Sărbătorile pascale

Publicat în 13. 04. 2023 de Vasile Tudor

Paștele celebrează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind cea mai mare sărbătoare a creștinismului. Acest eveniment religios major este sărbătorit anual în duminica imediat următoare a primei luni pline după echinocțiul de primăvară.
Durata Paștilor este de   40 de zile (până la Înălțarea Domnului), însă doar primele 3 zile sunt de mare sărbătoare. Prima zi de Paște marchează începutul anului ecleziastic creștin.
Credincioșii se pregătesc   pentru sărbătorile pascale printr-o perioadă lungă de post, în care se comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Ultima săptămână din Postul Mare, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, este anunțată în Duminica Floriilor, când se sărbătorește intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim.
Evanghelistul Matei afirmă că ne spune că, după învierea lui Lazăr, Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat cu ramuri verzi de finic, singurul eveniment consemnat în Biblie despre primirea sa ca Împărat.
   Românii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli.
Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
După Duminica Floriilor, urmează apoi derularea evenimentelor legate de îndrumările lăsate de Mântuitor ucenicilor săi și patimile pe care le-a îndurat pentru iertarea păcatelor Lumii.
Evangheliile menționează pentru posteritate: sărutul ruşinos al lui Iuda și lepădarea lui Petru, arestarea lui Iisus în Grădina   Ghetsimani, parodia judecăţii în casa lui Caiafa (mare preot în Iudeea), ezitările din pretoriul guvernatorului roman Pilat din Pont (prefectul Iudeei), trimiterea lui Iisus Hristos la Irod Antipa (fiul regelui Irod cel Mare și tetrarh în Galileea), eliberarea tâlharului Baraba, condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat, calea însângerată spre Golgota, Martiriul și Răstignirea Mântuitorului, Triumful asupra morții și Învierea. Zilele de miercuri și vineri, când Hristos a fost trădat pentru 30 de arginți, arestat și crucificat, au fost declarate de către Biserică zile de post din an, ca omagiu și repere ale credinței.
În continuare se prezintă sintetic semnificațiile religioase ale zilelor din Săptămâna Patimilor:
• Lunea Mare este considerată prima zi a Patimilor lui Iisus; în bisericile ortodoxe preoții aduc la Liturghie icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt, istoria acestuia fiind citită în fața credincioșilor pentru a aminti de felul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda.
• Marțea Mare este ziua în care Iisus le-a povestit celor 12 ucenici ai săi două parabole (a celor 10 fecioare și a talanților).
• Miercurea Mare amintește momentul în care Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință, în timp ce se afla în casa lui Iosif cel Lepros. În această zi, Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor pentru 30 de arginți.
• Joia Mare este marcată de Cina cea de Taină, eveniment important din viața lui Iisus, în care Mântuitorul și ucenicii săi au luat masa împreună pentru a sărbători Paștele evreiesc, ocazie în care le spală picioarele celor 12 discipoli și le spune că unul dintre ei l-a vândut.
La Cina cea de Taină, Iisus instituie Sfânta Taină a Împărtășaniei – de unde se și spune că pâinea ((anafura ) este parte din trupul Lui și vinul este sângele Lui.
După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei pentru a fi dus în fața lui Pilat.
• Vinerea Mare este ziua în care credincioșii țin post negru pentru comemorarea suferințelor pe care Mântuitorul le-a îndurat în drum spre muntele Golgota, acolo unde a fost răstignit.
• Sâmbăta Mare este ziua în care trupul Mântuitorului este îngropat, însă are și semnificația religioasă de coborâre în Iad a Mântuitorului pentru a oferi morților posibilitatea de a învia în Viața de Apoi. Sunt ultimele momente dinainte de Învierea Mântuitorului, sărbătorită de creștini la miezul nopții.
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, fiind distribuită fiecărei parohii. Pentru Biserica Ortodoxă Română această tradiție a fost inaugurată de către Patriarhul Daniel în anul 2009.
