Blog
Lista articolelor
-
În cadrul Săptămânii Educației Globale, am organizat un atelier special pentru elevii clasei a VIII-a, având ca temă valorile și calitățile care ne ajută să evoluăm în viață. Participanții au explorat o listă de 10 calități și au fost provocați să aleagă calitatea pe care o consideră cea mai importantă pentru succes și starea de bine. La final, ei au ilustrat cuvântul ales. Alegerea fiecărei calități a fost susținută prin argumente, punând astfel în valoare gândirea critică…
17 comentarii24 de accesări -
În acest an școlar am pornit la drum cu o nouă generație. Pentru cei 19 micuți de 3-4 ani, proiectele eTwinning sunt noi, motiv pentru care au fost selectate proiecte atractive specifice vârstei. Proiectele care mi-au atras atenția și din care am onoarea să fac parte, ajută copiii să exploreze lumea înconjurătoare din prisma culorilor și formelor dar și a sentimentelor și valorilor umane. Așteptăm cu nerăbdare provocările aduse de aceste proiecte care au scopul de a aduce o…
26 de comentarii32 de accesări -
Școala Gimnazială “Sf. Dumitru” din Craiova, aflată în al treilea an de acreditare Erasmus+ prin proiectul cu numărul 2024-1-RO01-KA121-SCH-000205245, a desfășurat o mobilitate educațională în Istanbul, Turcia, între 21 și 25 octombrie 2024. Participanții au fost 12 elevi și 4 profesori care au interacționat cu echipa de la Bayrampaşa Okyanus Koleji. Primirea a fost una călduroasă din partea conducerii și a cadrelor didactice din școala gazdă, și a inclus mai multe…
14 comentarii24 de accesări -
Zilele Erasmus sunt o sărbătoare internațională de șase zile a programului Erasmus+. În aceste zile, oamenii din întreaga lume sunt invitați să se reunească și să organizeze sau să participe la evenimente care celebrează proiectele și oportunitățile propuse de Erasmus+. Pentru studenți, profesori, formatori, profesioniști și, în general, toți cetățenii, zilele Erasmus reprezintă un moment unic pentru a promova multitudinea de beneficii care rezultă din program. În 2024, cea…
erasmus12 comentarii17 accesări -
Programul Erasmus+ Step Up! Learning and Evolving oferă tinerilor oportunități de a învăța și de a se dezvolta prin ateliere unice și interactive, care promovează lectura, creativitatea, orientarea în carieră și un stil de viață activ. În cadrul acestui program, elevii au participat la activități diverse și captivante, printre care un atelier dedicat lecturii, un atelier de orientare în carieră și o zi specială dedicată mersului pe jos. Primul atelier a avut loc la Salonul…
-
DEVINO PRIETENUL NATURII! REGULILE PROGRAMULUI: 1 Programul este dedicat preşcolarilor din grupele mari ale grădinițelor de stat şi private din România. 2 Programul se desfășoară din data de 11 noiembrie 2024 până în data de 06 iunie 2025. 3 Vor fi transmise grădiniţelor înscrise în program următoarele materiale în format electronic: * Broşură cu materiale educaționale și scenarii de activități pentru educatoare precum şi fişele de lucru pentru copii * Certifi catul care…
prieteniinaturii, ecologie, reciclare, sanatatecufructesilegume13 comentarii20 de accesări -
On International Walk Day 2024, our students took on an exciting challenge: to walk as much as possible and keep track of their steps! This fun activity helped everyone stay active and encouraged a sense of togetherness across the school. The Walking Challenge With pedometers and fitness apps in hand, students were eager to see how many steps they could take during the day. They walked during breaks, between classes, and even during outdoor group activities. It wasn’t just…
-
Săptămâna UE a programării este o inițiativă de bază care își propune să aducă programarea și competențele digitale la îndemâna tuturor într-un mod distractiv și antrenant. cw24-FMgPU #EUCodeWeek 14-27 octombrie 2024 Activitate: I play by coding Pentru a participa cât mai mulți și a obține certificatul, folosiți codul nostru cw24-FMgPU În cadrul săptămânii EU CODE WEEK te așteptăm alături de noi pentru a ne iniția în programare, folosind albinuța Bia si Puisorul PIU, din…
codweek, saptamanaprogramarii6 comentarii20 de accesări -
Climate Action Project este un proiect virtual gratuit de 6 săptămâni care permite profesorilor și elevilor cu vârste cuprinse între 3 și 21 de ani să colaboreze pe teme de mediu. Pe parcursul proiectului, sălile de clasă vor explora cauzele și efectele schimbărilor climatice. Elevii vor avea ocazia să dezvolte soluții și să ia măsuri. Acest proiect este sustinut de personalitati importante, precum Prințul William, Președintele Santos din Columbia, Dr.Jane Goodall,…
schimbariclimatice12 comentarii26 de accesări -
Săptămâna Codului UE are loc luna aceasta, prin urmare este momentul perfect să evidențiem importanța siguranței digitale și a competențelor de securitate cibernetică. Cu tehnologia care joacă un rol imens în viața noastră, înțelegerea modului de a ne proteja online este esențială. Multe activități care vor avea loc în Săptămâna Codului UE sensibilizează și pregătesc tinerii să rămână în siguranță online. Haideți să dăm putere tuturor, de la tineri coderi la profesioniști…
cybersecuritymonth, eucodeweek, digitalskills15 comentarii24 de accesări -
OPŢIONAL LIMBA ENGLEZA Let’s play, grow and learn english G.P.P.Nr.10 Buzău Anul şcolar 2024-2025 Prof.preșc. Rîșnoveanu Nicoleta Grupa Mare Albinuțelor Abilitatea pentru susținerea cursului Institutor limba engleză ARGUMENT În condițiile transformărilor pe care le cunoaște lumea contemporană, în perioada globalizarii, a interferențelor si interdependențelor de tot felul, învăîarea, cunoașterea și folosirea limbilor străine reprezintă o condiție a progresului, a unei…
optionalengleza, curriculumladeciziașcolii8 comentarii19 accesări -
Preșcolarii grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Timișoara, au ales să fie activi la cea de-a zecea ediția a Zilei Europene a Sportului în Școala. Timp de 120 minute au participat la întrecerile sportive desfășurate pe categorii de vârstă. Cei mici au sărit, au alergat și au dansat bucurându-se de o zi călduroasă de toamnă în curtea grădiniței.
7 comentarii19 accesări -
Grade Level: Secondary School (Ages 12-13) Subject: Social Studies / Civics / ICT Objective: Students will understand the concept of copyright, its importance, and how to respect copyright laws in their own use of creative content. Materials needed: • Whiteboard and markers • Projector and screen • Handouts or worksheets • Internet access (optional for research) • Video clips on copyright (e.g., TED-Ed videos) (Image by Nile from Pixabay) Lesson Duration: 60 minutes Lesson…
21 de comentarii22 de accesări -
Elena Condina ButnaruGrădinița cu Program Prelungit Sf. Mucenic Mina, Ploiești (Prahova)12 iul. 2024
În anul scolar 2023-2024 am desfășurat proiectul ,,I am happy in my school,, alaturi de parteneri români și din țările precum Turcia, Georgia, Estonia, Polonia și Republica Moldova. Scopul nostru în acest proiect a fost de a dezvolta abilități de gândire analitică, care le vor permite copiilor să vadă relațiile dintre evenimente sau diferite situații. Dezvoltrea gandirii creative , sunt susținute prin dezvoltarea atenției și focalizării gândirii creative și a conceptului de…
4 comentarii10 accesări -
As the coordinator of the eTwinning project "European Values," I am happy to write about the significant influence the project has had on both students and teachers in participating schools. This project, which began with the goal of creating a greater knowledge and appreciation of the fundamental principles that link us as Europeans, has not only brought varied cultures together but has also greatly helped to the development of essential abilities in our students. The…
6 comentarii13 accesări -
Titlul proiectului: NATURE FUN ( 2023-2024) Proiect implementat in cadrul Leaf- Learning About Forests implementat cu sprijinul CCDG București SCOPUL ȘI OBIECTIVELE PROIECTULUI: · Creșterea gradului de conștientizare privind importanța pădurilor și a spațiului verde · Educarea elevilor despre biodiversitate. · Promovarea unor practici sustenabile și ecologice · Încurajarea implicării active a elevilor în protejarea mediului ETAPA DE DOCUMENTARE: Constituirea comitetului de…
13 comentarii14 accesări -
Acreditările Erasmus+ sunt un instrument cheie al programului Erasmus+ care permit organizațiilor cu experiență să implementeze proiecte de mobilitate de înaltă calitate pe termen mediu și lung. Organizațiile acreditate beneficiază de un proces simplificat de accesare a finanțării și de o mai mare flexibilitate în gestionarea proiectelor lor. Școala Gimnazială “Sf. Dumitru” din Craiova, în calitatea sa de beneficiară a unei acreditări Erasmus+, prin proiectul cu numărul…
8 comentarii22 de accesări -
În fiecare an am derulat proiecte eTwinning fiind fascinată de lumea etwinning și considerând că este o necesitate a școlii actuale aceste proiecte atât pentru profesori, care pot lua legătura cu alți profesori din alte țări, pot cunoaște alte sisteme de educație cât și pentru școli, curriculă și nu în ultimul rând pentru elevi. Prin participarea la proiectele etwinning am adăugat o dimensiune europeană procesului de predare-învățare iar suportul didactic și tehnologic…
-
Noi suntem romani! O activitate de ziua Nationala a Romaniei cu prescolarii grupei ,,Albinute'".Activitati pe domenii experentiale: Domeniul stiinte+Domeniul Estetic creativ Stiinta Cunoasterea mediului,, Romania - 1 Decembrie | Drag de tara mea | Activitate pentru copii https://youtu.be/yk2frPaQxr0 Care sunt formele de relief? Care sunt culorile drapelului? Ce semnifica ele! Ce forma are steagul Romaniei?( dreptunghi) Care e capitala Tarii? Constructii: Cetatea MOMENT DE…
activitateextrascolara6 comentarii15 accesări -
The new chapter of the Erasmus+ Accreditation story at "Ionel Perlea" High School took place at Yukselen Koleji in Ankara, Turkiye. Erasmus mobility programs provide students with opportunities to study or gain work experience abroad, enhancing their academic and professional skills, cultural understanding, and personal growth. Digital tools play a crucial role in facilitating and enriching the Erasmus mobility experience for students. Digital tools improve the Erasmus…
4 comentarii11 accesări

Ministerul Educaţiei