Puncte iTeach: 920

Puncte disponibile: 464
Puncte utilizate: 400

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 400
Servicii AI: 0

Generația de mâine

Publicat în 30. 04. 2023 de Vasile Tudor

Fiecare ființă umană pornește în viață cu o zestre ereditară unică și se desăvârșește pe o traiectorie socio-culturală specifică pentru împlinirea rolului și statutului în societate.
  Subscriu la afirmaţia lui Immanuel Kant că „Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie”,  activitate fundamentală care  începe  în  familie, se  dezvoltă  în  şcoală  şi  se finalizează în  mediul  socio-cultural  în  care trăieşte. Referitor la responsabilitatea părinților, merită să reflectăm la mesajul lui Jean Jacques Rousseau: „Copilul ajunge pentru părinții săi, după educația pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă”.
  În managementul educaţional  de  modelare a destinului  tinerilor, dascălii pun accentul pe  trei  aspecte: individual (împlinirea vocaţională prin cultură),  interindividual (echilibru moral-relaţional) şi social (afirmarea prin competenţă profesională).
   Pe traiectoria evolutivă a modelării comportamentului, cunoașterii teoretice și formării profesionale, tânărul  înaintează cu pași mărunți spre necunoscut, care trebuie dirijați cu responsabilitate și empatie de către educatori  spre  o finalitate corespunzătoare nevoilor, dorințelor și competențelor sale.
Pentru a reflecta la rolul de educator  cu vocație și determinare, vă prezint celebrul decalog din  „Pour l’enfant” a lui Georges Grinda:
1.Copilul este o persoană în devenire: eu îl respect;
2.Copilul este curios: eu discut cu el;
3.Copilul se minunează: eu îl conduc să caute frumosul;
4.Copilul vrea să-şi asume personalitatea : eu îl ajut să se cunoască;
5.Copilul caută un model: eu îi ofer un exemplu;
6.Copilul descoperă corpul său: eu îi arăt că sănătatea este o forţă;
7.Copilul se îndoieşte de el: eu apreciez ceea ce el face;
8.Copilul vrea să devină independent: îl invit să fie responsabil;
9.Copilul nu se cunoaşte decât pe sine: eu îl învăţ şi altele;    
10.Copilul are nevoie de un ideal: eu îl ajut să dea un sens vieţii sale.
  Referitor la menirea unui dascăl, este sugestivă “Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său”, prezentată în continuare:
„Fiul  meu începe astăzi şcoala. Pentru  o  perioadă, totul o să fie ciudat şi nou pentru el şi mi-aş dori  să îl trataţi cu  blândeţe. Este  o aventură  care  îl  poate  duce  peste  continente, în aventurile care probabil includ războaie, tragedie şi durere. Ca să trăieşti această viaţă este nevoie de credinţă, dragoste şi curaj.
  Aşa că, dragă profesore, ia-l te rog de mână şi învaţă-l lucruri pe care va trebui să le ştie, învăţându-l însă încetul cu încetul, dacă se poate. Va trebui să ştie că nu toţi oamenii sunt corecţi, că nu toţi oamenii sunt sinceri. Învaţă-l că pentru fiecare ticălos există un erou, că pentru fiecare politician corupt există un lider consacrat. Învaţă-l că pentru fiecare duşman există un prieten. Învaţă-l, dacă poţi, că 10 cenţi câştigaţi sunt de departe mai valoroşi decât un dolar găsit.
  În şcoală, profesore, este de departe mai onorabil să eşuezi decât să trişezi. Învaţă-l să înveţe cum să piardă cu eleganţă şi să se bucure de victorie atunci când într-adevăr a câştigat”.
  O analiză interesantă a disponibilităților psihicului este prezentată de Daniel Goleman în cartea „Inteligența emoțională”, care  completează  teoria inteligențelor multiple a lui  Horward Gardner, concepții deosebit de utile pentru cei implicați în proiectul de modelare a ființei umane.
  În lucrarea sa, Goleman pune în evidență rolul important al inteligenței sentimentelor în dezvoltarea personalității umane. 
   Inteligența emoțională (EIQ)   poate fi îmbunătățită pe parcursul vieții prin autoanaliză,  autodisciplină şi empatie pentru controlul impulsurilor și  al complexității sentimentelor.
