Blog
Lista articolelor
-
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889 , București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. Eminescu este cel dintâi scriitor român care scrie către toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor". (N.Iorga) Cel mai mare scriitor român pe care l-a ivit timpul până acum…
4 comentarii17 accesări -
Pe parcursul a 8 luni de zile (4.04.2023- 30.11.2023) s-a desfășurat un nou proiect de anvergură al Asociației “Inițiativă în Educație” care și-a depășit obiectivele inițiale și a constituit un real succes pentru educația colaborativă. Acest succes a fost posibil prin implicarea plină de entuziasm a membrilor asociației, cadrelor didactice, organizațiilor, invitaților și partenerilor. Obiectivul „STEAM la puterea inEDU” a fost crearea de contexte educaționale incluzive care…
17 comentarii31 de accesări -
În data de 14 noiembrie, de la ora 18.00, în spațiul pus la dispoziție de CronicLove Productions Europe, a avut loc deschiderea expoziției “Port și transport”, în prezența artistei Ioana Palicica și a autoarei Florina Jinga. Cei aproximativ 20 de invitați au avut ocazia să se umple de emoție și să descopere povești unice în cadrul unei expoziții adresate femeilor cu atitudine, care prin PORT, respectiv prin asumarea unei ţinute, transmit un mesaj şi spun o poveste, mai exact…
10 comentarii18 accesări -
Asociaţia Initiativa in Educatie a pornit implementarea proiectului lor, STEAM la puterea inEDU, cu o primă activitate la Cenad, în judeţul Timiş, fix de Ziua Pământului. În cadrul atelierului, copiii au ascultat povestea „BLU în misiune în jurul lumii" scrisă de Sophie de Müllenheim, din care au aflat despre plante exotice, cum ar fi cactusul creier, orhideea maimuță, papucul doamnei și alte curiozități din lumea vegetală. Cei mici au fost impresionați să afle că există o…
12 comentarii19 accesări -
În data de 9 aprilie, 18 copii de la grădinița PP. nr. 29 din Timișoara au participat la un atelier educațional facilitat de prof. Bianca Boroș. În cadrul atelierului, copiii au ascultat povestea „Petrecere sub clar de lună” de Luise Holthausen din care au aflat despre caracteristicile lunii și fazele acesteia. Cei mici au pornit în căutarea lunii și au fost impresionați să descopere că aceasta nu arată mereu la fel. Ulterior, copiii au învățat să identifice două dintre…
9 comentarii19 accesări -
Ofertă Black Friday! Investește în tine și transformă-ți viitorul profesional cu un curs de formare de calitate, la preț redus de Black Friday! Nu se poate achita cu cardul ”Prima de carieră didactică” Înscrierea este validă dacă: · veți completa formularul online ( https://forms.gle/SubWavVYGAQFh5cv7) · · veți achita suma de 240 lei în termenul stabilit Formarea începe la finalul lunii noiembrie. Pentru cei interesati voi trimite contul si cererea de inscriere. Am…
cursmanagement, investesteintine5 comentarii26 de accesări -
ACTIVITĂȚILE COD WEEK Prof.Rîșnoveanu Nicoleta Grădinița cu Program Prelungit Nr.10 Buzău Activitățile din cadrul Saptămânii UE sunt activități derulate pe platforma https://codeweek.eu/featured-activities si sunt realizate de Țările UE cu prilejul unor evenimente online sau offline, publice sau private la toate nivelurile de școlaritate. Pentru a derula o astfel de activitate se înscrie pe platformă cu un cont. Apoi se pot înregistra diferite activități, dupa aprobarea…
codweek8 comentarii21 de accesări -
Proiectul Erasmus+ cu titlul "Offline" (2022-1-HU01-KA210-SCH-000083365) a avut programată o mobilitate a elevilor din țările partenere Școlii Gimnaziale "Sf. Dumitru" din Craiova în perioada 23 - 27 octombrie 2023. Cei 7 elevi și 6 profesori aparținând școlilor Szent Imre Katolikus Általános Iskola és Jó Pásztor Óvoda, Alapfokú Művészeti Iskola (EGER, HUNGARY), Torbali Ticaret Odasi 80.Yil Secondary School (TORBALI, TURKEY) și Istituto Comprensivo Di Vittorio-Padre Pio…
5 comentarii17 accesări -
În atenția Comisiei de Selectie pentru Proiectul ”Împreună pentru un viitor mai bun” cu numărul 2023-1-RO01-KA-SCH000149686, Subsemnata, Rîșnoveanu Nicoleta am luat la cunoștință cu interes de posibilitățile pe care le oferă participarea la mobilitățile din proiect. Impulsionată de dorința de a reuși, de a transmite din experiența didactică acumulată, tenacitate și optimism, supun atenției dvs. candidatura mea în vederea obținerii acceptului de participare la mobilitate. Am…
7 comentarii28 de accesări -
Building Digital Bridges to Student Well-being, este un nou proiect în care elevii de la Școala Gimnazială "Sf. Dumitru" din Craiova sunt implicați pe parcursul anului școlar 2023-2024. Proiectul își propune să reunească elevi și profesori din 9 țări europene cu scopul de a promova bunăstarea acestora și de a dezvolta conexiuni digitale solide. Acesta implică o serie de activități interactive, precum schimbul de informații culturale, activități de programare și explorarea…
9 comentarii22 de accesări -
