Protecție la poluarea informațională

Vasile TudorLiceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, Dragalina (Călărași)2 nov. 2024

Apariția și dezvoltarea Internetului reprezintă un salt uriaş pentru cultură şi civilizaţie, deoarece asigură stocarea informaţiilor şi comunicarea la nivel planetar, având disponibilităţi pentru divertisment (muzică, filme, videoclipuri, jocuri online), rețele de socializare, cultură, marketing, afaceri, trnsfer financiar, găzduire web (web hosting), votare online, videoconferințe, poștă electronică (e-mail), comerţ electronic (e-commerce), dicționare și enciclopedii online.
Referitor la etimologie, termenul Internet provine din combinarea parţială a cuvintelor “interconnected” (interconectat) și “network”( rețea).
Precursorul Internetului este Arpanet, prima rețea de computere interconectate creată în 1965 de Ministerul Apărării din SUA prin “Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare” (DARPA - Defence Advanced Research Projects Agency ).
În prezent, Internetul reprezintă o rețea mondială de calculatoare și alte aparate cu adrese computerizate, care sunt interconectate conform protocoalelor de comunicare “Transmission Control Protocol” și “Internet Protocol”, numite împreună “stiva TCP/IP”.
Un rol esențial în accesarea colecției vaste de informații din Internet îl are “world wide web” (www sau web), bazele acestei aplicații fiind concepute în 1989 de către Tim Berners-Lee, cercetător la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) care a creat limbajul de programare HTLM (Hyper Text Markup Language - limbaj de marcare a hipertextului).
Aplicația web s-a dezvoltat rapid după 1993, an când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a lansat browserul “Mozaic” - bazat pe o interfață grafică de utilizator (Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare şi simplu de folosit. De la 130 servere web existente în 1993, s-a ajuns după numai un an la circa 11 500.
În traducere “world wide web” înseamnă “marea pânză de păianjen a lumii”, formulare care sugerează că navigarea pe reţeaua web se face prin intermediul unor multitudini de legături hipertext şi hipermedia. Orice pasionat de Internet îşi poate crea un site web dacă cunoaşte limbajul HTML sau, mult mai simplu, secvenţele de cod pot fi gestionate folosind editorul Composer din Netscape Communicator.
Fiecare pagină web este identificată prin adresa unică URL (prescurtarea de la “uniform resource locator”). Când utilizatorul dă clic de mouse pe cuvinte sau pe imagini marcate ajunge automat în altă locaţie pe web. Prin introducerea browserelor web s-a simplificat şi mai mult accesarea documentelor hiperlegate.
Este fascinant că, prin integrarea software de hipertext cu Internetul, s-a deschis calea modernă pentru comunicarea în rețea și interacțiunea socială online la scară planetară.

