Stimularea autonomiei elevilor, utilizând metode interactive de predare-învăţare-evaluare

Dacă în învăţământul din multe ţări europene (şi nu numai) se vorbeşte despre educaţia pentru autonomie, în multe din şcolile noastre se impune demitizarea unor sintagme păguboase şi anacronice: clasă omogenă, ritmul clasei, nivelul clasei. Le opunem conceptului de învăţământ individualizat cu flexibilizarea timpului de învăţare, respectarea ritmului propriu şi asigurarea coerenţei parcursului individual de la propunerea experienţelor de învăţare până la evaluarea individualizată.

Motto: ”Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi, înainte de toate, a învăţa”. (Nicolae Iorga)

Elevii secolului XXI, care trăiesc într-o lume în continuă schimbare, au nevoie de profesori care să răspundă nevoilor lor şi să îi pregătească pentru a avea succes. Autonomia şcolară este în deplină concordanţă cu un învăţământ individualizat, adaptat nevoilor şi capacităţilor fiecărui elev. Pornind de la necesitatea implementării unui curriculum bazat pe strategiile învăţării, cadrului didactic îi revine un rol determinant în proiectarea unui mediu educaţional adecvat, un rol de asemenea important ca moderator, organizator al experienţelor de învăţare ale copiilor. Caracterizate prin flexibilitate, metodele interactive sunt instrumente utile în eficientizarea activităţii la clasă, ducând la realizarea cu succes a obiectivelor formative, precum şi la creşterea şanselor de progres şcolar pentru toţi elevii.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii. Acest proces se autoreglează, nu se bazează pe reţete şi nu se disociază de viaţa reală.

Să înveţi făcând, „learning by doing”, este un slogan de acum destul de cunoscut, mai puţin aplicat în practica noastră pedagogică tributară încă informaţiei teoretice masive şi sterile de multe ori, în detrimentul aplicaţiei practice a cunoştinţelor. Metodele interactive presupun recrearea conţinutului învăţării, în care  rolul esenţial aparţine elevului, profesorul fiind doar cel care îi ghidează activitatea. Importanţa metodei stă însă în faptul că „finalitatea [ei] trece […] dincolo de reconstrucţia obiectului şi vizează dezvoltarea personală a elevului: construind şi descoperind cunoştinţe, elevul se construieşte şi se descoperă pe sine; iar acest traseu dublu orientat face cu putinţă nu numai iniţierea, ci şi iniţiativa.”

”Vreau să-mi învăţ elevii cu care lucrez să aprecieze valoarea şi plăcerea muncii. Dar ca să-i urnesc trebuie să le supraveghez fiecare mişcare, să-i aud văitându-se la fiecare pas, ba că este greu, ba că nu se descurcă, ba că nu au timp, ba că nu li s-a cerut să mai facă aşa ceva. E mai uşor să programez bine activităţile şi să le fac eu singur pe toate? Oare de ce elevii nu sunt capabili să-şi vadă de îndatoriri şi s-o facă cu plăcere, fără să fie nevoie să tragi de ei şi să-i verifici tot timpul? Cum ar trebui să acţionez pentru a-i determina să lucreze mai uşor, cu mai multă bucurie şi satisfacţie,dar cu un efort mai mic?” (prelucrare şi adaptare după S. Covey, 1995,p.4).

Învăţarea activă este strategia cea mai frecvent utilizată de către profesori în activităţile centrate pe elev, fiind un tip de activitate didactică ce se bazează în principal pe activitatea elevului, pe intervenţia sa nemijlocită, transformatoare asupra materialului de studiat. Introducerea dezvoltării elevilor în scheme rigide nu mai funcţionează. La o primă analiză  acest obiectiv este foarte greu de atins dar dacă ne uităm la această trecere ca la un proces de schimbare evident aplicăm regulile impuse de orice proces. Cere timp, paşi mici, se autoreglează, nu se bazează pe  reţete şi nu se disociază de viaţa reală. Am aplicat cu succes la clasă următoarele metode interactive: cubul, știu, vreau să știu, am învățat, pălăriile gânditoare, R.A.I, portofoliul, proiectul.