  Despre  evoluția  concepției  sale, Goleman  povestește  următoarele: „În acele vremuri, IQ-ul  era standardul  indiscutabil  pentru  excelență  în  performanță; la un moment dat, a izbucnit o dezbatere aprinsă între cei care susțineau că IQ-ul  era îngravat în genele noastre și cei care credeau că se poate modifica prin prisma experiențelor. De aici a survenit brusc un nou fel de a gândi succesul. M-am simțit ca electrocutat de noțiune [EIQ] și am dat acest titlu cărții mele în 1995. (…) Țin minte că mă gândeam atunci, înainte de apariția cărții, că dacă mai târziu voi auzi din întâmplare o conversație între doi străini care să folosească termenul inteligență emoțională în cunoștință de cauză, înseamnă că voi fi reușit în demersul meu de a face conceptul cunoscut în lume”.
    Cele mai întâlnite  semne ale inteligenței emoționale sunt:
• Capacitatea de a-ți gestiona emoțiile.   Prin autocontrol și autoreflexivitate, oamenii pot să-și păstreze calmul și concentrarea  chiar și în situații de stres intens.
•  Cunoașterea de sine.  Pe traiectoria vieții, cunoașterea universului interior permite adaptarea nevoilor fiecăruia la cerințele și aspirațiile celorlalți.
•  Empatia.  Este o abilitate deosebit de importantă în comunicare și  în stabilirea unor relații de durată prin identificare afectivă cu ceilalți.
•  Răspunsul potrivit la provocări.  Într-o situație critică  se impune analiza emoțiilor cu mult tact  pentru găsirea unor soluții juste de rezolvare.
•  Evitarea agravării conflictelor.  Pentru atenuarea unui conflict, cel implicat  reflectează  mai întâi  la motive, caută argumente  și apoi acționează prin metode  specifice de  împăcare. Deosebit  de  importante  în managementul  educaţional  de  modelare  a  destinului  tinerilor  sunt  rolurile de bază ale cadrului  didactic:  planificare,  organizare,  comunicare,  conducere,  coordonare, îndrumare,  motivare,  consiliere,  control  şi  evaluare.
Trecerea de la tradiţie la inovaţie se realizează prin personalizarea actului educational, diversificarea metodelor interactive, adaptarea curriculumului şcolii la mediul socio-cultural, dar și prin aplicarea teoriei inteligenţelor multiple și a teoriei inteligenței emoționale, pentru a diversifica abilităţile specifice de a interacţiona eficient cu lumea, care constituie puncte de reper în abordarea diferenţiată  a conţinutului învăţământului, cunoaşterea elevilor şi a disponibilităţilor acestora de învăţare.
  Demersul managerial trebuie să aibă ca finalitate corelarea resurselor materiale, financiare şi umane în structuri organizaţionale optime pentru formarea cu costuri minime a unor tineri responsabili, autonomi şi creativi, dotaţi cu scheme operaţionale flexibile şi cunoştinţe de bază, pentru integrarea în societate și adaptarea eficientă la situaţiile impuse de viaţă.
  În scenariile didactice,  dascălii veritabili se bazează pe principii didactice  eficiente în procesul educaţional: însuşirea conştientă şi activă a cunoştinţelor, intuiţia, îmbinarea teoriei cu aplicaţiile practice, însuşirea temeinică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, sistematizarea şi continuitatea, tratarea individuală a elevilor și stimularea acestora într-un cadru motivațional adecvat.  Indiferent de disciplina predată, o lecţie activă se sprijină pe metode şi procedee active care să insufle elevilor motivaţia de a dobândi cunoştinţe noi, pe cât posibil printr-un studiu activ, intensiv și atractiv.
  Profesorul trebuie să cunoască mecanismele şi finalităţile învăţării pentru a regiza  lecţii atractive, de înaltă ţinută ştiinţifică. Trebuie să corecteze  în timp util eventualele disfuncţionalităţi care apar în demersul didactic printr-o permanentă conexiune inversă.
Se remarcă eficienţa metodelor activ-participative, de implicare totală a elevului în actul învăţării. Nu trebuie neglijată nici evaluarea, ca înlănţuire de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie, esenţiale pentru determinarea progreselor la învăţătură, conducerea procesului de învăţământ şi perfecţionarea  continuă a acestuia în funcție de condițiile concrete din școală.
  Evaluarea trebuie să reprezinte nu numai o cuantificare formală a progresului şcolar, ci şi un etalon de reflecţie asupra calităţii procesului educaţional, un feedback pentru fiecare dascăl de a-şi îmbunătăţi modul de predare.