Cu ajutorul unui terminal conectat la Internet - computer, laptop, tabletă sau un smart phone - poate fi accesată media de socializare online (social media), care include diverse site-uri web și aplicații: rețele sociale (Facebook, Twitter, Instagram, Google +, MySpace, TikTok, LinkedIn), site-uri foto (Shutterstock), site-uri video (Flickr), site-uri audio-video (YouTube), site-uri audio (SoundCloud), bloguri (Wordpress, Blogger), forumuri (Softpedia, Olx), jocuri online, enciclopedii online (Wikipedia, MediaWiki), servicii de mesagerie (WhatsApp, Skype).
Un succes deosebit în media de socializare îl au Facebook (fondată de Mark Zuckerberg, redenumită Meta) și Twitter (deținută de Elon Musk, redenumită rețeaua X). De regulă, adulții preferă rețeaua Facebook, adolescenții pe TikTok, microbloggerii pe Twitter, creativii pe Instagram, profesioniștii pe LinkedIn, cercetătorii pe Academia.edu, iar gamerii accesează
Twitch și toată lumea folosește aplicația WhatsApp.
Social media este deosebit de importantă, deoarece facilitează comunicarea dintre utilizatori, formarea de relații noi, crearea și distribuirea de conținut (text, foto, audio, video, prezentări multimedia), răspândirea rapidă a știrilor, dar prezintă și riscuri, pentru că nu se știe totdeauna sursa informațiilor, corectitudinea acestora, cine este furnizorul de servicii, scopurile urmărite. Uneori, nu există posibilitatea ștergerii informațiilor introduse benevol, chiar dacă sunt greșite sau dezvăluie secrete ale utilizatorilor care nu sunt familiarizați cu pericolele online.
Este sugestiv faptul că, în epoca actuală marcată de Internet și inteligența artificială, sintagma “ferma de troli” este folosită pentru a desemna un grup organizat de “postaci” care desfășoară activității online de propagandă, manipulare sau dezinformare, ascunzându-și identititatea sub nume false atunci când fac postări pe web sau crează conturi pe rețelele sociale.
Trolii sunt folosiți de persoane interesate pentru a răspândi prin canalele comunicării online informații eronate și opinii favorabile finanțatorilor, adesea în contradicție cu ceilalți comentatori, cu scopul de a crea confuzie în rândul participanților și a genera un curent de opinie într-o anumită direcție.
Pentru a-și maximiza activitatea online, trolii se folosesc de “bots”– programe de aplicații capabile să realizeze rapid sarcini simple, dar repetitive, ca de exemplu like-uri, share-uri, comentarii scurte etc. În acest mod, trolii și “bots” formează o structură eficientă pentru obiectivele activității desfășurate online, în care operatorul uman poate să gestioneze o multitudine de conturi false pe diverse rețele sociale.
Pe site-ul Comisiei Europene se menționează: “Platformele online au adus avantaje semnificative pentru consumatori și inovație, precum și eficiențe pe scară largă pe piața internă a Uniunii Europene. Aceste platforme online facilitează tranzacțiile transfrontaliere în interiorul și în afara Uniunii și deschid oportunități de afaceri complet noi pentru o varietate de întreprinderi și comercianți europeni, facilitând extinderea acestora și accesul la noi piețe.
Deși noile servicii, tehnologii și modele de afaceri au adus multe oportunități în viața de zi cu zi a cetățenilor europeni, ele au creat, de asemenea, noi riscuri pentru cetățeni și societate în general, expunându-i la o nouă gamă de bunuri, activități sau conținut ilegal.”
În “Strategia digitală europeană” se urmărește implementarea pe întreg teritoriul UE a unui set unic de norme, format din Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) și Actul legislativ privind piața digitală (DMA), având două obiective principale:
1. Crearea unui spațiu digital mai sigur, în care drepturile fundamentale ale tuturor utilizatorilor de servicii digitale să fie respectate.
2. Stabilirea unor condiții de concurență echitabile pentru a stimula inovarea, creșterea economică și competitivitatea, atât pe piața unică europeană, cât și la nivel mondial.
Având în vedere că, oricâte măsuri legislative s-ar lua, poluarea informațională nu va fi eliminată total, propun celor interesați o abordare de tip probabilistic pentru evaluarea adevărului din procesul comunicării, alfel spus, extinderea logicii clasice la logica probabilistică.
În ştiinţă şi în limbajele de programare, logica bivalentă este modelată prin logica matematică, respectiv prin logica binară, în care valorile logice de adevărat sau fals sunt exprimate simbolic prin “1” respectiv “0”.
Trebuie remarcate şi preocupările specialiştilor pentru implementarea pe calculator a unei logici multivalente (LMV), ca de exemplu, logica computaţională, în care semnalele binare sunt înlocuite prin semnale cu trei stări, mai precis “0” (false), “1” (true) şi “2” (ceva de tipul perhaps). Filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu a arătat că logica terţului inclus este o veritabilă logică trivalentă ( A, non A, T), formalizabilă şi non-contradictorie.
În cadrul logicii probabilistice se poate utiliza orice tip de enunţ, nu numai propoziţiile şi predicatele cu care operează logica matematică sau logica trivalentă.
Teoria probabilităţilor oferă o analiză generală și abstractă a realităţii obiective în cadrul unor câmpuri finite sau infinite de evenimente, fiind corelată cu teoria mulţimilor astfel:

Semnificaţiile operaţiilor cu evenimente sunt următoarele:
- “non A” este evenimentuul care se realizează atunci când nu se realizează evenimentul A;
- “A sau B” este evenimentul care constă în realizarea a cel puţin unuia din evenimentele A, B;
- “A şi B” este evenimentul care constă în realizarea ambelor evenimente A, B;
- “A implică B” înseamnă că realizarea evenimentului A are drept consecinţă şi realizarea lui B.
În logica matematică (de tip bivalent), o propoziţie logică este un enunţ care nu poate avea decât una din valorile de adevăr: “1” (adevărat), “0” (fals).
Spre deosebire de propoziţie, predicatul logic este un enunţ care depinde de una sau mai multe variabile, având proprietatea că, pentru orice valori date variabilelor, devine o propoziţie adevărată sau falsă. Altfel spus, predicatul logic reprezintă o extindere a noţiunii de propoziţie la afirmaţii dependente   de una sau mai multe variabile.

