Blog
Lista articolelor
-
Cum multe lucruri încep odată cu începutul anului, Ianuarie a marcat împlementareal unui nou proiect eTwinning în școala noastră. „Life is very easy with STEM” are ca scop introducerea copiilor în activitățile STEM la o vârstă fragedă, ajutându-i să înțeleagă logica STEM și să contribuie la creșterea generațiilor care produc, nu consumă, în ordinea mondială în schimbare și în curs de dezvoltare. Pe parcursul a trei luni, februarie - aprilie, cei mici vor înțelege logica STEM…
9 comentarii29 de accesări -
Ziua Internațională a Cititului Împreună se sărbătorește în fiecare an iar în acest an tema aleasă a fost benzile desenate. Cu ocazia acestei zile, în grădinița noastră au fost organizate mai multe activități de citit, activități la care au participat chiar și copiiide creșă. La grupa mare, am desfășurat o activitate cu un invitat în mediul online. O doamnă minunată și dedicată activităților de citit cu voce tare, Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociației OvidiuRo, ne-a…
24 de comentarii37 de accesări -
"Play and Learn in Nature" este un proiect interactiv Erasmus Plus KA210, conceput pentru a inspira și a conecta grădinițele din întreaga Europă prin explorarea naturii. În această adaptare eTwinning a proiectului, grădinițele din diferite țări vor colabora virtual pentru a crea o experiență îmbogățită care combină bucuria jocului cu oportunități educaționale valoroase. Prin împletirea principiilor inițiativei Erasmus Plus KA210 și a versatilității eTwinning, ne propunem să…
5 comentarii26 de accesări -
Cadre didactice, părinți și elevi, reuniți pentru o COMUNITATE DE ÎNVĂȚARE! Mulțumim Universității de Vest Timișoara pentru găzduire, domnului profesor Marin Popescu, director Departament pentru Mediul Preuniversitar și doamnei lect. univ. dr. Oana Roxana Ivan-Horobeț, director Departament Relații Internaționale, pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului. Evenimentul a adus împreună 80 de oameni implicați în derularea proiectelor Erasmus în cadrul Școlii…
10 comentarii25 de accesări -
Dragi colegi din ciclul preșcolar, vă invităm să participați la activitatea organizată de Școala Gimnazială nr. 6 Timișoara în cadrul Săptămânii Programării pentru toți. Activitatea este de artă și creativitate și presupune decodificarea imaginilor folosind un cod de culori. În drive sunt cuprinse toate informațiile necesare desfășurării activității (instrucțiuni, fișe de lucru și diplome pentru cei mici).…
18 comentarii38 de accesări -
Conferința Internațională „Teach with space” a adunat la Timișoara aproximativ 280 de cadre didactice. În cadrul acesteia, s-au desfășurat ateliere educaționale facilitate de specialiști în domeniul științelor, atât din țară cât și din străinătate. Fiind cadru didactic din ciclul preșcolar, am fost impresionată de Grădinița din pădurea Băneasa, unică în România, prezentată de George Năzăreanu. Activitățile desfășurate în aer liber par desprinse dintr-o altă lume și au…
7 comentarii19 accesări -
O mulțime de cercetări arată că activitatea fizică, îi face pe elevi să învețe mai sănătos și mai bine la clasă. Spiritul școlar se îmbunătățește prin sporturi de echipă, distractive și incluzive. Ce-ar fi dacă fiecare copil ar fi activ la școală prin sport și joacă? Ce se întâmplă dacă fiecare școală ar aloca o zi pentru a sărbători sportul în Europa? Ar putea ajuta elevii să înceapă o viață plină de sănătate? Școala ta are o zi de sport? - aceste sunt întrebări ale…
13 comentarii26 de accesări -
Anul școlar 2023-2024 a debutat în mare forță, cu multe proiecte și cu forțe proaspete atât din partea copiilor cât și a cadrelor didactice. Unul dintre proiecte se desfășoară în parteneriat cu 71 de cadre didactice din 15 țări și se întinde pe întregul an școlar 2023-2024. Proiectul „Green Planet” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4-16 ani și are ca scop sensibilizarea copiilor la sustenabilitatea mediului, de a-i face din ce în ce mai conștienți de…
etwinning10 comentarii22 de accesări -
CLASIFICAREA EMOŢIILOR DUPĂ DANIEL GOLEMAN Psihologul Daniel Goleman (cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligenţa emoţională), face următoarea clasificare a emoţiilor: • Mânia: furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, vexarea, animozitatea, irascibilitatea, ostilitatea și ura. • Tristețea: supărarea, mâhnirea, îmbufnarea, melancolia, mila de sine, singurătatea, disperarea și deprimarea. • Frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea, consternarea,…
8 comentarii25 de accesări -
Proiectul a avut drept scop stimularea interesului pentru lectură prin apropierea preșcolarilor de carte și de cuvântul scris. Prin activitățile desfășurate am adus poveștile mai apropare de preșcolari. Poveștile au fost alese cu grijă vizând formarea unui comportament adecvat în comunitate și sensibilizarea copiilor cu privire la rolul cărților în viața lor. Poveștile copilăriei – CONCURS – a valorificat imaginația și talentul preșcolarilor la desen, pictură sau colaj.…
14 comentarii27 de accesări -