  Elevul, la rândul său, trebuie să înţeleagă şi să accepte evaluarea, să fie corect informat asupra progresului şcolar, să fie pus în situaţii de competiţie pentru a-şi cunoaşte nivelul de pregătire. Scopul urmărit este ca elevul să devină un partener activ al scenariilor regizate de către profesor, să participe la propria educare şi pregătire pentru integrarea în societate.
  Deplasarea accentului de pe latura informativă a evaluării pe cea formativă, constituirea băncilor de itemi la nivel naţional, promovarea unor criterii obiective de performanţă - corelate cu oferta educaţională - reprezintă teme de reflecţie pentru factorii decizionali.
Reformele numeroase din învățământ nu au fost pe măsura așteptărilor, lipsa unei viziuni unitare  și schimbarea permanentă a proiectelor de către decidenți au dus la disfuncționalități și instabilitate pe termen scurt și chiar mediu. 
  Desigur, pentru a deveni eficientă, este necesar ca educația  să fie adaptată permanent la nevoile socio-economice și la progresul științific, tehnic și tehnologic, însă schimbările trebuie  analizate în profunzime  în funcție de  idealul societății de mâine.
Referitor la  proiectele de legi ale educației (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior), în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023, ministrul Educației, Ligia Deca, afirmă: „Cred că trebuie să nu uităm că aceste texte legislative se bazează pe viziunea România Educată, proiect care a fost inițiat în 2016 și a produs un raport final făcut public în 2021. Deci avem deja o etapă de consultare socială amplă.  Mai  mult decât   atât, legile – ca proces de  elaborare – au fost inițiate încă de anul trecut, de către predecesorul meu, domnul ministru Sorin Cîmpeanu, care a și parcurs procedura de transparență publică în sensul legislației în vigoare. Au stat legile în dezbatere publică chiar mai mult timp decât prevede legea, după care aceste proiecte de act normativ împreună cu toate observațiile – 10.000 de puncte de vedere sosite la Ministerul Educației – au fost analizate de la începutul mandatului meu care a fost preluat în octombrie anul trecut. La începutul acestui an, legile au fost făcute publice după integrarea acestor puncte de vedere venite la Ministerul Educației și am mai avut suplimentar întâlniri cu cei vizați direct: asociațiile de elevi, de studenți, de părinți, sindicate, autorități publice locale”.
   Pentru exemplificare, sunt prezentate unele prevederi din  proiectul pentru reforma  învățământului preuniversitar.
• Progamul pilot ,,Masa caldă” pentru elevi poate fi extins pe cheltuiala autorităților locale.
• Școlile trebuie să pună spațiile și terenurile de sport la dispoziția comunităților locale, astfel încât copiii și tinerii să le poată folosi, în mod gratuit, după orele de curs sau în vacanță.
• Comitetul de părinți - ales în fiecare an la nivelul fiecărei clase sau grupe (în cazul preșcolarilor) prin majoritate simplă a voturilor - se poate implica în modernizarea bazei materiale prin acțiuni de voluntariat.
• Copiii care sunt victime ale violenței domestice, ori sunt martori ai acesteia, se vor putea transfera mai ușor de la o unitate școlară la alta, fără restricțiile impuse prin regulamentele    școlare în vigoare.
• Se deplasează accentul pe rolul dirigintelui în  stabilirea de  conexiuni cu elevii săi, oferirea de suport educațional, consiliere și chiar orientare profesională.
• Pentru rezolvarea unor situații personale deosebite, personalul din învățământ are dreptul la zile libere plătite în fiecare an școlar, pe baza de învoire colegială, cu obligația de a-și asigura suplinirea, cererea fiind depusă  la secretariatul unității școlare.
• Se înființează Platforma ,,Univedu” în vederea facilitării înscrierii candidaților la admiterile în cadrul programelor de studii universitare ale instituțiilor de învățământ superior de stat sau particulare, autorizate provizoriu sau acreditate.
• Ministerul Educației va primi acces la Revisal pentru monitorizarea traseului profesional al absolvenților, în vederea realizării unui sistem de trasabilitate eficient  între sistemul educațional si piața muncii.