În calculul predicatelor logice p(x), negarea cuantificatorilor se bazează pe două reguli:

Este bine de menţionat că, în algebra booleană, se folosesc notaţiile +, · , - (supralinierea) pentru operaţiile disjuncţie, conjuncţie, respectiv negaţie (complementare), cu ajutorul cărora se poate exprima orice funcţie booleană de una sau mai multe variabile.
   În logica clasică, noţiunile, judecăţile şi raţionamentele se bazează pe principiile fundamentale ale gândirii – identităţii, noncontradicţiei, terţului exclus şi raţiunii suficiente.
• Consecvenţa în gândire presupune păstrarea înţelesului şi a valorii de adevăr în cursul proceselor mentale, aşa cum se afirmă în principiul identităţii.
• Conform principiului noncontradicţiei, gândirea nu poate admite ca adevărate, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, două propoziţii, dintre care una afirmă ceea ce neagă cealaltă. Altfel spus, propoziţiile A şi non A nu pot fi simultan adevărate.
• Dacă sunt date două propoziţii, dintre care una afirmă ceea ce neagă cealaltă, atunci cu necesitate, doar una dintre ele este adevărată, a treia posibilitate nu există (principiul terţului exclus).
• Principiul raţiunii suficiente cere ca orice afirmaţie să aibă un argument raţional care să poată fi utilizat ca temei pentru stabilirea valorii de adevăr.
Principiile enunţate anterior trebuie reevaluate în cazul procesării de către psihicul uman a unor informaţii contradictorii despre realitatea obiectivă pentru descifrarea manifestării dialectice a Existenţei, o asemenea abordare a cunoaşterii fiind dificilă, dar nu imposibilă.
În continuare, vom extinde demersul cognitiv de la logica clasică la logica probabilistică, prin exprimarea conceptelor şi a operaţiilor logice în termeni de probabilitate.
Având în vedere că posibilităţile umane de reflectare a realităţii obiective sunt relative, orice propoziţie A are o anumită probabilitate (P) de a fi adevărată în condiţii date. Evident, propoziţia non A are probabilitatea (1-P) de a fi adevărată.
Principiul identităţii şi cel al raţiunii suficiente din logica clasică sunt valabile şi în logica probabilistică. În schimb, principiile noncontradicţiei şi terţului exclus trebuie modificate, pentru a fi puse în acord cu teoria probabilităţilor.
   Se poate afirma că:
- dacă o propoziţie A are valoarea de adevăr P, atunci propoziţia non A are valoarea de adevăr (1- P);
- propoziţia corespunzătoare unităţii de contrarii “A- non A” are valoarea de adevăr P(1-P).
Pentru simplificarea prezentării inferenţelor logice vom folosi notaţia v(A) pentru valoarea de adevăr a propoziţiei A, exprimată în termeni de probabilitate.

Se observă că principiile noncontradicţiei şi terţului exclus din logica bivalentă se pot deduce fără dificultate în logica probabilistică, pe baza raţionamentelor: (P=1 sau P=0) implică v(A şi non A) = 1 0 = 0, respectiv (P=1 sau P=0) implică v(A sau non A) =1 + 0 = 1.
   În logica probabilistică, operaţiile logice cu propoziţii pot fi definite astfel:
1. Negaţia
Dacă A este o propoziţie logică, atunci v(non A)=1-v(A).
2. Conjuncţia
Dacă A1 şi A2 sunt propoziţii logice, atunci v(A1 şi A2)= v(A1) v(A2 condiţionată de A1 ).
În particular, dacă A1 şi A2 corespund unor evenimente independente, atunci relaţia precedentă capătă forma v(A1 şi A2 ) = v(A1) v( A2).
3. Disjuncţia
Dacă A1 şi A2 sunt două propoziţii logice, atunci v(A1 sau A2)=v(A1)+v(A2) - v(A1 şi A2)
În particular, dacă A1 şi A2 corespund unor evenimente incompatibile, atunci v(A1 şi A2) = 0, iar v(A1 sau A2) = v(A1)+v(A2)
   Cu ajutorul operaţiilor precedente, se pot defini şi alte operaţii logice, precum:

