Istoria ca o poveste

Într-o zi de primăvară cu soare pe cer și flori la fereastră, după știrile triste de la televizor și reflecții despre  trecutul omenirii, am adunat freamătul și armonia gândurilor într-o  poveste pentru cei care vor  să-mi cunoască neliniștile din suflet  în aceste vremuri tulburi.  Legendele sunt narațiuni care transmit mesaje moralizatoare prin mijloace stilistice simple, având înțelesuri mai mult sau mai puțin adaptate personalității cititorului.
  Este interesantă afirmația lui Robert A. Georges: „Legenda este o poveste sau o narațiune care poate să  nu fie deloc poveste sau narațiune; a cărei acțiune se desfășoară  într‐un trecut recent sau într‐unul istoric, care poate fi conceput ca îndepărtat sau anistoric, sau poate să nu fie plasată deloc în trecut; care este socotită drept adevărată de către unii, falsă de alții, atât falsă cât și adevărată de toți, sau nici adevărată și nici falsă de cei mai mulți”.
Îmi place să cred că ați citit în copilărie „Legendele Olimpului”,  minunata carte a lui Alexandru Mitru (1914 -1989) cu povestiri despre Zei și Eroi, personaje din mitologia greacă.
   Zeii erau un fel de oameni nemuritori, care trăiau pe muntele Olimp din Grecia și hotărau soarta muritorilor de rând.
  Dintre aceștia se remarcă Zeus, stăpânul întregului Olimp și al pământului, care a avut numeroși copii, nu numai cu soția sa, Hera, ci și cu femeile muritoare de care s-a îndrăgostit.
   Din aventurile lui Zeus cu pământence se nășteau eroii, personaje muritoare cu puteri deosebite, precum semizeul Hercule.
    Zeus  a condus Lumea de-atunci ca un dictator,  pedepsindu-l aspru pe Prometeu, pentru că a furat focul din ceruri și l-a adus pe pământ, fiind înlănțuit de o stâncă din Caucaz și torturat de un vultur uriaș  care îi devora zilnic ficatul.  Chiar și cu pământenii a fost nemilos, cărora le trimite bolile, nenorocirile și toate relele în Cutia Pandorei.
   Încă ne fascinează legenda grecească în care se spune că Zeus s-a îndrăgostit de  prinţesa Europa, fiica regelui Agenor al Feniciei.