Într-o exprimare sugestivă, cele șapte zile ale Săptămânii Sfinte fac trimitere la cele șapte componente fundamentale ale luminii solare: roșu (610 – 700 nm), portocaliu (590 – 610 nm), galben (570 – 590 nm), verde (500 – 570 nm), albastru (450 – 500) nm), indigo (430 – 450) și violet (400 – 430 nm). Împreună, acestea generează lumina albă, așa cum zilele Săptămânii Mari conduc la Sărbătoarea Paștilor și Săptămâna Luminată.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, gospodinele vopsesc ouăle în roșu și prepară mâncăruri specifice: pască, drob, cozonac. În credința populară, înroșirea ouălelor de Paști face trimitere la o legendă creștină, în care se consideră că Maica Domnului a așezat coșul cu ouă lângă crucea cu fiul răstignit, iar acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
Viața lui Iisus Hristos este prezentată în cele patru evanghelii canonice concepute de Ioan, Luca, Marcu, respectiv Matei.
S-a născut la Betleem, a trăit într-o familie de meșteșugari din Nazaret, dar și în Capernaum din Galileea, aflată în nordul Israelului. După Sfânta Scriptură, Fecioara Maria a rămas însărcinată după ce a primit vestea, de la îngerul Gavriil, că va deveni mamă și va naște în mod miraculos pe Mesia prin puterea Duhului Sfânt.
Maria și logodnicul său, Iosif, au venit din Nazaret în Betleem, pentru recensământul comandat de împăratul Octavian Augustus și organizat în Iudeea de proconsulul Quirinius în perioada 27 î.Hr - 14 d.Hr. Nemaigăsind loc de găzduire la han, s-au adăpostit într-o peșteră de păstori, situată la marginea orașului Betleem. Aici, în simplitate și-n sărăcie, s-a născut Pruncul Sfânt. (Luca II, 1-20) .
Trei magi de la Răsărit, călăuziți de o stea, au venit să aducă daruri celui care s-a născut împărat spiritual. Acest eveniment important din istoria creștinismului este pus în evidență astăzi de copiii care merg cu steaua.
Irod cel Mare, regele Iudeei, aflând de nașterea lui Iisus, de teamă să nu-și piardă tronul, a poruncit străjilor să ucidă toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Iisus a plecat în Egipt până la moartea lui Irod, după care a revenit în Nazaret.
La vârsta de 30 de ani, Iisus a plecat pe jos prin țara evreiască, fiind însoțit de 12 apostoli, care l-au sprijinit în activitatea de tămăduire a celor bolnavi și de răspândire a învățăturilor. Predica de pe munte este considerată un etalon de comportament creștin, bazat pe dragostea pentru oameni și pentru Dumnezeu.
   După botezul său în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, Iisus a mers în Galileea, unde a început să predice venirea împărăției lui Dumnezeu.
Autoritățile evreiești și romane au fost deranjate de predicile lui Hristos, care a refuzat sacrificiile pe altare în numele unor idoli şi a militat pentru smerenie și egalitatea socială.
   La cererea marelui preot Caiafa, Pilat din Pont, prefectul provinciei romane Iudeea, l-a condamnat la moarte prin crucificare pe Iisus, deși a susținut că nu îl găsește vinovat de conspirație împotriva Romei.
   A treia zi de la moartea sa, Hristos a înviat, s-a arătat Mariei Magdalena și celorlalte femei, dar și apostolilor de mai multe ori, iar după 40 de zile s-a ridicat la cer. (Faptele Apostolilor 1.9–11)
Lucrarea Lui Iisus a marcat istoria omenirii, religia creștină, care s-a desprins din iudaism, fiind dominantă   în diverse regiuni ale planetei.
   După credința creștină, Iisus este Mesia și fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat în om pentru mântuirea umanității prin moartea și învierea sa.
Referitor la utilizarea substantivelor proprii Paște și Paști se poate afirma că ambele sunt corecte, etimologia acestora provine din ebraicul “pasah” (lat. pascha, gr. pasha), adică trecere.
La origine, denumirea a pătruns odată cu creștinismul în varianta de plural “paschae” (pluralul lui pascha), preluată de francezi prin Pâques și de români prin Paști. Fiind asociat în mod normal cu o formă de plural, vorbitorii de limbă română au căutat singularul şi astfel a fost derivat termenul Paşte, ambele cuvinte fiind puse în circulație. Așadar, sunt corecte formulări de tipul: “sărbătoarea Paştelui” sau “sărbătorile de Paşti”, precum și “Paştele cade anul acesta pe data de…” sau “Paştile cad anul acesta pe data de…” etc.
La evrei denumirea Pesah (Paște) se referă la sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea eliberării din robia Egiptului, a trecerii prin Marea Roșie și pustie și ajungerea în Canaan. La creștini, Paștele are semnificația religioasă de trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.