Lucian Blaga

Publicat în 06. 05. 2020 de Vasile Tudor

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, d. 6 mai 1961, Cluj) a fost o personalitate polivalentă a culturii interbelice, remarcându-se ca poet, dramaturg, filosof, jurnalist, traducător, profesor universitar, academician şi diplomat român.
Pruncul Lucian s-a născut în familia preotului Isidor Blaga și a Anei (n. Moga) și a rămas “mut ca o lebădă” până la vârsta de 4 ani, devenind apoi poetul tainelor care a prezentat magistral “corola de minuni a lumii”. De altfel, liniștea a fost o caracteristică a personalității marelui poet, așa cum se descrie el însuși în “Hronicul și cântecul vârstelor”: “Se întâmpla uneori să cad în tăceri fără ieșire. N-aveam puterea să le preîntâmpin și odată înființate n-aveam mijloc să le curm. În asemenea clipe, orice salt jucăuș al cuvântului îmi devenea cu neputință. Cuvântul nu mă mai servea… eu eram închinat tăcerii. Așa sunt eu, un om cu oareșicari liniști înlăuntru. Dar liniștile trec, și începe iarăși cuvântul, și după cuvânt vin din nou liniștile…”
Copilăria și-a petrecut-o în satul natal (Lancrăm, jud. Alba), a urmat clasele primare la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), absolvind apoi cursurile Liceului „Andrei Șaguna“ din Brașov (1906-1914).
După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1917, apoi și-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie, obținând, în 1920, titlul de doctor în filosofie cu teza “Kultur und Erkenntnis” (Cultură și cunoaștere).
A revenit în țară și s-a căsătorit la 16 decembrie 1920 cu Cornelia Brediceanu, locuind împreună la Cluj până în 1926, apoi s-au mutat pentru un timp scurt la Lugoj, pregătindu-se pentru cariera de diplomat pe care o exercită exemplar în străinătate, fără să neglijeze preocupările sale filosofice și literare.
Din anul 1926, a ocupat succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).
În anul 1939, a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, iar după Dictatul de la Viena (1940–1944), s-a refugiat la Sibiu, unde a redactat, începând cu 1943, revista “Saeculum”.
După 1948, când a fost înlăturat de la catedră de către comuniști, pe motiv că a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular (satelit al Partidului Comunist), s-a angajat ca bibliograf în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române, apoi devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.
Lucian Blaga a decedat în data de 6 mai 1961 la Cluj, fiind înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.
Opera
Volume de versuri: Poemele luminii(1919), Paşii profetului(1921), În marea trecere (1924),
Lauda somnului(1929), La cumpăna apelor(1933), La curţile dorului(1938), Poezii(1942),
Nebănuitele trepte(1943).
Dramaturgie: Zamolxe(1921), Tulburarea apelor, Drama(1923), Daria(1925), Invierea(1925),
Mesterul Manole(1927), Cruciada copiilor(1930), Avram Iancu(1934), Arca lui Noe(1944),
Anton Pann(1964)
Filosofie: Trilogia cunoaşterii(1943) - Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă; Trilogia culturii(1944) - Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii;
Trilogia valorilor(1946) - Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare.
Citate din universul lui Lucian Blaga
*Numai creaţia răscumpără toate suferinţele.
*Destinul omului este creaţia.
*Cine crede-n zbor e stăpân peste zare.
*Lacul oglindeşte stelele pentru că vrea să fie cer.
*Valul este dorul mării de a săruta ţărmul.
*Cercul este aureola centrului.
*Limba este întâiul poem al unui popor.
*Minciuna este vacanţa adevărului.
*Din ciocnirea a două pietre nu se naşte o piatră, ci o scânteie.
*Stările sufleteşti care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adânci.
*Eram aşa de obosit şi sufeream. Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
*Iisus: fariseii l-au răstignit numai o dată; creştinii de nenumărate ori.
*Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place.
*Numai operele mijlocii sunt ireproşabile, cele mari niciodată.
*Dintre toate lucrurile, timpul ne dă cel mai mult de cugetat.
*Prezentul tace sau vorbeşte; numai trecutul cântă. De aici farmecul amintirii.
*Ideea despre Marele Anonim este un produs mitic-filosofic al gândirii noastre; am putea spune al imaginaţiei noastre căutătoare de sensuri.
*Creaţia - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului.
*Adevărurile mari sunt poate că aşa de aproape şi de imediate, încât numai de aceea nu le găsim, fiindcă le căutăm; ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim: dar aceasta este foarte greu.