Unirea Principatelor Române

Publicat în 24. 01. 2023 de Vasile Tudor

În istoria românilor, data de 24 ianuarie 1859 reprezintă o etapă importantă pentru împlinirea dorinței de unitate națională în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră.
Este bine de menţionat că naţiunea este un tip de comunitate care are la bază două concepţii apărute în cadrul iluminismului francez, respectiv romantismului german.
În primul caz, naţiunea este expresia voinţei indivizilor de a se constitui într-un stat suveran prin libera lor asociere în calitate de cetăţeni, fapt care este consfinţit într-un act fondator (constituţia). În cel de-al doilea caz, naţiunea este expresia legăturilor profunde care iau naştere între membrii aceluiaşi popor, ca urmare a originii lor comune, a unităţii lor de limbă şi cultură, precum şi a sentimentului istoriei trăite împreună.
Procesul revoluționar din 1848 - bazat pe continuitatea legăturilor culturale și economice dintre Moldova și Țara Românească - a avut ca rezultat uniunea vamală a acestora în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Pentru Ţara Românească şi Moldova, înfrângerea revoluţiei de la 1848 a însemnat condamnarea pe mai departe de a rămâne suzerane Imperiului Otoman, chiar dacă, prin Tratatul de la Paris (1856, care a încheiat războiul Crimeii) ele trec sub garanţia celor 7 puteri semnatare.
Referitor la Unirea Principatelor Române, este important anul 1857, când Marile Puteri acordă acestora dreptul de organizare a unui referendum pentru consultarea populației cu drept de vot. În acest scop, au fost constituite Adunări Ad-hoc pentru alegerile reprezentanților din Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice a Țărilor Române.
La 5 ianuarie 1859, liderul unionist, Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, a fost ales domnitor în Moldova, iar pe 24 ianuarie 1859, la propunerea deputatului Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate și domnitor al Țării Românești.

           Evenimentul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost considerat de Poarta Otomană și Austria o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane diferite.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 în familia ispravnicului Ioan Cuza și a Sultanei, a primit o educație europeană și a devenit ofițer în armata moldovenească, ajungând până la gradul de colonel. În anul 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, care, deși nu a avut proprii copii, a fost o bună mamă adoptivă pentru cei doi fii născuți din relația soțului său cu Elena Maria Catargiu-Obrenović.
Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova şi Ţara Românească, a fost posibilă în 1862 realizarea unui Parlament și a unui Guvern unificate, punându-se astfel bazele statului naţional al Principatelor Române.
Împreună cu Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru), marele domnitor a realizat reforme îndrăzneţe pentru modernizarea statului: secularizarea averilor mănăstirești (1863), legile privind organizarea administraţiei (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864), reforma agrară (1864) etc.
Noaptea de 10 spre 11 februarie 1866 reprezintă o dată nefastă în istoria României, pentru că domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit de către complotiști (monstruoasa coaliție) să abdice, iar două zile mai târziu a plecat din București la Brașov împreună cu soția, amanta și cei doi fii, după care a părăsit definitiv țara, trăind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden.
   S-a stins din viață la Heidelberg (Germania), în data de 15 mai 1873, fiind înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, iar după cel de-al Doilea Război Mondial osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
După abdicarea lui Cuza, a fost instituită în locul său o Locotenență Domnească, iar între 14 și 20 aprilie 1866 s-a organizat plebiscitul prin care a fost aprobată   alegerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea Principatelor Române. Acesta a fost proclamat domnitor   în ziua de 10 mai 1866, titlu pe care l-a deținut pănă în data de 14 martie 1881, când a a devenit primul rege al României (Carol I), ceremonia de încoronare având loc pe 10 mai 1881.
Numele oficial de România a fost adoptat prin Constituţia votată în unanimitate de Parlament la 29 iunie 1866 și modificată la 15 martie 1881, legea fundamentală prin care regimul politic a fost consfințit ca monarhie constituţională.
Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost desăvârșită în timpul regelui Ferdinand I prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918, atunci când Transilvania a reîntregit teritoriul românesc.
Un alt simbol al Unirii Principatelor Române îl reprezintă moş Ion Roată, clăcașul de pe moșia Câmpuri din Vrancea care a devenit celebru datorită marelui povestitor Ion Creangă.

