Educația ecologică în școală – o necesitate

Atitudinea faţă de natură este în primul rând o chestiune de educaţie, de cultură. Omul se naşte şi trăieşte într-un mediu natural, dependent de celelalte elemente ale biosferei cu care poate şi trebuie să stabilească relaţii de armonie şi respect faţă de particularităţile specifice regnului sau speciilor din care provin. Ca membru al naturii, omul trebuie să cunoască legile ei şi să se supună lor pentru a evita un conflict din care, cu siguranţă, ar ieşi învins.
Prin activităţi şcolare şi extraşcolare elevul conştientizează faptul că mediul înconjurător constituie un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integrare şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană.

Programa şi conţinutul disciplinei Matematică şi explorarea mediului/ Ştiinţe ale naturii abordează interrelaţia om-mediu şi problematica complexă a educaţiei ecologice într-o manieră sistemică şi interdisciplinar, deoarece tratează nu numai relaţia vieţuitoare-mediu şi modul cum omul transformă natura, ci propune elevului să descopere complexitatea acestor relaţii, formele de poluare fizică, chimică şi chiar biologică şi consecinţele dezastruoase ale acestora asupra vieţuitoarelor.

Prin activităţi specifice şcolare şi extraşcolare, elevul trebuie să devină conştient că mediul înconjurător constituie un mecanism viu, cu o complexitate deosebită, de a cărui integrare şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană. Întrucât societatea actuală are nevoie de oameni care să se remarce nu numai prin ceea ce ştiu, ci şi prin ceea ce pot să facă, ameliorarea relaţiilor dintre om şi mediul înconjurător se poate realiza numai prin activităţi practice la care trebuie să participăm cu toţii. A venit vremea când omul trebuie „să încheie pace cu natura”, o pace cu condiţii de reciprocitate pentru „ambii combatanţi”.

Este necesar să urmărim formarea unor trăsături pozitive de caracter – respect, admiraţie, ocrotire, apreciere, compasiune – care să se statornicească în relaţia omului cu natura. Fără aceste trăsături, fără o conştiinţă şi o conduită adecvate, există pericolul distrugerii oricăror relaţii şi al trecerii de la armonie la un război din care omul ar avea cel mai mult de pierdut.

Conştientă de responsabilitatea ce îmi revine, mi-am fixat ca obiective ale educaţiei ecologice să ajut elevii:

• să perceapă realitatea înconjurătoare ca pe un mediu de viaţă, activând pentru gestionarea corectă, îngrijirea şi protecţia mediului;
• să recunoască varietatea lumii vii, plante, animale, mediu şi interrelaţiile dintre acestea;
• să înţeleagă că orice activitate comună trebuie să aibă ca prim obiectiv protejarea mediului;
• să conştientizeze necesitatea de a economisi apa, energia electrică, lemnul şi celelalte resurse naturale;
• să-şi însuşească anumite cunoştinţe ecologice prin activităţi experimentale şi practic- aplicative;
• să adopte norme de comportare specifice echilibrului dintre sănătatea individuală, colectivă şi a mediului;
• să devină participanţi activi la activităţile de îngrijire a mediului, de ocrotire a plantelor şi animalelor, a spaţiilor verzi.

Consider că aceste obiective sunt accesibile şi realizabile prin utilizarea unor strategii activ-participative care permit trecerea barierei dintre cunoaştere şi acţiune prin transferul cunoştinţelor din planul teoretic în cel acţional-practic. Voi prezenta, în continuare, câteva aspecte concrete ale intervenţiei nefaste a omului în natură.

Cu ocazia drumeţiei pe care am efectuat-o de-a lungul pârâului Nechit, în scopul vizitării Mănăstirii Nechit (aşezare monahală din secolul al XIV- lea), am putut surprinde aspecte variate ale poluării solului, apei şi consecinţele lor asupra vieţuitoarelor. Pe anumite segmente ale cursului apei elevii au văzut apa plină de rumeguş, de resturi menajere, de obiecte uzate aruncate la întâmplare; au observat că în apă algele au culoare maronie; pe maluri au observat arbori cu ramuri strivite, rupte, cu tulpinile scrijelate de cuţit, flori culese la întâmplare şi aruncate, pungi de plastic, PET-uri.

