Povestea unei lecții demonstrative sau Cum să-ți pierzi o stare de bine

Aceasta este povestea unei experienţe didactice, trăită şi retrăită de multe cadre didactice de-a lungul unei cariere. Emoţiile asociate organizării unei lecţii demonstrative ca activitate de cerc pedagogic…

Vestea că vom găzdui activităţi la cercul pedagogic m-a urmărit timp de câteva luni. Am început prin a-mi imagina desfășurarea lecției. Și în fiecare zi îmi treceam ideile pe un suport. M-am îndrăgostit apoi de activitățile practice, de origami și mi-am refăcut tot materialul didactic. Era deja perimat? Nu! Era nevoia mea de înnoire. Și așa, dormitorul meu s-a transformat într-un atelier de creație. Era un dezastru când trebuia să mă culc: hârtia glace, lipiciul, bețișoarele și tot felul de materiale îmi inundau dormitorul. Numai aspiratorul îmi rămânea prieten de nădejde. Așa au trecut câteva luni. Dar cel mai greu a fost cu somnul. Mă culcam cu o lecție în minte și mă trezeam dimineața cu alta, iar somnul meu se reducea treptat la câteva ore, pofta de mâncare se reducea și ea. Pastilele, să nu le uit, s-au adunat din ce în ce mai multe prin frigider -calciu, magneziu, antistres, pentru stomac, pentru fiere, pentru insomnie, etc. O consolare era că colega mea avea și ea aceleași stări…

Erau atâtea întrebări, atâtea incertitudini că liniștea mea dispăruse total. Familia nu mai era pe primul loc, decât rareori, așa ca să nu am păreri de rău…

După ce mi-am cristalizat ideile și le-am scris, m-am luminat. Era atât de ușor!
Prietenii spuneau: “Nu te stresa!”, “Ce se va întâmpla după, îți ia din salariu?”. Și eu cum trebuia să fac, cum să mă adaptez ideilor lor?. Era imposibil. Stresul era acum stăpânul meu. Colega mea și-a făcut analizele chiar în timpul pregătirii, adică în miezul stresului. Și aproape toate analizele au ieșit prost…

Și a venit și ziua propusă. Noaptea de dinainte a fost din ore legate între ele prin autosugestie: O să-mi iasă bine!, repetată din 2 în 2 ore. Dimineața, când să plec la serviciu, aveam o stare generală de neliniște; mi-am luat pastila antistres și am zis, aproape am strigat: ”Doamne, ajută-mă!”

După filmare am avut o mare mirare: Cum, s-a terminat?!! Copiii au răspuns mai bine decât mă așteptam! Nu mai aveam puterea nici să mă bucur. Rezultatul era o mare de liniște? Nu. Dar dacă filmarea nu a prins tot, dar dacă am făcut o greșeală de exprimare, dar dacă n-am fost atentă la fiecare copil. A venit DVD-ul cu filmarea. Nu se auzea bine, ce ne facem, altă lecție nu mai aveam puterea fizică și psihică să facem. Iarăşi ore de nelinişte… Dar era o alarmă falsă, calculatorul cel vechi de la grădi era de vină.

Și mi-am jurat atunci în barbă: ”Nu voi mai ține niciodată o lecție demonstrativă”.
A fost deja demonstrat că nu e bine pentru starea mea de bine…

Cu stimă și respect deplin pentru toate colegele care au trecut prin astfel de stări,
O slujitoare de ieri, de azi și de mâine a Măriei sale, Copilul.