Pentru a-i convinge pe turci şi pe ruşi că Unirea Principatelor Române e dorinţa poporului, moș Ion Roată a fost invitat la Divanul Ad-hoc din Iași, împreună cu alți reprezentanți ai țăranilor din județele Moldovei și Munteniei. Aceste evenimente au fost descrise sugestiv de către Ion Creangă în povestirea „Moș Ion Roată și Unirea”, unde se menționează: „La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvânt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi ”.
După ce a fost votată unirea celor două Țări Române, ţăranii nu au vrut să plece din Iaşi la cererea dregătorilor, organizând un fel de acţiune civică pentru a-şi cere drepturile, având în vedere că problema agrară nu a fost inclusă printre principiile reorganizării statului.
Drept contramăsuri luate de autorități, reprezentanții țăranilor „au fost arestați și trimiși cu jandarmi, în lanțuri, în județele lor”, Ion Roată fiind dat în primire ispravnicului de județ , trimis apoi la Câmpuri și eliberat după ce i s-a pus în vedere să nu se mai revolte.
Atunci când a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc al Modovei, Ion Roată avea numai 51 de ani, apelativul de „moș fiind legat de înțelepciunea, cinstea și curajul său. Despre Ion Roată, este sugestivă afirmația marelui poet Mihai Eminescu că are „ghîdilici la limbă”, referindu-se la faptul că acesta „spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea cineva la inimă”.
Cel mai cunoscut țăran din Vrancea s-a născut în anul 1806 în familia lui Constantin și a Măriuței Roată din comuna Câmpuri a fostului județ Putna. S-a căsătorit cu Maria Roată, având împreună patru copii: Năstase, Neculai, Zoe și Maria.
Deşi n-a avut parte de şcoală şi nu ştia nici măcar să scrie, Ion Roată a rămas pentru posteritate un model care și-a apărat cu cinste semenii şi interesele lor.
Persecutat de autorităţi şi hulit de boieri, în perioada 1858-1859 ajunge „la sapă de lemn", fapt ce 1-a determinat să i se plângă lui Cuza, atunci când acesta trecea prin Focşani, în drum spre Bucureşti. După ce i-a ascultat necazurile, domnitorul l-a îndemnat să se liniştească şi i-a dat doi pumni de galbeni. Mihail Kogălniceanu, care era de față, povestește că Ion Roată, cu ochii în lacrimi, a mulţumit domnitorului pentru dar și 1-a întrebat: „Dară onoarea mea cine mi-o da-o ? Vei spune, i-au răspuns Înălţimea Sa, că ai vorbit cu Vodă; vei spune că domnul României te-au îmbrăţişat. Nimine nu va pute spune că eşti desonorat”.
În anul 1859, Ion Roată a fost solicitat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a se sfătui în privința răzeșilor, această problemă fiind rezolvată parțial după dizolvarea Adunării dominate de conservatori și înlocuirea cu un Parlament favorabil reformei agrare, în anul 1864 fiind votată Legea rurală, care a stabilit împroprietărirea clăcaşilor în funcţie de numărul de vite de muncă pe care îl aveau.
După proclamarea Independenţei României, la intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, Ion Roată a fost decorat la 18 martie 1878 cu Ordinul Național “Steaua României”, în grad de cavaler, împreună cu brevetul însoțitor semnat de domnitorul Carol I, drept răsplată pentru contribuţia pe care a avut-o la înfăptuirea Unirii Principatelor.
Ion Roată a murit în 1882, la vârsta de 76 de ani, fiind înmormântat în Gura Văii, unde s-a mutat după părăsirea satului natal.
În februarie 2022, la 140 de ani de la moartea sa, Ion Roată a fost numit cetățean de onore al comunei Câmpuri, fiind un reper important pentru această comunitate locală.

Citate din tezaurul universal de înțelepciune
*Istoria este obiectul cel mai interesant al cunoaşterii şi elementul fundamental al culturii. Este cult cu adevărat numai omul care ştie de unde vine, şi încotro se îndreaptă. (Tudor Vianu)
*Există două realităţi, a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria.(Lucian Blaga).
*Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții. (Nicolae Iorga)
*Istoria lumii e tribunalul lumii. (Friedrich Von Schiller)
*Oricine poate fabrica istoria, dar doar un om mare poate să o scrie. (Oscar Wilde)
*Istoria omenirii este o istorie sângeroasă și istoria se poate repeta. Deci informațiile pe care le avem constituie un mijloc de apărare. Prin intermediul acestora putem construi, trebuie să construim, o apărare împotriva repetiției. (Simon Wiesenthal)
*Noi trăim în istorie ca peştii în apă. (Jean-Paul Sartre)
*Istoricul trebuie să aibă multă fantezie și nu este rău dacă are și talent literar. (Grigore Moisil)
*Istoria este descoperirea principiului constant şi universal al naturii umane. (David Hume)
*Marile incendii se nasc din scântei mici. (Cardinalul Richelieu)
*Scopul istoriei îl constituie cunoașterea dezvoltării omenirii. (Lev Nicolaevici Tolstoi)
*Viaţa fiecărui om este o istorie. (William Shakespeare)
*Civilizația este fructul unei bătălii neîncetate și în orice bătălie înfrângerea e posibilă, la fel ca și victoria. (Spiru Haret)
*Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare. (Ion Antonescu)
*Noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă. (Mircea Eliade)
*Deșteptați-vă, că am dormit destul! (Mihai Viteazul)
*Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp. (Alexandru Ioan Cuza)

Bibliografie
1. Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013
2. Tudor Vasile, Alma Lux, Editura Agora, Călărași, 2001
https://www.academia.edu/39121264/Sinteze_de_istorie_universala

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach