Blog
Alina Stoian
Profesor de limba și literatura română, cu dorința continuă de perfecționare și autoperfecționare. Atentă la schimbările sociale și culturale, la noile orientări în educație, formare, devenire.
ET
Lista articolelor
-
În contextul actual, educația emoțională a elevilor joacă un rol esențial. Aceasta trebuie practicată în școală de către toți profesorii, chiar dacă unii dascăli consideră că sarcina lor este de a-i învăța disciplina predată. ,,Didactica emoțiilor " este de nouă generație, orientată atât spre promovarea stării de bine în clasă, cât și spre prevenirea disconfortului la elevi, în special la cei caracterizați prin dependențe patologice.Prevenția timpurie se bazează pe ideea că…
8 comentarii32 de accesări -
Ziua Universală a Iei este sărbătorită la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și…
8 comentarii31 de accesări -
Un exemplu de învățare experențială implementat în cursul acestui an școlar a constat în efectuarea stagiilor de pregătire-instruire practică a elevilor de profesională la agenții economici.Fiind elevi ai claselor de profesională ,domeniul Alimentație publică și turism,specializarea ”Ospătar,chelner,(vânzător )”, în unități de alimentație,aceștia au avut oportu itatea de a efectua stagiile de practică comasate la pensiunile,motelurile și restaurantele din zonă. Aici au avut…
9 comentarii34 de accesări -
Thank you, #eTwinning #eTwinningAmbassador https://www.facebook.com/photo/?fbid=10221774817184382&set=a.1100363834042&__cft__[0]=AZXxew-eOpYnk-EGXCKv96ebXJziuOZJzsYPsN9mrDI3RhaiR7qFsbP01eXQvDKsdRJHCgvLGYT5c_lE9YKktaxVE5otHZgW7C5RhawuokIOkeWe0zOBq2NBl0DKdfi6J25FeO9-8izWqAVTQQIlsXrrzW15jNY34gDxiGOdEPksmQ&__tn__=EH-R #AmbasadorErasmus #ambasadoretwinning Schimb de bune practici, in colaborare cu ISJ Casa Corpului Didactic Galati Am prezentat proiectul #twinsite , castigator al…
11 comentarii50 de accesări -
Dragi elevi, Vă invităm să accesați website-ul Future Journalists Etwinning Project! #jurnalism #proiect #etwinning https://futurejournalistsetwinning.weebly.com/?fbclid=IwAR1EHikFaomADeJfu22h_Glfn8O7x73S7FA5z2nGGfE4xXLX2xpKy05rkgo My story with eTwinning_Liceul „Atanasie Marienescu”, Lipova https://youtu.be/BQOVFGzXOcs?list=PLjHrF8WxVqq5krgHqd1CN0zrbRoingpyI&t=7 Pentru Proiectul ,,The Champion of the World" am fost recompensați cu Certificatul de Calitate eTwinning.…
9 comentarii46 de accesări -
Recunoaște trăsăturile de arcuș după descriere! (Joc didactic) Resursa educațională deschisă poate fi folosită pe parcursul activității de învățare corespunzătoare unității „Tehnica de mână dreaptă: Specialități ale trăsăturii de arcuș”, la clasa a VII-a. Susține o activitate ludică în cadrul orelor de instrument, pentru familiarizarea, într-o manieră atractivă, cu noțiunile teoretice. Rebus muzical (Joc didactic) Resursa educațională digitală se adresează elevilor de clasa…
1 comentariu17 accesări -
Orice etapă care se încheie este însoțită, pe de o parte, de satisfacție, de entuziasm, de mândrie dar, pe de altă parte, poate să trezească regrete și nostalgie. Elevi, cadre didactice și părinți, toți putem să ne deschidem sufletele și să profităm de finalul de an școlar pentru a ne exprima mulțumirile, recunoștința, felicitările, dar și dorința sinceră de a ne revedea cu bucurie și cu forțe proaspete. Felicitări pentru sfârșitul anului școlar! A fost diferit pentru toată…
13 comentarii43 de accesări -
Motto: ,,Fericit este copilul care întâlneşte în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat forţa şi elanul necesar îndeplinirii destinului său ca om. ” GRUPA MICA”ALBINUTE” G.P.P NR.10 BUZAU Prof.Presc.Rîșnoveanu Nicoleta Data: 19.05.2022 Tema activitatii: “Ziua Pamantului” Elemente componenete ale activitatii : DEC+DOS+ALA2 Scopul: Cultivarea interesului copiilor față de protejarea mediului înconjurător şi necesitatea adoptării unui…
5 comentarii31 de accesări -
Din punct de vedere calendaristic, sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul este primul care dă semnalul, dacă de Blagoveștenie începe a cânta, la Sânziene acesta se îneacă cu orz, răgușește și nu mai poate cânta. Noaptea de Sânziene. Cine sunt…
4 comentarii21 de accesări -
Grupa: Mică „Steluțele” Tema anuală de studiu: Cum este, a fost și va fi aici pe pământ? Tema proiectului:- Tema săptămânii: „Afară este ger” Tema activității: „Mănușa pierdută” Categorii de activități de învățare: Activități pe domenii experiențiale: DOS –Educație pentru societate -„Mănușa”- lectura educatoarei (adaptare după o poveste populară ucraineană); DEC- pictură „Mănușa moșneagului”-pictură cu pensula; Mijlocul de realizare: Activitate integrată Comportamente…
