Gânduri fractale
Absolventă a Univ. „Ovidius”, Constanța, Facultatea de Litere, secția română-engleză. Cărți publicate:” Structuri narative în opera lui Liviu Rebreanu”, “Gânduri fractale”- volum de versuri, “Sinteze de limba română”; coordonator al revistei “Dobrogea literară”.Este profesor la Liceul Teoretic “Callatis”, Mangalia.
Peste tot în jurul nostru regăsim fractali. Suntem înconjuraţi de o adevărată galerie de artă fractală, numită natură. Dunele de nisip, frunza de ferigă, norii de pe un cer înainte de furtună, munţii şi copacii, chiar şi inima umană pulsând sânge în artere, toate sunt expresii ale unor fractali.
Seturi de fractali sunt transpuşi grafic pentru a crea imagini spectaculoase sub aspectul formelor şi paletei coloristice. Aceste realizări ne fascinează privirea prin noua dimensiune magică obţinută cu ajutorul acestei noi arte. Maiestria, îndemanarea, imaginaţia şi spiritualitatea unui pictor sunt îmbinate cu creativitatea şi expresivitatea unui fotograf. Sub impulsul viziunii lor, computerele se transforma în pensule şi acuarele care schiţează imagini de o universalitate impresionantă.
Arta fractală este un surprinzător melanj între ştiinţă şi pictură. Funcţiile matematice transpun artistic imaginaţia creatorului. Omul îşi exprimă visele cu ajutorul graficii digitale. Eleganţa şi rafinamentul unei imagini fractale nu-ţi luminează numai ochii, ci îti transcende sensibilitatea.
Versurile următoare fac parte din volumul „Gânduri fractale”.
Eu
Eu sunt
cel de dinaintea mea
şi cel ce
va urma.
Prezentul
este
ca şi trecutul ,
ca şi viitorul.
Sâmburele de ghindă,
padurea,
firul de nisip
şi plaja,
picătura de rouă
şi oceanul.
Unde pot găsi
începutul fractalului?
Spirala
Sufletul,
spirală fără sfârşit
din care se naşte altă spirală,
din care se naşte altă spirală,
până ajunge
la capatul lumii,
unde începe
o altă lume
unde începe un alt
suflet
unde începe un alt
Eu.
Rătăcire
Mi-ai cules floarea sufletului
şi ai aruncat-o într-un neant de stele
căzătoare.
Şi sufletul meu a căzut odată cu ele
într-un alt neant de stele
căzătoare.
Cum voi putea să -mi mai găsesc sufletul astfel rătăcit?
Puncte
Suntem
puncte
peste tot,
puncte în mişcare.
Ochii căutând
haotic
un punct de echilibru
în universul haotic
în care clipele vieţii se scurg
Haotic.
Matematica sufletului
Un gând plus un vis,
o chemare plus o căutare,
o dorinţă minus o cădere liberă într-un plan înclinat ,
infinit
ce te poartă
spre o altă viaţă,
spre un alt gând plus un alt vis,
o altă chemare, o altă căutare…
se adună toate şi converg către
infinitul
sufletului tău.
Cuvinte cheie:
Accesări: 603




Ministerul Educaţiei