De remarcat că, în logica probabilistică, valoarea de adevăr a unei expresii logice depinde de   tipul operaţiilor logice şi de valorile de adevăr ale propoziţiilor logice pe care le conţine. De exemplu, v(non A2 sau A1) = v(nonA2) + v(A1) – v(non A2) v(A1 condiţionată de non A2).
Logica probabilistică poate fi corelată cu dialectica, teorie gnoseologică concepută de celebrul filosof german Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), care a analizat universalitatea contradicţiei, dedublarea unicului în laturi contrare, legea transformării acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum şi mecanismele negării negaţiei.
Se constată uşor că funcţia f(P) = P(1-P), corespunzătoare valorii de adevăr a unităţii dialectice de contrarii “A - non A”, se anulează pentru P1 = 0 şi P2 = 1, având valoarea maximă f(0,5) = 0,25, la mijlocul domeniului de definiţie.
Este firesc ca abordarea riguroasă a realităţii obiective să se facă în termeni de probabilitate, evoluţia cunoaşterii fiind o succesiune de adevăruri relative - mai mult sau mai puţin riguroase - care tind asimptotic către adevărul absolut.
Valoarea de adevăr a unei judecăţi se poate stabili fie prin verificare experimentală directă, fie prin derivare din alte judecăţi, pe baza raporturilor logice dintre ele, altfel spus, prin raţionament. În general, într-un raţionament se pleacă de la premize şi se ajunge prin derivare logică la o concluzie.
Tipul fundamental de raţionament deductiv este silogismul. În logica clasică, concluzia unui silogism decurge cu necesitate din premize.
În structura silogismului intră două premize din care se deduce concluzia, schema generală fiind următoarea:
Toţi A sunt B.
Toţi C sunt A.
........................
Toţi C sunt B.
Se observă că, în schema silogismului, ambele premize conţin un termen mediu (A), având rolul de a mijloci legătura între cei doi termeni (B, C) care figurează în concluzie.
De fapt, silogismul se sprijină pe axioma :”dictum de omni, dictum de nullo”- ceea ce se afirmă(sau se neagă) despre o întreagă clasă de obiecte, se poate afirma(respectiv nega) acelaşi lucru despre fiecare obiect al acestei clase.
   În logica bivalentă, dar şi în logica probabilistică, silogismul poate fi analizat prin intermediul implicaţiei {[(toţi A sunt B) şi (toţi C sunt A)] implică (toţi C sunt B)}, diferenţa fiind dată de modul de atribuire a valorilor de adevăr.
Pe lângă raţionamentele deductive prezentate anterior, există şi raţionamente inductive, prin care se obţine o concluzie generală pe baza unui număr limitat de cazuri particulare.
Astfel de raţionamente nu conduc totdeauna la concluzii certe. Riscul de a greşi este cu atât mai mic, cu cât proprietatea considerată este esenţială şi necesară, altfel spus, posibilitatea de a se manifesta este mai mare.

Matematica este o construcţie teoretică ideală a discursului logic, care exprimă esenţa reflectării abstracte a realităţii obiective de către fiinţa umană. De aceea, conceptele, axiomele, teoremele, demonstraţiile şi formulele de calcul au o valabilitate generală atât în logica bivalentă, cât şi în logica probabilistică, cel puţin la nivelul cunoaşterii actuale.
Referitor la caracterul complex al gândirii, se poate afirma că inducţia şi deducţia sunt utilizate deseori împreună în derularea demersului cognitiv. Este suficient să menţionăm că inducţia furnizează premizele universale ale silogismelor, din care, prin deducţie, se obţin noi concluzii pentru descifrarea enigmelor Existenţei.
Pentru a evita surprizele în viață, toate evenimentele trebuie trecute prin filtrul adevărului, așa cum afirmă celebrul gânditor francez Voltaire (1694 - 1778): “Trebuie să ne obişnuim să căutăm adevărul în cele mai mici lucruri; altfel, suntem înşelaţi în cele mari.”
În concluzie, se poate afirma că logica probabilistică reprezintă o abordare novatoare a prelucrării informaţiei de către psihicul uman, care poate fi aplicată cu succes în viaţa cotidiană şi în activitatea profesională, dar mai ales în cadrul cercetării ştiinţifice.
Cu siguranţă, logica probabilistică este o mare provocare pentru modelarea gândirii, având în vedere că tehnologia informaţiei a atins stadiul “inteligenţei artificiale”, care va evolua pe măsura implementării pe calculator a unei logici cât mai compatibile cu schemele reflectării Existenţei de către fiinţa umană.

Bibliografie
1. Gh. Enescu, Fundamentele logice ale gândirii, Editura Științifică şi Enciclopedică, București,1980
2. Gh. Mihoc, N. Micu, Teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
3. V. Tudor, Alma Lux, Editura Agora, Călăraşi, 2001
http://www.academia.edu/41108286/Cunoasterea_de_maine