Pentru a-și împlini visul, Zeus s-a transformat într-un taur alb și a răpit-o pe frumoasa prințesă, pe care a dus-o  pe insula Creta, unde s-au iubit și au avut trei copii.
În povestea mea, Istoria este văzută sub semnul imaginarului din folclorul românesc, ca o zâna misterioasă a vieții, neînțeleasă pe deplin, aflată la  granița dintre Destin și Liberul Arbitru, care s-a îndrăgostit de  magnificul Timp, plecând împreună să călătorească prin Lume, pentru a consemna evenimentele marcante din vremuri imemoriale spre veșnicie.
  Din iubirea lor s-au născut patru odrasle, cunoscute sub numele de Antichitate, Ev Mediu, Capitalism și Comunism.
Antichitatea a fost prima odraslă, fascinantă și ambițioasă, care a trăit până în anul 476, atunci când a avut loc căderea Imperiului Roman de Apus sub dominatia goților. 
  În timpul său  au fost realizate  primele state, regate și imperii,  au existat aristocrați și sclavi, au apărut documentele scrise deosebit de importante pentru acumularea și transmiterea pe scară largă a cunoștințelor.
  Evul Mediu a trăit aproximativ un mileniu, din anul 476 până  la „Marile descoperiri geografice” (1492, descoperirea  Americii).
  Este perioada aspru criticată de Voltaire pentru triumful puterii papale, exaltarea misticismului, persecuțiile Inchiziției și cruciade. O astfel de critică nu ține seama că civilizația europeană își are originea în Evul Mediu, când au apărut școli profesionale și universități, au existat mari dispute în câmpul gândirii filosofice, s-au definitivat limbile, s-au format literaturile naționale și au apărut  stilurile romanic și gotic, deosebit  de importante în evoluția artei.
   Referitor la trăsăturile celor două vlăstare care mai  trăiesc Capitalismul este preocupat de afaceri, de competiție, de libertate și de democrație, spre deosebire de  Comunism, care  este autocratic  și bănuitor, cu simțul dreptății sociale și norme stricte de conduită.
  Venirea Capitalismului în Lume a produs  o evoluție deosebit de complexă (unitate și diversitate, continuitate și discontinuitate), mutații ideologice și politice (drepturile și libertățile cetățenești, drept internațional, organizarea și funcționarea instituțiilor politice), revoluție științifică, tehnică și tehnologică, trecerea la societatea industrială și postindustrială (prin mecanizare, automatizare, cibernetizare, robotizare, tehnologia 5G, inteligență artificială), formarea națiunilor și a statelor naționale moderne, reconfigurarea sferelor de influență la scară planetară (rol și statut, participarea la circuitul mondial de valori materiale și culturale), sistemul financiar și politica investițiilor (banii devin capital dacă sunt investiți eficient pentru a obține profit),  integrare economică pe scară largă, regândirea concepțiilor politice și globalizare etc.
Democrațiile moderne presupun participarea maselor populare la conducerea societății, fie prin reprezentanți aleși prin vot universal (democrație reprezentativă), fie prin implicarea directă a cetățenilor (democrație participativă), separarea puterilor în stat , pluripartidism politic, libertate de exprimare și inițiativă responsabilă.
  Producția este organizată pe baze științifice (management economic), iar piața liberă este concurențială, fiind  reglată prin mecanismul cerere-ofertă, care poate fi evaluat în prealabil prin studii de marketing.
Disciplinele  conducerii (management, marketing, teoria sistemelor, teoria deciziei, cercetarea operațională, ergonomia, cibernetica, informatica economică, futurologia)  au atins un înalt grad de dezvoltare în ultimele decenii, ca răspuns la cerințele dezvoltării societății.
  Managementul s-a constituit ca știință la  începutul secolului al XX-lea, prin lucrările lui Frederick Winslow Taylor (1856 – 1915) și Henri Fayol (1841 – 1925),  fiind regândit și adaptat la progresul  permanent al tehnicii și tehnologiei.
Managementul  este „arta de a înfăptui ceva împreună cu alți oameni” (Mary Follet), mai precis, reprezintă ansamblul activităților de organizare, conducere și gestiune a unui sistem (social, politic, economic, cultural, educațional, medical, ecologic) în scopul atingerii unor obiective.   Prin deciziile adoptate de sistemul de conducere (format din manager și consiliul de administrație) se asigură folosirea resurselor umane, materiale, financiare și informaționale ale organizației pentru atingerea optimului structural și funcțional.
Se pot distinge cinci funcții ale managementului, și anume:
- previziune (stabilirea obiectivelor organizației pe termen scurt, mediu și lung)
- organizare (constituirea sistemului conducător, sistemul condus și a  legăturilor dintre acestea)
- coordonare (ansamblul proceselor prin care se armonizează deciziile managerului cu acțiunile subordonaților)
- antrenare (ansamblul acțiunilor prin care un manager influențează activitățile colaboratorilor pentru atingerea obiectivelor stabilite prin satisfacerea nevoilor care îi motivează)
- control și evaluare (ansamblul acțiunilor de  verificare operativă și postoperativă a rezultatelor organizației, de analiză a structurii organizatorice și a modului de funcționare, pentru identificarea abaterilor de la obiectivele și standardele prestabilite,  stabilirea cauzelor care le-au generat și adoptarea măsurilor necesare menținerii organizației  în  echilibru dinamic).
  Complexitatea managementului rezidă în multitudinea de metode, obiective, relații și restricții pe care le implică, precum și scara la care se aplică, avînd în vedere ierarhizarea conducerii pe trei niveluri:
• nivelul strategic (de top) – angajează întreaga organizație pe un interval mare de timp
• nivel tactic (funcțional) – realizarea obiectivelor derivate din obiectivul general
• nivel operativ –organizarea și conducerea activităților pentru atingerea obiectivelor prestabilite.
  Întreg procesul de management, de la luarea deciziilor până la aplicarea lor în practică, depinde de stilul de conducere al managerului. Se pot întâlni următoarele stiluri de conducere:
- democratic (managerul adoptă deciziile prin înțelegere reciprocă sau în consens cu colaboratorii)
- consultativ (managerul își consultă colaboratorii în luarea deciziilor)
- persuasiv (managerul explică subordonaților deciziile luate pentru a obține adeziunea acestora)
- permisiv (managerul manifestă toleranță exagerată față de subordonați, fapt care duce la acte de indisciplină) 
- autocratic (managerul ia decizii de unul singur, fără să țină seama de opiniile subordonaților).
  Dintre metodele generale de management (care vizează întregul proces de conducere)  se menționează primele două  - în ordine  ca importanță.
  Managementul prin obiective este o metodă de conducere bazată pe proceduri și programe de stabilire a ansamblului de obiective ale organizației, de la cele fundamentale, la cele specifice și individuale, corelate cu un sistem adecvat de salarizare și de recompense, dar și de sancțiuni.
   Managementul prin excepții se bazează pe identificarea și transmiterea ascendentă a informațiilor referitoare la abaterile peste limitele de toleranță stabilite, în vederea luării de măsuri adecvate de către factorii decidenți.
  Ca metodă specifică de management, se menționează delegarea de autoritate, prin care managerul face o înțelegere verbală sau scrisă cu un subaltern prin care îi transferă o parte din sarcinile sale, cu precizarea intervalului de timp în care trebuie realizate, rezultatele care trebuie obținute și criteriile de  apreciere a acestora.
  În condițile evoluției fără precedent a tehnicii și tehnologiei, a schimbării modului de acțiune umană și a interacțiunilor pe scară planetară se impune stabilirea riguroasă a contribuției decidenților și a responsabilității acestora pentru rezultatele obținute de organizație, precum și pentru efectele produse asupra altor organizații sau structuri sociale.
În istorie sunt cunoscute personalități istorice și culturale, care au marcat profund,  în bine sau în rău, într-un procent mai mare sau mai mic, procesul devenirii omenirii. 
Comunismul s-a bazat inițial pe materialiasmul dialectic și istoric conceput de  Marx și Engels, curent  filosofic  care pune în evidență rolul determinant al materiei față de spirit, iar  modul de producţie este considerat  temelia oricărei orânduiri, schimbarea acestuia determinând transformarea întregii formaţiuni sociale. Devenirea istorică a societății a fost explicată prin legea concordanţei relaţiilor de producţie cu caracterul forţelor de producţie.
    Comunismul a promovat inițial un sistem social în care nu există clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție, prin trecerea la naţionalizarea industriei, băncilor, transporturilor şi telecomunicaţiilor, colectivizarea agriculturii, centralizarea şi planificarea economiei, impunerea partidului unic şi a ideologiei comuniste.  Teoretic, toate bunurile aparțin societății ca întreg,  fiind preluat din Noul Testament principiul următor: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”.
  Din păcate, încă de la început Capitalismul și Comunismul nu s-au înțeles, s-au luptat pentru putere și distribuirea  resurselor planetei, delimitându-și sferele influență prin Cortina de fier, sub amenințarea Războiului rece și a armelor nucleare.
  După evenimentele din 1989 și pierderile suferite de Comunism, cei doi frați păreau să caute punți de împăcare la masa negocierii, dar contradicțiile s-au dovedit insurmontabile. Este firesc, dragă cititoruluie, să fim preocupați de  întrebarea fundamentală: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm, acum când  progresul științific, tehnic și tehnologic  se află la un nivel fără precedent, însă conștiința nu a avut o  evoluție similară?!
   Cu siguranță, la cumpăna mileniului III, încă nu există un răspuns potrivit, politicienii nici măcar nu au tras învățăminte din trecut pentru a găsi soluțiile cele mai eficiente la criza actuală, iar societatea  viitorului rămâne o mare enigmă în mentalul colectiv. Să nu se uite că omenirea înseamnă cei ce suntem, cei care au fost și cei care vor veni în acest colț de Univers.
   Subscriu la afirmația lui Nicolae Iorga: „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii”.
  Desigur, devenirea societății este dialectică, la granița dintre bine și rău, moral și imoral, adevăr și minciună, cu mențiunea că orice obstacol poate fi depășit prin înțelepciune.
Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească viața  pe Terra!