Traseul fiind mai lung, am făcut un popas pe un tepşan şi am discutat cu elevii despre cele observate, încercând să găsim răspuns la problemele: „De ce algele aveau culoarea maronie?” „De ce nu e bine să zgâriem/ crestăm tulpina copacilor?” „Unde ar trebui să arunce oamenii resturile din gospodărie?” etc.

Cu această ocazie am făcut şi un mic exerciţiu. Le-am cerut copiilor, împărţiţi în cinci grupe, să culeagă câte un bucheţel de flori diferite (câte o floare de fiecare fel), pentru mame, bunici sau pentru a-şi completa ierbarele. După ce copiii au cules bucheţele mici, am luat şi am analizat fiecare specie de floare găsită de cele cinci grupe, identificând totodată şi care specie era mai rară. Copiii au explicat apoi rezultatul obţinut (unele flori, fiind mai atrăgătoare, sunt culese mai des şi astfel, încet-încet, ele vor dispărea).

Altă dată, vizitând Cetatea Neamţului din Târgu-Neamţ, am atras atenţia elevilor asupra consecinţelor defrişării pădurilor, chiar dacă acest lucru se face pe porţiuni mici. Pe culmea Pleşului, unde sunt instalate antenele reţelelor de telefonie mobilă, elevii au remarcat că pădurea s-a uscat, iar solul era sărac în plante. Astfel, au descoperit că uneori progresul poate distruge, în unele cazuri chiar iremediabil.

În urma activităţilor de observare a efectelor intervenţie nefaste a oamenilor asupra mediului înconjurător, se poate realiză o lecţie-dezbatere, axată pe metoda cubului, cu titlul „Poluarea mediului înconjurător”, valorificând impresiile şi constatările copiilor. Astfel, am încercat ca împreună (elevi de clasa a II-a şi a III-a) să găsim soluţii la problemele întâlnite.
Descrie: Cum arată locurile poluate?
Compară: Cu ce alt fenomen poate fi asemănată poluarea?
Asociază: Asociază măsurilor de protecţie a mediului câteva desene sugestive.
Analizează: Care sunt factorii care poluează mediul?
Aplică: Ce puteţi face voi pentru protejarea mediului?
Argumentează: Care este părerea ta despre căile de protejare a mediului?
Elevii s-au dovedit foarte activi în găsirea de soluţii pentru a proteja mediul înconjurător, pentru a trăi în armonie cu natura.

De sănătatea Pământului depinde sănătatea noastră; de aceea trebuie să-i învăţăm pe copii să iubească, să respecte şi să ocrotească natura. Trebuie să refacem şi să protejăm ceea ce ni se pare inepuizabil şi gratuit, să protejăm singura planetă din Sistemul Solar pe care există viaţă, pe care existăm noi. Avem datoria morală ca, împreună cu familia şi comunitatea, să-i ajutăm pe copii să găsească răspunsuri la o serie de întrebări legate de tainele naturii, de strânsa legătură care e între om şi mediul înconjurător, de influenţa pe care o are omul asupra naturii.

Educaţia ecologică în şcoală este necesară, posibilă şi utilă, este o nouă ofertă de învăţare care a dus la schimbări importante în comportamentul elevilor noştri. Lor nu le este greu să planteze o floare, un copăcel, să se bucure de sosirea păsărilor călătoare, să asculte susurul apei, să descopere micile minuni ale naturii şi, de ce nu, să ia atitudine când întâlnesc aspecte negative care degradează mediul înconjurător.

Bibliografie:
1. Toth Maria (coord.), „Metode participative în educaţia ecologică”, Editura Studium, Cluj Napoca, 2001.
2. Abrudan Ioan, Bulgărean Sanda, Dehelean Claudia, Onaci Mariana, „Educaţie pentru mediu”, Editura Silvania, Zalău, 2005.