Depășirea blocajelor în comunicarea didactică. Un parcurs de învățare din experiență

Articolul are ca scop prezentarea anumitor factori perturbatori ai comunicării didactice, dar şi metode de a evita blocajele  în comunicarea didactică dintre profesor şi elev. Având o importanță majoră, este un subiect abordat frecvent în public, pe media, şi de cele mai multe ori profesorii sunt cei criticaţi.
Am încercat să descriu anumite metode pentru ameliorarea unei situaţii de blocaj, prin apelul la propria experiență de profesor și manager școlar.

Articolul este centrat pe nevoia de descoperire a noilor tehnici de comunicare şi de stopare a factorilor declanşatori ai blocajului în comunicare, şi aici m-aş referi la un liceu din mediu urban, un liceu pe profil tehnic, cu elevi proveniţi din mediul urban, rural, dar şi din centre de plasament. În cazul acestor elevi, se întâlnesc o multitudine de factori perturbatori ai comunicării didactice, procesul fiind îngreunat atât de lipsa unui cabinet psihologic, dar şi din cauza mediului din care provin elevii. Cei mai mulţi dintre elevi au părinţii plecaţi în străinătate şi au probleme de comportament datorat consumului de alcool. Cu toate că cei care provin din centrele de plasament au acces la consiliere psihologică, de cele mai multe ori caută sprijinul cadrelor didactice.

Ca fost manager al unui astfel de liceu, mi-aş dori ca această temă să fie în viitorul apropiat o temă destinată trecutului şi să nu mai fie o temă atât de importantă. Cadrele didactice duc continuu în suflet poverile acestor suflete nimicite de probleme serioase care tind să le afecteze întreaga viaţă. Activităţile extraşcolare ajută cadrele didactice să cunoască personalitatea elevului şi se crează o undă mai rapidă de comunicare îndepărtând unele bariere.

Arta comunicării didactice este aceea pe care un cadru didactic trebuie să o stăpânească cel mai bine, iar prin deprinderea acestei arte, dascălul va fi respectat, apreciat şi iubit. De multe ori ne amintim de cei care ne-au fost dascăli, iar de unii ne amintim cu drag, de alţii încercăm să uităm. Unii ne-au fost mentori, alţii ne-au îngrădit orizonturile şi speranţa. Spre exemplu, eu sunt elevul numit ”copilul cu cheia de gât”, iar această afirmaţie a fost făcută chiar de un cadru didactic pe care mi-l amintesc, dar nu într-un mod plăcut. De multe ori m-am simţit stânjenită şi n-am putut intra în dialog cu acest cadru didactic, care preda o materie prin care ar fi avut posibilitatea de a scoate din noi tot ce era mai frumos, bun şi pur. Mult timp chiar am crezut ca nu sunt un om bun pentru societate şi nu voi reuşi să realizez nimic bun în viaţă. Astfel, cred că aceste bariere trebuie să fie îndepărtate şi actualii dascăli să fie deschişi cu aceste generaţii care au zilnic contact cu non-modele. Să le fie apropiaţi, înţelegători şi deschizători de drumuri pentru a nu se pierde puritatea sufletelor lor. Atitudinea unor profesori pe care i-am considerat modele m-au făcut să urmez această profesie, chiar dacă în vremurile actuale nu mai este apreciată.

Prima zi ca şi cadru didactic a început frumos, dar, imediat după preluarea claselor, am descoperit că nu-i atât de simplu. Elevii clasei pe care o preluasem intrau cu scaunele de afară, în clasă, pe geam. Mă credeam pregătită până în acel moment să devin dascăl, dar când am descoperit cei 28 de gălăgioşi, mi-am dat seama că eram total neadaptată şi mult prea departe de ceea ce credeam că înseamnă a fi profesor. Au urmat perioade lungi de mers la domiciliul elevilor pentru a le cunoaşte mediul din care provin, dar şi pentru a le cunoaşte părinţii. Părinţi care nu erau interesaţi dacă copiii lor sunt dispuşi să înveţe pentru a avea un viitor. Cei mai mulţi locuiau în condiţii insalubre, nu aveau cu ce să se încalţe pentru a veni la şcoală. După ce am reuşit să le cunosc situaţia, am început comunicare periodică cu părinţii, mergând foarte des la domiciliu, până au înţeles că ajutorul lor este unul binevenit în educaţia şi dezvoltarea copiilor.

Când primul părinte a reuşit să vină din propria iniţiativă la şcoală, am ştiut că am putut să salvez un suflet.
Colegii mei de cancelarie de la acel moment mă ajutau la evoluţia mea ca şi cadru didactic, fără ca eu să realizez. În momentul în care am devenit manager de şcoală, am realizat că aceştia au fost OAMENI înainte de a fi colegi sau cadre didactice. Au fost mentori de o mare calitate şi care nu au dorit să facă simţit acest lucru, lăsându-mă să descopăr singură. Căutând metode de a comunica mai uşor cu elevii, am studiat în permanenţă, iar literatura de specialitate abundă în dovezi care arată că a fi un bun comunicator este un avantaj al unui profesor eficient.

Luminiţa Iacob are o definiţie a comunicării, şi anume: ”O posibilă definire a comunicării didactice se poate structura pe ideea că aceasta este o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare”. În acest înţeles, sunt eliminate restricţiile de conţinut (pentru că învăţarea este în egală măsură centrată pe dobândirea de cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, atitudini etc.), de cadrul instituţional (comunicare didactică poate exista şi informal), sau cele privitoare la parteneri. Într-adevăr, precizează autoarea, ”nu prezenţa personajelor profesor-elev/ elevi îi imprimă unei comunicări specificul didactic, ci respectarea  legităţii proprii unui act  sistematic de învăţare”.

