Utilizare
Cursuri: 0
Publicare RED: 70
Publicare articole în reviste: 60
Servicii AI: 0
STRATEGII DE COMBATERE A ABANDONULUI ŞCOLAR
Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea definitivă a sistemului educațional indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului sau ciclului de studii început. Educabilii care abandonează școala sunt cei care din cauza dificultăților de comportament, de natură economică, materială, socio-emoțională se remarcă printr-un absenteism accentuat. Efectele abandonului școlar sunt dramatice și cu un impact negativ major și profund asupra economiei unei țări, dar și asupra unei societății în general, ca atare acest fenomen trebuie atent abordat și controlat, prin identificarea corectă și realistă a cauzelor care îl determină, prin identificarea și implementarea unor măsuri și programe eficiente de prevenire și combatere a acestei probleme grave cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc actual.Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în sistemul de învăţământ ;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
Consolidarea participării la o educaţie şi la servicii de îngrijire de bună calitate a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente măsuri pentru a asigura un început favorabil în educaţie şi pentru a le dezvolta rezistenţa. Totuşi, este necesară îmbunătăţirea accesului la educaţie şi la serviciile de îngrijire de calitate destinate preşcolarilor. Alte obstacole potenţiale pentru reuşita parcursului şcolar pot fi eliminate prin sporirea permeabilităţii parcursului educativ şi prin ameliorarea calităţii şi statutului filierelor de învăţământ profesional.
Intervenţia se adresează dificultăţilor care apar într-un stadiu precoce şi vizează să le împiedice să provoace o părăsire timpurie a şcolii. Măsurile de intervenţie pot fi axate pe ansamblul şcolii sau instituţiei de formare sau se pot adresa individual elevilor care sunt expuşi riscului de a abandona educaţia sau formarea. Măsurile la nivelul întregii şcoli, vizează să îmbunătăţească climatul şcolar şi crearea de medii de învăţare care oferă sprijin. Sisteme de alertă rapidă şi o mai bună cooperare cu părinţii pot constitui o formă eficientă de a-i ajuta pe elevii expuşi riscurilor. Măsurile axate pe elevi se concentrează pe consiliere şi meditaţii, abordări de învăţare personalizate, o mai bună orientare şi un sprijin financiar, cum ar fi alocaţiile şcolare.
Modalităţi de intervenţie la nivelul COMUNITĂŢII:
• implicarea factorilor de decizie, autorităţile locale, servicii sociale, ONG-urile, firme, în acţiunea de prevenire şi combatere a abandonului şcolar.
Acţiunile pot viza:
• informarea comunităţii cu privire la starea de fapt;
• atragerea atenţiei asupra gravităţii şi consecinţelor în plan socio-economic la nivelul judeţului,dat fiind faptul că abandonul datorat sărăciei generează la rândul său sărăcie;
• pregatirea şcolară şi profesională deficitară creează premise pentru rata ridicată a şomajului şi a situaţiei financiare precare;
• cei care abandonează şcoala nu vor avea formaţia morală şi civică necesară rolului de părinte şi a celui de cetăţean al comunităţii.
Modalităţi de intervenţie la nivelul FAMILIEI:
Identificarea elevilor cu risc de abandon şcolar este urmată de intervenţia propriu-zisă a asistentului social şcolar, concretizată în servicii de consiliere individuală sau colectivă, adresate elevilor, dar şi părinţilor acestora.
Consilierea elevilor este eficientă în condiţiile în care asistentul social şcolar reuşeşte să câştige încrederea acestora şi ulterior, să identifice nevoile cu care se confruntă. Trebuinţele elevilor sunt foarte variate, astfel unii doresc să înţeleagă exigenţele educative ale părinţilor, alţii au nevoie de sprijin în dezvoltarea competenţelor de relaţionare socială, în timp ce unii preferă să-şi îmbunătăţească deprinderile intelectuale
Consilierea părinţilor poate fi individuală sau de grup şi urmăreşte sprijinirea acestora în exercitarea atribuţiilor educative, stimularea participării active le viaţa şcolară, dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor cu copiii sau profesorii.
S-a demonstrat că, de cele mai multe ori, abandonul şcolar are la origini cauze de natură familială, fapt care impune intervenţia asistentului social la nivelul familiei sub forma serviciilor de consiliere familială. În consilierea familială se porneşte de la premisa că familia constituie un sistem, alcătuit la rândul său de o varietate de subsisteme (părinţilor, copiilor, bunicilor), orice dereglare intervenită la nivelul acestora, având repercusiuni asupra sistemului în
Modalităţi de intervenţie la nivel de ELEVI:
Consiliere psihopedagogică individuală şi de grup;
Testarea cu baterii de teste psihologice în scopul cunoaşterii nivelului de dezvoltare intelectuală a profilului aptitudinal şi de personalitate a elevilor;
Organizarea unor activităţi de pregătire suplimentară ,,Şcoala după Şcoală” pentru cei care manifestă dificultăţi de asimilare, precum şi în cazul celor cu lacune în pregătire, datorită absenteismului.
