VALENŢE FORMATIVE ALE ABORDĂRII INTERDISCIPLINARE ÎN CONTEXTUL PREDĂRII DISCIPLINEI GEOGRAFIE

abordări teoretice

Cristina-Ileana StanLiceul Tehnologic Elie Radu, Ploiești (Prahova)29 mai 2025

VALENŢE FORMATIVE ALE ABORDĂRII INTERDISCIPLINARE ÎN CONTEXTUL
PREDĂRII DISCIPLINEI GEOGRAFIE
Prof. Stan Cristina Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu Ploiesti
Concepute ca subdiviziuni ale metodelor didactice, mijloacele de învăţămînt sunt constituite din
ansamblul instrumentelor şi aparatelor utilizate de profesori în scopul facilitării transmiterii,
asimilării, fixării şi aplicării în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
elevilor.
În practica şcolară se utilizează o gamă variată de mijloace, începînd de la cele tradiţionale, pînă la cele moderne, actuale.
Mijloacele didactice prezintă importante valenţe informative ş formative, acestea putînd fi sumarizate astfel: − prin acţiuni
de motivare a elevilor în demersul educaţional; − modul de abordare a învăţării şi a tipului de învăţare; −
modalitatea de proiectare a curriculumului şcolar şi structurarea programelor analitice; −
îmbinarea organică a activităţii de predare cu cea de învăţare.
Prin natura lor, mijloacele didactice pot valorifica activitatea instructiv-educativă şi pot fi
folosite în realizarea oricărui tip de activitate şi în atingerea oricărui tip de obiective. Prin
mijloacele didactice se descoperă, se informează şi se transmit noi cunoştinţe, se ilustrează ş
demonstrează unele adevăruri, se formează noţiuni şi abilităţi, se fixează şi se aplică în practică
cunoştinţele, se recapitulează cunoştinţe, se evaluează informaţiile asimilate şi deprinderile
formate.
Rolul şi funcţiile mijloacelor de învăţământ în şcoala modernă În cadrul unei acţiuni educative,
sub aspectul eficienţei distingem patru mari domenii: obiectivul de realizat, conţinutul de idei
vehiculat, strategia de lucru 185 adoptată, evaluarea. Accentul pus doar pe unul sau două din cele
patru domenii nu poate asigura reuşita actului educaţional. Pedagogia modernă propune organizarea
în aşa măsură a procesului de învăţământ, încît problemele de conţinut şi strategie să se realizeze
în funcţie de obiective. Prioritar este stabilirea obiectivelor, iar în funcţie de acestea se vor
anticipa conţinuturile, metodele şi mijloacele de învăţare şi instrumentele de evaluare. A
specifica un obiectiv în termeni operaţionali implică şi stabilirea imediată şi adecvată a
strategiei didactice, în mod deosebit a metodelor ce urmează a fi utilizate şi a mijloacelor de
învăţămînt.
Utilitatea mijloacelor de învăţămînt a fost determinată de: ¬ concepţia filosofică – materialist senzualistă,
potrivit căreia simţurile dau valoare de adevăr cunoştinţelor noastre ş nimic nu există în intelect fără a exista mai
întîi în simţuri; ¬ nevoia de a înţelege mesajul didactic în toată complexitatea lui, astfel că apelul la
mai mulţi analizatori facilitează acest lucru; ¬ optimizarea procesului de învăţămînt prin
instrumentalizarea lui, adică prin folosire unor materiale tehnice de natură didactică sau
nedidactică asociate unor metode.
Mijloacele didactice se interpun între profesor şi elev fortificînd capacitatea instructiv –
educativă a acestuia şi facilitînd activitatea de învăţare a elevului. Ele redimensionează raportul
dintre latura verbalistă şi cea acţională – practică a activităţii didactice şi pun elevii în
contact cu obiecte, fenomene, evenimente, procese greu accesibile percepţiei directe.
Familiarizează elevii cu mînuirea unor obiecte, de exemplu hărţi geografice la disciplinele
geografie şi istorie, solicită şi sprijină operaţiile gîndirii – matematică şi geografie în cazul
aplicării reţelei de grade a hărţii, calcularea distanţelor, orei pe glob; stimulează cercetarea şi

