Importanța obținerii diplomei DELF

Absolventă a Universității "OVIDIUS" din Constanța, Facultatea de Litere, Specializarea Limbă și literatură franceză -  Limbă și literatură spaniolă, promoția 2011 și a Masterului "Limba franceză și plurilingvism în spațiul european" din cadrul aceleiași universități, promoția 2013.

SCOALA CU CLASELE I-VIII NICOLAE TONITZA CONSTANTA ()

În societatea în care trăim este necesar ca elevii să cunoască cât mai multe limbi străine. Printre acestea, un loc extrem de important îl ocupă și limba franceză, care în prezent este mai puțin agreată de generația tânără. În acest context, în anul 2010 a fost emis un ordin de ministru (5219/2010) conform căruia sunt recunoscute și echivalate rezultatele obținute la examenele internaționale. În cazul limbii franceze, este vorba despre DELF, un examen internațional care certifică patru competențe în limba franceză. În urma examinării, se obține o diplomă de studii care apreciază nivelul acesteia. Obținerea acestor nivele îi scutește pe elevii de la gimnaziu și de la liceu de probele specifice acestei limbi, oferindu-le diverse oportunități în ceea ce privește viitoarea viață de student și viitoarea carieră.

În România, studierea limbii franceze încă ocupă un loc important în sistemul de învățământ, mai ales că aceasta este una dintre limbile de circulație internațională, vorbită atât în Europa cât și în întreaga lume. De asemenea, este a doua limbă oficială în care se comunică în cele mai importante organizații de pe continentul nostru (ex: Crucea Roşie, Uniunea Europeană, toate agențiile Naţiunilor Unite (UNESCO, UNICEF, OMS etc.).

Ca membru al Asociației Române a Profesorilor de limbă Franceză și membru al Alianței Franceze, consider că aceasta este utilă și necesară în contextul creșterii numărului de licee cu program bilingv din România, al studiului în universitățile de top din Franța, al menținerii tradiției francofone, al deschiderii orizontului cultural, dar și al obținerii unei cariere strălucite  în ceea ce privește viața profesională.

După cum se știe, este important ca elevii să cunoască mai multe limbi străine. De aceea, în cadrul catedrei de limbă franceză și în colaborare cu Alianța Franceză, am căutat modalități diferite prin care aceștia să învețe cu plăcere de la vârste mici această limbă. Consider că pentru a-și pune în valoare cunoștințele de limbă franceză învățate, și în același timp pentru a i se recunoaște competențele pe nivele, este necesar ca utilizatorul să susțină examenul DELF (oral, scris), tocmai pentru a stăpâni și mai bine vocabularul, gramatica, elementele de cultură franceză și în special comunicarea, în felul acesta devenind mai încrezător în propriile forțe.

În anul 2010 a fost emis un ordin de ministru (OM 5219/2010) conform căruia sunt recunoscute și echivalate rezultatele obținute la examenele internaționale. Prin urmare, DELF este un examen internațional recunoscut în foarte multe țări (146). Acest examen certifică patru competențe în limba franceză (înțelegere orală și scrisă, exprimare orală și scrisă). Nu este obligatoriu ca utilizatorul să fie examinat la toate nivelele, pentru că acestea nu sunt dependente unele de celelalte. Dacă este pregătit, candidatul poate da examen direct pentru nivelul B2.

Iată cum se prezintă scara nivelelor din Cadrul European Comun de Referința pentru limbi și ce indică fiecare:
A1 – Nivelul Introductiv
A2 – Nivelul Intermediar
B1 – Nivelul de bază
B2 – Nivelul Avansat sau Independent
C1 – Nivelul Autonom
C2 – Nivelul Stăpânire

Detaliem nivelele A1 și A2, B1 și B2, nivele care se pot obține la gimnaziu și la liceu:
DELF A1 – Nivelul Introductiv – reprezintă nivelul primelor cunoștințe învățate. În această etapă elevul poate vorbi despre persoana sa și despre lucruri din mediul apropiat lui.
DELF A2 – Nivelul Intermediar – atestă faptul că utilizatorul poate schimba informații prioritare (personale, muncă, cumpărături, familiale) într-un mod direct și poate să scrie o scrisoare personală, simplă.
DELF B1 – Nivelul de bază – ne demonstrează că utilizatorul poate să susțină un discurs simplu și coerent în domenii de interes și subiecte obișnuite, astfel că acesta poate explica o idee, poate povesti o experiență, poate descrie un țel, etc.
DELF B2 – Nivelul Avansat sau Independent – confirmă momentul când utilizatorul poate înțelege o discuție tehnică din specialitatea sa, comunică cu ușurință într-un dialog și poate emite păreri personale, argumentate pro sau contra.

De altfel, obținerea nivelului de limbă A2 poate ajuta elevul să intre la secția bilingvă a oricărui liceu, fără ca acesta să mai susțină examenul la limba franceză, nivelele de limbă B1 și B2 ajută la echivalarea competențelor lingvistice de la bacalaureat, iar nivelul B2 îi scutește pe absolvenții secțiilor bilingve de proba specifică acestei limbi. De asemenea diploma obținută la acest nivel (B2) permite elevilor să studieze la facultăți din Franța fără să mai susțină testul de limbă și să se angajeze pe piața muncii.

În prezent există din ce în ce mai puțini români care vorbesc franceza, iar nivelul de cunoaștere a acestei limbi străine a scăzut considerabil în ceea ce-i privește pe elevi. Aceștia consideră că este suficient să cunoască doar limba engleză, franceza devenind în prezent mai puțin agreată de generația tânără. Este important să promovăm limba franceză din ce în ce mai mult și să-i informăm atât pe părinți cât și pe elevi că mediul de afaceri din România are nevoie de angajați francofoni. În contextual actual, trebuie să abordăm acest subiect cât mai des și să încercăm să schimbăm mentalitatea părinților și implicit a elevilor în ceea ce privește această limbă de suflet, atât de muzicală și atât de plăcută, care trebuie să ocupe din nou locul ce i se cuvine de drept.

Așadar, obținerea diplomelor DELF de către elevii români ar putea semnifica o mai mare motivație în învățarea acestei limbi internationale, o dorință a creșterii calității nivelului de limbă, dar și promisiunea că oricine posedă acest atu, al cunoașterii limbii franceze, va fi recompensat pe măsură, atât material cît și spiritual, în viitoarea carieră.

Cuvinte cheie: limba franceză, examene internaționale, echivalare, DELF
Accesări: 7.184