Educaţia nonformală centrată pe competenţe

Absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, inginer agronom, din anul 1987. Din anul 1998 este profesor la Clubul Copiilor din Sighișoara și din 2006 ocupă și funcția de director al acestei instituții. În anul 2005 a absolvit un master de Ecoturism și Protecția Mediului, la Universitatea Ecologică din București, iar în 2011 a obținut și o diplomă de conversie profesională, specializarea geografie, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

Clubul Copiilor Sighisoara ()

Educaţia nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educaţională, intenţionată şi sistematică, desfăşurată de obicei în afara şcolii tradiţionale, al cărei conţinut este adaptat nevoilor individului şi situaţiilor speciale, în scopul maximalizării învăţării şi cunoaşterii şi al minimalizării problemelor cu care se confrunta acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor, etc.)”.

Palatele şi Cluburile Copiilor sunt instituţii abilitate pentru furnizarea de educaţie nonformală, având ca scop lărgirea şi să completarea orizontului de cultură, îmbogăţirea cunoştinţelor din anumite domenii; crearea condiţiilor pentru desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă activitate;  contribuie la recreerea şi la destinderea participanţilor precum şi la petrecerea organizată a timpului liber;  asigură cadrul de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor precum şi la dobândirea  competenţelor într-un anumit domeniu (artistic, ştiinţific, sportiv etc.).

În acest cadru instituţionalizat se desfăşoară activităţi ce aparţin educaţiei nonformale. Calitatea acestor activităţi este asigurată de valorificarea activităţii de educaţie/instruire organizată în afara sistemului de învăţământ, dar şi în interiorul acestuia sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor activităţi educaţionale la niveluri de flexibilitate complementare în raport cu resursele pedagogice formale. Profesorilor din palatele şi cluburile copiilor li se solicită mai multă flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate şi rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere a activităţii, în funcţie de nevoile şi cerinţele elevilor. Activităţile care urmează să se desfăşoare în cadrul cercurilor pe parcursul unui an şcolar sunt stabilite în urma întocmirii programei. Calitatea acestor activităţi reiese din argumentul care motivează alegerea conţinuturilor şi prezintă importanţa lor, precum şi din obiectivele de referinţă şi activităţile practice propuse de profesor.

Programele cercurilor în funcţie de care se stabilesc planificările tematice anuale şi semestriale sunt documente special elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferenţiindu-se în funcţie de vârstă, sex, categorii socioprofesionale, interesul participanţior, aptitudinile şi înclinaţiile acestora. Sunt cuprinse activităţi care corespund intereselor, aptitudinilor şi dorinţelor participanţilor. La începutul anului şcolar li se prezintă copiilor activităţile ce urmează să se desfăşoare pe parcursul acestuia; ei nu sunt obligaţi să frecventeze cursurile unui anumit cerc, ci îşi aleg activitatea în funcţie de preferinţe, aptitudini, aspiraţii. Au posibilitatea, de asemenea, să sugereze profesorului ce anume ar dori să se mai desfăşoare.

Activităţile extraşcolare desfăşurate în palate şi cluburi au caracter opţional. Calitatea lor constă nu numai în conţinuturi, ci şi într-o ambianţă relaxantă, calmă şi plăcută, în utilizarea unor mijloace didactice menite să atragă copiii de diferite vârste. Fiecare cerc îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet cu o dotare corespunzătoare. Numărul mai mic de elevi necesar înfiinţării unei grupe asigură o atmosferă intimă, de prietenie, în care predomină relaţiile pe orizontală.

Dascălul are astfel privilegiul de a modela cea mai preţioasă “materie primă”, ce o formează copilul, un fascinant „univers” viu, plin de calităţii şi caractere ce se vor doar explorate şi cultivate cu grijă, răbdare şi mai ales cu multă dragoste. Modelarea caracterelor, formarea şi desăvârşirea educaţiei presupune nu doar pasiune şi muncă ci şi o investiţie pe termen lung, răsplătită din plin de satisfacţii şi împliniri ulterioare. În consecinţă, învăţământul nonformal alături de cel formal, ar  bine merita să se numere printre priorităţile strategice ale societăţii.

Excelentele prilejuri educative şi nu numai ni se oferă prin promovarea activităţilor practice de tip nonformal,  care ne dau posibilitatea ca pe lângă înarmarea cu cunoştinţe temeinice, să-i deprindem pe elevi cu explorarea şi cercetarea, desigur la nivelul lor, îmbinând în chip armonios folosirea în mod util şi educativ a timpului liber. Cu asemenea ocazii se formează şi căleşte spiritul de echipă, altruismul, într-ajutorarea şi alte virtuţi.

Educaţia nonformală este centrată pe interesele şi dorinţele celui care învaţă, altfel şi-ar pierde audienţa. În cazul educaţiei nonformale învăţarea este controlată într-o mai mare măsură de către educat, acesta putând decide singur când şi cum doreşte să continue. Pentru a asigura o bună calitate a educaţiei nonformale, profesorii trebuie să stimuleze dorinţa, curiozitatea, atitudinile pozitive şi să dezvolte capacităţile de învăţare ale elevilor. Şi educaţia nonformală furnizează oportunităţi de învăţare. De acest lucru trebuie să ţină cont educatorul în procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii individului. Cel mai eficient profesor este cel care permite şi sprijină apariţia învăţării în activităţi extraşcolare.
Activităţile practice, contactul direct cu mediul, cu natura, spiritul responsabil, implicarea totală, factorul opţional, vor constitui cheia succesului şi vor avea o finalitate precisă. În cadrul activităţilor  extracurriculare se pot constitui echipaje, trupe, formaţii, membrii acestora trebuind să dovedească pasiune, disponibilitate la efort suplimentar asumat, aplicaţii spre practică, adaptabilitate, spirit de sacrificiu, spirit de echipă şi la nevoie să devină formatori de opinie.

Educaţia nonformală completează educaţia formală care ocupă ponderea cea mai mică de timp din viaţa individului, ambele desfăşurându-se pe fondul multiplelor influenţe cotidiene, conducând către permanentul şi cuprinzătorul proces de autoevaluare şi autoînvăţare.

Întreaga activitate practică desfăşurată în mod organizat în cadrul activităţilor extracurriculare (club, cerc,echipaj), va avea o finalitate precisă, dobândirea unor competenţe specifice domeniului de activitate.

În acest context, conform „Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea palatelor şi cluburilor copiilor” începând cu anul şcolar 2012-2013, palatele/cluburile copiilor sunt abilitate să elibereaze, la cerere, un certificat de competenţe care împreună cu documentele care stau la baza emiterii acestuia: fişa modulelor de studii parcurse, totalitatea diplomelor, certificatelor şi înscrisurilor obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite sau a participarii la activitati de profil, fac parte din portofoliul elevului, existent la unitatea de invătământ la care este şcolarizat.

Cuvinte cheie:
Accesări: 3.162