afectează pozitiv imaginaţia şi creativitatea elevilor atît la orele de geografie, cît şi biologie
studiind în imagini componenţa lumii organice a unei zone naturale, elaborînd postere cu conţinut
ecologic etc. Mijloacele didactice nu se opun cuvîntului şi scrisului, ci se integrează în
contextul lor.
Modalităţi de integrare eficientă în structura activităţilor şi a mijloacelor de învăţămînt
specifice disciplinelor şcolare În ceea ce priveşte integrarea mijloacelor de învăţămînt în
activitatea didactică trebuie avută în vedere valoarea loc psihopedagogică, condiţiile şi
modalităţile de utilizare a lor. Fiind instrumente pedagogice, ele au menirea de a optimiza
comunicarea educaţională dintre profesor şi elev.
Mijlocul de învăţămînt are contribuţie la transmiterea informaţiei noi, precum şi îşi aduce aportul
la formarea unor aptitudini şi deprinderi intelectuale. Eficienţa diferitelor mijloace de
învăţămînt se face în funcţie de contribuţia lor la realizarea obiectivelor propuse, luînd în
considerare trei criterii de ordin pedagogic, tehnic şi administrativ:
¬ Criteriul pedagogic se referă la identificarea funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
mijloacele de învăţămînt în cadrul activităţilor: de sensibilizare la o problemă de comunicare de
prezentare a unor situaţii-problemă; de transmitere de informaţii suplimentare; de captare
atenţiei; de sprijinire a formării deprinderilor practice.
¬ Criteriul tehnic presupune măsura în care dispunem de mijloacele dorite, uşurinţa de procurare şi
folosire, caracterul practic al utilizării lor, cît de familiare ne sunt nouă şi elevilor.
¬ Criteriul administrativ presupune şi luarea în calcul a posibilităţilor de dotare a sălii de
clasă cu anumite materiale, ambianţa în care se produce învăţarea, arhitectura internă,
flexibilitatea împărţirii spaţiului educaţional.
Alegerea mijloacelor care să fie la maximum utilizate cu eficienţă depinde în ultima instanţă de
competenţa cadrului didactic de a le integra şi adapta unei situaţii de învăţare avînd în vedere
atît criteriile de selectare menţionate, cît şi tipul de activitate în care se utilizează.
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline şcolare diferite, care se
realizează în principal respectănd logica ştiinţelor respective adaptate particularităţilor de
varsta şi-l ajută pe elev să-și formeze o imagine unitară asupra realităţii, îi dezvoltă o gîndir
integratoare care să stimuleze idealurile fiecaruia.
Conexiunea disciplinară cunoaşte patru niveluri de concretizare: Multidisciplinaritatea vizează
juxtapunerea unor elemente ale diverselor discipline pentru a pune în lumină aspecte comune.
Pluridisciplinaritatea este o integrare mai accentuată bazată pe comunicarea simetrică între
diferitele paradigme explicative. Transdisciplinaritatea vizează o întrepătrundere a mai multor
discipline, care duc la apariţia unor discipline noi sau la alte domenii de cunoaştere.
Interdisciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje explicative sau
operaţii, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele de învăţămînt clasice.
Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de programele şcolare şi impuse
de logica noilor cunoştinţe, fapt ce duce la interdisciplinaritate. Se pot elabora, în echipă,
proiecte de lecţii, planificări semestriale / anuale comune a două sau mai multe discipline,
CDȘ-uri, programe speciale pentru excelenț școlară, învățare diferențiată. Predarea şi învăţarea
unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvenţială şi insulară a realităţii unice făcînd-o uneori artificială. Din acest moti
este necesară realizarea unor conexiuni între anumite discipline şcolare pentru o percepere unitară
şi coerentă a fenomenologiei existenţiale.
Instruirea interdisciplinară sau cea transdisciplinară presupune o serie de interacţiuni care se
manifestă prin:
•Interpretarea critică a informaţiilor obţinute din diverse surse istorice;
•Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de programele şcolare şi impuse
de logica noilor cunoştinţe, fapt ce duce la interdisciplinaritate.
Un mijloc de colaborare și de legătură strînsă interdisciplinară este educația muzeala.Educația
muzeală își propune să faciliteze descoperirea de către elevi a unor lumi diferite, îndepărtate în
timp și spațiu. Educația muzeală își propune, printre altele, să deschid muzeul pentru toți
educabilii, ajutăndu-i să cucerească lumi valorice noi. O educație realizat în acest perimetru le
formează sensibilitatea, îi ajută să dezvolte sentimente pozitive despre obiecte și lumea
înconjurătoare. Muzeul dezvoltă și formează percepții și trăiri emoționale față de timp și
temporalitate, îi responsabilizează pe tineri față de o anumită tradiție, contribuind la conturarea
identităților individuale și colective prin respect și auto-disciplină. Pot fi identificate mai
multe ipostaze ale activităților dintr-un muzeu care trebuie regîndite în perspectivă pedagogică.
Elementele care pot deveni puncte de reper în evidențierea specificității educației muzeale ar
putea fi următoarele :
- natura activităților propuse (tur ghidat, tur interactiv tradițional, tur cu un ghid personal,
vizita liberă);
- formule de asistență pedagogică pentru vizitatorii-elevi (exponate, etichete, panouri cu text
explicativ, instrumente audiovizuale și interactive etc.);
- conduite de raportare la valorile muzeale (cunoștințe, abilități și atitudini);
- strategii puse în aplicare (ascultare, observare, manipulare, executare a unei acțiuni, joc de
rol etc.);
- intervenția mai mult sau mai puțin evidentă a serviciului educativ, a educatorilor din muzeu sau
a profesorilor din școală;
- statutul vizitei la muzeu în ansamblul programului de studiu prezent sau viitor (opțional,
facultativ, obligatoriu);
- capacitățile intelectuale puse în valoare sau antrenate de către elevul-vizitator în timpul une
activități oarecare;
- efectul vizitei asupra elevului în ceea ce privește învățarea conceptelor, semnificarea
evenimentelor, înțelegerea faptelor;
Obiectivele integrate rolului didactic al muzeului local
*formarea unei viziuni noi în care să se îmbine componentele istoriei locale, naţionale, europene,
universale;

