Organizarea şi îndrumarea activităţilor de educaţie fizică în grădiniţă

Articolul prezintă, pe scurt, câteva indicaţii metodice privind desfăşurarea activităţilor de educaţie fizică în grădiniţă: constituirea formațiilor de plecare și poziția cadrului didactic, explicația și demonstrația exercițiului, rolul exercițiului în formarea deprinderilor motrice, desfășurarea exercițiilor, încheierea activității.

În organizarea şi desfăşurarea efectivă a activităţilor de educaţie fizică, educatoarea trebuie, în primul rând să creeze condiţiile optime necesare: ea va avea grijă ca sala să fie aerisită şi curată iar copiii să aibă spaţiu suficient.

O problemă metodică importantă o constituie „formaţiile şi poziţiile de plecare” corespunzătoare exerciţiilor. Formaţia se va alege ţinând seama de vârsta copiilor şi de natura exerciţiilor – la grupa mică în cerc, în general, iar la celelalte grupe în cerc sau în coloană de gimnastică pe diferite şiruri. Ţinuta educatoare în faţa copiilor trebuie să fie corectă, în echipament adecvat; ea trebuie să îşi aleagă locul potrivitde unde să conducă activitatea, astfel încât să fie văzută bine de toţi copiii. Locul educatoarei depinde de formaţia în care se desfăşoară activitatea: dacă este în coloană, educatoarea va sta în faţă, dacă preşcolarii sunt în cerc, va sta în linia de cerc, dacă sunt în semicerc, va sta în faţa deschisă a semicercului.

Una dintre metodele cele mai eficiente de educaţie fizică la preşcolari o constituie metoda demonstraţiei însoţită de explicaţie. Dat fiind caracterul concret al gândirii copilului la această vârstăşi experienţa sa limitată, el nu poate înţelege şi executa corect exerciţiile fizice fără ca ele să fie demonstrate. Demonstrarea corectă a exerciţiilor de către educatoare, explicarea vie a jocurilor, a unor figuri şi faze ale jocurilor prin mijloace accesibile înţelegerii copiilor are o mare însemnătate instructiv-educativă. La grupa mică, la începutul anului, demonstraţia se va face odată cu expunerea unei scurte povestiri, în care este încadrată mişcarea ce urmează a fi învăţată şi executată de copii. Textul foarte scurt subliniază el însuşi modul de execuţie a mişcării, pe care educatoarea o demonstrează concomitent. Pe lângă model, educatoarea trebuie să dea copilului explicaţii clare asupra exerciţiului, asupra executării lui corecte.

În general, este bine ca demonstrarea mişcărilor să fie însoţite de scurte prezentări legate de anumite acţiuni ale oamenilor sau fenomene ale naturii, asemănătoare cu mişcările respective, de exemplu: „Culesul florilor”, „Zborul păsărelelor”, „Înotăm”, „Ridicarea sacului”, „Plouă tere, plouă încet”, „Bate vântul” etc.

În formarea deprinderilor motrice, un rol de bază îi revine exerciţiului. Pentru fixarea sistemului de legături nervoase temporare, pentru a realiza înlocuirea controlului vizual cu cel chinestezic, este necesar ca preşcolarul, pe lângă acţiunile şi însuşirea lor iniţială, să repete cât mai mult aceste actţiuni. Exerciţiul înseamnă repetarea acţiunii până când executarea ei se perfecţionează. Perfecţionarea are loc numai atunci când prin fiecare repetare se elimină greşelile de executare, se economoseşte efort şi se câştigă timp. Demonstrarea şi explicarea exerciţiilor va fi urmată deci de executarea exerciţiilor de către copii şi repetarea lor de un număr stabilit de educatoare, în funcţie de caracterul şi  greutatea exerciţiului, de ritmul mişcării, de calitatea şi de condiţiile desfăşurării activităţii respective.

Când exerciţiul este bine cunoscut de către copii, atunci se repetă pe baza reamintirii mişcărilor de către educatoare. Preşcolarii din grupa mare execută câteodată mişcările şi fără modelul educatoarei, doar pe baza indicaţiilor verbale date.

În timpul executării exerciţiilor, educatoarea va supraveghea atât grupa întreagă de preşcolari, cât şi fiecare copil în parte, va urmări calitatea executării mişcărilor, va urmări dispoziţia copiilor şi atunci când aceştia manifestă semne de oboselă va interveni schimbând exerciţiile, procedeele folosite şi cerinţele faţă de copil.

Predând un exerciţiu, se va cere o executare corespunzătoare scopului principal al mişcării respective, fără a orienta atenţia copiilor asupra amănunţelor. De exemplu, predând o mişcare menită să întărească muşchii omoplaţilor, educatoarea va urmării ca preşcolarii să se îndrepte, să întindă înapoi braţele ridicate; la săritură, educatoare nu este atentă atât la înălţimea săriturii, cât la aterizare, care trebuie să se facă uşor, pe vârfuri, cu genunchii uşor îndoiţi.

Corectarea greşelilor copiilor în timpul desfăşurării activităţii trebuie făcut cu mult tact pedagogic. Atunci când exerciţiul este nou, educatoarea nu va face imediat observaţie copiilor care nu au executat bine, ci va urmării natura greşelii, pentru a vedea cauza ei, iar la activităţile următoare se va ocupa în mod deosebit de ei. Când o mişcare este executată greşit de mai mulţi copiii, educatoarea o va demonstra din nou întregului colectiv, dând explicaţii suplimentare.  Dacă unii copii nu execută corect mişcările de bază, din diferite motive (sunt nou-veniţi, nu frecventează în mod regulat etc.) educatoarea trebuie să se ocupe în mod special de ei, şi să îşi planifice exerciţii separate cu grupe mici de copiii. În cursul desfăşurării exerciţiilor fizice, copiii trebuie stimulaţi: cei mai liniştiţi sau mai puţin comunicativi li se atribuie un rol de răspundere care îi obligă să devină mai activi, sau se subliniază orice progres, oricât de neânsemnat la cel care dă dovadă de stângăcie şi lipsă de încredere în propriile posibilităţi.

În timpul desfăşurării activităţii se va urmări nu numai dezvoltarea fizică a copiilor, ci şi trăsăturile morale ce pot fi formate prin anumite exerciţii: curajul în exerciţiile de căţărare, stăpânirea de sine în exerciţiile de echilibru sau spiritul de faire-play în jocurile pe echipe.

Încheierea activităţii se va face organizat, prin locuri liniştitoare sau exerciţii de mers; se va aduna materialul. La sfârşit, se trag concluzii asupra activităţii şi se fac aprecieri asupra activităţii copiilor.

Conducerea metodică a jocurilor de mişcare, atitudinea educatoarei faţă de joc, însufleţirea ei care se transmite copiilor şi dă colorit afectiv jocului, fac din jocurile de mişcare un mijloc deosebit de eficient în realizarea sarcinilor educaţiei fizice în instituţiile preşcolare.

În sistemul de educaţie de nivel preşcolar, metodele principale de predare a educaţiei fizice trebuie îmbinate cu măiestrie. Niciuna din metode aplicată izolat şi la întâmplare nu poate duce la rezultatul dorit. Folosirea celor mai eficiente metode şi procedee implică priceperea de a sesiza momentul oportun al aplicării unei metode sau al alteia, de a îmbina metodele şi procedeele potrivit situaţiilor concrete, de a adapta procedeele educative la particularităţile de vârstă şi cele individuale ale copiilor.

Bibliografie:
1. Gheorghidan, E. & Taiban, M. (1997). Metodica jocurilor şi a programului distractiv în grădiniţa de copii. București: Editura Didactică şi pedagogică.
2. Iacovlev, V. (1975). Educaţie fizică şi sport. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică.
3. Păişi Lăzărescu, M. & Ezechil, L. (2011). Laborator preşcolar. București: Editura VI Integral.