Învățător de modă veche… în haină nouă

De la bucata de cretă la un click distanță a fost un pas… mic sau mare, cunoscut sau necunoscut, impus sau nu, dar pe care a trebuit să-l fac, atât eu cât și minunații mei elevi, …mici, mici de tot, elevi în clasa pregătitoare. Și așa ne-am trezit în clasa pregătitoare și eu și ei, la început în toate. Am învățat câte puțin din toate – dacă în primele două săptămâni am lucrat asincron, mai apoi am avansat la câteva întâlniri pe săptămână, dar toate după-amiaza; erau părinți ce mai lucrau și elevii nu se puteau conecta singuri – ca la clasa I să fim ași ai butoanelor și să nu mai avem teamă de nimic.
Articolul rememorează un cumul de stări pe care le-am resimțit în noua etapă, precum și unele bucurii și neajunsuri. Am prezentat, în câteva rânduri, cum e să fii și învățător… și om… și mamă.

Dacă mi-a fost teamă? Ohoo, nu teamă, frică de tot și toate, dar norocul meu că am descoperit site-uri, webinare, colegi dispuși să împărtășească cu noi descoperirile proprii și așa, cam  șase luni de zile am fost ai nimănui, ne-am descurcat singuri, vorba ceea ”Eu cânt, eu joc!”. Doamne, câte ore am rătăcit pe ici pe colo, câte notițe am făcut, eram mai ceva ca-n practica comasată din liceu, dar n-am renunțat, astfel că la final de clasa pregătitoare am dat teste de evaluare online și chiar am participat la un  concurs, chiar o mare realizare.

Am zis că va trece și experiența din clasa pregătitoare o vom trece la ”…și altele!”, dar revenirea la școală ne-a găsit iar nepregătiți…eram prea mulți… și am învățat după scenariul hibrid, o zi cu o zi… ooo și  mai greu parcă, dar nu imposibil! Am trecut la platforma școlii, realizarea de conturi, parole, unele și altele, iar noi, tot mici și tehnica, tehnică, când nu era internet, când nu se puteau conecta, când erau singuri cei din online și plângeau că nu se vede, nu se aude și plângeau….of, chiar foarte dificil! A continuat povestea asta cam 5 săptămâni, suficient cât să cam pornești cu stângul, dar ne-am revenit, cu greu, ce-i drept! După această etapă am primit ”mobilier școlar nou”, adică vechi, dar adaptat, cu panouri de plexiglas, după ultimele ordine! Ce frumos! Toți la școală, dar cum interacțiunea fizică era sau mai bine zis, nu era, să trecem la scris litere, mici și mari… auuuu! Am în clasă 5 stângaci, exersam acasă să le pot demonstra noua literă, dar nu era deloc simplu, treceam printre bănci să văd și vedeam și-mi venea să plâng uneori și am zis gata!!! Am pus o cutie de mănuși de unică folosință pe catedră și am trecut la treabă, pune mănușa, ajută pe Maria, explică, arată, stai cât mai departe, nu interacționa prea mult, apoi dezinfectat, schimbă mănușa și treci mai departe….chiar cumplit, timpul scurt, clasa numeroasă, pauzele decalate, alte lucruri noi apărute în sarcina învățătorului… mi s-a părut înfiorător! Ei, dar trebuia să depășim totul și împreună cu elevii și în colaborare cu familia, chiar am izbutit!

Și mai frumos era când trebuia să scriu caietele a 28 de elevi pentru o săptămână… la 6 deșteptarea, la 6:30 eram deja în clasă și începea operațiunea: scoteam caietele din cutia de depozitare, unde stăteau între 5 și 7 zile și pregăteam elementele pe care le decupasem deja acasă, lipici, pix și nelipsitele mănuși, dezinfectantul și până la ora 8 era o dulce-amară rutină… după 2-3 caiete scrise și lipirea literei model și a celei punctate eram deja numai lipici pe mănuși…. și iar schimbă mănușile, aruncă ochii la ceas și continuă, dar și cu asta m-am obișnuit!

