Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar

Este profesor doctor în științe filologice și critic literar. Începând cu 2014, a fost directorul Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Galați. Între 2016 și 2020, a fost inspector școlar general adjunct la ISJ Galați. În perioada 2017-2020, a fost profesor universitar la Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Galați (Galaţi)

Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar și social este un proces complex care implică colaborarea între părinți, profesori, specialiști în educație specială și comunitatea în ansamblu. Școala, ca instituție publică de formare și socializare umană, trebuie să răspundă necesităților tuturor elevilor, atât celor care au un ritm susținut de învățare, cât și celor care manifestă deficiențe de învățare. Ambele categorii pot fi considerate cu cerințe educative speciale și necesită un program individualizat de învățare.
De-a lungul timpului, în postura cadrului didactic care se adaptează la toate nevoile elevilor săi, am fost în ipostaza de a avea la clasă și elevi cu cerințe educative speciale și, în astfel de situații, am reușit să găsesc cele mai eficiente procedee de predare-învățare pentru a-i integra pe toți participanții la actul educațional să se implice conștient în activitățile organizate. Trebuie să ținem cont de faptul că elevii integrați au nevoie de susținerea noastră, atât în calitate de părinți, cât și în calitate de profesori, și de sprijinul colegilor de clasă. Acești elevi nu trebuie excluși în niciun fel, ei trebuie să participe activ la toate palierele educației, la toate secvențele lecției.

Obiectivele semnificative ce trebuie respectate de școlile de masă în care învață elevii cu CES sunt asigurarea integrării acestora în mediul școlar. Instituția de învățământ trebuie să pună accentul pe transformarea elevului într-o persoană capabilă să se adapteze cu ușurință la mediul școlar, cât și să-și creeze propriile procese și strategii de raționament utile pentru rezolvarea problemelor reale și apropiate.

Adaptarea curriculum-ului în funcție de necesitățile elevilor reprezintă una dintre soluțiile propuse de către factorii abilitați. O calitate esențială a curriculum-ului școlar actual este aceea că vizează un grad mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să înregistreze progrese în ritmul său și să fie tratat în funcție de capacitățile sale de învățare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea conținuturilor instruirii, modalitățile de transmitere a informațiilor în clasă și evaluarea elevilor să se facă diferențiat.

Astfel, în urma unei analize detaliate a lucrărilor de evaluare inițială, cadrul didactic poate proiecta conținuturile individualizate și diferențiate, încât să poată fi acumulate cu ușurință de către educabili și să aibă în vedere faptul că învățarea trebuie abordată ca un proces la care elevii participă în mod activ, își asumă roluri și responsabilități.

Planificarea individualizată a procesului instructiv-educativ presupune adaptarea educației la nevoile individuale din perspectiva diferențelor dintre elevi. Realizarea unui curriculum diferențiat, atât pentru copiii cu dizabilități, cât și pentru cei cu un nivel de învățare ridicat, are la bază aceeași idee: sistemul de învățământ se poate adapta unor abilități și necesități diferite; aceleași scopuri educaționale pot fi atinse prin mai multe tipuri de programe adaptate; împlinirea țelurilor educaționale este prioritizată prin selecția și organizarea obiectivelor educaționale conform diferențelor individuale; diferitele trebuințe educaționale pot fi întâmpinate prin oportunități educaționale variate.

Toți copiii care sunt beneficiarii procesului instructiv-educativ trebuie să beneficieze de o diferențiere educațională pentru că: au aptitudini diverse, au țeluri diferite, au experiențe anterioare de învățare deosebite, provin dintr-un mozaic de medii sociale și au temperamente individualizate.

Adaptarea curriculum-ului creionat de profesor la clasă pentru predarea, învățarea, evaluarea diferențiată se poate realiza prin:

  • adaptarea conținuturilor, având în vedere atât aspectul cantitativ, cât și aspectul calitativ, planurile și programele școlare fiind prelucrate în funcție de posibilitățile de învățare ale elevului prin extinderea, selectarea obiectivelor și derularea unor programe de recuperare și remediere școlară;
  • adaptarea diverselor activități didactice în funcție de mărimea și nivelul de dificultate al sarcinii, metodele de predare (metode de învățare prin cooperare, metode activ-participative, jocul didactic), materialul didactic (intuitiv), timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre didactice de sprijin);
  • adaptarea contextului învățării, cadrul fizic, psihologic și social;
  • adaptarea metodelor de evaluare, având ca scop principal dezvoltarea unor abilități individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte și produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice). Modalitatea de evaluare poate fi adaptată în funcție de potențialul individual.

În concluzie, tratarea individualizată a elevilor contribuie la adaptarea acestora la cerințele și obiectivele procesului instructiv-educativ și presupune corelarea între cerințele programei și posibilitățile de acumulare ale copiilor.

Bibliografie

Gherguț, A., Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și inclusive în educație, Editura Polirom, Iași, 2006.

Popovici, D., Învățământul integrat sau incluziv, Editura Corint, București, 1998.

 

Cuvinte cheie: integrare, metode didactice, activități de învățare
Accesări: 24