Utilizare
Cursuri: 500
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 200
Servicii AI: 20
Cum publicăm articole în reviste educaționale
- Scurt ghid pentru cadre didactice din învățământul preuniversitar -
Dezvoltarea profesională a unui cadru didactic este reflectată, într-o oarecare măsură, de activitatea publicistică în domeniul de specializare și în științele educației, în care experiența didactică personală și acumulările teoretice se îmbină. Este motivul pentru care, în diverse situații competiționale, se iau în considerare articolele publicate. Dar, dincolo de beneficiile imediate, aceste fragmente de reflecție alcătuiesc, în timp, reperele parcursului nostru - un portofoliu de care suntem atașați și care ne reprezintă.
Pe lângă simplificarea procedurii de propunere, validare și publicare, tehnologiile digitale permit astăzi prezentarea publică, pe termen lung, a textelor înscrise în diverse reviste, astfel încât acestea pot constitui surse de inspirație pentru alți profesori și cartea dvs. de vizită pentru elevi, pentru părinți, pentru oricine.
De aceea, este important să evaluați în prealabil revistele în care intenționați să publicați. Este preferabil să publicați într-o revistă serioasă, care vă ajută să pregătiți un articol bun. Alături de autori, editorii își asumă responsabilitatea privind conținutul publicat - calitatea acestuia, actualitatea și racordarea la tematică, respectarea standardelor de publicare etc. Comitetele redacționale ale revistelor bune trimit înapoi textele care necesită revizuire și indică ariile de ameliorare.
Răsfoiți paginile revistei pentru a estima reputația publicației și, implicit, implicarea și competențele editorului. Articolele bune sunt cele care fac o revistă bună. Un editor serios nu își dorește ca revista sa să fie un loc de aruncat orice fel de materiale. De asemenea, Biblioteca Națională specifică în mod clar condițiile în care o revistă (școlară/ educațională/ pedagogică) poate fi considerată eligibilă pentru înseriere, existând riscul ca editorului să îi fie retras codul ISSN dacă include în publicație proiecte de lecție, proiecte de opțional, produse ale activității elevilor etc.
În loc să publicați un articol într-o revistă în risc de retrogradare (și să mai și plătiți pentru asta), o idee bună este să publicați în revista școlii dvs. Dacă nu este încă în registrele Bibliotecii Naționale, iată pașii pentru a obține codul ISSN: https:/
Articolele publicate vă pot aduce un plus de reputație sau, dimpotrivă, în cazul în care sunt neglijente, fără substanță sau chiar plagiate, pot crea despre dvs. o (falsă) impresie indezirabilă. Chiar dacă revista online dispare în câteva luni sau în câțiva ani, platformele care reflectă istoricul conținutului de pe Internet ar putea să vă stocheze creația și să apară în căutări o perioadă mult mai lungă.
Este în interesul dvs. să nu aveți niciun articol suspectat de plagiat. Oricât de precauți suntem, pot fi situații în care un fragment de paragraf preluat dintr-o sursă (altminteri indicată la bibliografie) rămâne în text fără să mai prelucrați ideea și/sau să îl marcați cu ghilimele. În aceste cazuri, verificarea antiplagiat a editorului vă salvează (dacă editorul face într-adevăr măcar o verificare minimală a textului). Unele reviste vehiculează un avertisment (inexact) de tipul: „Responsabilitatea asupra (originalității) textului este exclusiv a autorului materialului” - aceste reviste trebuie evitate; este evident că nu au nici capacitatea și nici competența de a evalua calitatea științifică, pedagogică a materialului dvs.; în multe cazuri, editorii respectivi girează fraude și, oricâte precauții de fațadă și-ar lua, activitatea lor frizează ilegalitatea. (Vedeți aici câteva exemple extreme: https:/
Nu mai puțin important, evitați trimiterea aceluiași text către mai multe redacții. Dacă apare, identic, în mai multe reviste, acuzația de autoplagiat, la fel de serioasă ca cea de plagiat, poate să conducă la retragerea tuturor privilegiilor/ drepturilor survenite din publicare (ex.: titluri, gradații). Mai grav, reputația dvs. este afectată.
Sunt foarte multe reviste educaționale care publică gratuit. Cele mai bune exemple sunt revistele de pe platforma iTeach: https:/
Verificați termenele pentru publicare. Sunt reviste care evaluează și publică materialele primite în 2-3 zile (de exemplu, „EDICT- Revista educației”), în timp ce majoritatea au termen de evaluare și de publicare de câteva săptămâni.
Căutați reviste ale căror articole sunt publice (open-access). Similar cu procedurile din învățământul universitar, în viitorul apropiat nu veți mai avea nevoie de adeverințe pentru articolele publicate, cel puțin în cazul în care acestea sunt cu acces deschis.
De asemenea, verificați dacă revista are indicații clare în privința drepturilor de proprietate intelectuală asupra textului publicat. În principiu, în lipsa unei convenții scrise și agreate de dvs., drepturile de autor asupra materialului rămân ale dvs. (Legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe). Sunt totuși situații în care vi se cere să cedați drepturile de autor - asigurați-vă că înțelegeți consecințele și estimați dacă merită să le cedați respectivei instituții/ publicații.
Pe scurt, evitați să înscrieți materialele dvs.:
- dacă revista nu are ISSN;
- dacă revista nu poate fi răsfoită (dacă nu este cu acces deschis);
- dacă revista nu are un filtru editorial (comitet de redacție), însemnând că publică orice text, așa cum îl trimiteți;
- dacă vi se promit mai multe adeverințe și vi se cer bani;
- dacă vi se cere să cedați drepturile de autor fără beneficii care să justifice această pretenție.
