Matematica, între pluridisciplinaritate și interdisciplinaritate

Caracterul interdisciplinar al educației nu se reflectă, din păcate, în manualele școlare și, de cele mai multe ori, nici în abordările lecțiilor. Este necesară, spre exemplu, o corelare mai bună a programei de matematică cu programele disciplinelor tehnice. Matematica oferă suport teoretic pentru multe discipline: fizica, chimie, biologie, construind modele, deschizând drumuri. O ecuație matematică poate fi o lege în chimie sau fizică. În fizică și chimie întâlnim proporțiile, funcțiile trigonometrice, ca si alte abstractizări ale matematicii. Multe noțiuni matematice pot fi integrate cu exemple practice din alte discipline.
Predarea-învăţarea prin asocierea obiectelor de studiu înfățișează noutatea în lecţii, stimulează creativitatea elevilor şi ajută la omogenizarea procesului instructiv-educativ, la dezvoltarea unui om cu o cultură cuprinzătoare. Predarea interdisciplinară favorizează aspectele multiple ale dezvoltării copilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică.

La mijlocul secolului al XX-lea, nevoia de punţi între diferitele discipline a dus la apariţia pluridisciplinarităţii şi a interdisciplinarităţii. Basarab Nicolescu, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni în domeniu, afirmă că pluridisciplinaritatea se referă la studierea unui obiect dintr-una şi aceiaşi disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată. Pe de altă parte, interdisciplinaritatea desemnează transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta iar transdisciplinaritatea, aşa cum ne-o arată şi prefixul trans-,  studiază ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline şi înăuntrul diverselor discipline şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente, unul dintre imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii.

Aceste noi metode de abordare pot fi aplicate cu succes în varii domenii, inclusiv în studierea comportamentului uman sub aspectul său prosocial. Acesta are multiple definiţii care au rezultat tocmai din aplicarea acestor metode de studiu şi, în general, se referă la acele persoane care, conform parabolei bunului samaritean din textele biblice, au un comportament atent, de compasiune şi ajutorare faţă de cei din jurul lor. Sunt cercetători care preferă termenul de ”altruism” (precum Albrecht, Myers sau Serge Moscovici), de ”comportament de ajutorare” (Davidio, Saks) sau ”acţiune socială pozitivă”  în locul celui de ”comportament prosocial” folosit de majoritatea cercetătorilor.

În literatura de specialitate există trei tipuri de teorii aplicabile în studierea comportamentului prosocial: teorii sociologice (teoriile normative şi teoria învăţării sociale), teorii psihologice (cost-beneficiu, a afectelor, a stimei de sine) şi teorii biologice (sociobiologia) a căror aplicare permite formarea unei imagini complexe asupra fenomenului.

Conținutul disciplinelor școlare a fost conceput, în mod tradițional, cu o  independență a unor discipline față de altele, adică fiecare disciplină studiată să fie de sine stătătoare. Deci cunoștințele acumulate de elevi reprezinta adesea un ansamblu de elemente separate, ducând la o cunoaștere statică a lumii. Uneori, unele materii folosesc noțiuni teoretice specific altor materii, iar aceste notiuni teoretice sunt predate mai târziu. Alteori, aceleași noțiuni teoretice sunt predate la mai multe materii, pierzând astfel timp prețios.

În învăţământul preuniversitar este tot mai des întâlnită noținea de organizare a conţinuturilor din perspectiva integrată. Astfel, a fost creat planul cadru și structurat pe şapte arii curriculare (reprezintă o asociere de discipline cu anumite obiective de formare asociate). În școlile gimnaziale temele interdisciplinare sunt incluse prin intermediul Curriculumului Național.
Integrarea conţinuturilor presupune stabilirea unor relaţii strânse, convergente între următoarele elemente: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte (De Landsheere, 1992).

Abordarea interdisciplinară presupune stabilirea de legături între discipline, iar succesul în activitatea tinerilor se realizează atunci când aceștia pot să coreleze interdisciplinar informațiile dobândite în cadrul lecțiilor. Promovarea învățământului interdisciplinar poate fi realizată la nivelul planului de învatamânt, la nivelul programelor școlare (prin realizarea interdependenței între obiecte și prin formularea unor competențe instructiv-educative comune), la nivelul manualelor școlare și prin conținutul lecțiilor.

Iată câteva exemple ale utilizării matematicii la:

– fizică: raportul a două numere determină viteza medie – raportul dintre distanța parcursă și timpul de parcurgere,
– chimie: mărimile direct proporționale
– geografie: volumul și aria sferei (Pamântului)

Considerate independente ca discipline matematice, geometria și algebra au fost  puse într-o strânsă legătură de către Descartes, creând o interdisciplinaritate care a generat o nouă disciplină matematică numită geometria analitică.
Legătura dintre matematică și fizică este foarte veche și consacrată din punct de vedere științific, deși pentru elevi există încă probleme în întelegerea acestor discipline: unii elevi, destul de buni la matematica, nu iubesc fizica dar o învață din obligație, alții nu înteleg utilitatea unor noțiuni teoretice din matematică.
Este important să reușim să punem cunoștințele de fizică și cele de matematică în strictă legatură, iar în viata de zi cu zi să privim dezvoltarea acestora prin prisma aplicațiilor lor în viața oamenilor.

Bibliografie:
Cerghit, Ioan, Popescu, E., Vlăsceanu, Radu I., Didactica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993.
Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iași, 1999.