegerile locale, se menționează că primarii sunt aleși într-un singur tur de scrutin, ceea ce face posibil ca unii dintre candidați să fie aleși de un număr nereprezentativ de cetățeni. Acest impediment poate fi depășit prin organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin, însă cheltuielile ar fi mai mari.
Propun factorilor de decizie să reflecteze la o nouă posibilitate de abordare a votului, care face trimitere la opțiuni multiple pentru fiecare alegător prezent la urna de vot. Desigur, se justifică orice efort pentru exprimarea justă a voinței populare în alegerea celor potriviți pentru rolul și statutul omului de stat.
   Prin creșterea numărului de opțiuni, evaluarea devine mai riguroasă, însă, pentru mai mult de două opțiuni, se complică procesul de votare și de stabilire a clasamentului candidaților.
   Într-o democrație veritabilă, idealul optimizării sistemului electoral presupune adaptarea modului de organizare, de selecție și de evaluare a candidaților și a partidelor politice, pentru a reflecta pe deplin voința populară în condițiile existente la momentul respectiv.
În acest scop, se impune trecerea de la varianta opțiunii unice la cea a ierarhizării opțiunilor pentru participanții la scrutin. Cea de-a doua variantă se poate aplica într-un singur tur de scrutin, modul de evaluare fiind bazat pe un sistem de notare pentru ierarhizarea candidaților și a partidelor politice. Deși procedura este mai dificilă în cazul prezenței la urne, se poate simplifica prin utilizarea votului electronic.
Ordonarea de către alegător a opțiunilor multiple se face prin acordarea de puncte fiecărui candidat în funcție de armonizarea intereselor proprii cu cele generale. După terminarea scrutinului, rezultatele finale se obțin prin însumarea numerelor de puncte din buletinele de vot.
Desigur, este necesar un al doilea tur pentru desemnarea președintelui României, precum și primarilor de comune și primarului municipiului București, atunci când candidații din primul tur au punctaje egale și trebuie departajați.
Se impune stabilirea riguroasă a criteriilor de evaluare a candidaților, luând în considerare caracterul, profilul moral, aptitudini manageriale și viziune creativă, pregătirea politică și de specialitate, experiența dobândită în diverse funcții publice, rezultatele remarcabile obținute etc. După Valeriu Stoica, un președinte de partid trebuie să fie un bun profesionist, dar și un om drept și onest, capabil să înțeleagă fenomenele sociale și economice, să construiască echipe și alianțe pentru aducerea partidului la putere.
Pentru ca cetățenii să aleagă în cunoștință de cauză, trebuie să fie educați în spirit civic, pentru conștientizarea soluțiilor benefice și asumarea de responsabilități, având la dispoziție surse sigure de informații despre candidați, doctrinele partidelor politice, trecutul acestora, consecvența, personalitățile implicate, proiectele de țară, raportarea la contextul geopolitic etc. Pe de altă parte, experți din întreg spectrul politic vor elabora periodic câte un proiect de țară reper, astfel încât cetățenii să aibă totdeauna un termen de comparație pentru viziunile candidaților și ale partidelor politice, a raportării la interesele generale actuale și de perspectivă.
În proiectele propuse, trebuie menționate sursele financiare și termenele de realizare a obiectivelor, mecanismele fedback, asumarea responsabilităților, a criteriilor de evaluare pentru   cuantificarea meritelor și aplicarea de sancțiuni.
Referitor la atitudinea cetățeanului față de manipulările prin mass-media, se face trimitere la celebrul citat din René Descartes: Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum (Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). Scrutinul trebuie să devină un filtru pentru meritocrație, care să permită accesul în parlament, guvern și administrația publică locală a politicienilor veritabili și să-i oprească pe cei corupți, incompetenți sau care promit mult și realizează foarte puțin.
După 1989, s-au acumulat destule nemulțumiri pentru ca cetățenii să-și doreacă resetarea politicii românești, asfel încât să crească șansele dezvoltării durabile a întregii țări, condiție pentru asigurarea generațiilor următoare a unui standard înalt de viață.
Ținând seama de rolul important în devenirea societății, orice candidat are statut de persoană expusă public, a cărei biografie este prezentată și analizată în mass-media, având diverse surse de informații, de la curriculum vitae și declarația de venituri până la investigații jurnalistice, dezbateri și opinii ale experților.
Prin reglementări juste, se pot eficientiza campaniile electorale, astfel încât promovarea candidaților și a partidelor politice să se deruleze într-un cadru motivațional bazat pe principiul șanselor egale, al comportamentului civilizat, al dezbaterilor constructive și al transmiterii de mesaje semnificative, evitându-se manipulările de orice fel.
Un rol esențial în stabilirea cadrului legal și organizatoric al alegerilor îl are Autoritatea Electorală Permanentă, a cărei activitate se află sub semnul respectării Constituției și legilor naționale, a standardelor europene și internaționale.
Este posibil să asistăm în deceniile următoare la trecerea omenirii într-o nouă epocă istorică, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia din plin de noi oportunități, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a utilizării inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării cu impact deosebit asupra standardului de viață, culturii, modului de acțiune și de gândire, telecomunicațiilor și schimbului de idei novatoare la scară planetară, managementului și organizării vieții pe Terra.
S-ar putea ajunge la un model dual de organizare și conducere a societății, în care componenta umană acționează după principiile de bază ale capitalismului și umanismului, iar componenta informatică este complementară, fiind concepută de către tehnocrați remarcabili, care pot include proiecte importante de țară, având stabilite etape cu obiective concrete și termene precise de realizare, prin raportare la norme din programele și strategiile întregului spectru politic, nu numai ale partidelor aflate la putere.
   Democrația directă va fi extinsă în perspectivă, având în vedere că nivelul înalt atins de tehnologia informației va permite manifestarea pe scară largă a voinței populare, votul electronic fiind utilizat în diverse situații - de la selectarea candidaților, a partidelor politice și a proiectelor de țară, până la consultarea cetățenilor prin referendum pentru implementarea unor proiecte de legi sau a unor soluții novatoare de organizare și conducere a domeniilor de activitate cu rol esențial în evoluția societății.
În concluzie, idealul într-o democrație poate fi atins atunci când evoluția conștiinței sociale și a tehnologiei informației vor permite manifestarea pe deplin a voinței populare în organizarea și conducerea societății.

Bibliografie
1. Lijphart Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări, Polirom, Iași, 2000
2. Naumescu Valentin, Sisteme Politice Comparate, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003
3. Pierre Martin, Sisteme electorale și modurile de scrutin, București, Monitorul Oficial
4. Teodorescu, Gheorghe & Ovidiu Gherasim-Proca, Sisteme și comportamente electorale, Editura Fundației AXIS, Iași, 2006
http://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/85931/optimizarea-sistemului-electoral
http://www.academia.edu/95897484/Libertatea_si_democratia

iTeach: Blog Vasile Tudor

Voința socială și democrația