Pentru posteritate, în România unor politici confuze și ineficiente, rămâne ca temă de reflecție discursul Regelui Mihai din Parlament, în data de 25 octombrie 2011:
                                 Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
  Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
  Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
  Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
  Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
  Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
  Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice:micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.
  Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Națională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.
  Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniu  al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
  Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.
  Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
                                              Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
  Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
  Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
  În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii.
  A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
  Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
  Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:
cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.   Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
  Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
  Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
  Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
                  Aşa să ne ajute Dumnezeu!

                                                                                                        Reflecții
• Într-o exprimare sugestivă,  prezentul este "poarta magnifică a Existenţei" prin care trecem din  trecut spre viitor, altfel spus, granița  interactivă dintre ce-am făcut și ce vom face. 
• Adevărul pe traiectoria vieţii este o răscruce în care fiecare om îşi alege calea spre perfecţiune.  Atunci când te afli la frontierele cunoaşterii trebuie să priveşti dincolo de orizont.
• Din o sută de gânduri, o parte  sunt  îndreptate către nevoile vieții, iar restul către oamenii dragi, Dumnezeu, omenire și viitorul planetei albastre.
• Esenţa devenirii umane se exprimă prin creativitate sub semnul valorilor de bine, frumos, dreptate şi adevăr. Procesul creativ  începe prin a pune întrebări, a căuta răspunsuri și a te implica cu trup și suflet pentru aplicarea în practică a soluțiilor benefice.
• Ce înseamnă  credința în „necuprinsul ființei umane” ?
  * Înseamnă să cauţi şi să promovezi  Binele pe traiectoria  vieţii.
  * Înseamnă să-ţi modelezi  sufletul în Frumos la  vederea unei flori.
  * Înseamnă să te sacrifici  în numele Dreptăţii atunci când alţii suferă.
  * Înseamnă să urci treptele Adevărului, care ne scot din Întuneric și ne duc spre Lumină.
  * Înseamnă  să  priveşti în propriul suflet, pentru primenire spirituală sub semnul Înțelepciunii.
• Admir un chip frumos, dar adevărata valoare umană se află în adâncul nostru, altfel spus, spiritul manifestat  prin conduită  morală, înțelepciune  și acțiuni concrete exprimă ceea ce suntem cu adevărat.  În acest mod de raportare la valori  într-o societate a promovării  cunoașterii și dezvoltării durabile, toate drumurile duc la Educație.

Bibliografie
1.  Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Editura Ion Creangă, București, 1983
2. Vasile Tudor,  Alma Lux, Editura Agora, Călăraşi, 2001
3.  https://www.academia.edu/39121264/Sinteze_de_istorie_universala