Cititul cu vove tare pentru copii reprezintă un moment de conexiune între cititor și copil. Acest moment creează o amintire personală cu impact de durată pentru micuț deoarece emoțiile transmise de cititor se îmbină cu emoțiile copilului. Fiecare moment de citire cu voce tare aduce curiozitate în viața copilului și îl îndeamnă să gândească. Momentele de citire cu voce tare trebuie să fie prezente în fiecare zi deoarece aduc numai beneficii. Iată câteva dintre ele: 1.…
9 comentarii21 de accesări -
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație anunță deschiderea sesiunii de depunere a auxiliarelor didactice pentru care este necesar: - acordul Ministerului Educației în vederea utilizării extinse la clasă; - aprobarea, prin ordin al Ministrului Educației, în vederea utilizării extinse la clasă. Sesiunea de depunere și evaluare se va desfășura în conformitate cu prevederile din Metodologia-cadru aprobată prin OMEN nr. 5062/26.09.2017, cu modificările și…
10 comentarii29 de accesări -
Anul școlar 2022-2023 a fost debutul proiectelor eTwinning în unitatea noastră. Primul proiect, „I know my city” a coincis cu anul în care orașul nostru este Capitală Europeană și a adus mai multă valoarea vieții culturale ale preșcolarilor implicați. La acest proiect au participat preșcolarii grupelor mijlocii A și mari B sub îndrumarea cadrelor didactice de la grupă: Blede Laura, Pircea Monica. Șincari Ana Maria și Vânău Cristina. Alături de ei au fost preșcolari din alte…
4 comentarii28 de accesări -
Metoda cea mai eficientă când vine vorba despre dezvoltarea conștiinței umane în direcția economisirii resurselor naturale, este aceea de formare comportamentului începând cu vârstele fragede ale copilăriei. Educația oferită în perioada preșcolară este importantă în ceea ce privește conștientizarea copiilor cu privire la importanța apei și a faptului că este o resursă limitată, având urmări în creșterea nivelului de conștientizare socială. Conștiința economisirii apei se…
10 comentarii28 de accesări -
Implicată în proiectul eTwinning - Future Water Heroes, am discutat cu preșcolarii despre importanța apei pentru viața omului și cum putem avea grijă de această resursă prețioasă. A doua lună din proiect a fost dedicată acumulării de cunoștințe despre circuitul apei în natură. Dorind ca aceste informații să fi transmise într-un mod cât mai atractiv am desfășurat experimente și am apelat la aplicația Wordwall pentru fixarea acestora. Activitățile au avut un impact foarte…
1 comentariu18 accesări -
Book Creator - o platformă ușor de folosit Am început să folosesc această platformă în urmă cu 3 ani. Cu ajutorul ei am creat materiale compatibile cu platforma Google Classroom, platformă pe care o foloseam în perioada de restricție. Materialele create le folosesc și acum cu succes la clasă ajutată fiind de tabla inteligentă. Vă las mai jos două materiale demonstrative. https://read.bookcreator.com/DxkXRVefQ6QWiM26YaGUQWABAfN2/vDYs3D0pRg6fIQy6Q3-Gxg…
7 comentarii31 de accesări -
Această cercetare îşi propune să investigheze în ce masură utilizarea metodelor interactive de învăţare contribuie la o mai bună înţelegere a conceptelor din domeniul Pedagogiei la studenții din anul 1 din cadrul Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei. Chestionar 1. Şcoala: 2. Judeţ: 3. Instituţia de învățământ: 4. Nivel de educaţie/ultima diplomă obținută: a) Învățământ superior b) Liceu c) Altul și anume… 5. Domeniul de specializare este? a) Pedagogie b) PIPP c) Psihopedagogie…
2 comentarii23 de accesări -
Exemplu de bună practică în desfășurarea activităților de învățare 1. Titlul activității „Metode interactive de grup” 2. Contextul activității: Activitate desfășurată în cadrul unui cerc pedagogic într-o instituție de învățământ preșcolar 3. Vârsta elevilor 5-6 ani 4. Grupul țintă (caracteristicile elevilor, dimensiunea grupului): preșcolarii de 5-6 ani din grupa mare, Grădinița Nr 242, București 5. Disciplina/ disciplinele. Tema. DOMENIUL Limba și Comunicare, tema…
4 comentarii22 de accesări -
CE ESTE O POLITICĂ? Termenul de politică desemnează atât scopurile pe care cei care sunt la putere și le fixează cât și modul concret, organizat în care acțiunile se realizează pentru atingerea acestor scopuri. STUDIU PRIVIND “MOTIVAŢIA PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE.Tema studiului: Motivaţia profesională Autorul studiului : Prof. psiholog şcolar Deac Suzana Colaboratori: coordonatorul proiectelor educative, diriginţi, profesori. Eşantionul studiat: 40 de cadre didactice…
2 comentarii20 de accesări -
DRUMUL CĂTRE ŞCOALĂ TRECE PRIN CENTRUL DE INFORMARE DIN GRĂDINIŢĂ Educatoare: Robu Maria Raluca Prof. Înv. Preșcolar Tudosă Marina-Leliana Gradinița nr. 242 CDI deserveşte întreaga comunitate educativă a unităţii de învăţământ şi este parte integrantă a unităţii de învăţământ. Este centrul cu resurse de informare pluridisciplinare, multimedia, multisuport. El pune la dispoziţia elevilor şi a profesorilor, a întregii comunităţi toate informaţiile necesare desfăşurării…
0 comentarii12 accesări

Ministerul Educaţiei