• În vederea asigurării managementului pentru  Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE), la nivelul Ministerului Educației, inspectoratelor școlare județene și al unităților școlare  se constituie comisii pentru coordonarea și gestionarea activităților derulate prin Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).
• Se pun bazele pentru organizarea și funcționarea  consorțiilor pentru învățământ dual, în scopul asigurării formării profesionale de calitate a elevilor/studenților, pentru facilitarea inserției absolvenților învățământului dual pe piața muncii, contractul de parteneriat fiind încheiat pe o perioadă determinată de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.
• Liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, având în vedere că multe dintre aceste unități de învățământ sunt situate în zone în care nu există alternative pentru învățământul liceal.
• Examenul de Bacalaureat se va plia pe fiecare profil, urmând să fie introdusă o probă complementară care vizează competentele de bază ale elevilor, probă notată cu calificativele ,,Admis/Respins”. 
   Rezultatele dintr-o unitate școlară și orice altă instituție sau organizație depind de vocația și competențele celor implicați în conducere, deci se impune pregătirea în prealabil și existența unor criterii eficiente de competiție, selectare justă și validare riguroasă a acestora.
  Investiția în resursa umană este cea mai profitabilă și sporește considerabil șansele acestui popor cu istorie milenară în prevenirea șocului unui viitor imprevizibil într-o posibilă lume multipolară - aflată sub imperativele protecției mediului înconjurător și a vieții pe Terra.
  Un fenomen îngrijorător pentru factorii de decizie este creșterea violenței în mediul educațional, serviciile oferite de către Asociația Telefonul Copilului fiind solicitate, în perioada noiembrie 2001 și decembrie 2020, prin 2.636.108 de apeluri pe linia 116 111, dintre care circa 100.000 au necesitat consilierea de lungă durată din partea organizației, fiind încadrate pentru consiliere psihologică, consiliere juridică, informare și facilitare a intervenției din partea instituțiilor abilitate.
  Comportamentul elevilor și profesorilor în incinta școlii sunt reglementate prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP – aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale 5447/2020, cu modificările și anexele ulterioare) și Statutul Elevului (SE – aprobat prin OMEN 4742/2016), în care se menționează că fiecare elev are dreptul de a beneficia de tratament nediscriminatoriu, școala fiind nevoită să se asigure că niciun beneficiar nu este supus hărțuirii, intimidării sau agresiunii de către un alt elev, cadru didactic sau personal auxiliar.
Conform unui studiu realizat în 2021 de către Organizația Salvați Copiii România, 16% din adolescenții respondenți au afirmat că, în mod obișnuit, se simt încordați când sunt prezenți la școală, 12% sunt speriați, sunt 5% triști, iar peste 4% spun că își petrec singuri pauzele, fără a comunica cu ceilalți colegi.
    Pe lângă violența fizică (agresiune fizică) în spațiul școlar sau în afara școlii, agresorii se pot manifesta prin violență psihologică (verbală și emoțională) sau prin bullying (comportament agresiv repetat psihic și fizic), victimile fiind alese în funcție de situația socio-economică, rasa și etnia, mediul de proveniență, genul, orientarea sexuală, temperamentul, aspectul fizic etc.
În mod întemeiat, Eric Debarbieux consideră că ,,violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”.
  Consecințele violenței  pot fi devastatore pentru o victimă  care trăiește în tensiune psihică, traumă  și stres prelungit - devine  apatică, își pierde stima de sine și interesul pentru școală.
  Într-un mediu educațional, prevenirea violenței se face prin activități de informare și conștientizare pentru instituirea comportamentului civilizat, efectele benefice fac trimitere la afirmația sugestivă a lui Victor Hugo că ,,cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă”.

