Între ludic și creativ la ora de limba franceză

Acum mai mult de treizeci de ani, un grup de experţi în didactica limbii franceze ca limbă străină (FLE), printre care și Jean-Marc Carre și Francis Debyser, explorau teritoriul aflat la congruenţa dintre joc, creativitate şi limbaj, termeni care compun şi titlul cărţii devenite clasice Jeu, langage et creativité (1978). Rămân încă neexplorate multiple aspecte. Astfel, în prezent, este problematizată legătura dintre joc, limbaj şi creativitate, în lumina noilor abordări ale didacticii limbii franceze şi, mai ales, din perspectiva acţională instaurată de către Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Pentru a se putea stabili o tipologie a jocurilor de creativitate la orele de limbi străine, trebuie analizată legătura dintre creativitate şi joc, în lumina a patru nivele semantice de referinţă: materialul, structurile, contextul şi atitudinea.

În ceea ce priveşte materialul – ceea ce se joacă sau ceea ce constituie punctul de plecare pentru activităţile creative, putem aminti că în contextul activităţilor de predare-învăţare a unei limbi, orice poate fi de folos, de la cuvântul în sine  până la obiectele cele mai neaşteptate. Pentru a optimiza, însă, exploatarea pedagogică a jocului, este necesar să folosim toate mijloacele şi resursele, pentru a încuraja creativitatea elevilor, solicitând nu numai intelectul, ci şi simţurile şi alegând mai ales documente autentice, reprezentative din punct de vedere cultural. În era multimedia, nu trebuie neglijate nici resursele oferite de tehnologia actuală, fără a se abuza, însă, de acestea. Un exemplu, legat strict de limba franceză ar fi acel celebru „jeu de l’oie”, care se poate juca și online, vizând, cel mai adesea, formele verbale la diverse timpuri și moduri. Dar materialele pot fi fabricate de însuși profesorul, care poate utiliza obiecte banale – o minge pentru a face elevii sa indice următorul participant la joc, imagini decupate pentru a imagina o poveste, de exemplu, pioni și zaruri, pentru a se exersa formele verbale (zarul va indica persoana la care se va conjuga verbul) etc.

Cât despre structura sau diferitele tipuri de reguli care se aplică activităţii ludice sau creative, trebuie să ţinem cont de aspectul productiv al constrângerilor care rezultă din aplicarea regulilor. Aceste reguli sunt de mai multe tipuri: constitutive (cele care permit să se identifice un joc, dându-i caracterul distinctiv), normative (cele cărora li se supune orice jucător, chiar dacă nu sunt obligatorii), evolutive (cele pe care le actualizează orice jucător, în funcţie de caz, însuşindu-şi cele două tipuri  precedente de reguli) şi metaludice (reguli generale, istorice, culturale, care se aplică tuturor jocurilor).   Acestea ne-ar permite să identificăm jocurile ale căror reguli favorizează creativitatea. Este cazul celor care încurajează chiar luarea de iniţiative, întrebările, provocările, stabilirea noilor relaţii, explorarea ideilor, deschiderea spirituală. (un exemplu ar fi a imagina un studio de televiziune, în care fiecare cursant va avea rolul de prezentator pentru diverse rubrici ale emisiunii sau de invitat – acest joc favorizând predarea diferențiată – prin nivelul de sarcini care poate varia în funcție de cursant).

În privinţa contextului, acesta trimite la un cadru organizat, adesea menţionat de către specialişti în creativitate, ca şi de către cei din domeniul ludic. Legat de mediul cognitiv cât şi de condiţiile de  punere în practică, un context propice permite dezvoltarea creativităţii înţelese ca o caracteristică personală. În cazul specific al orei de limbi străine, un context specific jocului şi creativităţii trimite la o perspectivă interactivă. Interactivitatea este un principiu esenţial, aflat la baza activităţilor comunicative în general si a celor ludice în special. Printr-un demers interactiv se dezvoltă abilităţile de comunicare şi se obţine în mod instantaneu feed-back în privinţa înţelegerii mesajului receptat. Ca exemplificare, jocurile de rol, prin care se simulează diverse situaţii de comunicare, implică în acelaşi timp interactivitate dar si creativitate, participanţii la această activitate trebuind să se adapteze şi să reacţioneze spontan pe parcursul jocului.  Jocurile de rol se pot utiliza încă de la nivelul elementar, pot viza competențe comunicative din cele mai diverse (a se prezenta, a pune întrebări, a povesti, a justifica, a argumenta etc), iar avantajul acestora ar fi că se renunță ca cadrul rigid al învățării, participanții putând alege altă identitate și se poate reduce, astfel, teama de eroare, una din problemele care pot constitui un obstacol în exprimare. În cele din urmă, noţiunile de creativitate şi de joc sunt în egală măsură marcate de importanţa atitudinii celui care creează sau care se joacă. În timp ce jocul a fost uneori caracterizat ca o dispoziţie specială a spiritului celui care se joacă, creativitatea este în strânsă legătură cu flexibilitatea şi originalitatea.

Jocul şi activităţile creative sunt, deci, apte să ajute procesele afective şi cognitive, să alimenteze stima de sine, motivaţia şi reuşita şcolară şi să diversifice resursele de predare-învăţare.

Bibliografie:
Augé, H., M.-F. Borot et M. Vielmas. Jeux pour parler, jeux pour créer, Paris, CLE
International, 1981
Byram, M., G. Zarate et G. Neuner, La compétence socioculturelle dans l’apprentissage et l’enseignement des langues. Strasbourg, Conseil de l’Europe, 1997.
Conseil de l’Europe, Cadre européen commun de référence pour les langues. Apprendre, enseigner, évaluer,  Paris,  Conseil de l’Europe/Didier, 2001.
Silva, H. Le Jeu en classe de langue, Paris, CLE International, 2008.