Pe la mijlocul lunii octombrie încep activitățile unui proiect transnațional, ne cunoaștem, online, colaboratorii de peste Prut și în prima săptămână din noiembrie demarez acțiunile și cu clasa mea, suntem la literele ”r, R” și derulăm ”R de la România”:   prezentarea unor informații cu conținut istoric adaptate clasei I, prezentarea iei românești, realizarea de desene, colaje folosind culorile drapelului, realizarea tricolorului din baloane, pregătirea unui colț tematic, amenajarea unei expoziții cu lucrările realizate de elevi și cam atât… clopoțelul, care anul acesta a fost tras pe dreapta, din cauza pauzelor decalate, a amorțit de tot, a rămas singur și trist la locu-i și a fost înlocuit cu link-ul întâlnirilor zilnice, da, chiar minunat, dar un amar minunat ne-a mutat școala acasă. Pe neanunțate, de luni, 9 noiembrie 2020 am trecut la butoane și nu numai!

O lună de zile eu am predat de la școală, cel mai mult m-am bucurat că am tablă și mai multă liniște decât acasă, având o școlăriță de clasa a IV-a și o năzdrăvană trecută puțin de un an  jumătate! Totul bine și frumos, sau cât se poate de bine și de frumos, deși greu, ne-am descurcat și cu asta! Am respectat cât am putut indicațiile ME cu durata activităților în online, dar am mai furat  din cașcaval, uneori chiar mult! Și aici am avut neajunsuri, unele rezolvate ad-hoc, altele nerezolvate, dar minunea minunată a făcut ca tehnica să-mi joace feste și azi… și mâine, am schimbat clase, calculatoare, dar tot degeaba și ce să fac? Am trecut să predau de acasă…! O sau of sau oh… chiar complicat, am aranjat o clasă-n bucătărie, am luat un laptop nou și eram vecină de clasă cu fiica mea, care venea și-mi reproșa că vorbesc prea tare, se supără doamna, dar ce să fac? După aceste reclamații, cea mică  pare din ce în ce mai curioasă de activitatea mea și vreau nu vreau am musafir la ore, o dată, de două ori… până am ajuns să încui ușa să pot lucra. Și-n acest moment a fost dificil cu scrierea literelor de mână, le scriau părinții titlul și începeau primele trei rânduri și apoi continuam împreună, dar erau momente dificile și așa, însă ca la orice început avem și un sfârșit!

O altă problemă apărută a fost aceea a fișelor de lucru, pe care m-am angajat de la început de an școlar să le realizez și să le lucrez cu elevii mei. Și da, le-am realizat și le-am distribuit cam pentru două săptămâni o dată, termenul era de vineri până duminică, uneori le duceam eu, alteori veneau unii părinți și luau pentru copilul lor și colegii din apropiere. Duminica, când mă duceam în târg după cele necesare vieții de zi cu zi, îmi pregăteam seturile de fișe și le duceam la magazinul mamei lui Alex, al lui Ianis,  la patiseria părinților Paulei și sunam pe cei ce locuiau pe traseul ce-l urmam, da și cu asta ne-am descurcat, iar lunea toți elevii aveau cele necesare.

Mă declar mulțumită de cum au evoluat elevii mei, de cât de responsabili au devenit și că, așa cum a fost, am reușit, am avut momente frumoase chiar și în acest spațiu, am utilizat multe platforme, ne-am jucat, am vizionat filme, am continuat activitățile proiectului, am început altul, am participat la concursuri școlare, ne-am îmbunătățit cunoștințele în ale tehnicii, am explorat multe lucruri noi, pe care poate, în forma clasică nu le cunoșteam!

Nu m-a-ntrebat nimeni de pot sau nu lucra online, de am sau nu cele necesare, de-mi permite spațiul să lucrez de acasă, de mă acceptă cei cu care locuiesc, însă orice ar fi, clasa I în online e o poveste dificilă, sincer, nu cred că vreau să mai joc acest rol…!

Un învățător…