Activitățile extrașcolare, un pas spre o școală incluzivă

Tot mai multe persoane se întreabă astăzi ce înseamnă termenul CES (cerințele educaționale speciale) și cine sunt persoanele care se încadrează în această categorie. Cerințele educaționale speciale sunt acele cerințe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane, generate de existența unor disfuncții la nivel intelectual, fizic, senzorial, psiho-afectiv, socio-economic, cultural etc.  Astfel se încadrează în categoria CES: copiii cu dificultăţi motorii, sindrom Down, dificultăţi de vorbire, tulburări de comportament, autism, deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), dar şi cei care trec printr-o perioadă mai grea (de abandon familial, abuzuri, tulburări psiho-emoționale care fac dificilă formarea normală a personalității copilului).

Conform Ordinului MECTS 5574/ 2011, articolul 6, „Pentru integrarea eficientă a persoanelor cu CES este necesară crearea unor servicii de sprijin specializate în asistenţa psihopedagogică de care să beneficieze copiii/ elevii/ tinerii integraţi, precum şi a unor servicii de consultanţă pentru cadrele didactice din şcoala incluzivă, ceilalţi elevi, familie şi comunitate”.

Școala își propune să asigure o educație de calitate pentru toți elevii, de la grădiniță până la liceu, ținând cont de unicitatea acestora și de nevoile lor educaționale și pedagogice particulare. Organizarea unei școli mai incluzive constituie o problemă fundamentală de echitate. Accesul la cunoștințe aduce beneficii tuturor elevilor, cu sau fără nevoi speciale, recunoscuți sau nu cu dizabilități.

Studiile efectuate de-a lungul anilor arată multitudinea de avantaje ale incluziunii educaționale atât pentru copiii cu dizabilități, cât și pentru semenii lor:

• O dezvoltare a apartenenței la o comunitate;
• O stimă de sine mai ridicată;
• Noi oportunități de învățare;
• Obiective personalizate în concordanță cu potențialul fiecărei persoane;
• Oportunități pentru viața socială cu acceptarea celorlalți și a diferențelor acestora.

Sistemul de incluziune este o mare provocare din punct de vedere educațional. Mereu apare acestă întrebare: cum se pot adapta copiii cu dizabilități în sistemul de învățare existent? Pentru a realiza cu succes această schimbare educațională majoră este necesară formarea tuturor profesorilor, nu doar a consilierilor școlari. Dincolo de asta, educația însăși trebuie regândită, ceea ce este o adevărată provocare! Primirea și sprijinirea unui copil cu dizabilități într-o clasă care se confruntă și cu alte probleme poate fi simțită ca opiatră de moară. Profesorul trebuie să-și adapteze instrumentele, metodele de predare, uneori chiar și limbajul pentru a sprijini un grup de copii cu abilități de învățare diverse. La aceasta se adaugă crearea de resurse tot mai diferențiate și monitorizarea periodică a acțiunilor desfășurate în cadrul școlii incluzive. Se pot oferi elevilor aflați în dificultate hărți sau diagrame mentale care îi pot ajuta în efortul de structurare a textului. Dezvoltarea reprezentărilor mentale ale elevilor este necesară și va fi favorizată de suporturi picturale. Este important ca, în spațiul clasei, să fie folosite coduri vizuale simple și clare precum afișarea regulilor de viață sau orarul ilustrat prin pictograme. Un copil, aflat în dificultate sau nu, are nevoie de referințe spațiale. Acest lucru îi permite să creeze obiceiuri și automatisme. Fiecare obiect trebuie să fie la locul său pentru a promova însuşirea mecanismelor de învăţare. Astfel copiii își creează o rutină organizându-și spațiul în mod clar.

Anticiparea poate permite elevilor vulnerabili să evite dezinteresul în timpul unei activități. De exemplu, pentru exercițiile de înțelegere a unui text, putem lua în considerare citirea textului în prealabil elevilor care întâmpină dificultăți de descifrare. Acest lucru le va permite să fie mai independenți atunci când răspund la întrebările de înțelegere din clasă.

