Ioana Mădălina Gorcea

Profil

Colegi

Coleg pentru

Puncte iTeach: 63

Copilul care deranjează lecția poate fi copilul care are cea mai mare nevoie de profesor

experienţe pedagogice

Ioana Mădălina GorceaȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TRIFEȘTI (Neamț)21 oct.

Despre comportamentele dificile, nevoile emoționale ale elevilor și puterea unui profesor de a vedea dincolo de aparențe

Există, în aproape fiecare școală, un copil despre care profesorii spun că este „problematic”. Vorbește când nu trebuie, întrerupe lecția, refuză să lucreze, răspunde obraznic sau pare că nu respectă nicio regulă. Numele lui ajunge să fie asociat cu avertismente, observații și discuții în cancelarie.

În timp, copilul nu mai este privit prin ceea ce ar putea deveni, ci prin ceea ce face greșit.

Dar dacă, înainte de a ne întreba „Cum îl facem să se comporte normal?”, ne-am întreba: „Ce încearcă să ne spună prin comportamentul său?”

Poate că aici începe adevărata educație.

Dincolo de comportament există o poveste

Nu orice elev care deranjează este un copil neglijat emoțional. Nu orice reacție dificilă ascunde o traumă. Uneori, comportamentul apare din lipsa unor deprinderi, din impulsivitate, din dificultăți de învățare sau din limite insuficient înțelese.

Totuși, există copii care nu au învățat să spună „Mi-e dor de tata”, „Mi-e teamă că nu sunt suficient de bun”, „Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine” sau „Mi-e frică să nu fiu respins”.

În schimb, spun aceste lucruri prin furie, ironie, retragere, refuz sau provocare.

Un elev care îi face pe ceilalți să râdă poate încerca să evite momentul în care ar trebui să răspundă și s-ar putea face de râs. Un copil care refuză constant sarcinile poate să se teamă că va eșua. Un adolescent care pare indiferent poate să fi ajuns să creadă că oricum nimeni nu se așteaptă la ceva bun din partea lui.

Nu putem cunoaște povestea unui copil doar privind comportamentul său. Dar putem alege să nu închidem povestea înainte de a o asculta.

Etichetele devin uneori profeții

„Este leneș.”

„Nu are nicio șansă.”

„Este obraznic.”

„Din copilul acesta nu va ieși nimic.”

Aceste expresii pot părea simple concluzii, rostite într-un moment de oboseală. Repetate însă, ele riscă să schimbe felul în care adultul se raportează la copil și felul în care copilul începe să se perceapă pe sine.

Când un elev este definit permanent prin greșelile sale, ajunge să primească mai puține ocazii de a demonstra că se poate schimba. Profesorul anticipează eșecul, elevul simte neîncrederea, iar comportamentul dificil se poate accentua.

Se formează astfel un cerc pe care școala are puterea să îl întrerupă.

Un copil nu trebuie confundat cu cel mai dificil comportament al său.

Putem sancționa o faptă fără să umilim persoana. Putem impune limite fără să retragem respectul. Putem cere responsabilitate fără să îi transmitem unui elev că nu mai avem așteptări de la el.

A avea așteptări ridicate nu înseamnă să ignorăm dificultățile copilului. Înseamnă să îl ajutăm să le depășească, oferindu-i atât sprijin, cât și limite clare.

Profesorul nu este terapeut. Dar poate fi un adult de sprijin.

Într-o perioadă în care profesorilor li se cer tot mai multe, este important să spunem un lucru: cadrul didactic nu poate rezolva singur toate problemele emoționale, familiale sau sociale ale elevilor.

Nu este responsabilitatea sa să repare fiecare rană și nici nu are întotdeauna pregătirea necesară pentru intervenții specializate.

Dar profesorul poate face ceva esențial: poate crea un spațiu în care elevul nu este redus la greșelile sale.

Uneori, acest lucru începe cu o conversație de două minute, purtată în afara privirilor colegilor.

„Am observat că în ultima vreme îți este greu să te concentrezi. S-a întâmplat ceva?”

„Nu sunt de acord cu felul în care ai vorbit, dar vreau să înțeleg ce te-a făcut să reacționezi astfel.”

„Astăzi nu ți-a ieșit. Asta nu înseamnă că nu poți reuși data viitoare.”

Sunt cuvinte simple. Nu garantează schimbarea și nu înlocuiesc intervențiile specializate atunci când acestea sunt necesare. Dar pot deschide o ușă pe care reproșul permanent o ține închisă.