Considerăm că este necesară o cunoaştere mai amanunţită, atât a elevilor, cât şi a familiilor acestora.
Măsurile compensatorii oferă oportunităţi de educaţie şi formare pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala.
Acestea pot lua forma unui sprijin financiar sau a altui tip de sprijin. Acestea vizează să contribuie la reintegrarea tinerilor în sistemele tradiţionale de învăţământ sau să ofere o aşa-zisă „a doua şansă”. Abordările de succes în instituţiile care oferă a doua şansă, diferă prin urmare, în mod considerabil de cele ale şcolilor tradiţionale prin abordarea dificultăţilor întâlnite de elevii din învăţământul general. Cu toate acestea, există dovezi că prevenirea părăsirii timpurii a şcolii are rezultate mai bune decât compensarea efectelor negative ale părăsirii timpurii a şcolii.
În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen de părăsire timpurie a şcolii se pot lua următoarele măsuri:
realizarea unui parteneriat între şcoală şi familie – legătura părinţilor cu şcoala, cu profesorii;
intervenţia familiei în educarea copilului – asigurarea frecventării zilnice a programului;
discuţii cu elevul pentru identificarea cauzelor insuccesului şcolar, insucces şcolar datorat neadaptării la mediul şcolar din care face parte;
cunoaşterea anturajului copiilor, întrucât acesta joacă un rol foarte important în delimitarea succesului sau insuccesului şcolar deoarece grupul de prieteni (extrafamilial) influenţează aspiraţiile şcolare şi profesionale ale elevului;
atitudine caracterizată prin afecţiune şi înţelegere ce conduce la crearea unui climat educativ stenic, în care buna dispoziţie şi încrederea reciprocă se răsfrâng pozitiv asupra activităţii de învăţare prin intermediul factorilor motivaţionali întreţinuţi de laudele şi încurajările care predomină;
cooperarea părinţilor cu dirigintele; supravegherea discretă a prezenţei elevului la şcoală, legătura permanentă cu dirigintele (reacţiile negative ale şcolii şi ale familiei întreţin mecanismele de apărare ale elevului, creând un cerc vicios, în care, la limită, absenteismul și abandonul tinde să fie văzut de elev ca unică soluţie pentru ,,rezolvarea’’ problemei).
Foarte importantă este atitudinea familiei în raport cu şcoala. Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, atitudinea violenta, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii sunt încurajați şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a lor.
Profesorul are , de asemenea, un rol decisiv în formarea conceptului despre şcoală al copiilor. Rolul acestuia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
O bună colaborare între şcoală şi familie este posibilă numai atunci când familia înţelege bine rolul şcolii, acela de a fi principalul izvor de cultură şi factor de civilizaţie, iar şcoala vede în familie un aliat, un colaborator sincer, direct interesat de întregul proces instructiv-educativ.
Dascălii trebuie să găsească mijloace de a comunica şi evidenţia experienţele evolutive ale copiilor la şcoală, trebuie să pregătească un flux constant de informaţii de calitate îndreptate spre părinţi, astfel încât să-i determine să-şi reexamineze atitudinile faţă de rolul de părinte şi opiniile despre experienţele prin care trec copiii şi să abordeze mult mai preocupaţi întreaga experienţă şcolară.
Copiii noştri sunt nevoiţi zi de zi să facă faţă provocărilor, iar în încercările lor de a rezolva problemele din lumea minunată și simplă a copilăriei trebuie să-și găsească locul și manifestarea activă în cadrul școlii și comunităţii responsabile și responsabilizate. Educaţia raţional-emotivă şi comportamentală promovează ideea că un copil poate să înveţe să-și ajute semenii.
Învăţându-l pe copil de la o vârstă fragedă să prindă drag de tot ceea ce înseamnă filantropie, voluntariat, generozitate, noblețe sufletească, ne asigurăm un viitor frumos bazat pe încredere și respect între membrii unei societăți.
Bibliografie:
1. Ungureanu, Dorel, Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
2. Graţiela Sion, Psihologia Vârstelor, Bucureşti, Editura Fundaţia România Mare, 2007
3. ,,Educaţia formală şi nonformală în prevenirea abandonului şcolar’’- suport de curs, Asociaţia Profedu , 2021
Comentarii
Informatii utile ! Felicitari !
Mariana Farcaș acum 404 zile
Felicitări!
Adriana Coteț acum 404 zile
Foarte bine punctat!
Gabriela Stan acum 404 zile
Felicitări!
Carmen Nica Bighiu acum 404 zile
Un material consistent! Felicitări!
Roxana Nacu acum 403 zile
Un material util
Angela Ciubotaru acum 402 zile
Ministerul Educaţiei