Am observat, datorită elevilor mei speciali, faptul că, pentru a practica o diferențiere pedagogică eficientă, care să nu mărească decalajele, este de preferat să se acorde același exercițiu tuturor utilizând instrucțiuni și sarcini în funcție de abilitățile fiecărei persoane. Un copil, aflat în dificultate sau nu, are nevoie de referințe spațiale. Acest lucru îi permite să creeze obiceiuri și automatisme. Fiecare obiect trebuie să fie la locul său pentru a promova însuşirea mecanismelor de învăţare. Vom putea crea o rutină organizând spațiul în mod clar.

Majoritatea dintre noi suntem cadre didactice care avem în clasele unde predăm elevi cu dificultăți de comunicare și interacțiune socială (autism, sindromul Down, retard mintal etc), de aceea noi trebuie să avem în vedere și acţiuni ce presupun colaborarea cu părinții și consilierea acestora, implicarea directă în lucrul efectiv cu astfel de elevi. Părinţii şi colegii copiilor cu dizabilități trebuie să fie consiliaţi să fie realişti și înțelegători.  Este nevoie de o abordare pozitivă a educării şi disciplinării copiilor, astfel toți elevii trebuie implicaţi, atât cât se poate, în luarea deciziilor, în alegerea activităţilor la care vor participa. Iar activitățile extracurriculare pot fi o bună metodă de integrare a copiilor speciali.

Activitățile extrașcolare dezvoltă la elevi deprinderi și abilități comportamentale și cognitive mult mai solide decât cele derulate în sala de clasă. Acestea au loc, de obicei, în afara școlii, în natură, ele permit contactul direct cu lumea și realitatea socială. Vizitele, drumețiile, excursiile și activitățile din timpul acestora permit o îmbunătățile a relațiilor interpersonale și cu cei din jur, formarea unui comportament ecologic și de cunoaștere. Dar, deși au un rol terapeutic prin faptul că ajută la socializare, participarea la activități extrașcolare poate fi o mare provocare pentru copiii cu cerințe speciale. Astfel, este nevoie să găsim acele activități care se potrivesc tuturor copiilor din clasă. De un real folos sunt site-urile care oferă exemple de activități pentru toate tipurile de copii cu CES (ex: https://fantadys.com/)

Pe primul loc în listă, la materia pe care o predau, este jocul. Datorită faptului că se desfășoară în grup, jocul permite și asigură socializarea. Jocurile trebuie să fie adaptate necesităților, iar unii copii trebuie ținuți mereu sub observație. Copii cu ADHD (de exemplu) au nevoie de jocuri cât mai variate, care să le trezească interesul, să nu-i plictisească, să nu fie distrași de tot ce îi înconjoară.

A doua activitate care încântă mai ales copiii mai mici este teatrul. Terapia prin teatru nu vindecă deficiența, dar schimbă mediul în care copilul își desfășoară activitatea. Se creează conexiuni între copii, se acționează pe baza unor reguli, se exersează deprinderi și comportamente. Fiecare se transpune în pielea unui personaj, devine autonom și încearcă să își valorifice talentul.

O altă activitate de succes este desenul sau pictura. Sunt mulți copii cu CES care își exprimă sentimentele și emoțiile prin culoare. Participarea la proiecte transnaționale (Educație online fără hotare) și eTwinning ne-a ajutat să valorificăm talentul elevilor noștri care s-au implicat în ilustrarea produselor finale sau în crearea logo-ului proiectului.

În concluzie, activitățile extrașcolare prin caracterul lor interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din grădiniță. Descoperind punctele forte și talentele elevilor noștri speciali îi ajutăm să se dezvolte frumos, să-și construiască stima de sine și să se integreze.

Bibliografie
Ţîru C. Maria, „Pedagogia activităţilor extracurriculare” – Suport de curs, Cluj-Napoca 2007

Sitografie
https://www.enseignants.hachette-education.com/actualites/en-route-vers-lecole-inclusive-0
Integrarea şcolară a elevilor cu CES | Didactic.ro
Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) în școlile de masă – EDICT – https://edict.ro/integrarea-elevilor-cu-ces-in-invatamantul-de-masa/
https://fantadys.com/