Edouard Limbos identifică patru tipuri de bariere personale care blochează comunicarea:

• conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă,
• condiţionarea şi manipularea prin mass-media,
• prejudecăţile sau ideile gata confecţionate,
• diferenţele culturale.

Leonard Saules consideră că în procesul de comunicare pot interveni:

• bariere de limbaj
• bariere de mediu,
• bariere de concepţie.

Sidney Shore identifică şi el trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea procesului de comunicare:

• blocaje de ordin emoţional,
• blocaje de ordin cultural,
• blocaje de ordin perceptiv.

Pentru o comunicare eficientă, trebuie să se respecte o serie de reguli cum ar fi:
– Să se utilizeze mesaje adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul interlocutorului, prevenind relaţiile defensive în comunicare. Procesul de comunicare este mai complet, se pot comunica emoţiile şi descrie comportamentele fără a face evaluări şi atacuri la persoană;
– Să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, să nu ne impunem punctul de vedere. Manipularea este şi ea o formă de comunicare însă transmite un mesaj de nonacceptare şi neîncredere în deciziile luate.
– Să ascultăm cu atenţie, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde, care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare. Comunicarea empatică conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de interlocutor.
– Să evităm stereotipurile şi prejudecăţile deoarece duc la opinii negative despre ceilalţi, sunt cauze ce duc la discriminare şi chiar la violenţă.
– Să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilităţi noi de rezolvare a unei situaţii. Uneori sfatul este perceput de cealaltă persoană  ca o insultă la inteligenţa sa, ca o lipsă de încredere în capacitatea sa de a-şi rezolva singură problema.
– Să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte persoane.
– Să evităm ameninţările şi pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea unei probleme ori situaţii, se vor genera sentimente negative;
– Să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de nelinişte, stimulează resentimentele şi blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
– Să ţinem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin argumentare logică, fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;
– Să nu dăm dovadă de superioritate pentru că aceasta determină  formarea unei relaţii defectuoase de comunicare. Egalitatea înseamnă acceptarea necondiţionată şi respectarea fiecărei persoane, indiferent de nivelul său de cultură sau pregătire profesională;
– Să utilizăm parafrazarea dar nu foarte des, aceasta fiind o metodă care are rolul de a clarifica mesajul, de a comunica mai eficient.
– Să dăm posibilitatea explorării soluţiilor alternative prin folosirea brainstorming-ului, a ascultării reflexive, a discutării posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alternative etc.
– Să folosim tactica devierii când dorim să schimbăm cursul conversaţiei de la preocupările celeilalte persoane la propriile preocupări;
– Să citim limbajul corpului, concentrându-ne atenţia pe factorii cheie: expresia feţei, tonul, ţinuta corpului sau gesturile.

Adele Faber şi Elain Mazlish descriu ”şapte metode de a-i atrage pe copii să coopereze”. Iată cele 7 metode, care consider că ar fi important în a fi aplicate :
1. Descrie problema;
2. Oferă informaţii;
3. Oferă variantă;
4. Exprimă-te printr-un cuvânt sau gest;
5. Descrie ceea ce simţi tu;
6. Aşterne pe hârtie;
7. Încearcă să foloseşti altă voce sau alt ton.

Ceea ce trebuie înţeles este redat prin următoarele exemple:
”Să îi facem să coopereze – acasă şi la şcoală”
Adultul: Cine a făcut mizeria asta pe jos ?
În loc de chestionări şi critică,aplică următoarea formulă:
1. Descrie problema.
”Văd vopsea pe tot parchetul.”
2. Oferă informaţii.
”E mai uşor să ştergi vopseaua înainte să se usuce.”
3. Oferă o variantă.
”Poţi s-o cureţi cu o cârpă udă sau cu un burete înmuiat în apă.”
4. Exprimă-te printr-un cuvânt sau gest.
”Vopseaua!”
5. Descrie ceea ce simţi tu.
”Nu-mi place să văd parchetul împroşcat cu vopsea.”
6. Aşterne pe hârtie.
”ATENŢIE CĂTRE TOŢI ARTIŞTII:
Vă rugăm să aveţi amabilitatea ca la plecarea din cameră să lăsaţi parchetul aşa cum l-aţi găsit.
Cu mulţumiri,
Conducerea”
7.Fii glumeţ (foloseşte altă voce sau alt accent).
Cântă în stil country-western:
”Ah, uite pe podea vopseaua,
Ce păcat că s-a-ntâmplat!
Adu cârpa şi găleata
Să m-ajuţi să facem curat!”

Sfatul meu, la final, este ca profesorii să identifice barierele şi să găsească soluţii adecvate fiecărei situaţii în parte.

Bibliografie:
1. Abric, J.,Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iasi,2002;
2. Adele F./Elaine M.,,Comunicarea eficientă cu copiii’’,Ed.Curtea Veche,Bucureşti 2013;
3. Brent D. Ruben ,Communication and Human Behavior,Filth Edition,2005;
4. Daniel Hameline, Profesori şi elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978;
5. Elena Truţa, Sorina Mardar, Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje, Editura Aramis, Bucureşti, 2005;
6. Emil Stan, Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti, 1999;
7.Ezechil, Liliana, Comunicarea educaţională în context şcolar, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002;
8. Leroy, G, Dialogul în educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;
9. Pânişoară, Ion – Ovidiu,Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2004;
10. Săucan- D. Şt., Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării
interumane, în Competenţa didactică, Editura ALL Educaţional,Bucureşti 1999.