13 comentarii33 de accesări -
https://www.facebook.com/Gr%C4%83dini%C5%A3a-cu-program-prelungit-nr-10-Buz%C4%83u-110605121443675/videos/549299743289350 https://www.facebook.com/110605121443675/videos/549299743289350/?__cft__[0]=AZU9eQpH39qnnjrxl0J41fa97itls1jaaNZuzd7RXc2lRMq21DEkifLy4JSj9HEQ7IYDQ3af22q3jPqlstJaE_n58uq-jNXwXxqz04f7ttzWu1cUmDuMAE7O44dcv6tJelDOds69mBA2BYjf7SgT16UrPJLyHKizvYV1au2kFWe3gUDqu7PlXOvGJQqzM8GJydXmkcIzgscQDZg7IhIYuDpP&__tn__=-UK-R
1 comentariu17 accesări -
La 5 iunie este marcată Ziua mondială a mediului înconjurător, zi care are la bază în fiecare an o temă recomandată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Prin marcarea Zilei mondiale a mediului înconjurător, ONU încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. Tema din acest an a Zilei mondiale a mediului înconjurător este "Restaurarea…
ziuamediului3 comentarii22 de accesări -
“SMILE AT THE MATH” Prof.ed.timpurie Rîșnoveanu Nicoleta Școala Gimnazială Nicolae Titulescu Un proiect pe care l-am derulat la grupa mică și la care am participat cu mare placere si interes. Initiatoarea imi este buna colegă si am o relație foarte buna cu ea, se numește Nicoleta Huștiuc. Parintii au fost încantati, iar micutii ajutati de parinti si cadre didactice.. Tema a fost foarte interesantă , făcând parte din Domeniul Științe. Legături către rezultate proiect :…
etwinningcalitate11 comentarii37 de accesări -
This project consisted of exchanging cultural materials prepared by the students (posters, videos, games) in English. Students improved their English and communication skills and their digital skills and grow in international contact, citizenship, creativity, and problem-solving. The aims for this project were: -Exchanging materials about students”culture and traditions, events and special occasions; -Improving English and communication skills and digital skills; -Contacting…
4 comentarii26 de accesări -
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului 2022, Asociația Profesională Profesori pentru Comunitate, în parteneriat cu Liceul Teoretic "Radu Vlădescu" din orașul Pătârlagele, județul Buzău, și Fischer International (www.cartiengleza.ro), a oferit 20 de cărți în limba engleză din seria Footprint Reading Library, publicată de National Geographic Learning, și 10 cărți în limba română pasionaților de lectură din comunitatea școlară. Mulțumim, Fischer International, sponsorul…
18 comentarii43 de accesări -
At the beginning of the school year I became a partner of the team involved in the eTwinning project ``Catarsis. Shall we make a short film?`` I consiodered it a challenge at that time and it proved to be one with a great result. Students were less motivated at the beginning of the project, but as the project progressed, they became more and more implicated. Communication, commitment, curiosity, creativity, friendship,outcomes were key words of the project. Enjoy it!…
2 comentarii28 de accesări -
``Catarsis. Shall we make a short film?`` is an eTwinning project which has its final task a short film which can be set in any period of history (including the present time). Students should take different roles: * Film directors * Cameras * Scriptwriter * Producers * Actors * Make-up artists The distribution of roles is nspired by the Johari Window technique. Each student proposes the role with which he or she identifies the most (main role) and the rest of the students…
2 comentarii31 de accesări -
Emaze este o platformă de prezentare bazată pe HTML5, care permite realizarea de prezentări noi animate direct din browser, cu ajutorul template-uri on-line, care permit crearea de slide-uri animate, interactive. Obiectivul emaze este de a ajuta utilizatorii să proiecteze cu ușurință prezentări captivante și atractive vizual, care nu seamănă cu prezentările tipice PowerPoint sau Keynote pe care le vedeți în fiecare zi. Oferă planuri gratuite și plătite și sunt o resursă…
9 comentarii35 de accesări -
Școala și familie prin proiecte eTwinning Prof.Preșc.Rîșnoveanu Nicoleta G.P.P.NR.10 Buzău Platforma Etwinning este comunitatea școlilor din Europa și a devenit parte integranta a Erasmus +Programul UE pentru Educație, formare,Tineret și Sport. Prin eTwinning profesorii împărtășesc idei, fac schimburi de experiență, comunică și învăță unii de la alții. Este importantă și utilă pentru elevi și profesori prin cursuri, evenimente, proiecte , grupuri, forumuri, webinarii. Sunt…
etwinning5 comentarii22 de accesări

Ministerul Educaţiei