Puncte iTeach: 409

Puncte disponibile: 409
Puncte utilizate: 0

Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 0
Servicii AI: 0

Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Târgu Mureș

Tg.mures, Mureş, România

Flux

Despre

Scurtă biografie

Este absolventă a Universității „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș, promoția1999, licențiată a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu gradul didactic I obținut la aceeași universitate în 2014. Este profesor de limba engleză din anul 2000, metodist ISJ din 2011, responsabil al Cercului Pedagogic zona Mureș din 2013 și formator din 2020. În perioada 2016-2021 a ocupat prin concurs funcția de director al școlii la care este titulară. A absolvit un Master în 2019 pe „Asigurarea calității învățământului” la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir”. Parte din lucrarea de disertație „Rolul proiectelor educaționale în promovarea imaginii școlii și dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor” se regăsește în publicația „Îndrumător pentru promovarea școlii în comunitate” publicat la editura Nico în 2020. A publicat „112 INTERACTIVE ACTIVITIES FOR TEACHING ENGLISH IN SECONDARY SCHOOL” la editura Kreativ, 2013 și seria caietelor de lucru pentru clasele primare „Fun-Tastic English”, editura Nico, 2009.

Pe scurt

Poziția profesională

titular

Ani de experiență la catedră

22

Gradul didactic

gradul I

Ultimul nivel de învățământ absolvit

master

Disciplină predată

Limba engleză

Aria curiculară

Limbă şi comunicare

Nivelul la care predă

gimnaziu

Nivelul la care mai predă

primar

Limbi străine cunoscute

engleză

Nivelul de utilizare a computerului

avansat

Viziunea asupra educației

What you want to ignite in others must first burn in yourself. (Aurelius Augustinus)

A fi profesor este mai mult decât o simplă meserie. Marele ei bonus este posibilitatea de a crea și transforma societatea puțin câte puțin, cu fiecare elev, cu fiecare oră de curs, cu fiecare zi în care clădești viitorul. Uneori doare, alteori este hazliu, uneori este frustrant, alteori este satisfăcător, dar mereu rezultatul este uimitor - copii de azi sunt adulții de mâine. Îi vom avea așa cum îi educăm.

Implicarea în activități ale comunității


Organizarea Concursului județean de limba engleză „Treasure Hunt – Vânătoarea de comori” edițiile 2014, 2015, 2016, 2017

Organizarea Concursului județean de limba engleză „FAST English”, edițiile 2018, 2019, 2020, 2022

Organizarea festivalului județean de iarnă  „Winter Festival”, edițiile 2013,2014,2015,2016, 2017

Membru în Comisia de organizare/ evaluare a Olimpiadelor de limba engleză și a Probei de verificare a cunoștințelor de limba engleză pentru admiterea în liceu (anual)

Organizator al atelierelor de lucru „Learning a song” la Concursul judeţean de limba engleză pentru clasele VII-VIII „Keep in Touch with Reality”, ediţiile 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2016

Campania umanitară „Și tu poți fi Moș Crăciun”

Apartenență în asociații profesionale

Membru AISE

Membru CCDR Buzău

Contribuții și certificate

1 Articole în reviste

1 Anunțuri

  • Resurse educa?ionale digitale: Proiectare, realizare, evaluare (Curs pilot)27 iunie 2023iTeach.ro
  • (DigitalEdu) Evaluarea in scolile secolului XXI9 august 2020iTeach.ro
  • (DigitalEdu) Abordari bazate pe proiecte8 august 2020iTeach.ro
  • (DigitalEdu) Colaborarea in clasa digitala7 august 2020iTeach.ro
  • Proiectarea si desfasurarea activitatilor de invatare cu suport digital2 aprilie 2020iTeach.ro

Activitate profesională

Proiecte educaționale derulate împreună cu elevii

Proiectul Educațional „Școala de vară” - edițiile 2018, 2019

Proiect Junior Achievement Romania - „Școala de bani” 2021

Proiectul internațional „Children's Manifesto for the Future of Europe” în cadrul „Conference on the Future of Europe” 2022

Programul Internațional „The Great Kindness Challenge” 2022

„Săptămâna educației globale” - edițiile 2019, 2020, 2022

Voluntar „Salvați Copiii” – Ora de net

Rezultate profesionale deosebite

Concursul Național de reviste școlare

2019: Titlul de Laureat
2018: Titlul de Laureat

 

Formator CRED

Rezultatele elevilor

Concursul Național „Mirunette Language Competition”
2018: Mențiune - Chirilă Lisa, Bodan Anastasia
2017: Premiul I - Șandru Kara Medeea, Mențiune – Huza Noris Adrian

Olimpiada de limba engleză – faza județeană:
2018: Premiul I -  Șandru Kara Medeea
2017: Premiul I - Gânj Amelia, Premiul I - Șandru Kara, Mențiune - Luță Elsa
2016:  Mențiune - Pintea Mara, Văsieșiu Tudor, Urzică Teodora