      

La conferința  Smart Diaspora 2023, organizată la Timișoara de către Universitatea de Vest, Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat:  ,,Din momentul în care am preluat mandatul am sesizat o serie întreagă de incidente. După pandemie a crescut din nou numărul de incidente de violență școlară. Încă de atunci am luat legătura cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecția Copilului, am discutat cu MAI-ul care are acea direcție de siguranță școlară și lucrăm la o procedură între cele trei instituții, școală-DGASPC și Direcția de Siguranță Școlară, în așa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violență în școli. Vreau să spun că este important să avem un climat de combatere a violenței în școli, nu cred că este un climat în care vina aparține unei părți sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violență în școli, și prin proceduri mai clare, cine greșește, trebuie să plătească, însă în același timp garantând drepturile constituționale ale tuturor actorilor implicați. Dreptul la educație e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, ca cele mediatizate, cum reușim ca drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalți.”
Pe măsura creșterii ratei de utilizare a internetului și a dispozitivelor digitale, au crescut și riscurile majore la care se expun unii copii și adolescenți, extrem de vulnerabili din cauza lipsei informării, cele mai întâlnite pericole fiind conținutul neadecvat, cyberbullying, securitatea datelor private, manipularea și distribuirea informațiilor etc.
Platformele online pot fi utilizate de grupuri infracționale organizate pe diverse paliere şi nivele de acces, pentru a-şi promova ofertele de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, precum și împărțirea zonelor de distribuţie în marile orașe, astfel încât să acapareze cât mai mulţi clienţi. 
  Astfel de platforme sunt monitorizate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în afacerile ilegale fiind implicați distribuitori de droguri, care, după negocierile directe,  îndrumă clienții către cel mai apropiat dealer local.
Suntem conștienți că trăim în era informaticii, fiind  martorii digitalizării pe scară largă, pe măsura  implementării  tehnologiei  5 G și a utilizării inteligenței artificiale,  disponibilități cu impact deosebit asupra telecomunicațiilor și al calității vieții pe Terra.
  Telemunca reprezintă  o  posibilitate deosebită oferită de mediul virtual pentru a desfășura activități utile de la distanță, fără să existe riscul de infectare cu agenți patogeni, însă nu poate fi generalizată în orice situație. 
  Diversele variante de teleșcoală (învățământ la distanță, educație online, clasă virtuală) sunt deosebit de utile, dar nu pot să substituie învățământul prin relaționare directă în sala de curs sau în laborator, orice exagerare lipsită de fundament  poate avea consecințe imprevizibile pentru destinul generațiilor tinere. 
  Există pericolul ca în perspectivă tinerii să neglijeze interacțiunile directe din mediul real și să devină dependenți de mediul virtual, ceea ce ar afecta trăirea pe deplin a vieții, modificări de comportament, limitarea creativității, având pe intervale de timp  medii și lungi consecințe încă nebănuite asupra sănătății și formării personalității. Varianta online a educației se aplică  eficient în învățământul superior sau în pregătirea suplimentară a elevilor din gimnaziu și liceu.
  Problematica tinerei generaţii trebuie tratată cu responsabilitate și înțelepciune, pentru că este esențială în devenirea poporului român, pentru a preveni „şocul viitorului” în condiţiile dezvoltării exponenţiale a ştiinţei, tehnicii și tehnologiei, a schimbării modului de acţiune umană şi a integrării economiilor naţionale la scară mondială.
Pe lângă efectele pozitive majore asupra culturii și civilizației, inteligența artificială prezintă și riscuri atunci când este folosită de forțele răului în interese proprii sau de grup.