Proiectul este:

• produs al imaginaţiei acestora, menit să permită folosirea liberă a cunoştinţelor însuşite, într-un context nou şi relevant;
• activitatea cel mai pregnant centrată pe elevi;
• o activitate personalizată, elevii putând decide nu numai asupra conţinutului său, dar şi asupra formei de prezentare;
• ceva, nu este un produs despre ceva.

Metoda proiectului:

• Stimulează implicarea elevilor;
• Crește înțelegerea modului în care o temă influențează alte teme,legându-se de acestea prin diverse elemente;
• Facilitează înțelegerea aprofundată a profilului unei teme;
• Dezvoltă gândirea de ordin superior, colaborarea și comunicarea;
• Îmbunătățește competențele tehnologice;
• Scade absenteismul;
• Schimbă atitudinea elevului față de școală și învățătură.

Am folosit  această metoda proiectului în cadrul optionalului ”Călătoria lui Mate în orăşelulul Tangram”. Obiectivele mele pentru învăţarea bazată pe proiecte:
1. Să reuşesc ca orele mele de matematică să fie centrate mai mult pe elev;
2. Să realizez conexiuni între ceea ce elevii învaţă la matematică  şi lumea reală ;
3. Să îmbunătăţesc competenţelor de învăţare autonomă ale elevilor;
4. Să integrez mai mult tehnologia în activităţile de învăţare de la clasă;
5. Să desfăşor câte un proiect pentru fiecare unitate de invăţare ;
6. Să încerc să desfăşor câteva mini-lecţii pentru  dezvoltarea unor subcapacităţi ale competenţelor specifice  secolului XXI.

Am planificat un proiect pe o unitate de învăţare ”Elemente intuitive de geometrie” (8 ore) şi utilizarea în practică a cunoştinţelor dobândite. Este o modalitate de a arata  cum se poate aplica in viaţa reală ceea ce au învăţat.Titlul va fi hotărât de ei. După ce am parcurs formele plane le predau despre patratul TANGRAM şi lansez ideea proiectului. Elevii îşi asumă roluri de arhitecţi şi designeri pentru clădiri, un centru comunitar sau unui parc, chiar şi vieţuitoare din  orăşele Tangram imaginate de ei. Întrebări pentru organizarea învăţării:
a) Cum poate geometria să mă ajute să înţeleg lumea din jurul meu?
b) Dacă nu ar exista geometria cum ar arăta lumea?
c) Cum folosesc unităţile de măsură?
d) Câte dimensiuni trebuie să aibă figurile care compun mai multe pătrate?
Trebuie să folosim la fiecare construcţie toate elementele unui pătrat sau folosesc ce am nevoie din mai multe patrate Tangram?

Caracterizate prin flexibilitate, metodele interactive sunt instrumente utile în eficientizarea activităţii la clasă, ducând la realizarea cu succes a obiectivelor formative, precum şi la creşterea şanselor de progres şcolar pentru toţi elevii. Alături de sensibilitate şi capacitate de empatie, dragostea pentru copil, obiectivitatea, o bună autocunoaştere, o corectă cunoaştere a subiectului educaţiei, reflecţia asupra căilor de sporire a calităţii muncii la catedră şi asupra posibilităţii evitării stărilor conflictuale  mă ajută să asigur eficienţa actului instructiv-educativ.

Bibliografie:
1. Creţu, Carmen (1998). Curriculum diferenţiat şi personalizat. Iaşi: Ed. Polirom.
2. Dulamă, Maria Eliza (2000). Strategii didactice. Editura Clusium.
3. De Bono, Edward (2007). Şase pălării gânditoare. Bucuresti: Editura Curtea Veche.
4. Petrovici, Constantin & Secăreanu, N. (2006). Tratarea diferenţiată a  elevilor din învăţământul primar la matematică. Iaşi: Editura Pim.
5. http://educate.intel.com/ro/AssessingProjects/
6. http://iteach.ro/pg/cursuri/view/24006/intel-teach-elements-evaluarea-in-scolile-secolului-xxi