Sper ca acest mic ghid să vă fie de folos. Mult succes!
* * *
Mai multe informații privind publicarea în revistele din ecosistemul iTeach: https:/
Comentarii
Mulțumim! Apreciem explicațiile și sfaturile oferite. Eu, personal, încerc să construiesc propriile articole cu referire la activitatea la catedră.
Daniela Teodora Bobulișteanu acum 1190 zile
Mulțumesc pt informații.
Roxana Ionela Ciobanu acum 1190 zile
Mulțumiri!
Adriana Rotar acum 1188 zile
Informațiile utile!
Ioana Oteșanu acum 1186 zile
Mulțumim!
Cristina Popșor acum 1156 zile
Mulțumim frumos pentru recomandări! Foarte prețioase, de altfel!
Mihaela-Ramona Sîrba acum 1151 zile
UTIL, MULTUMIM
Natalia Roșca acum 1143 zile
Mulțumiri!
Angela Victoriu acum 1138 zile
Mulțumiri!
Angela Victoriu acum 1138 zile
”Acest mic ghid” ne este de mare folos! Mulțumiri.
Angela Victoriu acum 1098 zile
Mulțumesc. Foarte util
Ileana-Maria Mut acum 1096 zile
Mulțumesc!
Maria Pavel acum 1090 zile
Mulțumesc!
Ion Pavel acum 1088 zile
Adevărul este că scrierea unui material presupune documentare, muncă, etc. În goana după documente la dosarul personal neglijăm verificarea calității și seriozității celui care ne amăgește cu ,,ploaia” de documente. Ne mai ia și bani.
Din respect pentru profesia și persoana noastră nu ar trebui să-i girăm.
Ei există pentru că au clientelă! Dacă dispar doritorii vor dispărea și profitorii!
Ileana-Maria Mut acum 1058 zile
Multumim pentru informatii!
Coca Stana acum 1030 zile
Multumim!
Otilia Georgescu acum 1025 zile
Mulțumesc pentru precizări! Îmi sunt de un real folos. Mă bucur pentru sprijinul pe care îl acordați celor nou veniți în această comunitate educațională!
Nicoleta Unciu acum 1016 zile
Multumim!
Mariana Bulmău acum 990 zile
Multumim!
Mariana Bulmău acum 990 zile
Informatii foarte utile.
Mariana Mărgheanu acum 974 zile
Mulțumim!
Livia Florina Badea acum 962 zile
Va mulțumim pentru informații!
Mariana-Alina Stanciu acum 949 zile
Multumim
Roxana Ungureanu acum 943 zile
Multumim pentru informatiile utile!
Raluca Elena Botoagă acum 900 zile
Mulțumim pentru informații. Chiar utile!
Alina Elena Podaru acum 896 zile
Mulțumim pentru aceste informații utile.
Luminița Balahura acum 884 zile
Da, este extraordinar de util!
Alina Popa acum 884 zile
Mulțumim pentru informațiile utile!
Iuliana-Georgeta Stan acum 876 zile
Mulţumim!
Alina Elena Podaru acum 870 zile
Util
Florina Violeta Ardelean acum 867 zile
Mulțumim pentru informații.
Daciana Corina Oprițoiu acum 867 zile
Mulțumim!
Nadia Geanina Gheșescu acum 866 zile
Foarte util!
Manuela Cristina Gelatu acum 856 zile
Multumesc!
Monica Dobrea acum 843 zile
Multumesc pentru informare! Intentionez sa public un articol in revista Edict referitor la experienta pe care am avut-o in urma participarii la un curs Erasmus.
Iuliana Roxana Butoi-Jianu acum 841 zile
Publicarea unui articol într-o revistă educațională necesită parcurgerea mai multor pași esențiali. Foarte utile aceste informații!
Luminița Ciobanu acum 835 zile
Mulțumesc!
Ana-Maria Șincari acum 824 zile
Mulțumim!
Roxana Nacu acum 806 zile
Multumim!
Iulica Cărămidă acum 804 zile
Multumesc! Informatii foarte utile si argumente pertiente.
Iuliana Roman acum 797 zile
Informatii utile! multumesc!
Florentina Vișoiu acum 789 zile
Mulțumim!
Alina Oana Barbu acum 752 zile
MULȚUMESC!
Irina-Emilia Cornea acum 749 zile
Mulțumim pentru informații! Chiar ne sunt de ajutor!
Anicuța Gheorghe acum 741 zile
Mulțumim pentru informații! Chiar ne sunt de ajutor!
Anicuța Gheorghe acum 738 zile
Mulțumim!
Vasilica Alexe acum 735 zile
Mulțumim pentru informațiile foarte utile!
Alina-Claudia Mateas acum 733 zile
Mulțumim pentru informații!
Anicuța Gheorghe acum 725 zile
Mulțumim pentru informații!
Anicuța Gheorghe acum 723 zile
Mulțumim!
Sabina-Adriana Presecan acum 684 zile
Alte anunțuri valabile
- Webinar „Calidad en la implementación de proyectos eTwinning” - pentru profesorii de…ieriValabil până pe 9 nov.
- Invitație de publicare articole în revista „eTwinning, o frumoasă poveste”, ISSN 3008-6545ieriValabil până pe 14 nov.
- Invitație: chestionar despre stilul de muncă și epuizarea profesională a cadrelor…acum 2 zileValabil până pe 1 dec.

Ministerul Educaţiei