Avizat. Director, Prof. Popa Georgeta PLANIFICARE CALENDARISTICĂ An școlar: -2023- 2024 Nivelul: I Grupa: mijlocie - ALBINUTE Educatoare: -Rîșnoveanu Nicoeta/Neagoe Tatiana Nr. Crt PERIOADA TEMA ANUALĂ DE STUDIU TEMA PROIECTULUI SUBTEMA TEME ÎN AFARA PROIECTELOR TEMATICE MODULUL 1 1. 11.09.2023 / 15.09.2023 EVALUARE INIŢIALĂ Amintiri din vacanta! 2. 18.09.2023/ 22.09.2023 EVALUARE INIŢIALĂ Ce imi mai amintesc? 3 25.09.2023/ 29.09.2023 Cine sunt/suntem? Eu şi ceilalti! Eu si…
planificarepemodule15 comentarii39 de accesări -
Consilierea remedială Acest tip de consiliere constă în sprijinirea, îndrumarea clienţilor pentru a se adapta la o varietate de procese şi situaţii de viaţă precum munca, relaţiile interpersonale şi convieţuirea în comunitate“ (Ion Al. Dumitru, 2008, p. 97). Presupune activităţi oferite grupurilor cu un anumit specific sociocultural (minoritari, marginali, persoane care trăiesc la limita sărăciei, cu nivel de cultură redus), persoanelor cu diverse tipuri de nevoi speciale în…
9 comentarii21 de accesări -
Consilierea la distanţă În mod tradiţional, consilierea se realizează în mod direct. În prezent, cercetări recente subliniază importanţa formelor de consiliere la distanţă: prin telefon, fax, scrisori, e-mail, on-line, chat, forum de discuţii, pagini WEB etc. „OECD a recomandat ca serviciile de orientare profesională să integreze cât mai rapid consilierea la distanţă, respectiv consilierea electronică, în serviciile de consiliere standard.“ (M. Chiru, M. Jigău, 2004). Este…
consiliereparinti, consiliereelevi2 comentarii16 accesări -
Are rolul de a preîntâmpina apariţia unor probleme sau situaţii critice în viaţa persoanelor. Include activităţi educaţional–formative realizate cu grupuri de clienţi (copii, părinţi, cadre didactice nedidactice din grădiniţă) care urmăresc să-i pregătească pentru diferite situaţii problematice, să-i sprijine în gestionarea adecvată a emoţiilor pentru a face faţă variatelor solicitări (educaţia copiilor, adoptarea unui stil de viaţă sănătos, evitarea sau preîntâmpinarea unor…
14 comentarii22 de accesări -
Asociația "Inițiativă în Educație" a organizat în data de 18 mai 2023, de la ora 18:00 la 19:30, a 7-a întâlnire „Ceainăria educatoarelor”, un eveniment dedicat cadrelor didactice din județul Timiș. Activitatea este deschisă cadrelor didactice din învățământul preșcolar public sau privat și face parte din proiectul "Spațiul de cultură" și se desfășoară la sediul Asociației Inițiativă în Educație, Str. Gh. Lazăr, nr. 5. Invitata specială a acestei ediții a fost prof. înv…
10 comentarii22 de accesări -
În anul școlar 2022-2023 am participat, în calitate de fondatoare, la un proiect focusat pe dezvoltarea competențeor digitale și STEM, proiect ce s-a adresat elevilor de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială "Sf. Dumitru" din Craiova. Printre activitățile ce au presupus crearea posterelor și a logoului proiectului, cele de codare offline și online, cele care au avut un real succes s-au numărat, codarea în Python prin intermediul provocării Astro Pi - Mission Zero, celebrarea…
5 comentarii24 de accesări -
Ideea principală a proiectului internațional eTwinning "Robotics Tour" (2022-2023) a fost de a promova cunoștințele, abilitățile și atitudinile de codare și robotică, și de a face schimb de bune practici educaționale în educația STEAM. Am prezentat elevilor diferite medii de programare (cum ar fi Scratch, MakeCode, mBlock, Open Roberta, etc) și kituri robotizate (cum ar fi Ozobot, Edison, Micro:bit, Calliope Mini, etc). În timpul proiectului, elevii clasei a VI-a din Școala…
1 comentariu14 accesări -
Proiectul internațional eTwinning "Our Schools, Beautiful, Sustainable, Together" desfășurat de-a lungul anului școlar 2022-2023 a oferit elevilor Școlii Gimnaziale "Sf. Dumitru" din Craiova oportunități de înțelegere culturală, elemente de cetățenie, dezvoltare lingvistică, artă și abilități practice, tehnologie și educație socială, toate într-un context de educație internațională și colaborativă. Proiectul a vizat activități care susțin dezvoltarea socială, motrică, de…
3 comentarii20 de accesări -
Programul Erasmus+ oferă oportunități excepționale de formare și dezvoltare personală pentru tineri și profesioniști din întreaga Europă. Aceste cursuri de formare reprezintă o modalitate excelentă de a obține cunoștințe și competențe într-un mediu internațional, promovând astfel învățarea interculturală și creșterea profesională. În intervalul 29 mai – 2 iunie 2023, șapte cadre didactice de la Școala Gimnazială “Sf. Dumitru”, au participat la cursul de formare “Teacher…
5 comentarii19 accesări -
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR DIN CADRUL SĂPTĂMÂNII ŞCOALA ALTFEL PROGRAMUL ,,SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” 21-25 mai 2023 Grupa Mijlocie ,,Albinute” Educatoare: Rîșnoveanu Nicoleta/Tuca Georgiana Ziua Tipul şi denumirea activitatii Obiective urmărite Locaţia, durata şi intervalul orar Modalităţi de realizare Parteneri Responsabili LUNI 22.05.2023 ”Micul cititor” -citim imagini din carti „Eu si emotiile” -vizionare poveşti terapeutice -să constientizeze importanta cartilor;…
scoalaaltfel17 comentarii43 de accesări

Ministerul Educaţiei