Concursul Județean  „Keep in Touch with Reality”:
2020 – Premiul III - Chirilă Lisa, Mențiune - Ormenișan Raul, Huza Noris, Halalai Cristian
2019: Mențiune - Bâta Alexia
2018: Premiul I - Rîcu Răzvan
2017: Premiul I - Șandru Kara Medeea, Mențiune -Vlad Antonia
2022: Premiul I - Iernuțan Adela, Băcilă larisa, Blaga Andreea, Mențiune – Toncean Larisa

Concursul național de Discurs Public în limba engleză, etapa locală
2020: Mențiune - Ormenișan Raul, Stan Paul
Concursul național de Discurs Public în limba engleză, etapa locală
2019:  Mențiune - Ormenișan Raul
Concursul național de Discurs Public în limba engleză, etapa județeană
2018: Premiul I - Șandru Kara Medeea

Concursul Județean „Treasure Hunt”,
2019: Premiul II - Halalai Nicolas, Mențiune – Ormenișan Raul

Concursul Județean „FAST English Tournament”
2019: Premiul II - Halalai Nicolas, Premiul III - Huza Noris, Mențiune - Simon Ilinca, Stan Paul

Concursul județean „English Challenge”
2019: Premiul I -Băcilă Larisa
2018: Premiul II - Halalai Nicolas
2017: Premiul I - Ormenișan Raul, Premiul II- Halalai Nicolas
2022: Premiul II – Mureșan Daria

Concursul Județean „Spelling Bee”
2019: Premiul II - Halalai Nicolas

Concursul Județean „Frosty”
2018: Premiul I - Băcilă Larisa

Publicații

Autor al „Îndrumătorului pentru pormovarea școlii în comunitate”, Editura Nico, 2020

Autor al Ghidului metodic „112 interactive Activities for Teaching English in Secondary School”, editura Kreativ, 2013

Autor al auxiliarelor didactice pentru clasele I şi II „Fun-tastic English 1” 2009, „Fun-tastic English 2”, 2009, editura Nico, Tg.-Mureș

Autor auxiliare didactice pentru nivel preşcolar „Fun on the Farm”, „Fun at the Zoo”, „Fun on the Road”, „Noah’s Ark”,  „Fruit Mania” şi „Veggies, please” 2009, editura Nico

Co-autor al auxiliarelor didactice „Caiet de vacanţă” pentru clasele I, II, III şi IV, editura Kreativ

Tehnoredactare şi design al revistei şcolii „Corola de lumini”.

Cursuri opționale pe care le susține

WINGS - curs opțional de limba engleză la clasele V-VI 

Media Literacy - Curs opțional la limba engleză la clasa a VII-a

Formare continuă

Cursuri de formare continuă absolvite în ultimii 5 ani

2
  • ECDL/ ICDL
  • Management şi comunicare

Activități de dezvoltare profesională

2022 - curs „Schimbările Climatice”, Fundația TERRA Mileniul III în parteneriat cu Asociația REPER21 și Școala Naționnală de Studii Politice și Administrative

2022 - curs „PROF II – Mentorat pentru practica pedagogică”, Institutul de Științe ale Educației

2021 - curs „Fostering Student Motivation and Engagement” - OPEN course în regim GOC, Departamentul de Stat al SUA în colaborare cu FHI 360 și University of Oregon, USA

2021 - curs „English for Media Literacy” - Online OPEN course în regim MOOC, Departamentul de Stat al SUA

2021 - curs de formare “Profesor real într-o școală virtuală”  „Salvați Copiii” și „Ora de net” 

2021 - curs de formare MOOC „Building a School Digital Strategy with the SELFIE Tool”, School Education Gateway - Teacher Academy

2021 - curs „Fostering Life Competences through Education”, School Education Gateway - Teacher Academy

2021 - curs „Educație incluzivă – strategii și metode de lucru cu copiii cu CES”, Asociația ASERTIV

2020 - Curs online „Proiectarea și desfășurarea activităților de învățare cu suport digital”, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației

2020 - Curs de formare de formatori „CRED - Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți , Formare nivel I”, Institutul de Științe ale Educației

2020 - Curs „Program de formare continuă pentru experții evaluatori de manuale”, Institutul de Științe ale Educației

2019 - Master - „Asigurarea calității în învățământ”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educaței, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș

2018 - curs „Învățarea integrată - Pregătiți pentru viață, Adolescență și autocunoaștere”, Life Learning Education

2017 - Curs MOOC „Shared Leadership and School Development”, School Education Gateway & Teacher Academy, Brussels

2017 - Curs MOOC „Future Classroom Scenarios”, School Education Gateway & Teacher Academy, Brussels

Recunoașteri

Funcție/ Rol în programe/ Titluri și distincții

5
  • gradaţie de merit
  • profesor mentor
  • formator CCD
  • director adj.
  • director

Participare în programe

3
  • Comenius/ Erasmus
  • Junior Achievement
  • eTwinning

Comunitate

legături directe pe iTeach
1 anunț publicat
pentru toată comunitatea

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

• Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
• Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
• Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
• Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.