  Mai multe personalități, printre care Elon Musk, Steve Wozniak, Yuval Harari, au semnat o scrisoare deschisă  în care cer o pauză de 6 luni în exploatarea sistemelor de inteligență artificială mai puternice decât modelul GPT-4, de la OpenAI, pentru a dezvolta și implementa de comun acord un set de protocoale de siguranță pentru proiectarea și dezvoltarea avansată a inteligenței artificiale.
   Nu este o exagerare, având în vedere că nu s-a înțeles pe deplin rolul și statutul omului în Univers, fapt care a permis depășirea granițelor înțelepciunii și comportamentului civilizat în relațiile interumane și cu natura, în gestionarea resurselor și ocrotirea Terrei, a  protecției mediului înconjurător și a menținerii echilibrelor ecologice. 
  Erorile s-au cumulat prin  exploatarea irațională și redistribuirea resurselor planetei într-o societate de consum, având preocupări pentru profit și confort excesiv, reconfigurarea polilor de putere și a ordinii mondiale, uneori, cu încălcarea bunului simț și a normelor morale, a drepturilor și libertăților cetățenești, a dreptului internațional și a participării cu șanse egale în competiția economică mondială.
    Astfel, s-a ajuns la o criză fără precedent,  care este marcată de schimbările climatice și ale dinamicii atmosferei, poluarea mediului ambiant, dezastre naturale și ecologice, polarizări sociale majore, corupție, manipulare, risipă, înstrăinare, degradare morală, lipsă de empatie, redistribuirea inechitabilă a resurselor planetei, politici economice și financiare ineficiente, criza energetică și de materii prime, războiul din Ucraina și conflicte înghețate, războaie civile etc.
   Din fericire, pe lângă personajele negative, există destui locuitori ai Terrei al căror comportament se ridică la nivelul cerințelor secolului în care trăim, implicându-se activ în revenirea la normalitate, contradicțiile fiind motorul evoluției societății. 
   Este posibil  ca în secolul XXI, omenirea să treacă  într-o nouă etapă  a devenirii culturii și civilizației, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia de posibilități nebănuite, pe măsura dezvoltării  tehnologiei 5 G și aplicațiilor inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării  cu impact deosebit asupra  tuturor domeniilor de activitate, a modului de relaționare pe diverse nivele - de la indivizi și comunități, până la  generalizarea interacțiunilor și a managementului la scară planetară - având ca ideal atingerea unui optim funcțional în care interesele generale prevalează intereselor de grup și individuale.
Să nu se uite că devenirea omenirii este dialectică, cu acumulări de contradicții interne  și opțiuni diversificate  pentru salturi calitative pe nivele superioare de dezvoltare.
    În acest sens, într-un mod rațional și eficient de organizare a societății, componenta umană  acționează după principiile de  bază ale capitalismului, iar componenta informatică este complementară, fiind structurată  și planificată  „de sus în jos”, prin includerea unor  proiecte importante globale, zonale și de țară, având stabilite etape cu obiective și termene precise de realizare, similar cu modelul socialist, care a fost respins în totalitate, deși s-a dovedit în cazul Chinei că poate avea și părți utile.  
  Sistemul electoral va fi bazat pe meritocrație, tehnologia avansată fiind utilizată pentru  armonizarea democrației reprezentative cu cea participativă.  În funcțiile de conducere nu pot ajunge decât cei cu pregătire și competențe corespunzătoare, fiind selectați după criterii juste și evaluați periodic pentru îndeplinirea sarcinilor.
Producția este organizată pe baze științifice (management economic), valoarea muncii fiind  măsurată prin cuantificarea efortului fizic și intelectual, dar și a importanței sociale.
  Pentru evitarea speculațiilor, piața liberă este concurențială între limite prestabilite, fiind  reglată prin mecanismul cerere-ofertă și feedback multiplu integrat,  care pot fi evaluate prin studii riguroase  de marketing.
O viață decentă pentru cetățeni înseamnă locuri de muncă corespunzătoare competențelor și nevoilor acestora, ajutoarele sociale fiind doar paleative pentru atenuarea  unor  stări conflictuale în țară sau migrarea în străinătate a forței de muncă.