*dezvoltarea unei dimensiuni europene asupra predării integrate a istoriei și geografiei locale
*trecerea de la învăţămîntul informativ la cel formativ şi la o abordare inter şi
multidisciplinară;
*o nouă abordare a disciplinei istoria, din perspectiva multiculturalităţii şi
multiperspectivităţii;
*formarea / dezvoltarea gîndirii critice şi a obligaţiilor elevilor de a analiza şi interpreta
sursele istorice/geografice;
*promovarea valorilor democraţiei, toleranţei, înţelegerii între popoare, a drepturilor
fundamentale.
În acest context, rolurile profesorului, cu demers didactic centrat pe activităţi de învăţare, se
pot identifica cu cele de: creator de curriculum, consilier, moderator, partener, evaluator şi
model.
Cadrul didactic trebuie să stăpînească metodologia de utilizare a mijloacelor de învăţămînt c face
trimitere la: -pregătirea clasei; -valorificarea sistemului de cunoştinţe; -stimularea interesului
pentru achiziţionarea de cunoştinţe; -scop în care va comunica elevilor obiectivel educaţionale ale
secvenţei respective; - va realiza un dialog şi va reactualiza cunoştinţele, va organiza
informaţiile cu privire la temă; -va ghida activitatea de observare.
Metodele interactive determină elevii să rezolve în grup problemele cu care se confruntă (sarcina
didactică), să ia decizii şi să aplaneze conflicte ce pot apărea. Ei descoperă o nouă experienţă
interrelaţionînd în grupuri de învăţare activă, aceea de a studia, de a investiga împreună şi
capătă încredere în capacităţile individuale şi ale grupului. Efortul lor trebuie să fie unul
intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere, de abordare a altor dimensiuni
intelectuale, interdisciplinare, decît cele clasice.
Metodele interactive de grup acţionează asupra modului de gândire şi de manifestare a elevului.
Aplicarea lor trebuie făcută sub forma unui joc cu reguli. Prezentate astfel ele atrag elevii în
activitate spre învăţarea activă, spre cooperare, îi determină să se consulte în grup în luarea
deciziilor. Metodele interactive de grup necesită mult tact din partea dascălilor, deoarece trebuie
ca ei să-şi adapteze stilul didactic în funcţie de structura personalităţiielevului, să sprijine
elevii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice mai apoi în viaţa reală.
Bibliografie
1. Cristea S. Dicționar de pedagogie. Grupul Editorial Litera Internațional Chișinău- București,
2000.
2. Cucoș C. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice. Editura Polirom,
Iași, 2008.
3. Crudu V., Patraşcu D. Calitatea învăţământului în instituţiile preuniversitare. Chişinău,
Gunivas, 2007.
4. Cerghit I. Metode de învăţământ. Iaşi, Editura Polirom, 2006.
5. Curriculum la disciplina Geografie