Iar atunci când dificultățile persistă, colaborarea cu familia, consilierul școlar și ceilalți specialiști devine esențială.

Disciplina fără umilire: o formă de respect

A înțelege un copil nu înseamnă a-i permite orice.

O clasă are nevoie de reguli. Ceilalți elevi au dreptul la liniște, siguranță și condiții adecvate de învățare. Profesorul are dreptul la respect și la un mediu în care își poate desfășura activitatea.

Empatia nu exclude consecințele. Dimpotrivă, le poate face mai eficiente.

Diferența stă în felul în care sunt aplicate.

În locul unei confruntări publice, putem alege o discuție individuală. În locul unei etichete, putem descrie concret comportamentul și efectele sale. În locul amenințărilor repetate, putem stabili o consecință previzibilă și o cale clară de reparare a greșelii.

De exemplu, unui elev care a jignit un coleg îi putem spune:

„Felul în care ai vorbit l-a rănit. Nu acceptăm jignirile în această clasă. Vom discuta despre ce s-a întâmplat și despre cum poți îndrepta lucrurile.”

Mesajul este ferm, dar nu distruge demnitatea copilului.

Scopul disciplinei nu este să îl facă pe elev să se teamă de profesor, ci să îl ajute să învețe să își gestioneze comportamentul și să își asume responsabilitatea.

Ce poate schimba un profesor chiar de mâine?

Nu avem nevoie întotdeauna de proiecte complicate pentru a începe o schimbare. Uneori, este suficient să modificăm câteva gesturi cotidiene.

1. Să observăm și comportamentele pozitive.
Elevul care primește atenție numai atunci când greșește poate ajunge să caute atenția tocmai prin greșeli. Să remarcăm și efortul, autocontrolul, cooperarea sau progresul, chiar dacă sunt mici.

2. Să corectăm comportamentul, nu identitatea.
„Ai încălcat regula” lasă loc pentru reparare. „Ești un copil rău” transformă o greșeală într-o definiție personală.

3. Să oferim ocazii reale de reușită.
O sarcină împărțită în pași mici, o responsabilitate potrivită sau un obiectiv realizabil îi pot permite elevului să experimenteze succesul.

4. Să ascultăm înainte de a trage concluzii.
Ascultarea nu înseamnă că suntem obligați să acceptăm orice explicație. Înseamnă că luăm în considerare informațiile înainte de a decide cum intervenim.

5. Să cerem sprijin atunci când este nevoie.
Profesorul nu trebuie să poarte singur întreaga responsabilitate. Consilierea școlară, parteneriatul cu familia și colaborarea cu specialiștii pot face diferența.

Copilul își va aminti mai mult decât nota primită

Poate că, peste ani, un elev nu își va mai aminti exact lecția predată într-o anumită zi. Poate că va uita exercițiul, tema sau observația din catalog.

Dar este posibil să își amintească profesorul care l-a făcut să se simtă incapabil. La fel de posibil este să își amintească profesorul care i-a spus, într-un moment dificil: „Nu renunț la tine, dar nici nu voi renunța la regulile pe care trebuie să le respectăm.”

Nu știm întotdeauna ce impact va avea o conversație. Nu putem salva fiecare copil de toate dificultățile vieții și nu orice intervenție va produce rezultate imediate.

Însă putem contribui la construirea unui mediu în care greșeala nu devine o sentință, în care limitele sunt compatibile cu respectul și în care fiecare elev are șansa de a fi privit și prin ceea ce poate deveni.

Poate că adevărata măsură a unui profesor nu stă numai în cât de bine reușește să predea o lecție, ci și în felul în care îl tratează pe elevul căruia îi este cel mai greu să o învețe.

O întrebare pentru fiecare profesor

Data viitoare când un copil vă întrerupe lecția, refuză să lucreze sau vă răspunde nepotrivit, opriți-vă pentru o clipă și întrebați-vă:

„Cum pot opri acest comportament fără să îi transmit copilului că el, ca persoană, nu merită respect?”

Răspunsul nu va fi întotdeauna simplu. Dar tocmai în căutarea lui se poate afla diferența dintre o școală care doar corectează comportamente și una care contribuie la formarea oamenilor.

Pentru că, uneori, copilul care ne pune cel mai mult răbdarea la încercare este și copilul în relația cu care avem cel mai mult de învățat despre sensul educației.

profesori, părinți, diriginți, empatie, curaj, educație

0 comentarii3 accesări