Într-un stat de drept, instituțiile sunt integrate orizontal și vertical  în  structura organizațională, pentru a permite schimbul de  informații  și luarea deciziilor în timp util.
  Entropia socială este un indicator pentru evaluarea dezordinii unui sistem social, a abaterii structural-funcționale de la starea de referință acceptată și îndepărtării de echilibrul dinamic, a perturbării proceselor interne,  conexiunilor cu exteriorul, mecanismelor de reglare și intervenție prin feedback ale statului etc.
   Economia unui stat este performantă  atunci  când sunt asigurate infrastructura și condițiile optime pentru valorificarea la un nivel superior a resurselor materiale și energetice.
  Pentru a face față competiției pe o piață liberă, reglată prin mecanismul cerere-ofertă, orice unitate economică trebuie să-și gospodărească eficient resursele de care dispune, având următoarele direcții de acțiune:
• Modernizarea procesului de producție în scopul ridicării nivelului tehnic și calitativ al produselor finite sau a calității serviciilor prestate.
• Implementarea unor soluții tehnice și tehnologice pentru  îmbunătățirea indicatorilor de consum și valorificare, având ca rezultate: reducerea cheltuielilor materiale în ansamblul lor, scăderea costurilor de fabricație pe produs, creșterea productivității și rentabilității activității desfășurate.
• Fundamentarea tehnico-economică a indicatorilor de consum și valorificare a resurselor materiale și energetice.
• Reducerea pierderilor, recuperarea, recondiționarea și valorificarea internă sau prin vânzare la terți a resurselor refolosibile.
• Extinderea tipizării și standardizării pieselor, reperelor și subansamblelor, respectarea disciplinei tehnologice de fabricație, conform  parametrilor tehnologici din documentația  tehnică și a standardului calitativ impus.
• Alimentarea ritmică, completă și complexă a instalațiilor, unităților și subunităților cu materie primă  de calitate, iar dacă este cazul, folosirea unor înlocuitori mai ieftini, de calitate superioară, în locul produselor clasice.
• Organizarea unui sistem de conducere a activității economice rațional, eficient și adaptabil.
   Consumul resurselor materiale și energetice este evaluat prin următorii indicatori de consum și valorificare: normele de consum, coeficienții de utilizare productivă a resurselor materiale, coeficienții de valorificare a materiilor și materialelor noi, coeficienții de masă netă specifică produselor, coeficienții de recuperare și refolosire a resurselor materiale și pieselor reutilizabile.
Ce pot să spun concis despre cultura și civilizația la care a ajuns omenirea:  știința, tehnica și tehnologia s-au dezvoltat exponențial,  fiind cu un pas înainte la  cumpăna mileniului III, dar nu sunt progrese semnificative la nivelul conștiinței sociale, a  responsabilității și modului de  raportare la valorile perene de bine, frumos, dreptate și adevăr. Îmi exprim speranța că în lumea de mâine corupția, demagogia și manipularea sunt diminuate, libertatea într-o democrație autentică  se manifestă ca necesitate înțeleasă, iar conștiința fiecăruia va fi pusă sub semnul  responsabilității depline și al rațiunii atunci când conceptul extins de omenire se va raporta la cei ce suntem, cei care au fost și cei care vor veni pe această magnifică planetă  purtătoare a vieții în Sistemul solar și poate în Universul apropiat.

Bibliografie
https://www.edu.ro/proiecte_legi_educatie_Romania_Educata
https://ctr.ro/violenta-scolara-ce-este-si-cum-o-combatem http://www.telisavonline.ro/2023/04/17/generatia-de-maine

Frumoasă radiografie a educației, începând cu Immanuel Kant, Abraham Lincoln, Daniel Goleman, și alte nume valoroase, traversând perioada curentă până în lumea de mâine în colaborare cu AI! Foarte frumoasă expunere și punctuală! Mulțumim!

Mariana Ivan acum 1242 zile

Am recitit scrisoarea lui A. Lincoln. Cu adevărat subiect de discuție, chiar și la dirigenție...

Costina-Florentina Dan acum 1241 zile

Un material foarte bine realizat! Felicitări!

Elena Ramona Cenușe acum 1117 zile

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.